Decizia nr. 2165/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 62/2023 a Tribunalului Gorj

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.07.2022 pe rolul Tribunalului Gorj sub numărul x/95/2022, reclamantul A, prin reprezentant legal B, a chemat în judecată pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială C, Biblioteca Județeană D și E S.A., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.000 de lei, reprezentând daune morale pentru suferințele fizice și psihice îndurate în urma evenimentului care a produs vătămarea sa, precum și la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate în prezenta cauză.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 62 din 06 martie 2023 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/95/2022, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A, prin reprezentant legal B, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială C, Biblioteca Județeană D și E S.A. Pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială C, Biblioteca Județeană D și E S.A. au fost obligate, în solidar, la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale către reclamantul A.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 321 din 3 octombrie Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă a admis apelurile declarate de reclamantul A, prin reprezentant legal B și pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială C, Biblioteca Județeană D și E S.A., împotriva sentinței nr. 62 din data de 06 martie 2023 pronunțate de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr. x/95/2022, având ca obiect daune morale. Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă a anulat sentința atacată și rejudecând, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 30.000 lei, cu titlu de daune morale, către reclamantul A, prin reprezentant legal B.

Căile de atac formulate în cauză. Împotriva deciziei nr. 321 din 3 octombrie 2023 a Curții de Apel Craiova – Secția I civilă au declarat recurs recurenta-pârâta Biblioteca Județeană D, recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială C și recurenta-pârâta E S.A. Prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă Biblioteca Județeană D, aceasta a solicitat, în temeiul art. 497 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 321/2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, Secția I Civilă, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a invocat incidența dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și a apreciat că instanța de apel, în rejudecarea pe fond a cauzei, a procedat la o greșită aplicare a normelor de drept material incidente în dezlegarea chestiunilor litigioase, respectiv dispozițiile art. 1357 C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie și art. 1380 C. civ., referitoare la cauzele de exonerare a răspunderii civile delictuale. Recurenta pârâtă a arătat instanța de apel a reținut, cu privire la apelanta-pârât Biblioteca Județeană D, fără a indica expres temeiul legal al răspunderii civile delictuale și, implicit, forma acesteia, că, în calitate de organizator al evenimentului în desfășurarea căruia minorul reclamant a fost vătămat, este ținută să răspundă, pe fondul existenței unei legături de cauzalitate între fapta imputată și prejudiciu, deși aceasta are un caracter indirect și nu unul direct. Deși a procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1376 alin. (1) C. civ. în ceea ce privește stabilirea paznicului juridic al lucrului cauzator de prejudiciu, respectiv art. 1357 C. civ. în ceea ce privește paznicul material al lucrului cauzator de prejudiciu, stabilind răspunderea juridică delictuală a acestora pe temeiuri juridice diferite, suficientă prin prisma aplicării principiului reparației integrale a prejudiciului în solidar, instanța de apel a considerat că subzistă și răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a Bibliotecii Județene D, recurgând la o motivare sumară. Recurenta pârâtă a apreciat că instanța de apel a procedat la o greșită aplicare a normelor de drept material prevăzute de art. 1357 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, pe fondul inexistenței unei legături de cauzalitate evidente, clare și indiscutabile între faptă, cauzată în acest caz, fără echivoc, de către un lucru aflat în paza juridică și materială a altor entități juridice, și prejudiciul produs. Recurenta pârâtă a considerat că atragerea răspunderii juridice a unui simplu organizator de eveniment desfășurat cu acordul paznicului juridic este nejustificată. Recurenta pârâtă a arătat că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este o formă de răspundere civilă directă, care nu se poate întemeia pe un raport de cauzalitate indirect. Autorizarea evenimentului a presupus că sunt îndeplinite condițiile preexistente de siguranță și funcționabilitate a spațiului, condiții a căror asigurare se integrează, de drept și de fapt, obligațiilor ce intră, potrivit dreptului comun, în sfera responsabilităților ce decurg din paza juridică și materială a lucrului. În calitate de organizator al proiectului „Biblioteca din parc”, a apreciat că locația aleasă pentru desfășurarea evenimentului cultural este corespunzătoare în condițiile în care, de foarte mulți ani, acest spațiu era împrejmuit de către proprietarul Parcului Central, Primăria Municipiului Tg Jiu, cu un gard din țevi metalice și amenajat cu o scenă, fiind afectat desfășurării de evenimente culturale și artistice destinate copiilor din municipiu în aer liber; prin urmare, condițiile de funcționabilitate ale spațiului erau asigurate de către Primăria Municipiului Tg Jiu, prin serviciile de gospodărire edilitară ale orașului. Recurenta pârâtă a considerat că instanța a realizat o aplicare greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1380 C. civ. cu privire la Biblioteca Județeană D, în acest caz neexistând obligație de reparare a prejudiciului, întrucât acesta a fost cauzat exclusiv de fapta celor doi terți care, așa s-a stabilit prin hotărârea recurată, aveau paza juridică și materială a lucrului cauzator de prejudiciu. Recurenta pârâtă a invocat incidența dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., susținând că decizia recurată cuprinde motive contradictorii cu privire la stabilirea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a Bibliotecii Județene D. Considerentele conform cărora nu a operat transmisiunea pazei juridice asupra parcului ce aparține domeniului public către Biblioteca județeană, în calitate de organizator, obligația organizatorului de a respecta cu ocazia desfășurării evenimentului toate măsurile impuse de lege neimplicând o astfel de transmitere, sunt într-o evidentă contradicție cu cele care au fundamentat răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a Bibliotecii. Prin acestea din urmă, s-a reținut că Biblioteca, în calitate de organizator, avea obligația de a asigura desfășurarea evenimentului într-un spațiu care, prin structura, amplasarea sa ori prin caracteristicile sale să ofere condiții de securitate pentru participanți și să nu pună în pericol securitatea sau integritatea acestora. Din aceste considerente ale instanței se desprinde un viciu de logică formală în condițiile în care s-a stabilit, în temeiul legii, o formă de răspundere civilă obiectivă indirectă în sarcina paznicului juridic al lucrului și o formă de răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie a paznicului material al lucrului iar stabilirea acestor forme de răspundere civilă delictuală în relația dintre paznicul juridic și cel material exclude orice legătură de cauzalitate între fapta lucrului raportată la simpla calitate de organizator a Bibliotecii și vinovăția acesteia. Considerentele instanței de apel potrivit cărora Biblioteca Județeană avea obligația de a desfășurarea evenimentului într-un spațiu care să ofere condiții de securitate pentru participanți și să nu pună în pericol securitatea sau integritatea acestora nu reprezintă o faptă de natură să se circumscrie unei cauze necesare sau suficiente pentru producerea prejudiciului, de natură să stabilească un raport de cauzalitate tipic pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, fiind evident că nu putea anticipa în mod obiectiv și previzibil producerea unor incidente de acest gen în procesul de utilizare autorizată a unui spațiu amenajat special cu această destinație si în care se mai organizaseră astfel de evenimente în anii anteriori, inclusiv de către instituția sa. Prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială C, aceasta a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei nr. 321/3 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, în sensul schimbării în tot a sentinței, admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Unității administrativ-teritoriale a municipiului C și respingerii cererii de chemare în judecată formulată de A. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a arătat că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1377 C. civ. Chiar dacă Parcul Central este bun evidențiat în inventarul domeniului public al Municipiului C, potrivit Anexei nr. 2 la H.G. nr. 973/2002 privind atestarea domeniului public al județului Gorj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Gorj astfel că U.A.T. Municipiul C, persoană juridică de drept public, exercită calitatea de proprietar al bunului iar prin prisma condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta lucrului are calitate de păzitor juridic al lucrului cauzator de potențial prejudiciu, arborii din incinta Parcului Central fiind afectați aceluiași regim juridic, există un Contract de delegare a gestiunii serviciului public de administrare a domeniului public și privat al Municipiului C prin concesiune de servicii nr. 48891/19.11.2020. Astfel, Societatea E S.A. C a dobândit calitatea de detentor precar, iar răspunderea civilă delictuală ce decurge din paza materială a lucrului îi revine acestei societăți. Recurenta pârâtă a arătat că, la momentul producerii evenimentului, dreptul de administrare este conferit pârâtei E S.A., astfel că prezumția legală înscrisă în art. 1377 C. civ. este înlăturată în ceea ce privește calitatea U.A.T. Municipiul C de păzitor juridic al lucrului. Recurenta pârâtă a arătat că s-a purtat o corespondență între unitatea sa și pârâta Biblioteca Județeană D, în legătură cu derularea proiectului însă acest eveniment a fost autorizat de Primăria Municipiului C prin adresa nr. 275175 din 30.06.2022, cu mențiunea că evenimentul poate fi organizat cu respectarea tuturor măsurilor impuse de legislația în vigoare, dar și că întreaga responsabilitate privind desfășurarea acestui eveniment cade în sarcina organizatorilor. Această adresă a fost înaintată și Societății E S.A.C. Prin Hotărârea pentru aprobarea modificării Regulamentului serviciului de administrare a domeniului public și privat al Municipiului C, aprobat prin HCL nr. 269/2020, a fost aprobată gestiunea directă ca modalitate a gestiunii serviciului de administrare a domeniului public și privat al Municipiul C și darea în administrare către societatea E S.A. a serviciului de administrare a domeniului public și privat al