ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1382/2025

Ședința publică din data de 30 iunie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște, sub nr. x/2025, la data de 28 februarie 2025, petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești "A.", a solicitat, la cererea creditoarei Unitatea administrativ-teritorială municipiul Târgoviște, încuviințarea executării silite a debitorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4800 din 13 noiembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr. x/2024.

Prin sentința civilă nr. 1047 din 4 martie 2025, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Buftea.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Târgoviște a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea prevede altfel. Noțiunea de domiciliu se raportează la locuința unde se găsește în fapt acea persoană și nu corespunde elementelor ce interesează evidența populației.

În cauză, la data introducerii cererii de executare silită, potrivit verificărilor DEPABD, reședința debitorului era în satul Dragomirești - Vale, comuna Dragomirești - Vale, județul Ilfov, împrejurare care atrage competența Judecătoriei Buftea.

În considerarea acestor împrejurări, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Prin sentința civilă nr. 6415 din 22 mai 2025, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Buftea a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 651 din C. proc. civ., care stabilesc competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite prin raportare la domiciliul debitorului.

În cauză, întrucât domiciliul activ al debitorului este în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite aparține Judecătoriei Târgoviște. În aprecierea instanței, împrejurarea că B. a avut reședința în comuna Dragomirești - Vale, județul Ilfov, nu prezintă relevanță, întrucât legiuitorul a avut în vedere strict domiciliul debitorului.

În considerarea acestei împrejurări, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Buftea îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Obiectul litigiului vizează încuviințarea executării silite pornite de Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești "A.", la cererea creditoarei Unitatea administrativ teritorială municipiul Târgoviște, împotriva debitorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4800 din 13 noiembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.

Conflictul negativ de competență dintre cele două instanțe, Judecătoria Târgoviște și, respectiv, Judecătoria Buftea, a fost generat de interpretarea diferită a dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." Astfel, când au analizat competența, Judecătoria Târgoviște s-a raportat la reședința debitorului, iar Judecătoria Buftea la domiciliul acestuia.

Înalta Curte reține că domiciliul persoanei fizice este unul dintre atributele de identificare a acesteia și se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate și inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, o persoană de un anumit loc, individualizând-o în spațiu. Caracterul stabilității domiciliului nu interferează, însă, cu libertatea de mișcare a persoanei fizice și nici cu libertatea de a locui efectiv în alt spațiu.

De aceea, dispozițiile art. 87 și 88 din C. civ. fac referire nu doar la domiciliul, ci și la reședința persoanei fizice. Totodată, dispozițiile art. 91 din același act normativ prevăd că,,(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Înalta Curte mai reține că, în plan procesual, finalitatea dispozițiilor din C. civ., menționate anterior, este aceea ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a se da eficiență principiilor dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil.

Noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde acesta locuiește efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terțele persoane interesate.

Printr-o astfel de interpretare teleologică și sistematică a textelor de lege arătate, i se asigură debitorului posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale prin intermediul instanței de judecată aflate în proximitatea domiciliului său real. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a începerii efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.

O astfel de interpretare este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut că "domiciliul" se referă nu doar la spațiul legal ocupat sau dobândit, ci și la orice alt spațiu de locuit, dacă există legături suficiente și continue. Curtea a arătat, în mai multe rânduri, că "dreptul la o instanță" cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces și egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părți. Aceste principii se aplică în aceeași măsură în domeniul specific al comunicării actelor procedurale către părți (a se vedea hotărârea pronunțată în cauza Miholapa împotriva Letoniei nr. 61.655/00, pct. 23, 31 mai 2007). Este adevărat că autorităților naționale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta și de a aplica normele de natură procedurală, însă, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 alin. (1) din Convenție atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părți (Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, pct. 81, CEDO 2002-VII).

În cauza pendinte, se constată că debitorul avea, la data sesizării organului de executare, reședința stabilită potrivit dispozițiilor legale și unde se prezumă că pot exista bunuri supuse executării silite, în comuna Dragomirești - Vale, județul Ilfov, astfel cum rezultă din interogarea evidențelor DEPABD.

Întrucât reședința stabilă este în raza teritorială a Judecătoriei Buftea, Înalta Curte constată că aceasta este instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite formulată de petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești "A.", pentru creditoarea Unitatea administrativ teritorială municipiul Târgoviște, împotriva debitorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4800 din 13 noiembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.