ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 133/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.07.2018, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr. x/3/2018, reclamanții A și B au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul C, Penitenciarul D, Penitenciarul E și Penitenciarul F ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 1.000.000 euro echivalent în lei la data plății efective cu titlu de daune morale pentru durerea încercată prin moartea în Spitalul Penitenciar X a fiului, respectiv a fratelui reclamanților, G, ca urmare a încălcării de către pârâți a articolului 2 și a articolului 3 din Convenție pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, constând în supravegherea defectuoasă imputabilă gardienilor și neacordarea îngrijirilor medicale cu diligență sporită.

2.Hotărârea pronunțată în primă instanță.

Prin sentința civilă nr.1085/24.06.2022, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A și B, în contradictoriu cu pârâții Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul C, Penitenciarul D, Penitenciarul E și Penitenciarul F.

3.Hotărârea pronunțată în apel.

Prin decizia nr. 1211A/2023 din 29 septembrie 2023, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți A și B împotriva sentinței civile nr. 1085/24.06.2022, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul cu nr. x/3/2018, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul C, Penitenciarul D, Penitenciarul E și Penitenciarul F.

A anulat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București.

4.Căile de atac formulate în cauză.

Împotriva deciziei nr. 1211A/2023 din 29 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă au declarat recurs pârâții Penitenciarul Spital X, Penitenciarul Spital Y, Administrația Naționala a Penitenciarelor, Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice și Penitenciarul Y, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc.civ.

Dosarul a parcurs procedura de filtrare a recursurilor prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 17 septembrie 2024 au fost anulate două recursuri – cele promovate de către pârâții Penitenciarul D și Penitenciarul F, apreciindu-se că acestea nu respectă cerința de esențială a încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de lege. Prin aceeași încheiere au fost admise în principiu recursurile declarate de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul C și Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1211A din 29 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă.

Recursul promovat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, admis în principiu prin încheierea din 17 septembrie 2024, a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Aceasta a criticat soluția instanței de apel, susținând, în esență, că tribunalul s-a pronunțat cu privire la toate aspectele deduse judecății - fapta pretins cauzatoare de prejudiciu a fost analizată și tranșată pe toate cele trei planuri, în mod diferențiat, acestea fiind puse și în relație de cauzalitate în raport cu pretinsul rezultat vătămător invocat în cauză, ceea ce a permis instanței de fond să concluzioneze în sensul în care, din cele prezentate anterior, rezultă, în afara oricărui dubiu, faptul că lipsa de supraveghere, condițiile de detenție sau modul de acordare a îngrijirii medicale în locul de deținere nu au reprezentat cauze, nici măcar indirecte, ale decesului numitului F.V.

De asemenea, recurenta a mai arătat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. reținute de instanța de apel “motivat de faptul că nu s-a intrat pe judecata fondului”.

Recursul promovat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, admis în principiu prin încheierea din 17 septembrie 2024, a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Prin criticile formulate împotriva deciziei instanței de apel, recurentul a susținut că în mod corect tribunalul a arătat, cu privire la presupusa supraveghere defectuoasă, că nu poate fi reținută drept cauză a decesului deținutului, deoarece nu se poate stabili o legătură certă de cauzalitate între o faptă, sau o inacțiune cu caracter generic, cum este lipsa de supraveghere și decesul cauzat de complicațiile medicale survenite pe fondul unor afecțiuni cronice grave, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză. Totodată, recurentul a mai susținut că în mod corect instanța de fond a concluzionat că presupusa lipsă de supraveghere, condițiile de detenție sau tratamentul medical administrat nu pot fi reținute drept cauze, nici măcar indirecte, ale decesului deținutului. În ce privește consumul de droguri în cadrul penitenciarului, chiar dacă acest fapt ar fi dovedit, s-ar subsuma cadrului mai larg al acuzației de supraveghere defectuoasă, nefiind de natură să modifice raționamentul instanței de fond, atâta timp cât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă o legătură directă între consumul de droguri și bolile cronice de care suferea deținutul.

