ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 820/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 12 ianuarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtelor Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. ("CNAIR") și Asocierea B./C. ("Asocierea") la repararea prejudiciului cauzat prin desființarea lucrărilor provizorii și executarea lucrărilor de deviere conductă DN 1000 în zona nodului rutier Ovidiu, investiția Varianta de ocolire a municipiului Constanța, conform Proiectului pentru care A. S.A. a emis avizul nr. x din 26 noiembrie 2009, iar în caz de refuz, autorizarea reclamantei să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtelor.

Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la 10 iunie 2015, reclamanta A. S.A. a completat cererea de chemare în judecată cu un capăt subsidiar, prin care a solicitat obligarea pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat prin desființarea lucrărilor provizorii și executarea lucrărilor de deviere conductă DN 1000 în zona nodului rutier Ovidiu, conform soluției tehnice propusă de pârâta Asocierea la 8 aprilie 2015, iar în caz de refuz, autorizarea reclamantei să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtelor. S-a învederat că acest capăt subsidiar de cerere are aceleași motive în drept ca și cele din cererea introductivă.

Prin întâmpinare, pârâta Asocierea a invocat prescripția dreptului reclamantei A. S.A. de a invoca vicii aparente ale construcției pe care ulterior instanța a calificat-o drept o apărare de fond în sensul decăderii reclamantei din dreptul de a invoca viciile aparente și asupra căreia s-a pronunțat prin sentință.

Pârâta Asocierea a formulat cerere de chemare în garanție a D. S.R.L. și E. S.R.L., solicitând obligarea chematelor în garanție la plata sumei de 1.888.407 RON, conform estimării provizorii a reclamantei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de desființare a conductei și de construire a acesteia pe traseul inițial proiectat sau pe un alt traseu alternativ dispus de instanță, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta CNAIR S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată.

Pârâta CNAIR S.A. a formulat cerere de chemare în garanție a F. S.R.L. și D. S.R.L., solicitând, în ipoteza admiterii capătului 2 al acțiunii, obligarea chematelor în garanție la plata cheltuielilor ce s-ar stabili în sarcina CNAIR S.A., cheltuieli ocazionate de desființarea lucrărilor provizorii și executarea lucrărilor de deviere conform proiectului pentru care reclamanta a emis avizul nr. x din 26 noiembrie 2009.

La 20 aprilie 2015, pârâta CNAIR S.A. a renunțat la judecarea cererii de chemare în garanție.

Chemata în garanție E. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanție a D. S.R.L., învederând în susținerea cererii că, potrivit prevederilor art. 67 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 aprobate prin Ordinul nr. 839/2009, responsabilitatea privind corectitudinea tehnică a soluției modificatoare din dispoziția de șantier aparține proiectantului.

La solicitarea instanței, reclamanta A. S.A. a formulat precizări, în privința prejudiciului invocat, învederând că fapta ilicită constând în devierea conductei este continuă, a început prin modificarea, în anul 2011, a proiectului, fără avizul A. S.A. și s-a finalizat în mai 2012, la terminarea lucrărilor, când s-a născut obligația de reparare a prejudiciului. Modificarea soluției tehnice cauzează prejudicii deoarece nu mai permite exploatarea în siguranță a conductei magistrale DN 1000, subtraversarea are loc pe o lungime mare, la adâncime și în locații la care soluțiile tehnice de remediere în caz de avarie sunt excesiv de costisitoare, prejudiciul este cert (actual), dreptul A. S.A. de exploatare a acestei conducte suferind o atingere.

La termenul de judecată de la 15 octombrie 2015, instanța a admis excepția netimbrării și a anulat cererea de chemare în garanție formulată de E. S.R.L. în contradictoriu cu chemata în garanție D. S.R.L. pentru neachitarea taxei judiciare de timbru.

La termenul de judecată de la 14 ianuarie 2016, instanța a admis în principiu cererile de chemare în garanție formulate de pârâta Asocierea privind chematele în garanție D. S.R.L. și E. S.R.L.

Prin încheierea din 9 iunie 2016, s-a dispus suspendarea judecării cererii de chemare în garanție formulate de pârâta Asocierea în contradictoriu cu chemata în garanție E. S.R.L., în baza art. 75 din Legea 85/2014, până la soluționarea definitivă a dosarului civil nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, având ca obiect procedura insolvenței E. S.R.L., și disjungerea cererii de chemare în garanție, cu consecința formării unui dosar separat.

Prin sentința civilă nr. 2018 din 23 decembrie 2019, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CNAIR S.A. și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta CNAIR S.A., ca nefondată. A admis în parte acțiunea completată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Asocierea B./C. și a obligat pârâta Asocierea B./C. la repararea prejudiciului cauzat, prin executarea lucrărilor în modalitatea proiectată de pârâtă la 8 aprilie 2015 (realizarea unui by pass la conducta deja realizată), iar în caz de refuz, a autorizat reclamanta A. S.A. să execute această lucrare pe cheltuiala pârâtei Asocierea B./C.. A respins în rest acțiunea completată, ca nefondată. A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Asocierea B./C. în contradictoriu cu chemata în garanție D. S.R.L. A respins cererea de majorare a onorariului aferent expertizei formulată de domnul expert G.. A admis cererea de majorare formulată de domnul expert H. și a majorat onorariul cuvenit domnului expert cu suma de 8.362 RON, valoarea finală a onorariului fiind de 15.330 RON. A obligat pârâta Asocierea B./C. la plata diferenței de onorariu în valoare de 8.362 RON cuvenită domnului expert H.. A constatat că valoarea corectă a taxei judiciare de timbru aferentă prezentei acțiuni este de 20 RON, în condițiile art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013. A obligat pârâta Asocierea B./C.. la plata către reclamanta A. S.A. a sumei de 14.935 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (din care 4.000 RON onorariu experți și cheltuieli de deplasare și 10.935 RON onorariu avocat ales). A admis în parte cererea formulată de pârâta CNAIR S.A. și a obligat reclamanta A. S.A. la plata către pârâta CNAIR S.A. a sumei de 2.483,50 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorarii experți).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. S.A. și pârâtele Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța ("CNAIR") și Asocierea B./C. ("Asocierea").

Prin decizia civilă nr. 245 din 24 mai 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, ca nefondat. A admis apelurile declarate de reclamanta A. S.A. și de pârâta Asocierea B./C., a schimbat în parte sentința civilă nr. 2018 din 23 decembrie 2019 în sensul că a admis acțiunea completată formulată și în contradictoriu cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și a obligat ambele pârâte în solidar la repararea prejudiciului cauzat reclamantei, prin executarea lucrărilor în modalitatea proiectată de pârâta Asocierea B./C. la 8 aprilie 2015 (realizarea unui by-pass la conducta deja realizată), iar în caz de refuz a autorizat reclamanta A. S.A. să execute această lucrare pe cheltuiala pârâtelor. A obligat pârâtele în solidar la plata diferenței de onorariu expertiză în valoare de 8.362 RON cuvenită domnului expert H.. A obligat pârâtele către reclamantă la plata sumei totale de 37.404,07 RON, reprezentând cheltuieli de judecată de la fond, constând în 22.469,07 RON - taxă judiciară de timbru, 4.000 RON - onorariu experți și cheltuieli de deplasare și 10.935 RON - onorariu avocat. A respins cererea pârâtei CNAIR S.A. de obligare la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond. A menținut restul dispozițiilor sentinței civile apelate. A obligat pârâta CNAIR S.A. la plata sumei de 11.236,54 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată de reclamanta A. S.A. în apel și pârâtele CNAIR S.A. și Asocierea B./C. la plata sumei de 4.760 RON, reprezentând onorariu avocat suportat de A. S.A. în apel.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâtele Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ("CNAIR") S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța și Asocierea B./C. ("Asocierea").

