ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 138/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 23.03.2020 sub nr. x/4/2020, reclamanta Parohia A, în contradictoriu cu pârâta B S.A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 455 mp. situat în București, str. (..), sector 4 cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 13252 din 08.10.2020, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței materiale și declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalul București Secția a IV-a Civilă la data de 09.12.2020. Prin cererea înregistrată la data de 08.10.2021, pârâta S.C. B S.A. a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a succesorilor cu titlul particular: C, D, ca urmare a încheierii contratului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1150/01.10.2021 de BNP E, prin care imobilul situat în București, sector 4, Calea (..) a fost dobândit în proprietate de aceștia din urmă. Prin încheierea din 3.12.2021, Tribunalul a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 39 alin. (2) C. proc. civ. introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a succesorilor cu titlu particular ai pârâtei, C, D, dispunând, totodată, menținerea în cauză și a pârâtei inițiale, pentru motivele expuse în considerentele încheierii de ședință.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 324/17.03.2023, Tribunalul București – secția a IV-a civilă a respins acțiunea privind pe reclamanta Parohia A în contradictoriu cu pârâții C, D, S.C. B S.A., ca neîntemeiată. A obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu expert.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 175A/14.02.2024, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă, Parohia A, împotriva sentinței civile nr. 324/17.03.2023, pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu pârâții C, D, S.C. B S.A., ca nefondat.

Calea de atac a recursului exercitat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 175A/14.02.2024 a declarat recurs în numele reclamantei, Parohia A, numita S.C.A. F, invocând motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, s-a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei civile nr. 175A/2024, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare în apel. În motivarea recursului, reclamanta-recurentă a precizat că instanța de fond a reținut că imobilul situat în str. (..), sector 4 în suprafață de 455 mp este deținut de către pârâtă în baza contractului de donație autentificat sub nr. 5743/17.12.1979, întocmit în baza Decretului nr. 478/1954, și consideră că preluarea acestuia a fost una abuzivă, chiar dacă contractul nu a fost anulat. Prin urmare, în apel, aceasta a criticat faptul că instanța de fond, în mod nelegal, a respins acțiunea ca neîntemeiată, motivând hotărârea prin faptul că reclamanta trebuia să urmeze calea specială de reparație instituită de O.U.G. nr. 94/2000 care ar fi fost singura cale care asigură toate garanțiile de convenționalitate. În continuare, în memoriul de recurs, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel și-a însușit raționamentul juridic al instanței de fond, considerând că hotărârea este vădit nelegală, deoarece potrivit art. 480 C. civ. din 1864 ”Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, însă in limitele determinate de lege.”. În acest context, apreciază că nelegală motivarea instanței de apel potrivit căreia dacă aceasta nu a urmat calea specială de reparație nu mai poate formula o acțiune în revendicare fără a afecta principiul securității raporturilor juridice. Or atât doctrina, cât și practica judiciară au reținut că, în temeiul acestor dispoziții de drept comun, a formulat acțiunea în revendicare prin comparare de titluri, care constituie un mijloc specific de apărare a dreptului de proprietate, prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar, dacă titlul său este mai bine conturat, cu consecința juridică a readucerii bunului în materialitatea sa în patrimoniul titularului acțiunii. Întrucât dreptul de proprietate al recurentei-reclamante asupra terenului de 455 mp a aparținut dintotdeauna parohiei, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. 40422/1940 emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare București, aceasta apreciază că dreptul de proprietate al parohiei este mult mai bine conturat decât dreptul de proprietate al pârâților, care au dobândit acest drept în timpul comunismului în baza unui act întocmit în baza Decretului nr. 478/1954, parohia fiind prima care a transcris dreptul de proprietate, care este preferabil titlului de proprietate opus de pârâți.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți, prin avocat, au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului, având în vedere că niciuna din criticile indicate de recurentă nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. precum și respingerea recursului ca nefondat, în cazul în care instanța va trece peste această excepție. În susținerea excepției nulității recursului, aceștia învederează că în mod formal, recurenta indică motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. însă, așa cum rezultă din întregul memoriu de recurs, nu se indică în concret care este reglementarea încălcată, nici material, nici chestiuni de ordin procedural pentru care hotărârea ar fi viciată, ci se reia, fără o regulă concretă toate argumentele expuse în apel, propria concepție despre rezolvarea prezentei situații deduse judecății. Suplimentar, față de aspectele reluate în apel, recurenta menționează că instanța de apel și-a însușit raționamentul primei instanțe, fără a menționa în concret ce dispoziții legale sunt încălcate și cum sunt încălcate, redând o serie de considerații care nu se regăsesc în hotărârea din apel. Aceștia susțin că, în esență, recurenta nu analizează hotărârea instanței de apel, ci reia aspecte de care este nemulțumită, ceea ce rezultă într-o inexistență a criticilor aduse hotărârii, în vreme ce obiectul recursului este hotărârea instanței de apel, nefiind posibilă identificarea unor motive concrete de casare în recursul formulat de recurentă. În măsura în care instanța va trece peste excepția nulității recursului, aceștia solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât decizia recurată a fost pronunțată de instanța de apel în mod legal, cu aplicarea în mod corect a normelor de drept incidente. Deși recurenta, în memoriul de recurs, la para. 5 pag. 2, a menționat exclusiv o serie de considerente din cadrul hotărârii de apel, apreciind ca nelegală motivarea instanței de apel potrivit căreia dacă aceasta nu a urmat calea specială de reparație nu mai poate formula o acțiune în revendicare, sunt considerente care nu se regăsesc în cadrul hotărârii de apel. În realitate, soluția instanței de apel a avut cu precădere în vedere faptul că Parohia A a donat în anul 1979 terenul revendicat către autoarea intimatei-pârâte, S.C. B S.A. Acest contract de donație este valabil și nu a fost anulat, producând în mod deplin efecte în circuitul juridic civil, prin transferul valabil al dreptului de proprietate de la reclamantă către autoarea S.C. B S.A. și ulterior, prin privatizare către aceasta. După cum a arătat în cadrul primei secțiuni, instanța de apel, în esență, în analiza criticilor de apel, a reținut/confirmat în mod corect și legal faptul că actul de donație făcut de Parohia A către autoarea S.C. B S.A. este un act valabil chiar dacă a fost încheiat în temeiul decretului nr. 478/1954. În ceea ce privește măsura specială de reparație, aceasta vizează ipoteza în care recurenta ar dori să invoce o eventuală preluare abuzivă a terenului către statul comunist, respectiv faptul că ar fi fost donat în temeiul decretului nr. 478/1954, situație care presupunea o reglementare specială privind modul de restituire a imobilelor, astfel cum a reținut prima instanță, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 care prevede în mod concret care sunt condițiile în care restituirea imobilelor preluate abuziv poate fi efectuată și în ce condiții, care suprimă dreptul la acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând cu prioritate, recursul în raport de excepția privind lipsa dovezii calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursul, în raport de dispozițiile art. 87 alin. (2) coroborate cu dispozițiile art. 82 alin. (1) C. proc. civ. și, în subsidiar, asupra nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru considerentele ce succed: În ceea ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, se reține că, potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., „Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul sau, după caz, numele, prenumele și domiciliul reprezentantului convențional, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. (...) e) semnătura părții sau, după caz, a mandatarului părții, a reprezentantului legal al părții sau a consilierului juridic.” Potrivit alin. (2) la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și, dacă e cazul, procura specială, împuternicirea avocațială sau delegația consilierului juridic, mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) fiind prevăzute prevăzute sub sancțiunea nulității, așa cum dispune norma alin. (3) a aceluiași articol. De asemenea, aceeași normă precizează că dispozițiile art. 82 alin. (1) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile. Art. 87 C. proc. civ. prevede că mandatul este presupus dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în fața aceleiași instanțe, iar avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp și poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate, iar susținerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri. Potrivit art. 82 alin. (1) C. proc. civ. ,,(1) Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.” În cauză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a fost reprezentată de către S.C.A. F, în etapa procesuală a fondului, astfel cum rezultă din împuternicirea avocațială seria (...) nr. (… ) (fila 11 - dosarul de fond), această societate fiind împuternicită să reprezinte recurenta-reclamantă, în dosarul nr. x/4/2020 doar în fața Tribunalului București, nu și în celelalte etape procesuale. În continuare, Înalta Curte constată că în etapa procesuală a apelului, S.C.A. F, în numele reclamantei, a formulat apel împotriva sentinței nr. 324/17.03.2023, pronunțată de Tribunalul București în același dosar, fără să depună și împuternicirea avocațială pentru această etapă procesuală și care s-a finalizat prin pronunțarea deciziei nr. 175A/2024 de către Curtea de Apel București. Apelul s-a soluționat la primul termen de judecată din data de 14.02.2024, și după cum rezultă din cuprinsul hotărârii, la apelul nominal din ședința publică s-a prezentat doar reprezentantul intimaților-pârâți, făcând dovada reprezentării în dosarul de apel, lipsind reprezentantul reclamantei. În etapa procesuală a recursului, Înalta Curte constată că, la data de 8 aprilie 2024 (prin poștă – plic fila 7 dosar de recurs) S.C.A. F, în numele reclamantei a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 175A/2024 pronunțată de Curtea de Apel București, fără a atașa acestuia și dovada calității de reprezentant a recurentei-reclamante. Întrucât recursul a fost formulat și semnat de către avocat G, care nu a avut împuternicire nici în etapa procesuală a apelului, la data de 31 decembrie 2024, Înalta Curte a dispus refacerea procedurii de citare pentru recurenta-reclamantă, cu mențiunea ca până la termenul din data de 21 ianuarie 2025, aceasta să facă dovada calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de recurs în numele și pentru reclamantă, sub sancțiunea anulării cererii. În data de 8 ianuarie 2025, recurenta-reclamantă a primit citația cu această mențiune conform dovezii de comunicare (fila 40 – dosar recurs), însă, nu s-a conformat acestei obligații iar la termenul din data de 21 ianuarie 2025, aceasta a lipsit. În consecință, având în vedere că, până la termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2025, recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației impusă de către instanță de a face dovada calității de reprezentant a avocatului G din cadrul S.C.A. F, care a acționat în numele acesteia pentru declararea recursului, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 87 alin. (2) coroborate cu dispozițiile art. 82 alin. (1) C. proc. civ. aplicabile în recurs în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de avocatul fără mandat, în numele și pentru recurenta-reclamantă. Având în vedere soluția care se impune în cauză, potrivit celor mai sus arătate, nu se mai justifică luarea spre examinare a apărării formulate de intimata-pârâtă pe cale de întâmpinare, privitoare la sancțiunea nulității recursului pentru lipsa unor reale critici de nelegalitate, dat fiind caracterul formal al susținerilor din memoriul de recurs, care reia integral și neschimbat motivele de apel ce au primit o soluționare prin decizia atacată, fără să conțină raportări critice la dezlegările instanței din apel. Având în vedere considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 87 alin. (2) coroborate cu dispozițiile art. 82 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în recurs în temeiul art. 486 alin. (1) și 3 C. proc. civ., ca urmare a lipsei dovezii calității de reprezentant a S.C.A. F în recurs, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.