ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 469/2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 04.12.2024 petentul BEJ A a solicitat, la cererea creditorului B, încuviințarea executării silite a debitoarei C, în baza titlului executoriu reprezentat de Convenția încheiată în procedura divorțului, autentificată sub nr. 1253/01.11.2021 de către notar public D.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

În motivarea acestei hotărâri instanța a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., domiciliul debitorului împotriva căruia s-a formulat cererea de încuviințare a executării silite este în municipiul Ploiești, jud. Prahova.

A reținut instanța că, domiciliul de fapt al debitoarei la data sesizării organului de executare - BEJ A, 29.11.2024, este în mun. București, sector 1, Bd. (...), potrivit interogării DEPABD, această reședință fiind indicată atât în cererea creditorului, adresată executorului judecătoresc, cât și în cererea înaintată instanței.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul negativ de competență conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, pentru următoarele argumente:

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie solicitarea petentului BEJ A de încuviințare a executării silite a debitoarei C, cu privire la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu reprezentat de Convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori autentificată sub nr.1253/01.11.2021, în vederea punerii în executare a programului de relații personale.

Se constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., în ce privește domiciliul/reședința debitorului.

Astfel, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.”

Textul legal sus citat instituie o competență în care prioritatea este acordată, succesiv, instanței în circumscripția căreia se regăsește sediul/domiciliul debitorului, creditorului, iar în ultimul rând al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.

Potrivit dispozițiilor art. 87 C. civ. „Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală”, care se coroborează cu dispozițiile art. 91 alin. (1) din același cod, care statuează că „Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate”.

În speță, este adevărat că potrivit cărții de identitate debitoarea are domiciliul legal în municipiul Ploiești, județul Prahova, însă potrivit verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, în perioada 02.02.2024-01.02.2025, acesta figurează cu reședința în București, Bd. (...), sector 1, ceea ce înseamnă că locuirea efectivă a acestuia se află la această adresă.

Rezultă că, în sensul dispozițiilor art. 91 C. civ., au fost asigurate publicitatea și opozabilitatea mențiunilor referitoare la reședința părții.

Potrivit evidențelor menționate anterior, debitoarea figurează cu reședința în sector 1, București, atât la data învestirii organului de executare (29.11.2024), cât și la data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite (03.12.2024).

Ținând seama că, în cauză, prin cererea adresată executorului judecătoresc s-a solicitat ca executarea titlului executoriu, constând în Convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori, să se realizeze prin permiterea creditorului de a avea legături personale cu minorii, precizându-se că aceștia locuiesc cu mama lor la reședința efectivă a debitoarei din București, sector 1, devine relevant în determinarea competenței teritoriale aspectul locuirii în fapt - cel care asigură, pe de o parte, înștiințarea efectivă a debitorului de pornirea procedurii execuționale împotriva sa, dar și valorificarea drepturilor creditorului.

Pentru aceste considerente, având în vedere că atât la data învestirii organului de executare, cât și la data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite debitoarea figurează cu reședința în București, sector 1, Înalta Curte în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 februarie 2025.