Prin memoriul de recurs, pârâta CNAIR S.A. a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității întrucât s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, respectiv a dispus obligarea recurentei-pârâte CNAIR S.A. în solidar cu cealaltă recurentă-pârâtă, Asocierea, la plata prejudiciului produs reclamantei, deși aceasta nu a solicitat nici obligarea exclusivă și nici obligarea în solidar a pârâtei CNAIR S.A. la plata prejudiciului. Se mai arată că, deși pârâta Asocierea a solicitat în subsidiar admiterea cererii de chemare în garanție, curtea de apel nu s-a pronunțat prin dispozitiv referitor la cererea de chemare în garanție.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, forma în vigoare la data producerii presupusei faptei ilicite, și a reținut în mod eronat că ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina CNAIR S.A. Arată că prevederile art. 7 din Legea nr. 10/1995 permit încheierea de contracte prin care se asigură servicii de consultanță privind proiectarea, construirea și supravegherea lucrărilor în vederea realizării lucrării de utilitate publică, astfel că a fost încheiat între recurenta-pârâtă și F. S.R.L. contractul nr. x/7320 din 19 aprilie 2007, iar între cele două recurente-pârâte a fost încheiat Acordul contractual pentru proiectarea și construirea variantei de ocolire a Municipiul Constanța nr. 33391 din 11 septembrie 2008 în temeiul căruia recurenta-pârâtă Asocierea, în calitate de antreprenor (constructor), s-a obligat să realizeze lucrările de proiectare și execuție și de remediere a defecțiunilor. Conform art. 2.1 din acest contract, antreprenorul și-a asumat întreaga responsabilitate, între altele, pentru proiectarea, verificarea proiectului, obținerea permiselor și aprobărilor, și pentru respectarea tuturor legilor și reglementărilor din România în domeniul construcțiilor și s-a obligat să obțină în numele beneficiarului (CNAIR S.A.) toate autorizațiile, permisele și aprobările necesare. Autoarea căii de atac afirmă că obligațiile antreprenorului sunt reglementate de clauzele FIDIC 1999.

În opinia recurentei, curtea de apel a interpretat greșit prevederile art. 21 lit. b), d) și e) din Legea nr. 10/1995 în sensul că a reținut că CNAIR S.A. în calitate de investitor și beneficiar nu a solicitat și nu a primit un nou aviz de la A. S.A. pentru executarea lucrării de deviere a conductei DN 1000 pe un alt traseu decât cel inițial și că nu a asigurat efectuarea corectă a lucrării. În realitate răspunderea pentru realizarea variantei de ocolire revine antreprenorului, consultantului și subcontractorilor săi. Recurenta-pârâtă susține că nu a modificat traseul inițial al conductei, nu a aprobat modificarea acestui traseu și nu a efectuat/executat lucrările de deviere a conductei, toate demersurile în acest sens fiind realizate de recurenta-pârâtă Asocierea.

Autoarea căii de atac susține că au fost încălcate dispozițiile art. 479 alin. (1) teza I C. proc. civ. întrucât curtea de apel nu a stabilit pe deplin și corect situația de fapt, reținând în mod greșit că recurenta-pârâtă se face vinovată de săvârșirea unei fapte ilicite în solidar cu Asocierea. Instanța de apel nu a ținut cont de raportul de expertiză, de dispoziția de șantier nr. 2 din 27 aprilie 2011, de clarificările depuse la termenul de judecată de la 15 noiembrie 2018 și nici de adresa din 4 mai 2011 emisă de Asociere, din care rezultă că reclamanta A. S.A. nu cunoștea soluția propusă pentru modificarea traseului conductei. Recurenta-pârâtă CNAIR S.A. afirmă că s-a dovedit faptul că avea cunoștință despre dispoziția de șantier nr. 2 din 24 mai 2011 și că procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor face referire la proiectul inițial, și nu la această dispoziție de șantier.

Prin memoriul de recurs se arată că prejudiciul invocat de reclamantă nu este cert întrucât în mod greșit a reținut instanța de apel că a fost avariată partea de conductă nou construită, în urma modificării traseului inițial, când de fapt avaria s-a produs la conducta veche. Mai arată că întreaga motivare a instanței de apel se bazează pe simpla presupunere că recurenta-pârâtă CNAIR S.A. cunoștea soluția de modificare a proiectului inițial și că aceeași instanță a ignorat prevederile art. 1534 alin. (2) C. civ., invocate de ambele pârâte, raportat la înscrisurile însușite de reclamantă prin semnătură și a reținut în mod greșit că acestea nu fac dovada faptului că reclamanta a avizat tacit modificările în discuție.

În ceea ce privește capătul subsidiar de cerere, admis în parte de instanța de fond și confirmat de instanța de apel, recurenta-pârâtă susține că din cuprinsul minutei din 8 aprilie 2015 rezultă că noua soluție tehnică a fost însușită doar de Asociere și nu îi este opozabilă CNAIR S.A. Mai mult decât atât, nu se poate da eficiență acestui capăt de cerere, o astfel de lucrare fiind imposibil de executat din cauza configurației actuale a amplasamentului. Aceeași parte recunoaște că Asocierea a propus reclamantei o soluție tehnică de by-pass la conducta existentă, care ar fi fost acceptată de reclamantă, dar aceasta nu este opozabilă CNAIR S.A. Se menționează că reclamanta ar fi putut preveni situația creată prin impunerea unui timp rezonabil de intervenție în faza DTAC a proiectului.

Recurenta-pârâtă CNAIR S.A. a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, pârâta Asocierea a solicitat admiterea căii de atac formulate și casarea hotărârii, invocând, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanța de apel nu a motivat soluția de menținere a soluției instanței de fond de respingere a excepției decăderii reclamantei din dreptul de a invoca viciile aparente ale construcției, reținând numai că Asocierea nu a dovedit că reclamanta cunoștea modificarea traseului și că recurenta era obligată să solicite un nou aviz. Susține că din dispoziția de șantier nr. 2 din 27 aprilie 2011 rezultă că A. S.A. cunoștea această modificare.

Se mai arată că în materia construcțiilor există o derogare de la prevederile art. 2530 C. civ., astfel cum rezultă din art. 30 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcție aprobat prin H.G. nr. 273/1994. Recurenta susține că instanța de apel a analizat existența viciului aparent doar din perspectiva modului de comunicare a dispoziției de șantier nr. 2 din 27 aprilie 2011, ignorând restul argumentelor invocate în apel și a calificat în mod nejustificat modificarea traseului ca fiind viciu ascuns.

Aceeași parte arată că decizia cuprinde o motivare trunchiată și contradictorie în sensul că s-a reținut în mod nelegal culpa Asocierii, precum și inexistența culpei reclamantei, deși aceasta din urmă, cu minimă diligență, ar fi putut observa modificarea traseului.

Se mai arată că nici referitor la prejudiciu curtea de apel nu a stabilit corect situația de fapt întrucât nu a constatat că avaria s-a produs pe secțiunea veche a conductei, aspect ce nu a fost contestat de reclamantă. Menționează că pe partea nouă a conductei nu s-a petrecut nicio avarie și că expertul desemnat în cauză a confirmat buna execuție a lucrării în toate fazele construcției. Susține că prejudiciul nu este cert și nici determinat sau determinabil.

Recurenta critică și soluția curții de apel pe aspectul cererii de chemare în garanție a proiectantului D. S.R.L., care a avut atribuții de obținere a avizelor și care era obligat să verifice dacă era necesară o nouă avizare. Arată că decizia este nemotivată pe acest aspect și dată cu încălcarea legii.

Recurenta-pârâtă Asocierea a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă Asocierea a depus întâmpinare față de recursul formulat de CNAIR S.A. prin care a solicitat respingerea acestuia.