Recursul promovat de Penitenciarul C, admis în principiu prin încheierea din 17 septembrie 2024, a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând, în esență, că motivarea instanței de apel este contrară celor rezultate din probatoriul administrat de instanța de fond și din argumentarea hotărârii tribunalului. Astfel, recurentul a susținut, prin memoriul de recurs, că instanța trebuia să analizeze fondul raportului juridic ținând cont că, adevărata măsură a răspunderii civile delictuale o dă cauzalitatea. Raportul de cauzalitate reprezintă, concomitent, atât o condiție indispensabilă pentru angajarea răspunderii civile, cât și măsura întinderii acesteia. A mai arătat recurentul că instanța de fond a analizat în detaliu probele administrate și a stabilit circumstanțele factuale, răspunzând punctual, real și efectiv tuturor pretențiilor deduse judecății, iar motivarea curții de apel nu conține argumente clare care să justifice susținerea unei lipse de judecată a fondului.

Prin întâmpinarea formulată de intimații-reclamanți A și B, s-a invocat excepția nulității recursurilor formulate de Penitenciarul D și Penitenciarul F, în privința căreia Înalta Curte s-a pronunțat în etapa admisibilității în principiu – excepția nulității fiind admisă, și a solicitat respingerea celorlalte recursuri ca nefondate.

Cu referire la recursul formulat de Penitenciarul C, intimații-reclamanți au arătat că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de apel realizând o examinare efectivă a tuturor motivelor și apărărilor invocate de părți, lipsind contradicții din considerente, în realitate acestea fiind susținute prin raportare la probele administrate în fața instanței de fond și motivarea instanței de apel.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat prin recursurile Statului Român și Administrației Naționale a Penitenciarelor, intimații-reclamanți au arătat că nu este incident în cauză, solicitând respingerea recursurilor, întrucât instanța de apel a dat eficiență rolului judecătorului în aflarea adevărului consfințit de art. 22 C. proc. civ. și a soluționat cauza conform regulilor de drept aplicabile, stabilind faptele și aplicând corect normele de drept incidente.

În continuare, intimații-reclamanți susțin că în mod corect instanța de control judiciar a concluzionat că instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei din perspectiva a două fapte ilicite imputate pârâților, respectiv încălcarea art. 2 din CEDO prin supravegherea defectuoasă realizată de organele statale pentru protejarea vieții, integrității corporale și sănătății persoanei deținute, din perspectiva consumului de substanțe interzise, în penitenciar și cu lipsa unei anchete efective în acest sens și încălcarea art. 3 din CEDO prin neasigurarea unor condiții de detenție corespunzătoare care au accentuat degradarea stării de sănătate a deținutului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Întrucât toate cele trei recursuri în privința cărora s-a dispus admiterea în principiu, respectiv cel al pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor, cel al pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și cel al pârâtului Penitenciarul C, critică hotărârea recurată din aceeași perspectivă, respectiv că tribunalul s-a pronunțat cu privire la toate aspectele deduse judecății - fapta pretins cauzatoare de prejudiciu fiind examinată din toate perspectivele invocate de reclamanți, Înalta Curte va analiza în comun criticile formulate prin cele trei căi de atac reținute spre analiză.

Cu titlu prealabil se impune o corectă încadrare a criticilor formulate de către recurenți, care au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și respectiv pct. 8 C. proc. civ., în realitate, din analiza criticilor formulate rezultând că în cauză aspectele invocate se circumscriu motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ., în esență recurenții susținând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

De asemenea, critica formulată de către recurenta-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor, potrivit căreia în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. reținute de instanța de apel “motivat de faptul că nu s-a intrat pe judecata fondului”, este susceptibilă de a fi analizată din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critică ce urmează a fi analizată distinct.

Cu privire la primul motiv de recurs, comun tuturor celor trei căi de atac exercitate în cauză, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ., în esență recurenții susținând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, Înalta Curte observă că este nefondat.

Prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune morale pentru durerea încercată ca urmare a decesului, în Spitalul Penitenciar X, a fiului, respectiv a fratelui acestora, urmare a încălcării de către pârâți a art. 2 și a art. 3 din Convenția EDO, constând în supravegherea defectuoasă imputabilă gardienilor și neacordarea îngrijirilor medicale cu diligență sporită. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 2 art. 3 din Convenția EDO, art. 52 din Legea nr. 254/2013 și art. 115 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, art. 1349 art. 1357 art. 1382 art. 1385 - 1386, art. 390 art. 391 alin. (2) C. civ. și respectiv art. 111 art. 148 -149 și art. 192 C. proc. civ..

