ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1188/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 122 din 22 ianuarie 2010 s-a respins ca nefondată cererea reclamantului Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative privind restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului C.M. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 23 noiembrie 2009 potrivit decretului Prefectului Romei, prin care s-a dispus îndepărtarea de pe teritoriul Italie interzicerea dreptului de a intra în acest stat pe o perioadă de 5 ani. S-a menționat în decretul respectiv cu încălcarea interdicției de reintrare se sancționează cu închisoarea până la un an.

Potrivit art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație „cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale din România și acest stat”. În decretul emis de Prefectul Romei s-a consemnat că în anul 2007 pârâtul la data de 19 martie 2008 a fost arestat pentru furt in forma agravanta.

În declarația dată la data de 23 noiembrie 2009, la momentul revenirii în țară, pârâtul a arătat că la data de 15 octombrie 2006 a ieșit din țară cu destinația Italia, a locuit în Roma a muncit fără forme legale ca grădinar până la data de 19 martie 2009 când a fost reținut de poliția italiană pentru furt agravat și a fost cercetat în stare de libertate, iar la da de 18 noiembrie 2009 a fost reținut în baza deciziei Prefectului de Roma care a decis returnarea sa în România. Față de aceste probe depuse la dosar instanța nu poate reține că în cauză s-a făcut dovada că pârâtul a comis vreo faptă care să se încadreze în textul legal invocat.

Pe de altă parte, ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislației naționale care o reglementează, dar în concordanță cu legislația comunitară. Potrivit art. 2 alin. (2) și (3) din Protocolul nr. 4 la Convenție, orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranță publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

Totodată, cerințele restrictive în care poate fi dispusă restrângerea dreptului unei persoane la libera circulație, consacrat și de art. 25 Constituția României, sunt enunțate și prin dispozițiile art. 53 din Constituție.

Potrivit dispoziției constituționale menționate, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: „apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav” [alin. (1)], iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, măsura trebuind să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății [alin. (2)]. Instanța de fond a reținut astfel că măsura de returnare a cetățeanului român dispusă de autoritățile statului italian nu este suficientă prin ea însăși pentru ca instanța română să interzică dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul statului din care a fost returnat, necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație urmând a se aprecia de către instanța națională prin raportare la situația concretă a cetățeanului în cauză.

În cauză s-a apreciat împrejurarea că pârâtul a fost judecat pe teritoriul Italiei pentru comiterea unei infracțiuni de furt dar nu poate constitui un motiv suficient al îngrădirii libertății de circulație, câtă vreme în cauză nu există dovezi că pârâtul ar persista în săvârșirea unor fapte penale, pentru a se putea reține că prin conduita sa, acesta reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, de natură a aduce atingere ordinii publice, securității publice ori sănătății publice a statului din care a fost returnat. În raport de aceste considerente instanța apreciază că prin limitarea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație, astfel cum solicită reclamanta, s-ar ajunge la nesocotirea principiului proporționalității în adoptarea măsurii restrictive.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București iar prin decizia civilă nr. 100 din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Galați s-a respins ca nefondat apelul reținându-se următoarele considerente: În raport cu dispozițiile art. 20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pacte și tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. Astfel dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoane care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

Potrivit legislației europene, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, încă conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățeanului Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. In alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, și art. 6 din Tratatul Uniunii Europene statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Constituția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene, nu interzice României, dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține apelanta. Limitarea exercitării dreptului la libera circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, deoarece dispozițiile dreptului comunitar au prioritate și sunt obligatorii pentru judecătorul național. În cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă, nu s-a dovedit pericolul pentru ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică.

Intimatul pârât C.M., a fost returnat din Italia, în baza Decretului Prefectului de Roma, prin care s-a reținut că a avut un comportament ce constituie o amenințare la adresa siguranței naționale și s-a aplicat interdicția de a reintra pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de la 5 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate. Ori, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE , care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului pârât s-ar ajunge la o dublă sancționare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Ministerul Administrației și Internelor Direcția pentru evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de date din Ministerul Administrației și Internelor solicitând modificarea și în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Se învederează astfel că instanța de apel și cea de fond au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. În opinia recurentei măsura restrictivă se justifică din perspectiva încălcării atât a ordinii publice a Statului Italian prin nerespectarea obligației de încadrare în muncă cu respectarea formelor legale, fiind încălcate astfel și dispozițiile art. 5 din Legea nr. 248/2005 astfel cum au fost modificate și completate prin O.U.G. nr. 5/2006. Se mai susține că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac parte astfel din dreptul intern.

Recurenta mai susține că instanțele nu au avut în vedere dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 și a Decretului Prefectului de Roma. Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Restricționarea liberului acces de circulație a persoanelor poate fi dispusă doar în situațiile limitativ și expres prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE și anume pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. Art. 27 din Directiva 2004/38/CE stabilește expres și limitativ 3 cazuri în care autoritățile statelor membre ar putea restrânge libertatea de circulație a cetățenilor Uniunii (respectiv afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice).

În consecință, norma comunitară este mai favorabilă, cea internă fiind parțial neconcordantă, în condițiile în care permite îngrădirea dreptului fundamental analizat și în alte cazuri decât cele care vizează ordinea siguranța sau sănătatea publică, urmând ca aceasta să fie aplicată cu prioritate. Astfel reglementarea mai favorabilă o constituie Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul Statelor Membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiei acestora. Conform art. 20 alin. (2) din Constituția României „dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Deși de principiu, directivele comunitare ar trebui transpuse în dreptul intern al fiecărui Stat Membre, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a consacrat în jurisprudența sa superioritatea și efectul direct al regulilor comunitare, ca făcând parte integrantă cu rang de prioritate din ordinea publică aplicabilă pe teritoriul statelor membre, precizând că trebuie să fie aplicate încă de la intrarea lor în vigoare, în pofida unei eventuale preexistente a unei legi naționale incompatibile și pe toată durata aflării lor în vigoare, în pofida adaptării ulterioare a unei legi incompatibile. Astfel din perspectiva celor expuse și a dispozițiilor art. 27 din Directiva 2004/38/CE și a stării de fapt invocată de reclamant, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii, nefiind incidente astfel dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 100/A din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2011.