Reclamanta A. S.A. a depus întâmpinare la recursul formulat de CNAIR S.A., prin care a invocat excepția nulității recursului față de faptul că noul director regional al CNAIR nu este împuternicit a promova calea extraordinară de atac și raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă CNAIR S.A. și reclamanta A. S.A. au depus întâmpinări față de recursul formulat de Asociere prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererilor de recurs, a întâmpinărilor depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin înscrisul depus la 7 februarie 2023, recurenta-pârâtă Asocierea a arătat că și-a modificat denumirea din Asocierea B./C. în Asocierea B./I., ca urmare a unei operațiuni de divizare a societății C.

Prin încheierea din 8 februarie 2023 a fost admisă excepția nulității recursului declarat de Asocierea B./I. (fostă Asocierea B./C.) împotriva deciziei civile nr. 245 din 24 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Prin aceeași încheiere a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant și excepția nulității recursului formulat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. prin Direcția Regională de Drumuri, invocate de intimata-reclamantă A. S.A. prin întâmpinare. Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant s-a reținut că recurenta-pârâtă a făcut dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii prin depunerea la dosar a împuternicirii acordate directorului regional prin hotărârea Consiliului de Administrație, înscris aflat la fila x din volumul II al dosarului de recurs. Referitor la excepția nulității recursului, s-a constatat că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. La aceeași dat a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța împotriva deciziei civile nr. 245 din 24 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și s-a stabilit termen de judecată la 5 aprilie 2023, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei calității procesuale de folosință invocate de pârâta Asocierea B./C. la termenul de la 5 aprilie 2023, instanța supremă reține că, față de faptul că prin încheierea din 8 februarie 2023 a fost admisă excepția nulității recursului declarat de această parte, pârâta Asocierea B./C. nu mai putea invoca, după pierderea poziției sale procesuale, excepții care să tindă la reformarea hotărârii.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă Asocierea B./C., Înalta Curte reține că, deși au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., din cererea de recurs nu se desprind critici care să poată fi subsumate acestui text de lege.

Susținerile autoarei căii de atac în sensul că instanța de apel ar fi pronunțat o decizie nemotivată sau cu o motivare insuficientă nu pot fi analizate din perspectiva pct. 6 al art. 488 deoarece recurenta-pârâtă nu argumentează de ce nu au fost respectate exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanțele devolutive au stabilit situația de fapt. Astfel, recurenta-pârâtă arată că în mod greșit curtea de apel a reținut culpa sa solidară, deși din înscrisurile de la dosar reieșea că reclamanta avea cunoștință despre modificarea soluției tehnice și că avaria care a determinat această modificare s-a produs pe o altă secțiune a conductei decât cea la care face referire instanța de apel. Mai arată că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale întrucât prejudiciul nu este cert, iar culpa sa nu a fost dovedită. Autoarea căii de atac contestă modul în care curtea de apel a interpretat probatoriul, fără a sublinia viciile concrete ale raționamentului acesteia, și face astfel imposibilă examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Instanța supremă nu va analiza susținerile prin care autoarea căii de atac arată că nu este legală soluția curții de apel în ceea ce privește cererea de chemare în garanție a proiectantului D. S.R.L. întrucât recurenta menționează care sunt atribuțiile proiectantului și încearcă să acrediteze teza unei eventuale exonerări de răspundere în situația admiterii acestei cereri, fără a se raport efectiv la statuările curții de apel care a reținut, în esență, că nu se impune angajarea răspunderii chematei în garanție pentru că aceasta și-a îndeplinit obligația de a asigura conformitatea tehnică a soluției de modificare a traseului conductei. În recurs nu mai pot fi aduse în discuție aspectele de netemeinicie, iar simpla susținere în sensul unei presupuse lipse a motivării deciziei, fără o dezvoltare adecvată a rațiunilor pentru care considerentele hotărârii recurate nu îndeplinesc cerințele legale, nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate.

