ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 403/2025

HOTĂRÂRE

12.02.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 403/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 20.02.2024 contestatorii A și B, în contradictoriu cu intimata C IFN SA, au solicitat instanței, constatarea perimării executării silite și, pe cale de consecință, anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. x/2015 aflat pe rolul SCPEJ D.

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin Sentința civilă nr. 9090/14.06.2024, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Instanța a constatat că prin cererea din data de 18.08.2015 intimata a solicitat executarea silită (f. 47), iar prin încheierea din data de 18.08.2015 emisă de executorul judecătoresc a fost încuviințată executarea silită.

Instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite, sens în care a constatat că la data sesizării executorului judecătoresc, debitorii aveau domiciliul în Dragomirești, str. (...), jud. Dâmbovița, astfel cum reiese din fișele DEPABD.

Prin urmare, s-a apreciat că Judecătoriei Târgoviște îi aparține competența de soluționare a cauzei, întrucât aceasta este instanța de executare la care se referă dispozițiile art. 714 alin. (1) coroborate cu art. 651 C. proc. civ.

Instanța a reținut că nu se poate aprecia că Judecătoria Sector 2 București ar fi instanța de executare pentru că ar fi încuviințat executarea silită, deoarece prin încheierea din data de 13.02.2015 titlul executoriu a fost învestit cu formulă executorie, sens în care face trimitere la dispozițiile art. 640 ind. 1 alin. (2) C. proc. civ.

2.2. Prin sentința nr. 4683/6.11.2024, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, a constatat conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut principiul unicității instanței de executare, astfel cum reiese din considerentele Deciziei RIL nr. 20/2021 și Deciziei nr. 27/2021, precum și faptul că prin Încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în ședința camerei de consiliu de la 23.07.2015 în dosar nr. x/300/2015 (fila 40 din dosarul de executare) s-a învestit cu formulă executorie titlul executoriu reprezentate de Contractul de credit nr. P9-000301-N și contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1576 din data de 24.06.2011 de B.N.P. E.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin prezentul demers judiciar, contestatorii A și B, în contradictoriu cu intimata C IFN SA, au solicitat instanței constatarea perimării executării silite și, pe cale de consecință, anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. x/2015 aflat pe rolul SCPEJ D.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Sectorului 2 București și Judecătoria Târgoviște și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ambele făcând aplicarea dispozițiilor art. 651 C. proc. civ.

Astfel, pe de o parte, Judecătoria Sectorului 2 București a constatat că la data sesizării executorului judecătoresc (18.08.2015), domiciliul debitorilor (din jud. Dâmbovița), se afla în raza de competență a Judecătoriei Târgoviște, iar instanța de executare se raporta la acest domiciliu, în acord cu prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. în forma în vigoare la data începerii executării silite.

Pe de altă parte, Judecătoria Târgoviște a reținut că sunt incidente considerentele Deciziei RIL nr. 20/2021 și Deciziei RIL nr. 27/2021, respectiv principiul unicității instanței de executare, iar Judecătoria Sectorului 2 București a învestit cu formulă executorie titlurile executorii reprezentate de Contractul de credit nr. P9-000301-N și contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1576 din data de 24.06.2011 de B.N.P. E, astfel cum reiese din Încheierea din 23.07.2015 pronunțată în dosar nr. x/300/2015 (aflată la fila 40 din dosarul de executare).

Înalta Curte reține că, raportat la data formulării cererii de executare silită (18.08.2015), sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă în vigoare la acea dată, date fiind prevederile art. 24 din cod potrivit cu care „Dispozițiile legii noi sunt aplicabile numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare” și art. 25 alin. (1) din același cod care prevăd că “Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.”

Conform dispozițiilor art. 640 C. proc. civ., „Cambia, biletul la ordin și cecul, precum și alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în legea specială.”

În ceea ce privește învestirea cu formulă executorie, art. 641 C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea că: “(1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. (2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales”.

În aplicarea acestor dispoziții legale, prin încheierea din 23.07.2015 pronunțată în dosar nr. x/300/2015, Judecătoria Sectorului 2 București a admis cererea formulată de G IFN S.A. și a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor executorii reprezentate de Contractul de credit nr. P9-000301-N și contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1576 din data de 24.06.2011 de B.N.P. E (fila 50 dosar Judecătoria Sectorului 2 București).

Referitor la încuviințarea executării silite, art. 666 C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea că: „(2) Executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. (6) Încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea contestației la executare, în condițiile legii...”

În aplicarea acestor dispoziții legale, executarea silită a fost încuviințată în cauză de către executorul judecătoresc prin încheierea din 18 august 2015 (aflată la fila 80 dosar Judecătoria Sectorului 2 București), iar nu de către instanța de judecată.

Dat fiind că obiectul cauzei îl reprezintă o contestație la executare, prin care debitorii au solicitat constatarea perimării executării silite și anularea tuturor actelor și formelor de executare din dosarul de executare nr. x/2015, devin incidente dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care „contestația se introduce la instanța de executare”. În ceea ce privește instanța competentă material și teritorial a soluționa contestația la executare, aceasta se stabilește în raport cu prevederile art. 651 C. proc. civ., potrivit cărora: „(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (…) (3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.”

Ca atare, contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, și anume judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, la data sesizării executorului judecătoresc, debitorii aveau domiciliul în Dragomirești, jud. Dâmbovița (potrivit informațiilor furnizate de DEPABD- filele 308 și 309 dosar Judecătoria Sectorului 2 București, vol. II).

Împrejurarea că titlurile executorii au fost învestite cu formulă executorie de Judecătoria Sectorului 2 București nu o transformă pe aceasta în instanță de executare, competentă a soluționa contestația la executare ce face obiectul cauzei de față, întrucât legiuitorul a reglementat în mod distinct instanța competentă a soluționa cererea de învestire cu formulă executorie (judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului), pe de o parte, și instanța competentă a soluționa contestația la executare (instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului), pe de altă parte.

În acest context normativ, instanța care învestește titlul executoriu cu formulă executorie nu se confundă și nici nu devine instanță de executare.

Este important de subliniat că în cauză nu este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. 20/27.09.2021 (și, pe cale de consecință, nici Decizia în interesul legii nr. 27/2021), prin care s-a statuat în sensul că: „instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, întrucât executarea silită nu a fost încuviințată de către instanța de judecată, care să devină, astfel, instanță de executare, ci de către executorul judecătoresc, conform art. 666 C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite).

În consecință, în temeiul art. 135 alin. (2) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.