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată, în vreme ce instanța de control judiciar a admis apelul formulat de reclamanți, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare, reținând, în esență, că tribunalul nu a cercetat fondul raportului juridic litigios, astfel cum acesta a fost conturat prin cererea de chemare în judecată, în raport de situația de fapt expusă de reclamanți și de temeiul de drept invocat de aceștia.

Problema de drept a cărei dezlegare se impune în recurs este de a stabili dacă, instanța de fond a analizat cererea de acordare a daunelor morale solicitate pentru decesul rudei reclamanților în penitenciar în limitele stabilite prin cererea introductivă de către reclamanți, respectiv în urma unor boli dezvoltate în timpul perioadei de detenție, ca efect al neîndeplinirii obligațiilor instituite de art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, de supraveghere de către gardieni pentru prevenirea introducerii în penitenciar a substanțelor interzise, și lipsa de tratament adecvat (prin nedepistarea consumului de droguri și a hepatitei C la controalele anterioare datei decesului), precum și pentru condițiile inadecvate din penitenciar care au accentuat starea de vulnerabilitate a deținutului și a facilitat astfel opțiunea acestuia de a recurge la substanțe interzise.

Analizând hotărârea primei instanțe, Înalta Curte reține că este corectă concluzia instanței de apel, care a reținut, în urma unui examen riguros – atât a cererilor formulate, a probatoriului administrat în primă instanță, cât și a aspectelor dezlegate prin hotărârea instanței de fond, că tribunalul nu a cercetat fondul raportului juridic litigios sub toate aspectele deduse judecății, astfel cum acesta a fost conturat prin cererea de chemare în judecată, în raport de situația de fapt expusă de reclamanți și de temeiul de drept invocat de aceștia:

“În esență, apelanții reclamanții s-au arătat nemulțumiți de lipsa unei analize a tribunalului și a unui răspuns privind aspectele factuale învederate de ei, referitoare la consumul de droguri în penitenciar de către ruda lor și la efectele pe care acest consum de droguri l-a avut asupra stării de sănătate a fiului/fratelui lor și au influențat/determinat, chiar și indirect, decesul acestuia. Nemulțumirea apelanților reclamanți a vizat și lipsa considerentelor referitoare la condițiile de detenție și efectul acestora asupra stării generale de sănătate a rudei lor decedată în penitenciar.

(...) De asemenea, nici cu privire la condițiile de detenție, în ce măsură puteau fi apreciate ca tratamente inumane/degradate, apelații reclamanți susținând acest lucru precum și faptul că au agravat starea de sănătatea a deținutului, tribunalului nu a expus o analiză a materialului probator sau o concluzie, în raport de dispozițiile Legii nr. 254/2013 și OMJ nr. 2772/2017. (...)

Curtea notează că acest aspect litigios al cauzei nu a fost examinat de prima instanță și nu a primit o dezlegare din partea tribunalului cu privire la cele susținute de apelanții reclamanți, respectiv: că ruda lor a intrat în penitenciar cu o stare de sănătate generală bună, fără afecțiuni cronice, consumul de droguri a debutat și a continuat în penitenciar, cât timp ruda lor se afla în grija Statului, consumul de droguri s-a petrecut din cauza unei supravegheri defectuoase din partea agenților statului, lucrători în penitenciar, consumul de droguri a reprezentat, cel puțin indirect, o cauză a decesului survenit în perioada de detenție.”

Așadar, în mod corect instanța de apel a observat că tribunalul a răspuns doar unora dintre aspectele invocate de către reclamanți, însă nu tuturor, rămânând în afara analizei elemente esențiale cum ar fi cele legate de consumul de droguri (fapta imputată fiind aceea privitoare la îndeplinirea defectuoasă a obligației de supraveghere și pază de către autoritățile penitenciare) ori legate de condițiile de detenție (acuzația fiind de tratamente inumane, degradante).