Cu privire la afirmațiile subsumate de recurenta-pârâtă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curta notează că simpla invocare a prevederilor art. 30 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcție aprobat prin H.G. nr. 273/1994 raportat la art. 2530 C. civ. referitor la prescrierea dreptului la acțiunea în răspundere pentru vicii aparente, fără a preciza modul concret în care curtea de apel a încălcat sau a aplicat greșit norma de drept material, nu echivalează cu invocarea unui motiv de nelegalitate. Întreaga argumentație prezentată în memoriul de recurs prin care se invocă o presupusă nerespectare a legislației în domeniul construcțiilor reprezintă de fapt o succesiune de afirmații și trimiteri la istoricul relațiilor dintre părți, la conținutul adreselor și avizelor emise în legătură cu lucrarea ce trebuia efectuată și la modul de interpretare a probatoriului de către instanța de apel.

Aceste susțineri readuc în discuție situația de fapt, ignorând caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul și se pot analiza exclusiv aspecte de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-pârâtă Asocierea nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă CNAIR S.A., instanța supremă, față de criticile prin care se susține că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității întrucât s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, respectiv a dispus obligarea recurentei-pârâte CNAIR S.A. în solidar cu cealaltă recurentă-pârâtă la plata prejudiciului produs reclamantei și că nu s-a pronunțat prin dispozitiv referitor la cererea de chemare în garanție, notează că acestea pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și nu din perspectiva pct. 8 indicat în memoriul de recurs.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se susține că a fost încălcat principiul disponibilității deoarece din modul în care a fost formulată cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanta a intenționat să angajeze răspunderea civilă delictuală a ambelor pârâte, CNAIR S.A. și Asocierea, pentru repararea prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a adoptării unei soluții tehnice pe care nu a avizat-o. Această intenția a reclamantei reiese și notele scrise depuse la dosarul cauzei la 10 iunie 2015 prin care reclamanta A. S.A. a completat cererea de chemare în judecată cu un capăt subsidiar.

Potrivit dispozițiilor art. 9 C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite de către părți, iar persoana care sesizează instanța, respectiv reclamanta, este cea care stabilește cadrul procesual. Prin cererea de chemare în judecată aceasta indică numele sau denumirea pârâtei sau pârâtelor, obiectul cererii și valoarea sa, motivele de fapt și de drept și dovezile pe care înțelege să se sprijine.

Astfel, reclamanta, în calitate de proprietar al rețelei de utilități, a solicitat obligarea în solidar a pârâtei CNAIR S.A., în calitate de investitor și beneficiar al proiectului Varianta de ocolire a Municipiului Constanța, și a pârâtei Asocierea, în calitate de executant (proiectant și constructor) al lucrării la repararea prejudiciului determinat de modificarea soluției tehnice pe care reclamanta a avizat-o, iar în subsidiar conform soluției tehnice propusă de pârâta Asocierea la 8 aprilie 2015.

Tribunalul Constanța a reținut că pârâta Asocierea a săvârșit o faptă ilicită constând în modificarea traseului conductei, față de care nu s-a solicitat o reavizare din partea A. S.A., astfel că prin sentința nr. 2018 din 23 decembrie 2019 a obligat pârâta Asocierea la repararea prejudiciului cauzat, prin executarea lucrărilor în modalitatea proiectată de pârâtă la 8 aprilie 2015 (realizarea unui by pass la conducta deja realizată), iar în caz de refuz, a autorizat reclamanta A. S.A. să execute această lucrare pe cheltuiala pârâtei.

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. S.A. a formulat apel, solicitând schimbarea în parte, în sensul admiterii cererii și față de pârâta CNAIR S.A., prin aceasta reclamanta subliniind încă o dată poziția sa de a angaja răspunderea solidară a celor două pârâte.

Prin decizia recurată, curtea de apel a admis atât apelul formulat de A. S.A., cât și apelul formulat de Asociere, schimbând în parte sentința apelată în sensul obligării în solidar a celor două pârâte la repararea prejudiciului cauzat, prin executarea lucrărilor în modalitatea proiectată de pârâtă la 8 aprilie 2015 (realizarea unui by pass la conducta deja realizată). Această soluție este corectă întrucât instanța de apel a judecat în limitele în care a fost învestită, cu respectarea dispozițiilor art. 479 C. proc. civ., analizând motivele de apel formulate de pârâta Asocierea în sensul greșitei înlăturări de către instanța de fond a culpei CNAIR S.A.