Municipiului C. În baza contractului, societatea este obligată să efectueze în fiecare lună lucrări de amenajare și întreținere a parcurilor astfel că evaluarea măsurilor de întreținere a spațiilor verzi, în calitate de administrator al domeniului public, nu aparține Unității administrativ-teritoriale a Municipiului C, iar Societatea E S.A. trebuia să ia măsurile ce se impuneau, în calitate de administrator al domeniului public al Unității administrativ-teritoriale a Municipiului C. Pe fondul cauzei, se observă faptul că temeiul de drept pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată pentru a antrena răspunderea Unității administrativ-teritoriale a Municipiului C este art. 1376 C. civ. iar instanța a reținut că pretenția urmează a fi analizată în raport cu cerințele menționatei norme speciale și derogatorii, iar nu prin raportare la condițiile specific răspunderii civile delictuale. Recurenta pârâtă a considerat că decizia Curții de Apel nu respectă dispozițiile art. 1350 C. civ. privind răspunderea contractuală. În temeiul dispozițiilor art. 7.4 alin. (2) lit. e) din Contractul de delegare nr. 4891/19.11.2020, Societatea E S.A. s-a obligat în mod expres să plătească despăgubiri persoanelor fizice sau juridice pentru prejudiciile provocate din culpă, astfel că răspunderea Unității administrativ-teritoriale a Municipiului C este înlăturată. Recurenta pârâtă a apreciat că excluderea cauzei exoneratoare de răspundere este contrară prevederilor art. 1380 C. civ., fenomenul meteorologic din data de 06.07.2022 îndeplinind condițiile unui eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, așa cum este definit de art. 1351 alin. (2) C. civ., având în vedere și avertizarea de cod portocaliu de ploi și vânt sub care s-a aflat municipiul C cu o zi înainte. În cazul de față, fenomenele meteo din perioada respectivă îndeplinesc toate condițiile forței majore: exterioritatea, imprevizibilitatea, apreciată în mod real, rezonabil, prin raportare la datele concrete ale speței, invincibilitatea fenomenului. Aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că, și în cazul în care evenimentul ar fi putut fi anticipat în mod obiectiv, nu puteau fi evitate producerea acestuia și efectele devastatoare, în pofida faptului că s-au luat toate măsurile necesare. Așa cum rezultă din raportul de analiză a evenimentului creanga respectivă fiind verde și aflându-se la o înălțime mare, peste 20 m, nu putea fi observată chiar dacă avea o fisură provocată din ziua anterioară când în C a fost sub cod portocaliu de ploi și vijelii. Așadar, nu putea nimeni să prevadă că această creangă urma să se desprindă, întrucât arborele în cauză era sănătos iar creanga era verde. De asemenea, întinderea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul nepatrimonial nu este în conformitate cu gravitatea leziunilor produse, cu necesitatea îngrijirilor medicale de care reclamantul a avut parte și de consecințele acestora, având în vedere depozițiile martorilor audiați de instanța de fond; această sumă nu respectă principiul proporționalității prejudiciului cu despăgubirile acordate și principiul echității. Prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă societatea E S.A., aceasta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 321/2023 a Curții de Apel Craiova, Secția I civilă, și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a invocat dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a arătat că în mod greșit instanța de apel nu a reținut existența unei cauze exoneratoare de răspundere, întrucât evenimentul meteo care a avut loc în ziua anterioară îndeplinește condițiile unui caz de forță majoră, așa cum prevede art. 1351 alin. (2) C. civ. În acest sens, recurenta pârâtă a arătat că, în ziua anterioară producerii evenimentului, județul Gorj s-a aflat sub un cod portocaliu de ploi și vijelii, fiind un eveniment neprevăzut. Recurenta pârâtă a contestat evaluarea făcută de instanță cu privire la fenomenele respective și a arătat că luna iulie este o lună de vară, iar toaletarea copacului nu se putea face decât primăvara sau toamna, astfel că nu poate fi avută în vedere constatarea instanței că ar fi putut fi evitat evenimentul ruperii copacului în urma furtunii, mai ales că copacul era verde, în plină vegetație. Instanța de apel în mod greșit reține că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a asigura îngrijirea arborilor astfel încât să nu prezinte pericol pentru public. Recurenta pârâtă a arătat că nu putea anticipa că va avea loc un eveniment în data respectivă, acesta nefiind previzibil, deci nu putea fi împiedicat, astfel că în prezenta speță poate fi reținută cauza forței majore drept cauză de exonerare de răspundere, fiind incidente dispozițiile art. 1380 C. civ. Cu privire la stabilirea daunelor morale în cuantum de 30.000 lei și obligarea societății în solidar la plata daunelor morale, recurenta pârâtă a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 1357 C. civ., iar majorarea acestora de la 10.000 lei la 30.000 lei este neîntemeiată. Din declarațiile martorilor nu reiese că A ar fi fost afectat psihic de eveniment iar leziunea respectivă nu i-a pus în pericol viața.