Înalta Curte observă că, deși faptele ilicite configurate prin cererea introductivă vizează condițiile de detenție, lipsa supravegherii adecvate și depistarea tardivă a afecțiunilor de care suferea ruda acestora, instanța de fond și-a concentrat analiza, atât în etapa administrării probatoriului, cât și în conținutul hotărârii pronunțate, pe aspecte ce țin de împrejurarea că tratamentul medical administrat a fost în concordanță cu afecțiunile sale, reținând totodată afecțiunile care au condus la moartea rudei reclamanților. Or, nici prin cererea de chemare în judecată și nici ulterior, prin intermediul unei cereri adiționale, reclamanții nu au criticat împrejurarea că ruda acestora nu ar fi primit un tratament medical adecvat pentru afecțiunile de care suferea și care au condus, în cele din urmă la moartea acestuia și nici cauza decesului, respectiv afecțiunile evidențiate în raportul de expertiză realizat.

Ceea ce au invocat reclamanții și nu fac obiectul analizei instanței de fond, sunt următoarele trei aspecte, fiecare dintre acestea având valența unei fapte ilicite, susceptibile, în opinia reclamanților, de a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâților: (i) condițiile improprii de detenție l-au determinat pe fiul și respectiv fratele reclamanților să recurgă la utilizarea substanțelor interzise; (ii) lipsa de supraveghere adecvată din partea gardienilor a permis introducerea în spațiile de detenție a substanțelor interzise, ceea e a facilitat administrarea acestora de către ruda reclamanților, alterându-i starea de sănătate și provocându-i bolile din cauza cărora ulterior a survenit decesul și (iii) în perioada în care acesta a fost deținut, aflat așadar în custodia Statului Român și a penitenciarelor unde acesta a fost încarcerat, nu a fost examinat medical în mod adecvat, pentru a se observa din timp o alterare a stării sale de sănătate, în contextul în care, la momentul intrării sale în custodia statului, starea de sănătate era una bună.

Potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși însă limitele învestirii. Or, pronunțarea asupra a tot ceea ce s-a cerut presupune examinarea pe deplin nu doar a obiectului cererii, dar și a cauzei cererii de chemare în judecată, pentru a se putea conchide că judecătorul de fond al cauzei a analizat și s-a pronunțat asupra fondului raportului juridic litigios.

În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de către recurenta-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor, potrivit căreia în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. reținute de instanța de apel, criticând, în fapt, soluția instanței de apel de anulare a hotărârii primei instanțe și de trimitere a cauzei spre rejudecare, Înalta Curte reține caracterul nefondat.

Astfel cum rezultă din analiza motivului de recurs comun tuturor celor trei recursuri, instanța de fond nu a realizat o veritabilă cercetare a fondului din perspectiva tuturor faptelor ilicite invocate de către reclamanți prin cererea cu care au înțeles să învestească instanța, ci s-a realizat o cercetare în abstract, concentrată asupra unor aspecte, pentru a se concluziona asupra lipsei legăturii de cauzalitate între faptele imputate și decesul rudei reclamanților.

După cum în mod corect a reținut instanța de apel, cauza juridică a cererii principale (situația de fapt calificată juridic), alături de obiectul cererii conferă dimensiunea fondului raportului juridic litigios. Iar, dacă prin hotărârea pronunțată, instanța nu a examinat, în mod real și efectiv, pretențiile deduse judecății, sub valențele juridice invocate de reclamant, atunci hotărârea apare ca fiind una prin care nu a fost cercetat fondul cauzei.

În acest context, este corectă atât concluzia instanței de apel, potrivit căreia prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, cât și soluția dispusă în cauză, observând întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., respectiv împrejurarea că prima instanță nu a cercetat fondul, precum și cererea expres formulată, prin memoriul de apel, de către reclamanți, ca instanța de apel să procedeze la anularea deciziei apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

De altfel, o atare soluție își găsește pe deplin justificarea în cauza dedusă judecății din perspectiva necesității asigurării dublului grad de jurisdicție, în contextul în care prima instanță a analizat doar parte a motivelor din cererea de chemare în judecată și nu cadrul procesual integral configurat prin cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, de pârâtul Penitenciarul C și de pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1211A din 29 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2025.