ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 57/2025

HOTĂRÂRE

15.01.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 57/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I.Cicumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 29.10.2024, petenta A a solicitat încuviințarea executării silite, în dosarul execuțional nr. x/2024, împotriva debitorului B, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 511/24.05.2023 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.x/281/2011.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 666 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ..

Prin sentința nr. 10453/08.11.2024, Judecătoria Ploiești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad-Secția civilă.

A reținut instanța că organul de executare Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești A a fost sesizat la data de 29.10.2024, iar debitorul figurează cu domiciliul în (..), județul Arad, localitate ce se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Arad, instanța competentă în soluționarea cauzei.

Prin încheierea nr. 18207/02.12.2024, Judecătoria Arad-Secția civilă, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat conflictul negativ, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că prin Încheierea civilă din data de 09.10.2024, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/281/2024, s-a încuviințat executarea silită cu privire la debitorul C, de către A, în dosarul de executare silită nr. x/2024, în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 511/24.05.2023, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.x/281/2011, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, până la realizarea dreptului creditorilor D și E, rezultat din titlul executoriu, respectiv obligația de a face: obligația debitorului de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie a suprafeței de 6,88 mp, pe conturul punctelor 7-8-9-12-13-7, conform schiței de plan anexă a raportului de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert F; grănițuire: stabilirea liniei de graniță dintre proprietățile părților, conform raportului de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert F (filele 196-198 vol.I dosar fond), pe aliniamentul 8-9-10-11-3 din schița de plan anexă la raport si a cheltuielilor de executare silită, precum și a cheltuielilor de executare silită.

Prin încheierea din data de 29.10.2024, emisă de către A, s-a admis cererea formulată de creditorii D și E și s-a dispus completarea dosarului de executare silită nr. x/2024 și împotriva debitorului B.

Întrucât anterior, în baza aceluiași titlu executoriu, s-a solicitat și s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului C, prin Încheierea civilă din 09.10.2024 a Judecătoriei Ploiești, în respectarea principiului unicității instanței de executare și a Deciziei în interesul legii nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare aparține Judecătoriei Ploiești.

II.Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență privește solicitarea petentei A, de încuviințare a executării silite, în dosarul execuțional nr. x/2024, împotriva debitorului B, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 511/24.05.2023 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.x/281/2011.

Înalta Curte constată că, în litigiul pendinte, Judecătoria Ploiești și Judecătoria Arad și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ambele făcând aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ., prima reținând că sediul debitorului din dosarul de executare silită nr. x/2024 se află în raza de competență a Judecătoriei Arad, în timp ce, a doua instanță, raportat la existența unei încheieri de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Ploiești în același dosar de executare, cu privire la același titlu executor, dar la alt debitor (al cărui domiciliu se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Ploiești), a apreciat că este incident principiul unicității instanței de executare, în conformitate cu Decizia în interesul legii nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului de instanță și ale dosarului execuțional, prin încheierea din camera de consiliu din 09.10.2024, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. y/281/2024, aflată la fila 22 în dosarul Judecătoriei Ploiești, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de petenta A și a fost încuviințată executarea silită a debitorului C, în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 511/24.05.2023 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr. x/281/2011, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, până la realizarea dreptului creditorilor D și E.

Ulterior, creditorii au solicitat completarea cererii de executare și împotriva debitorului B, cu domiciliul în (..), județul Arad.

Potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, iar, conform prevederilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ., „instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.

În cauză, este adevărat că domiciliul debitorului B se află în circumscripția Judecătoriei Arad însă, în ce privește competența, nu se poate ignora faptul că în cadrul aceluiași dosar de executare silită și în baza aceluiași titlu executoriu, există deja o încheiere de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Ploiești, cererea privind persoana debitorului B reprezentând doar o completare la cererea de executare silită inițială.

În acest context, se reține că, potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1) art. 666 art. 712 art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”

Astfel cum reiese din paragraful 47 din Decizia menționată, ceea ce a trebuit să lămurească instanța supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviințată executarea silită de către instanța de executare, competența acesteia mai poate fi reevaluată în funcție de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestația la executare, motiv pentru care această decizie este aplicabilă tuturor situațiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidentele apărute în cursul executării silite, iar nu doar situațiilor în care există pluralitate de debitori.

Prin aceeași Decizie în interesul legii, s-a mai reținut că:

„79. Chiar dacă este real faptul că în cuprinsul Codului de procedură civilă nu se regăsește o dispoziție normativă care să statueze expres că odată ce instanța de judecată a încuviințat executarea silită aceasta devine competentă să soluționeze contestațiile la executare, în condițiile în care există cel puțin doi debitori care au domiciliul sau sediul, după caz, în raza de competență a unor instanțe diferite, iar art. 651 din același cod cuprinde o normă de competență pentru soluționarea acestor tipuri de cereri, numai această interpretare a textelor de lege incidente dă eficiență principiului unicității instanței de executare.

80.

Acest principiu presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare.

81.

Un alt argument în acest sens îl reprezintă faptul că, de regulă, nu există două instanțe de executare în cadrul aceleiași executări silite, iar atunci când legiuitorul a dorit să confere și altei instanțe competența de a soluționa o contestație la executare a indicat în mod expres acest lucru [a se vedea în acest sens alin. (2) al art. 714 C. proc. civ.]. Mai mult, chiar primul alineat al acestui art. utilizează forma de singular când se referă la instanța de executare.”

Așadar, aplicând pentru identitate de raționament statuările din decizia nr. 20/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și în cauza de față, competența instanței de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu cereri sau incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, precum completarea cererii de încuviințare a executării silite, contestația la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite.

Cum cererea inițială de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Ploiești, completarea sa obiect al prezentei cauze revine spre competentă soluționare aceleiași judecătorii care a încuviințat executarea silită, ca instanță de executare, în respectarea principiului unicității instanței de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Ploiești este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ..