ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 480/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată și precizată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta S.D.T.T.S.S.V.T.L.S. a solicitat în

contradictoriu cu pârâții M.A.E., Consulatul General al României la Istanbul și

G.Ș. - șeful misiunii diplomatice a României la Istanbul obligarea acestora la

reluarea colaborărilor în baza Protocolului nr. 872/2009 încheiat cu Consulatul

General al României la Istanbul care să nu îngrădească executarea drepturilor

reclamantei în condiții de nediscriminare în raport cu celelalte societăți

comerciale, precum și la plata de daune în cuantum de 160.000 euro.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în raport de obiectul său de

activitate (consultanță și negociere pentru investitori, traduceri organizări

de întâlniri, consultanță și intermediere de obținere a vizelor în vederea

desfășurării întâlnirilor de afaceri), odată cu demararea procesului de

acreditare a societăților care colaborează cu consulatele în cadrul proiectului

de pregătire a României pentru intrare în Spațiul Schengen și numirea d-nei Ș.G.

în funcția de Consul General al României la Istanbul, relația s-a deteriorat

nejustificat.

Prin

întâmpinarea formulată, pârâtul M.A.E., a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, ca urmare a intrării în vigoare a Codului Comunitar de Vize

instituit prin Regulamentul CE nr. 810/2009 și a încetării valabilității, la

aceeași dată, a Instrucțiunilor Consulare Comune - I.C.C.

Cu

privire la solicitarea de daune, arata că aceasta este neîntemeiată întrucât,

de la rezilierea protocolului și până în prezent, firma S. a continuat să

efectueze acte premergătoare depunerii cererii de viză (acordarea de

consultanță petenților la completarea formularelor, procurarea de documente -

asigurări de călătorie, etc., efectuarea de traduceri), pentru care a încasat

comisioane, activitate fată de care nu are nicio obiecție, în condițiile în

care solicitanții de viză depun personal aplicația la consulat și răspund

personal pentru aceasta.

M.A.E.

a mai învederat că pârâtul Consulatul României la Istanbul nu poate sta în

judecată, neavând personalitate juridică conform art. 12 din H.G. nr. 100/2004

și fiind asimilat unei direcții din cadrul acestui minister.

De

asemenea, pârâta G.Ș. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale

pasive, invocând dispozițiile H.G. nr. 100/2004 potrivit cărora „Șeful misiunii

diplomatice este reprezentant unic al României în statul în care este

acreditat", iar ea nu deține o astfel de funcție.

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 5222 din 20 septembrie 2011 a admis excepțiile lipsei calității

procesuale pasive a pârâților Consulatul General al României la Istanbul și G.Ș.

- Șeful misiunii diplomatice a României la Istanbul și, în consecință, a

respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia.

Prin

aceeași sentință, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.D.T.T.S.S.V.T.L.S.,

în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la

1.496 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta G.Ș.

Pentru

a se pronunța astfel prima instanță, examinând cu prioritate, potrivit

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților G.Ș. și Consulatul General al României la Istanbul,

a reținut că sunt întemeiate, admițându-le ca atare, având în vedere

dispozițiile art. 12 alin. (1) din H.G. 100/2004 privind organizarea și

funcționarea M.A.E., Consulatul General al României la Istanbul fiind o

structură ce face parte din serviciul exterior M.A.E., doar acesta din urmă

deținând personalitate juridică pentru a figura ca parte într-un proces civil

român.

Totodată,

arată că potrivit art. 14 alin. (1) din H.G. nr. 100/2004, șeful misiunii diplomatice

reprezentat de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Ankara

este reprezentantul unic al României în statul în care este acreditat. Mai

mult, G.Ș. nu deține calitatea de șef al misiunii diplomatice ci a fost numită

conform H.G. nr. 1520/813 din 25 noiembrie 2008 în funcția de Consul General,

șef al Consulatului General al României la Istanbul.