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant A a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de E S.A. în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) art. 488 art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pe fondul cauzei, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, având în vedere că decizia recurată este legală și temeinică, este motivată corespunzător, instanța motivând în fapt și în drept soluția, nefiind incident niciunul dintre motivele de recurs invocate în mod formal. Recurenta-pârâtă E S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de către Consiliul Județean Gorj-Biblioteca Județeană D, Primăria Municipiului Tg Jiu. În ceea ce privește recursul declarat de către Biblioteca Județeană ,,D”, recurenta pârâtă a arătat că sunt neîntemeiate susținerile acesteia referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv că nu există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Recurenta pârâtă a considerat că în mod corect a reținut instanța de apel că Biblioteca avea obligația de a asigura desfășurarea evenimentului într-un spațiu care prin structura, amplasarea sa ori prin caracteristicile sale să ofere condiții de securitate sau integritate, având în vedere că a fost inițiatorul organizării acestui eveniment. Paza juridică și/sau materială asupra lucrului a fost transmisă Bibliotecii D de către proprietarul lucrului Primăria Municipiului Tg. Jiu. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului C, recurenta pârâtă a considerat că aceasta a fost soluționată în mod corect de către instanța de fond respectiv de către instanța de apel, partea având calitatea de paznic al lucrului ce a produs un prejudiciu. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâta E S.A. este nul, recursul declarat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială C este nefondat iar recursul declarat de recurenta-pârâta Biblioteca Județeană D este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, mențiunea privind motivarea recursului este prevăzută sub sancțiunea nulității. Aceeași sancțiune rezultă și din cuprinsul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru situația în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt cazuri de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Astfel, în condițiile art. 488 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de alin. (1) din acest articol, recursul fiind o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care partea interesată solicită desființarea unei hotărâri, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, în cadrul acestei căi de atac realizându-se exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, argumentarea și dezvoltarea motivelor de recurs trebuie făcută astfel încât să fie posibilă încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și să permită exercitarea de către instanța de recurs a controlului său cu privire la pretinsele motive de nelegalitate a hotărârii recurate. Întrucât la termenul de judecată din 15 octombrie 2024, Înalta Curte a constatat că excepția nulității recursului declarat de către recurenta-pârâtă E S.A. este întemeiată, având în vedere că, din ansamblul criticilor expuse în cererea de recurs nu pot fi decelate critici de nelegalitate susceptibile ce ar putea fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, va constata nul recursul declarat de recurenta-pârâta E S.A. Motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială C, prin care s-a susținut încălcarea prevederilor art. 1377 C. civ. de către instanța de apel, nu pot fi reținute. Pe de o parte, se constată că recurenta pârâtă a invocat cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nemulțumirea sa vizează și soluția pronunțată cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Întrucât această chestiune pune în discuție și tinde spre a demonstra o greșită aplicare în cauză a normelor relevante pentru stabilirea calității procesuale pasivă a pârâtei, se impune cercetarea sa și din perspectiva cazului de casare reglementat prin art. 488 pct. 5 C. proc. civ., deoarece vizează o chestiune de drept procesual. Conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Îndeplinirea de către reclamant a obligației justificării calității procesuale pasive a persoanelor chemate în judecată reprezintă o problemă procedurală, iar nu una substanțială, ea fiind necesară stabilirii unui cadru procesual corect iar existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate sau contestate constituie o chestiune de fond conform art. 36 teza a II-a C. proc. civ. În consecință, calitatea procesuală pasivă în acțiunea în răspundere civilă delictuală trebuie apreciată în raport cu situația afirmată prin cererea de chemare în judecată, supusă verificărilor jurisdicționale, iar în situația în care reclamantul a expus argumente prin care a justificat calitatea pârâtei de paznic juridic al lucrului ce a produs prejudiciul, obligația procesuală menționată este îndeplinită iar verificarea temeiniciei susținerilor menționate reprezintă o chestiune de fond astfel cum dispune art. 36 teza a II-a C. proc. civ., expuse mai sus. Conform art. 1377 C. civ., are paza lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra lucrului și se servește de acesta în interes propriu. Astfel, paza juridică presupune puterea de direcție, control și supraveghere exercitată în mod independent de o persoană asupra bunului, de care acea persoană se servește direct sau indirect, în interesul său propriu. Spre deosebire de paza juridică a lucrului, prin paza materială se înțelege o putere de direcție, control și supraveghere pe care o persoană o exercită asupra unui lucru, sub autoritatea păzitorului juridic și în interesul acestuia; păzitorul material al lucrului nu exercită respectiva putere în mod independent și nici în interesul său, ci supraveghează, controlează și direcționează lucrul la ordinele și instrucțiunile păzitorului juridic. Art. 1376 alin. (1) C. civ. prevede imperativ că