ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5144/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta L.A. a chemat în judecată, în calitate de pârâți, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i plătească în continuare indemnizația bănească acordată prin Decretul nr. 410/1985. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin art. 13 din Decretul nr. 410/1985 i-a fost acordată o indemnizație bănească de 400 lei/lună, cu începere de la 01 ianuarie 1986, pentru nașterea a 5 copii, din care 4 în viață, că, potrivit art. 20 din același decret, indemnizația i-a fost acordată "pe tot timpul vieții, indiferent de natura și nivelul veniturilor, ori de alte alocații sau ajutoare, pe care le primesc", iar din luna mai 1990 plata acestei indemnizații a încetat în mod nelegal.

Reclamanta a arătat că ulterior, ca urmare a demersurilor efectuate, i s-a comunicat că indemnizația nu a mai fost achitată deoarece art. 18-27 din Decretul nr. 410/1985 au fost abrogate prin dispozițiile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 67/1995. Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii. Reclamanta L.A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 67/1995, arătând că au fost încălcate principiile neretroactivității legilor și cel al dreptului câștigat, inserate în art. 15 alin. (1) și (2) din Constituție precum și art. 49 din Constituție, potrivit cu care nici chiar o restrângere a drepturilor cetățenilor nu poate opera decât în situații strict delimitate, din care nici unul nu se regăsește în speță.

De asemenea, reclamanta a mai susținut că a fost încălcat și art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului, potrivit cu care orice persoană fizică sau juridică îl are la respectarea drepturilor sale. Prin punctul de vedere referitor la excepția de neconstituționalitate formulată în cauză la data de 30 noiembrie 2009, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din art. 32 alin. (2) din Legea nr. 67/1995 a solicitat să se constate și să se admită excepția inadmisibilității cererii, deoarece aceasta privește o lege ce a fost abrogată prin dispozițiile art. 35 din Legea nr. 416/2001.

Prin încheierea din 30 noiembrie 2009 a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale și a fost sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 67/1995 și a fost suspendată soluționarea cauzei până la soluționarea excepției. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 232 din 15 noiembrie 2011 excepția invocată a fost respinsă ca inadmisibilă. Prin Sentința nr. 485/2011 din 17 octombrie 2011 Curtea de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta L.A. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că decretul nr. 410/1985, pe ale cărui prevederi și-a întemeiat reclamanta pretențiile, a fost abrogat parțial prin Legea nr. 67/1995, lege abrogată ulterior prin art. 35 pct. 1 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Instanța de fond a reținut că abrogarea unui act normativ îl lipsește de efecte pe acesta de la momentul abrogării, precum și pe viitor, chiar dacă ulterior legea de abrogare a actului normativ a fost ea însăși abrogată, așa cum este și în cauza dedusă judecății.

În ceea ce privește susținerea reclamantului că prin abrogarea acestui drept la indemnizație, drept câștigat pe viață, ar fi încălcat și art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece respectivul drept are caracterul unui bun, Curtea a arătat că instanțele naționale nu pot interpreta Convenția și sfera de aplicare a acesteia fără a exista o jurisprudență a Curții în acest sens, ci pot doar aplica jurisprudența existentă la situații similare din statul respectiv, iar până la data pronunțării sentinței Curtea de la Strasbourg nu a fost sesizată și nu s-a pronunțat în spețe care să pună în discuție o situație similară celei deduse judecății.

În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că există o distincție între drepturile bănești recunoscute irevocabil prin hotărâri judecătorești, caz în care jurisprudența CEDO este constantă în a stabili că aceste drepturi reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adițional și drepturile bănești nerecunoscute irevocabil prin hotărâri judecătorești, dar pentru care Curtea a considerat că există totuși, în anumite condiții, o încălcare a dreptului de proprietate consacrat de Convenție.

S-a mai reținut că Jurisprudența CEDO statuează că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu și că trebuie avută în vedere marja de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie, marjă considerată de instanță că este mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar. Instanța a apreciat că, faptul că prin art. 32 alin. (2) din Legea nr. 67/1995 indemnizația pentru mamele cu mai mulți copii prevăzută de art. 13 din Decretul nr. 410/1985 a fost abrogată, nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor de asistență socială și nu încalcă dreptul la respectarea și protecția bunurilor, consacrat de art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta L.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se întemeiază în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 15 din Constituția României în raport de efectele abrogării art. 18-27 din Decretul nr. 419/1985 privind alocația de stat și indemnizația pentru copii. Se arată că efectele abrogării acestui act normativ prin Legea nr. 67/1995 nu poate avea efect asupra ajutorului „pe viață” acordat mamelor care au născut și îngrijit 3 copii până la vârsta de 18 ani. Recurenta arată că a beneficiat în perioada 1986-1994 de plata indemnizației de 400 lei/lună, fiind încetată nelegal și abuziv plata, în continuare a acestei indemnizații.

Se arată că prin efectele sistării, cu caracter retroactiv i-au fost încălcate recurentei drepturi recunoscute de lege, fiind încălcate dispozițiile art. 15 din Constituție și art. 1 din Protocolul Adițional la CEDO. La dosar intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare în care solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente: În cauză în mod corect, prima instanță a aplicat dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii a recurentei astfel cum a fost formulată. În cauză recurenta, în calitate de persoană pretins vătămată nu are un drept recunoscut de lege vătămat.

Aceasta deoarece indemnizația de care a beneficiat conform art. 18 din Decretul nr. 410/1985 cu începere de la 1 ianuarie 1986 nu reprezintă o indemnizație „pe viață” în baza art. 20 din același act normativ. Acest drept i-a fost încetat, în mod legal, prin efectul abrogării art. 18-27 din Decretul nr. 410/1985 prin Legea nr. 67/1995. Pe cale de consecință din 1996 recurenta nu a mai beneficiat de acest drept, care a încetat prin abrogarea expresă a acestor dispoziții legale. În perioada 1996-16 aprilie 2009, data formulării acțiunii pe rolul Curții de Apel Craiova recurenta nu a beneficiat de acest drept și a rămas într-o pasivitate nejustificată din punct de vedere al interesului propriu declarat.

În cauză nu poate fi reținută încălcarea Protocolului nr. 1 din CEDO, deoarece statul național beneficiază de o marjă de apreciere în ceea ce privește emiterea de acte normative care privesc drepturi reglementate în regimul comunist. Nu se poate reține ideea că dreptul pretins este „pe viață” în condițiile în care prin Legea nr. 67/1997 dispozițiile art. 18-27 au fost abrogate expres, neexistând în cauză existența unor drepturi recunoscute de lege. Asupra constituționalității dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 67/1995, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 232 din 15 noiembrie 2011. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.A. împotriva Sentinței nr. 485/2011 din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2012.