ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4803/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta C.E. a

solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților la plata sumei de 197.820 lei - despăgubiri stabilite la Legea nr. 247/2005 prin decizia nr. 8661/FF din 30 iulie 2009 a Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor – sumă actualizată cu indicele de inflație.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a precizat că despăgubirile i-au fost acordate pentru o

suprafață de 9 ha teren cu vegetație forestieră, pentru care i s-a reconstituit

dreptul de proprietate, dar punerea în posesie pe vechiul amplasament nu este

posibilă; că de la data eliberării Deciziei nr. 8661/FF din 30 iulie 2009, deși

s-a adresat și Instituției Președintelui României, Corpului de Control a MAI București, decizia nu a fost executată, comunicându-i-se că prin O.U.G. nr. 62/2010,

emiterea titlurilor de plată a fost suspendată până la 1 iulie 2012.

Curtea de Apel

Suceava Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal prin

sentința civilă nr. 377 din 14 noiembrie 2011 a admis acțiunea formulată de

reclamantă și a obligat pârâta ANRP să-i plătească suma de 197.820 lei

despăgubiri, conform titlului de despăgubiri emis, respectiv Decizia nr. 8661/FF

din 30 iulie 2009, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data plății

efective.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că titlul de despăgubire emis reclamantei

este datat 30 iulie 2009 iar cererea de opțiune este datată 21 octombrie 2009,

date la care O.U.G. nr. 612/2010 nu era în vigoare, aceasta având

aplicabilitate numai cu privire la titlurile de despăgubiri emise ulterior

aplicării ei.

Împotriva sentinței

civile nr. 377 din 14 noiembrie 2011 a declarat recurs pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a susținut

că sentința a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 3 al O.U.G. nr. 62/2010,

intrată în vigoare la 30 iunie 2010, potrivit cărora „pe perioada de 2 ani de

la data intrării în vigoare a ordonanței se suspendă emiterea titlurilor de

plată prevăzute în titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Cât privește

prematuritatea cererii reclamantei de obligare a pârâtei ANRP la plata

despăgubirilor în baza titlului de despăgubire nr. 8661/FF din 30 iulie 2009,

despăgubiri actualizate cu un procent de 5%, invocată de către Direcția pentru

Acordarea Despăgubirilor în Numerar pe care instanța de fond în mod greșit a

analizat-o și a respins-o recurenta a reținut că trebuie avute în vedere

următoarele aspecte:

- În cauza dedusă judecății

cererea de opțiune a reclamantei este înregistrată sub nr. 13628 din 21

octombrie 2009, iar despăgubirile în numerar s-au efectuat, în limita

fondurilor alocate, până la cererea de opțiune înregistrată sub nr. 03967 din 29

aprilie 2008.

- Față de greutățile

întâmpinate în procedura de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspectul

financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate

de foștii proprietari, legiuitorul a stabilit criteriul ordinii cronologice în

care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se egalitatea de tratament a

persoanelor aflate în aceeași situație.

- Legiuitorul a

menținut pe perioada suspendării ca modalitate de valorificare a titlului de

despăgubire, posibilitatea convertirii acestora în acțiuni emise de Fondul

Proprietatea, dându-le posibilitatea acelora care au optat pentru acordarea

despăgubirilor în numerar și nu li s-au emis titluri de plată să își schimbe

opțiunea din despăgubiri în numerar în despăgubiri în acțiuni.

- Reclamanta nu a

solicitat însă schimbarea opțiunii din despăgubiri în numerar în despăgubiri în

acțiuni, așa încât soluția privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor

actualizate cu rata inflației este lipsită de temei egal.

Recursul este fondat

pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

În cauză, este

necontestat că intimata-reclamantă este titularul Deciziei nr. 8661/FF din 30

iulie 2009 pentru despăgubiri în sumă de 197.820 lei emisă de C.C.S.D., iar

cererea de opțiune formulată de acesta a fost înregistrată la 29 aprilie 2008.

Prin sentința

recurată, Curtea de apel a admis acțiunea, obligând A.N.R.P. să plătească

reclamantei suma de 1977820 lei despăgubiri conform titlului de despăgubiri

emis, respectiv Decizia nr. 8661/FF din 30 iulie 2009 sumă actualizată cu

indicele de inflație de la data plății efective.

Prin art. III din

O.U.G. nr. 62/2010, publicată în M. Of. nr. 446 din 1 iulie 2010, emiterea

titlurilor de plată prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost

suspendată pentru o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei

ordonanțe de urgență.

Prin art. II din

Legea nr. 117/2012, publicată în M. Of. nr. 456 din 6 iulie 2012, a fost modificat art. III din O.U.G. nr. 62/2010, în sensul că perioada de suspendare a

emiterii titlurilor de plată prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost prelungită până la data de 15 mai 2013, ceea ce face

ca acțiunea să fie prematură.

Înalta Curte observă

că termenul de suspendare, stabilit de legiuitor inițial la 2 ani și prelungit,

ulterior, prin modificarea de către Legea nr. 117/2012 a dispozițiilor O.U.G. nr.

62/2010, până la data de 15 mai 2013, nu este lăsat la aprecierea instanței,

fiind conform dispozițiilor constituționale.

Astfel, prin

Deciziile nr. 1242/2011, nr. 1365/2011, nr. 1602/ 2011, nr. 168/2012 și nr. 499/2012,

Curtea Constituțională a statuat că art. III din O.U.G. nr. 62/2010 este

constituțional, textul criticat neaducând atingere existenței dreptului de

proprietate, ci prevăzând o modalitate temporară de exercitare a acestui drept,

ceea ce nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanță

asupra statului.

A mai argumentat

Curtea Constituțională că măsura suspendării prevăzută de textul legal criticat

nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanță asupra

statului, fapt ce ar contraveni dispozițiilor art. 44 din Constituție, ci

reprezintă reglementarea unei modalități de valorificare determinată de

contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară și

de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar (în acest sens și deciziile nr.

188/2010, nr. 872/ 2010 și nr. 874/2010).

În concluzie,

instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, ignorând dispozițiile O.U.G. nr.

62/2010 și termenul prevăzut la art. III din acest act normativ.

Față de cele ce

preced recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată în sensul

respingerii acțiunii formulată de reclamanta C.E., ca prematură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței

nr. 377 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava - Secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta C.E., ca

prematură.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2012.