răspunderea revine persoanei care are lucrul „sub paza sa”, atunci când acesta a cauzat prejudiciul, fiind vorba de acea „pază juridică” a lucrului, care este definită în art. 1377 C. civ., ale cărui dispoziții au fost redate mai sus. Așadar, noțiunea de „pază” utilizată în redactarea normelor legale sus evocate nu poate avea decât semnificația de „pază juridică” în contextul în care finalitatea normelor juridice examinate este aceea de a asigura un mijloc de protecție a terților cărora le sunt cauzate prejudicii de lucruri, corelativ obligației ce incumbă persoanei ce are calitate de deținător legitim, adică de păzitor juridic. Prin urmare, întreaga construcție juridică a răspunderii pentru lucruri are la bază noțiunea de „pază juridică", ce revine în primul rând proprietarului și, în subsidiar, celui care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită controlul și supravegherea asupra lucrului și se servește de acesta într-un interes propriu. În acest context normativ, fundamentul răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru, reglementată de art. 1375 C. civ., îl reprezintă paza juridică, adică exercitarea unei puteri de direcție, supraveghere și control, dispozițiile art. 1377 instituind în favoarea și sarcina proprietarului o prezumție relativă de păzitor juridic al lucrului aflat în proprietatea sa. În cauză, calitatea recurentei pârâte de proprietar al lucrului nu a fost contestată, instanța de apel reținând în acest sens că ,,parcul în care a avut loc accidentarea reclamantului face parte din domeniul public al Municipiului C (poziția 671 din Anexa 2 la H.G. nr. 973/05.09.2002 referitoare la domeniul public al municipiului Tg-Jiu), drept urmare calitatea pârâtei UAT municipiul C de proprietar al Parcului Grădina Publică și implicit al arborelui din care s-a desprins creanga ce a vătămat pe reclamant este recunoscută de toate părțile”. În consecință, în mod corect instanța de apel a analizat în continuare ,,dacă, în calitatea sa de proprietar, această pârâtă a transmis paza juridică a lucrului printr-un contract uneia din celelalte două pârâte”. Astfel, prezumția în cauză poate fi înlăturată atunci când proprietarul dovedește că lucrul său, în momentul când a cauzat prejudiciul, se afla în paza juridică legitimă sau nelegitimă, de drept sau de fapt, a unei alte persoane. În principiu, pentru angajarea acestei răspunderi este suficient ca păzitorul juridic să păstreze lucrul în serviciul și interesul său, având asupra lui o direcțiune intelectuală; el nu trebuie să se găsească într-un contact material, direct și nemijlocit cu lucrul în cauză. Paza juridică a lucrului se transmite detentorului precar numai în acele situații când el dobândește dreptul personal de a exercita, în mod independent, direcția, supravegherea și controlul lucrului. Analizând probele administrate în cauză, și anume, Adresa nr. 275175/30.06.2022 prin care Primăria Municipiului C a acordat recurentei pârâte Biblioteca Județeană D permisiunea de a folosi spațiul anume solicitat în data de 07.07.2022 și contractul de delegare gestiune nr. 48591/19.11.2020 încheiat cu recurenta pârâtă E S.A., instanța de apel a concluzionat că paza juridică nu a fost transmisă către aceste părți. Această concluzie a fost justificată prin aplicarea corectă a criteriului legal expus mai sus, fiind analizată măsura în care recurentele pârâte au dobândit, prin actele juridice indicate, dreptul personal de a exercita, în mod independent, direcția, supravegherea și controlul lucrului. În ceea ce o privește pe recurenta pârâtă E S.A., în temeiul contractului încheiat cu proprietarul, aceasta exercita atribuții privind administrarea și întreținerea zonelor verzi, parcuri și grădini din domeniul public, în interesul public și nu în interesul personal al acestei recurente. Or, pentru a se constata transmiterea pazei juridice era necesar a se reține că puterea de direcție, control și supraveghere, era exercitată independent de această pârâtă, în interesul său, fără a fi subordonată altei persoane. Raportat la acest criteriu, în mod corect a reținut instanța de apel că recurenta pârâtă E S.A. are doar paza materială a lucrului. Astfel, păzitorul material al lucrului nu exercită respectiva putere în mod independent și nici în interesul său; el supraveghează, controlează și direcționează lucrul la ordinele și instrucțiunile păzitorului juridic și în interesul acestuia. În acest sens, s-a reținut că recurenta pârâtă a fost însărcinată de către proprietar cu realizarea unor lucrări administrarea și întreținerea zonelor verzi, parcuri și grădini din domeniul public, exercitându-și atribuțiile sub îndrumarea, supravegherea și controlul recurentei pârâte U.A.T., în calitate de proprietar. Simpla detenție a lucrului de către persoană nu are un caracter independent, fiind direct subordonată pazei juridice exercitate de proprietar, astfel că există o incompatibilitate între calitatea de detentor și cea de paznic juridic al lucrului, deoarece detentorul folosește lucrul în limitele sarcinilor care i-au fost încredințate, fiind doar paznicul material al acestuia, neavând independența exercitării puterii de direcție, folosință și control. Potrivit evaluării instanței de apel, existența contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice a constituit temei pentru a stabili că a avut loc transmiterea către recurenta pârâtă a pazei materiale a arborilor din parc, rezultând îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale a recurentei pârâte E S.A. nu în calitate de paznic juridic, ci de paznic material al bunului, temeiul răspunderii