În

ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că la data de 30 aprilie 2010

M.A.E. - Consulatul General al României la Istanbul a notificat reclamanta, cu

privire la încetarea valabilității Protocolului nr. 872/2009, încheiat pentru

perioada 16 martie - 31decembrie 2009, ca urmare a încălcării de către aceasta a

prevederilor protocolului prin desfășurarea de către reprezentanții firmei de

activități ilegale în incinta sediului misiunii și în apropierea acestuia, prin

racolarea de clienți și oferirea de servicii de comerț cu vize.

Prin

aceasta, reclamanta a încălcat prevederile art. IV și V ale Protocolului de

colaborare, precum și prevederile art. 29 alin. (6) O.U.G. nr. 194/2002.

Potrivit

Codului Comunitar de Vize (C.C.V.) instituit prin Regulamentul CE nr. 810/2009 art.

45 alin. (1) „Statele membre pot coopera cu intermediari comerciali pentru

depunerea cererilor”.

Astfel,

statele membre pot coopera cu intermediari comerciali, nefiind însă obligate să

coopereze, acesta constituind prorogativa exclusivă a șefului misiunii

diplomatice în numele suveranității statului pe care îl reprezintă.

În

aceste condiții, instanța a constatat că și cererea accesorie de acordare a

daunelor morale în cuantum de 160.000 euro, urmează a fi respinsă.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.D.T.T.S.S.V.T.L.S.

Cererea

de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 299 și următoarele și

art. 304

1

C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență,

că admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei G.Ș. s-a

datorat neobservării dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 și faptului

că această pârâtă a dispus refuzul reînnoirii protocolului de colaborare prin comunicarea

din 30 aprilie 2010, iar fondul cauzei a fost soluționat greșit și contrar probelor

de la dosar. Sub acest din urmă aspect recurenta a arătat că susținerile

pârâtei G.Ș., că reclamanta se face vinovată de desfășurarea de activități

ilegale în incinta sediului misiunii prin racolarea de clienți și oferirea de servicii

de comerț cu vize, au fost infirmate de sentința pronunțată de Tribunalul Istanbul

secția II Penală în Dosarul nr. 2010/789, anexată cererii de recurs.

Totodată

din coroborarea art. 2 pct. 11 cu art. 45 pct. 2 din Codul comunitar de vize,

instituit prin Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al

Consiliului, rezultă că enumerarea potențialilor intermediari comerciali

(agenție administrativă privată, firmă de transport sau agenție de voiaj) are

rol de a particulariza setul de acte pe are trebuie să le prezinte un

intermediar în vederea încheierii protocolului de colaborare. Astfel, fiecare

intermediar va prezenta valabilitatea licenței, în raport de profilul

activității sale, înmatricularea la registrul comerțului și contractele

bancare. Față de prevederile Regulamentului (CE) nr. 810/2009 solicitarea Consulatului

General ca reclamanta să ființeze ca și societate de turism este nelegală.

Intimații

G.Ș. și M.A.E. au formulat întâmpinări prin care au apreciat că sentința recurată

este temeinică și legală atât în privința dezlegării date excepției lipsei

calității procesuale pasive cât și în privința fondului litigiului,

subliniindu-se că nu poate fi primită cererea recurentei-reclamante de a se

interpreta o normă supletivă (art. 45 alin. (1) din Codul comunitar de vize) în

sensul unei norme imperative care să constrângă un stat să coopereze în materia

acordării de vize cu intermediari comerciali pentru depunerea cererilor de viză.

Examinând

cauza din perspectiva obiectului ei, a normelor legale aplicabile, Înalta Curte

reține că recursul este nefondat și îl va respinge în consecință, pentru cele

ce vor fi punctate în continuare:

Protocolul

nr. 872/2009 a fost încheiat între Consulatul General al României la Istanbul

și societatea reclamantă pentru perioada 16 martie - 31 decembrie 2009, în baza

reglementărilor europene valabile la acea dată (Instrucțiunile Consulare

Comune), a legislației naționale (O.U.G. nr. 194/2002 republicată) și a

Manualului de Proceduri Consulare elaborat de M.A.E. (2009), obiectul acestuia constând

în acreditarea reclamantei (firma S.) și a altor agenți ce vizau depunerea de solicitări

de vize de afaceri pe baza documentației prezentate (art. XII), nedeținând licență

de turism.