Înalta Curte nu va reține critica prin care se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat prin dispozitiv cu privire la cererea de chemare în garanție întrucât recurenta-pârâtă CNAIR S.A. nu a indicat care este norma de procedură a cărei încălcare ar atrage sancțiunea nulității.

Astfel, cererea de chemare în garanție a proiectantului D. S.R.L., formulată de recurenta-pârâtă Asocierea în stadiul procesual al fondului, a fost admisă în principiu prin încheierea din 14 ianuarie 2016 și respinsă de Tribunalul Constanța prin dispozitivul sentinței civile nr. 2018 din 23 decembrie 2019. Prin decizia civilă nr. 245 din 24 mai 2021, Curtea de Apel Constanța a constatat că nu este întemeiată critica formulată de pârâta Asocierea în apel referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție, iar în dispozitivul aceleiași decizii a menționat că sentința apelată va fi schimbată în parte în sensul admiterii acțiunii completate și în contradictoriu cu pârâta CNIAR S.A., iar restul dispozițiilor sale vor fi menținute. Rezultă astfel cu claritate că instanța de apel s-a pronunțat asupra cererilor cu care a fost învestită, iar dispozitivul respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. deoarece conține soluția dată tuturor cererilor deduse judecății.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Din perspectiva acestui text de lege, recurenta-pârâtă CNAIR S.A. invocă în mod formal aplicarea greșita a dispozițiilor art. 7 și art. 21 lit. b), d) și e) din Legea nr. 10/1995 și ale art. 1534 alin. (2) C. civ. fără a demonstra de ce norma de drept material a fost încălcată sau greșit aplicată.

Partea este nemulțumită de interpretarea dată de curtea de apel probelor din dosar (înscrisuri, raport de expertiză) în ceea ce privește stabilirea, în esență, a cunoașterii sau avizării de către reclamantă a modificărilor aduse proiectului inițial, a săvârșirii de către recurenta-pârâtă a unei fapte ilicite și a certitudinii prejudiciului.

Astfel, autoarea căii de atac aduce în discuție prevederile Acordului contractual încheiat cu recurenta Asocierea, menționând că acest acord reprezintă de fapt un set de documente, guvernate, între altele, de Clauzele FIDIC și solicită instanței de recurs să stabilească ce obligații avea Asocierea în domeniul obținerii acordurilor și autorizațiilor necesare efectuării lucrării. În continuare, partea reamintește Înaltei Curți care a fost succesiunea evenimentelor și înscrisurilor de la avizarea proiectului inițial și până la propunerea soluției de modificare, oferind propria interpretare a probelor în sensul inexistenței culpei sale.

Aceste chestiuni de netemeinicie nu pot face obiectul examenului de nelegalitate din recurs întrucât ceea ce dorește recurenta-pârâtă este o nouă abordare a probatoriului, în cadrul căreia instanța să verifice dacă partea a săvârșit o faptă ilicită, din culpă, și dacă ar fi fost obligată reclamanta să depună minime diligențe în scopul evitării prejudiciului, în sensul art. 1534 C. civ., cu consecința definirii unei situații de fapt diferite. Rolul instanței de recurs este acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și nu reevaluarea contextului factual stabilit de instanțele devolutive.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Asocierea B./C. împotriva deciziei civile nr. 245 din 24 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța împotriva aceleiași decizii.

Față de soluțiile de anulare, respectiv de respingere a recursurilor, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele-pârâte Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța și Asocierea B./C. (în prezent Asocierea B./I.) la plata, în solidar, către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 9.520 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Asocierea B./C. împotriva deciziei civile nr. 245 din 24 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța împotriva deciziei civile nr. 245 din 24 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentele-pârâte Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța și Asocierea B./C. la plata, în solidar, către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 9.520 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2023.