sale fiind unul distinct de cel avut în vedere în privința U.A.T., acesta fiind dat de prevederile art. 1357 C. civ. În concluzie, întrucât paza juridică asupra lucrului, în sensul dispozițiilor art. 1377 C. civ. presupune că este necesar ca „în temeiul unei dispoziții legale sau a unui contract [...], să exercite în mod independent controlul și supravegherea asupra [...] lucrului și să se servească de acesta în interes propriu”, în mod corect s-a reținut neîndeplinirea acestei condiții pentru a se putea reține transmiterea pazei juridice. Motivul de recurs prin care recurenta pârâtă a susținut că decizia recurată nu respectă dispozițiile art. 1350 C. civ. privind răspunderea contractuală față de împrejurarea că, în temeiul dispozițiilor art. 7.4 alin. (2) lit. e) din contractul de delegare nr. 4891/19.11.2020, societatea E S.A. s-a obligat în mod expres să plătească despăgubiri persoanelor fizice sau juridice pentru prejudiciile provocate din culpă, nu este întemeiat. Astfel, împrejurările arătate nu conduc la concluzia dorită de recurentă, aceea a înlăturării răspunderii unității administrativ-teritoriale Municipiul C. Instanța de apel a reținut obligația contractuală asumată de recurenta pârâtă, aceea de a asigura toaletarea copacilor aflați pe domeniul public al municipiului, precum și faptul că, prin clauză contractuală, aceasta și-a asumat răspunderea eventualele daune și pagube provocate ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale ce îi revin. Constatând că nerespectarea sau executarea necorespunzătoare a unor obligații contractuale atrage răspunderea contractuală față de cocontractant, instanța de apel a considerat în mod corect că, în cazul în care această acțiune sau inacțiune îmbracă forma ilicitului civil care produce prejudicii unei terțe persoane, în privința acesteia din urmă, forma de răspundere atrasă este cea delictuală. Astfel, reclamantul vătămat prin ruperea unei crengi dintr-un arbore a cărui toaletare era în sarcina pârâtei E S.A., este un terț față de raporturile contractuale dintre unitatea administrativ teritorială și această recurentă, situație în care, în privința raporturilor dintre aceasta și terț, sunt incidente dispozițiile art. 1357 C. civ. care reglementează condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Păzitorul material nu răspunde niciodată în baza art. 1376 alin. (1) C. civ.; el poate să răspundă numai pentru fapta proprie în condițiile art. 1357 și următoarele C. civ. Obligația de reparare a prejudiciului cauzat de lucru, în baza art. 1376 alin. (1) C. civ., revine numai păzitorului său juridic. Printr-un alt motiv de recurs, pârâta a pretins incidența unui caz de exonerare de răspundere și a susținut că în mod greșit fenomenul meteorologic extrem, din 6.07.2022, avertizare cod portocaliu de ploi și vânt, nu a fost catalogat ca fiind un eveniment de forță majoră. Recurenta pârâtă a apreciat că sunt întrunite condițiile art. 1350 alin. (2) C. civ., pentru a reține forța majoră, drept cauză de înlăturare a răspunderii sale civile. Relativ la incidența, în speță, a cazului de forță majoră, instanța de apel a arătat, în considerentele deciziei pronunțate, că „aversele de ploaie și furtună din data de data de 06.07.2022, care ar fi putut fi cauza ce a dus la ruperea unei ramuri a unui arbore aflat pe domeniul public cu consecința vătămării reclamantului nu constituie eveniment de forță majoră exonerator de răspundere, în sensul art. 1351 alin. (2) C. civ., deoarece aceste fenomene nu erau neobișnuite pentru perioada respectivă și nici nu îndeplinesc cerința de a fi un eveniment imprevizibil, absolut invincibil, existând și avertizări meteorologice în acest sens.” Sub aspectul circumstanțelor factuale reținute în cauză, instanța de apel a subliniat că „evenimentul ruperii copacului în urma unei furtuni era unul previzibil și ușor de evitat prin toaletarea copacului respectiv, mai ales că între momentul fenomenului meteo invocat și desfășurarea evenimentului la care a participat reclamantul a existat o perioadă de timp suficientă pentru ca eventualele pericole pentru siguranța publicului să fie înlăturate.” În circumstanțele reținute, instanța de apel a semnalat că „nu are importanță dacă arborele din care s-a rupt creanga ce a lovit pe reclamant era un arbore tânăr, în plină vegetație sau, dimpotrivă, un arbore uscat, în declin. Datele speței confirmă că ramura copacului s-a rupt fără ca fenomenul meteo din data de 06.07.2022 să fi fost unul deosebit, de natura forței majore, ceea ce duce la concluzia că incidentul putea fi evitat dacă E S.A. și-ar fi îndeplinit obligația de a asigura îngrijirea arborilor astfel încât să nu prezinte pericol pentru publicul care se află în parc. În atare condiții, faptul material al căderii unei crengi dintr-un copac a doua zi după o furtună, nu îndeplinește condițiile legale spre a fi calificat drept caz de forță majoră, fiind pe deplin previzibil și putând fi împiedicat.” În recurs, pârâta a reiterat susținerile referitoare la catalogarea fenomenului meteorologic din 6.07.2022, ca fiind unul extrem ce se constituie unui eveniment de forță majoră. Relativ la natura și intensitatea fenomenului meteorologic care a determinat ruperea unei ramuri a unui arbore și producerea prejudiciului reclamat în cauză, instanțele de fond au reținut, pe baza elementelor factuale care au conturat situația de fapt stabilită în cauză, concluzia potrivit căreia fenomenul meteorologic produs la 6.07.2022 nu are natura unui caz de forță majoră, atât timp cât nu a fost dovedit caracterul inevitabil și imprevizibil al acestuia. Or, având