Cum

corect a observat judecătorul fondului, în baza art. XIII din Protocol,

consulatul își rezerva dreptul ca, în cazul nerespectării de către societate a

condițiilor prevăzute în acest document, să răspundă sau să anuleze acreditarea

acordată.

Recurenta-reclamantă

a încălcat în mod repetat prevederile Protocolului de colaborare, astfel că la

data de 30 aprilie 2010 M.A.E. - Consulatul General al României la Istanbul a notificat

reclamanta referitor la încetarea valabilității Protocolului (adresa nr. 1015-fila

46 dosar fond).

Încetarea

Protocolului de colaborare a survenit ca urmare a încălcării de către reclamantă

a dispozițiilor art. IV și art. V, potrivit cărora societății îi revine întreaga

responsabilitate pentru acuratețea și corectitudinea documentelor depuse în

susținerea solicitării de viză, precum și în privința conformității

documentelor depuse în susținerea cererii de viză cu scopul și durata șederii în

România.

Relevantă

pentru concluzia instanței în sensul că nu sunt îndeplinite cerințele art. 18

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este și interpretarea dată art. 45 alin. (1)

din Codul Comunitar de Vize, instituit prin Regulamentul CE nr. 810/2009, subliniindu-se

caracterul supletiv al acestei norme („Statele membre pot coopera cu intermediari

comerciali pentru depunerea cererilor”) și stabilindu-se că această cooperare

constituie prerogativa exclusivă a șefului misiunii diplomatice în numele

suveranității statului pe care îl reprezintă.

În

acest context este nerelevantă în cauză Hotărârea nr. 2011/358 din 8 iunie 2011

a Tribunalului Istanbul Secția 11 Penală, depusă în susținerea motivelor de

recurs care vizează fondul litigiului.

Referitor

la calitatea procesuală pasivă a Consulatului General al României la Istanbul

instanța a reținut corect incidența art. 12 alin. (1) din H.G. nr. 100/2004

privind organizarea și funcționarea M.A.E.; în sensul că această structură nu

are personalitate juridică ci face parte din serviciul exterior al ministerului.

Raportându-se

la temeiul invocat de reclamantă, respectiv la art. 14 alin. (1) și alin. (2) din

H.G. nr. 100/2004, în mod corect instanța fondului a stabilit că G.Ș. nu deține

calitatea de șef al misiunii diplomatice și implicit nu are calitate procesual pasivă,

singura autoritate ce poate sta în judecată în calitate de pârât fiind M.A.E.,

întrucât oficiul consular și șeful acestuia nu au libertate de decizie și

acțiune, fiind obligați să se conformeze instrucțiunilor M.A.E. Această

concluzie este întărită și de prevederile art. 4 lit. c) și art. 55 alin. (4)

din Regulamentul de Organizare și Funcționare al M.A.E.

Potrivit

acestui Regulament (art. 56) funcția de șef al misiunii diplomatice și singur

reprezentat al României în țara de reședință, în sensul art. 14 alin. (1) din H.G.

nr. 100/2004, este deținută de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al

României la Ankara, numit prin decret prezidențial.

Or,

pârâta G.Ș. a fost numită în funcția de Consul General, șef al Consulatului General

al României la Istanbul prin H.G. nr. 1520 din 25 noiembrie 2008, publicată în M.

Of. nr. 813 din 4 decembrie 2008.

Instanța

de control judiciar reține așadar că sentința atacată este legală și temeinică

și, la cererea intimatei-pârâte G.Ș., va face aplicația art. 274 alin. (1) C.

proc. civ. obligând recurenta la plata cheltuielilor de judecată suportate de această

intimată și dovedite cu factura fiscală depusă la fila 66 dosar recurs.

Văzând

și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta S.D.T.T.S.S.V.T.L.S., împotriva Sentinței civile nr. 5222

din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la

plata sumei de 1.500 lei către pârâta G.Ș. reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2013.