în vedere situația de fapt stabilită în cauză, Înalta Curte constată că, raportat la probatoriul a cărui evaluare nu constituie atributul instanței de recurs, în mod corect s-a concluzionat că forța majoră nu poate fi reținută în cauză, iar o reevaluare a probelor pentru a ajunge la o altă concluzie în urma reaprecierii acestora nu mai este posibilă în această cale de atac a recursului, pentru a schimba datele referitoare la situația de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanțele anterioare. Astfel, o evaluare greșită a probelor nu evidențiază aspecte de nelegalitate care să fie apte de a fi analizate în coordonatele art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta neindicând nicio dispoziție legală care să fi fost încălcată prin modul de apreciere a probelor, deși a înțeles să subsumeze aceste critici motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește criticile referitoare la întinderea despăgubirilor acordate reclamantului, Înalta Curte constată că, deși recurenta pârâtă a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind aplicarea greșită a normelor de drept material, nu a invocat în concret vreo greșeală săvârșită de către instanța de apel în aplicarea unei dispoziții legale sub acest aspect. Criticând cuantumul sumei acordate de instanța de apel pentru repararea prejudiciului moral, recurenta pârâtă a considerat că întinderea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul nepatrimonial nu este în conformitate cu gravitatea leziunilor produse, cu necesitatea îngrijirilor medicale de care reclamantul a avut parte și de consecințele acestora, având în vedere depozițiile martorilor audiați de instanța de fond; această sumă nu respectă principiul proporționalității prejudiciului cu despăgubirile acordate și principiul echității. Înalta Curte constată că problema gravității suferințelor morale produse reclamantului prin fapta ilicită reprezintă o chestiune de fapt care a fost stabilită de instanța de apel în urma aprecierii probelor administrate în cauză și nu o problemă de interpretare sau aplicare a dispozițiilor legale. Astfel, instanța de apel a enunțat criteriile avute în vedere pentru stabilirea cuantumul daunelor morale, arătând că „în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii în raport cu consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială”. Astfel, analiza efectuată s-a raportat la urmările accidentului, instanța de apel reținând în acest sens că, „în urma accidentului, conform certificatului medico-legal, reclamantul a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 60-65 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce însă nu au pus în pericol viața victimei, nu au condus la infirmitate sau la producerea unui prejudiciu estetic grav și permanent. Cu toate acestea, efectele accidentului s-au răsfrânt și asupra stării psihice a reclamantului, potrivit declarațiilor martorilor, acesta fiind afectat de incident, temându-se pentru siguranța sa. De asemenea, viața cotidiană a fost afectată, pe de o parte ca o consecință a imobilizării mâinii drepte având nevoie permanentă de ajutor pentru cele mai simple activități, iar pe de altă parte ca urmare a deplasărilor impuse de supravegherea și îngrijirea medicală. Gravitatea leziunii suferite, necesitatea unor îngrijiri medicale de o anumită durată, dar și consecințele acestora (imposibilitatea funcționării și a utilizării membrului superior drept, ceea ce i-a limitat accesul la o viață normală, corespunzătoare vârstei sale, generându-i sentimente de angoasă și de incertitudine cu privire la recuperarea sa fizică) duc la concluzia că suma stabilită de prima instanță este insuficientă pentru repararea prejudiciului moral cauzat.” Din cele expuse mai sus rezultă că instanța de apel a respectat criteriile în raport cu care trebuie apreciată intensitatea suferințelor morale pentru a se stabili cuantumul sumei ce urmează a fi acordată pentru repararea prejudiciului moral, aceste criterii fiind enunțate în decizia recurată și cercetate în concret de instanță. În acest sens, instanța de apel a apreciat, după evaluarea consecințelor negative suferite de reclamant, ce sumă globală se impune a-i fi plătită, utilizând o serie de criterii cum ar fi: importanța valorilor morale lezate, măsura în care s-a adus atingere acestor valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Evaluarea realizată în concret de către instanța de apel se raportează la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. Este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, iar recurenta pârâtă nu a invocat interpretarea sau aplicarea greșită a unei norme juridice sub acest aspect. Reținând că motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială C nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de această parte împotriva deciziei nr. 321 din 3 octombrie 2023 a Curții de Apel Craiova – Secția I civilă. În ceea ce o privește pe recurenta pârâtă Biblioteca Județeană D, se constată că motivele de recurs invocate de aceasta, circumscrise cazurilor de casare instituite prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., sunt întemeiate. În examinarea motivului de apel invocat de pârâta Biblioteca Județeană D care viza greșita reținere de către prima instanță a calității acestei părți de paznic juridic al lucrului (arbore) producător al evenimentului prejudiciabil, justificată de autorizarea dată prin adresa nr. 275175/30.06.2022 de către Primăria Municipiului C, instanța de apel a reținut că, prin adresa menționată, Primăria Municipiului C a dat Bibliotecii Județene permisiunea de a folosi spațiul anume solicitat în data de 07.07.2022, însă aceasta nu echivalează cu transmisiunea pazei juridice asupra parcului ce aparține domeniului public, respectiv asupra arborilor din acest parc. Astfel, instanța de apel a stabilit că nu se poate reține ,,o transmitere pazei juridice, respectiv a puterii de control și de supraveghere cu privire la întregul parc dimpreună cu toți arborii ce se află în el” și că „mențiunea din cuprinsul acordului scris anterior menționat în sensul că întreaga responsabilitate aparține organizatorului evenimentului, trebuie înțeleasă în contextul aliniatul anterior al acestei informări, care se referea la obligația organizatorului de a respecta cu ocazia desfășurării evenimentului toate măsurile impuse de lege, astfel că nu se poate aprecia că prin aceasta s-a transmis calitatea de paznic juridic al tuturor bunurilor aflate în incinta parcului și că răspunderea pentru prejudiciile cauzate de aceste lucruri a fost transferată pe perioada desfășurării evenimentului către organizator.” Totuși, instanța de apel a reținut că, „deși nu i se poate reține calitatea de paznic juridic al lucrului cauzator de prejudiciu (arborele aflat în parc, imediat apropriere a locului de desfășurare al evenimentului la care reclamantul a participat), se constată că aceasta, în calitate de organizator avea obligația de a asigura desfășurarea evenimentului într-un spațiu care, prin structura, amplasarea sa ori prin caracteristicile sale să ofere condiții de securitate pentru participanți și să nu pună în pericol siguranța sau integritatea acestora. O dovadă a faptului că această pârâtă nu a îndeplinit această obligație este tocmai faptul producerii accidentului prejudiciabil pentru reclamant. Neîndeplinirea acestei obligații reprezintă un fapt ilicit pentru care pârâta Biblioteca Județeană, în calitate de organizator al evenimentului în desfășurarea căruia reclamantul a fost vătămat, este ținut să răspundă, legătura de cauzalitate între fapta imputată și prejudiciu fiind evidentă în economia speței, deși nu este una directă, ci indirectă.” Pentru a determina concluzia că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei în temeiul art. 1357 C. civ., este necesar a se stabili care este fapta ilicită delictuală săvârșită în cauză, aceasta având un caracter obiectiv, fiind materializată printr-o acțiune sau inacțiune concretă a pârâtei. Din examinarea considerentelor instanței de apel, nu rezultă care este în concret acțiunea sau inacțiunea pârâtei care a produs rezultatul păgubitor, faptul producerii accidentului prejudiciabil pentru reclamant neputând constitui singura probă pentru a stabili îndeplinirea condiției analizate. Pe de altă parte, legătura de cauzalitate între faptă ilicită și prejudiciu este o condiție de natură obiectivă, necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale, care impune ca între prejudiciul produs și faptul generator, să existe o legătură de la cauză la efect astfel încât, din multitudinea împrejurărilor cauzale și a condițiilor care a contribuit într-o anumită măsură, să fie identificate doar acele acțiuni sau inacțiuni anterioare care au determinat în mod direct și necesar producerea prejudiciului. Din considerentele instanței de apel rezultă că această legătură de cauzalitate nu este una directă, însă, din natura obiectivă a condiției analizate, rezultă că doar dacă nu se poate stabili cu precizia cauza prejudiciului, se atribuie valoare cauzală egală tuturor faptelor sau împrejurărilor care l-au precedat. În cauză, astfel cum s-a reținut prin decizia recurată, această ipoteză nu este incidentă, instanța de apel stabilind existența acestei legături directe de cauzalitate în cadrul examinării condițiilor răspunderii civile delictuale reținute în sarcina celorlalte două pârâte. În consecință, se constată nerespectarea coordonatelor în care trebuia realizată analiza situației de fapt în aplicarea art. 1357 C. civ. Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiții legale, este necesară, în primul rând, stabilirea elementelor care conturează existența faptei ilicite, și anume, a normelor imperative care ar fi fost încălcate și, subsecvent, a conduitei concrete în care s-a materializat această încălcare, or, din motivarea instanței de apel nu rezultă reiese că aceasta ar fi avut în vedere aceste cerințe legale. Ca atare, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este fondat motivul de recurs care vizează modul în care instanța de apel a aplicat art. 1357 C. civ., nerespectarea cerințelor legale care trebuie avute în vedere în realizarea acestei analize, expuse mai sus, concretizându-se atât într-o deficiență a motivării cât și într-o încălcare a normelor de drept material. În consecință, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâta Biblioteca Județeană D împotriva deciziei nr. 321 din 3 octombrie 2023 a Curții de Apel Craiova – Secția I civilă, pe care o va casa în parte, doar în ceea ce o privește pe recurenta-pârâta Biblioteca Județeană D și va trimite cauza spre rejudecare, în privința acestei părți, la aceeași curte de apel. Față de soluția de respingere a recursurilor declarate de recurentele-pârâte E S.A. și Unitatea Administrativ Teritorială C, văzând prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a acestor părți, Înalta Curte le va obliga să plătească intimatului-reclamant A suma de 1.667 lei fiecare, corespunzător propriei culpe procesuale a fiecăreia, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat achitat de acesta conform extrasului de cont aflat la file 91 din dosarul de recurs.