ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 476/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 septembrie 2009, reclamanta S.S.I. a chemat în judecată pârâtul M.A.E. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: - obligarea pârâtului la validarea concursului pentru admiterea în C.D.C. al României și ocuparea posturilor diplomatice vacante din Centrala M.A.E.

organizat în perioada noiembrie-decembrie 2008; - obligarea pârâtului la acordarea gradului diplomatic și consular, la propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice și consulare; - constatarea existenței raportului juridic de serviciu avându-i ca părți pe pârât, în calitate de autoritate publică, și pe reclamantă, în calitate de membră a C.D.C.; - obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat în intervalul cuprins între 01 mai 2009 și momentul integrării efective în muncă; - obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 lei cu titlul de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că M.A.E. a anunțat public, în octombrie 2008, organizarea unui concurs pentru ocuparea a 10 posturi diplomatice în centrala M.A.E., concurs pe care l-a promovat, fiind declarată aptă, obținând la data de 03 aprilie 2009 și avizul O.R.N.I.S.S. pentru accesul la informații clasificate. Cu toate acestea, a arătat reclamanta, procedurile privind angajarea sa în cadrul Centralei ministerului nu au fost finalizate, la data de 06 iulie 2009 fiind înștiințată că rezultatele concursului nu au fost validate de ministru. În acest context, a adresat pârâtului o cerere scrisă, solicitând să i se recunoască dreptul câștigat prin concurs de a face parte din C.D.C.

al României, la care i s-a răspuns că s-a promovat o acțiune în instanță pentru anularea concursului. Referitor la daunele morale pretinse, reclamanta a apreciat că refuzul încadrării sale în C.D.C. este nejustificat, deoarece la momentul la care a susținut concursul avea o serie așteptări bazate pe statutul instituției, pe legislația existentă și termenele stabilite de această legislație, însă realitatea nu a confirmat dezideratele sale, căci în loc să finalizeze procesul de angajare în 2-3 luni, pârâtul i-a dat un răspuns nelegal și neîntemeiat după mai mult de 6 luni, perioadă în care a contactat de nenumărate ori ministerul pentru încerca să afle ce se întâmplă. Prin întâmpinare, pârâtul M.A.E.

a solicit, suspendarea judecății în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu motivarea că dezlegarea pricinii atârnă în tot de soluționarea Dosarului nr. 8083/2/201 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect constatarea nulității absolute a concursului de admite în C.D.C. al României organizat în perioada octombrie decembrie 2008 de către M.A.E. și a tuturor actelor emise de minister în legătură cu organizarea și desfășurarea acestui concurs. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, prezentând motivele pentru care concursul nu poate fi validat și pentru care promovat și acțiunea în anulare ce face obiectul Dosarului nr. 8083/2/2009.

Prin încheierea de ședință din 23 februarie 2010, s-a dispus suspendarea judecății temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 8083/2/2009 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost repusă pe rol la data de 13 decembrie 2011, ca urmare a soluționării irevocabile a dosarului care a determinat măsura suspendării judecății. Prin notele scrise depuse la dosar la data de 21 februarie 2012, pârâtul a invoc excepția autorității de lucru judecat în privința petitului 1 al acțiunii introductive calificată de instanță ca fiind excepția lipsei de interes, excepția prematurității capătului 2 de cerere și excepția necompetenței materiale a instanței cu privire capetele 3, 4 și 5 ale acțiunii introductive.

Prin încheierea de ședință din data de 21 februarie 2012 Curtea a admis excepția lipsei de interes în ce privește capătul 1 de cerere și a respins ca nefondate cele două excepții, pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 4455 din 3 iulie 2012, Curtea de Apel București, secție VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.S.I., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E.; a constatat că reclamanta a dobândit calitatea de membru al C.D.C.

al României; a obligat pârâtul la acordarea gradului diplomatic sau consular reclamantei, la propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice consulare; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, aferente gradului diplomatic sau consular ce i se va acorda și funcției în care va fi încadrată, de la data de 01 mai 2009 și până la momentul integrării efective în muncă; a respins ca lipsit de interes primul capăt de cerere privind obligarea pârâtului la validarea concursului; și a respins acțiunea în rest, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele: Prin sentința civilă nr. 4290 din 02 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 8083/2/2009 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M.A.E., având ca obiect constatarea nulității absolute a concursului de admitere în C.D.C. al României, organizat în perioada octombrie-decembrie 2008, în baza Ordinului M.A.E. nr. 1834 din 08 octombrie 2008. Recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinței civile menționate a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 4980 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație, secția contencios administrativ și fiscal.

Față de soluția pronunțată în Dosarul nr. 8083/2/2009, care a consacrat, implicit, validitatea concursului, reclamanta nu mai justifică un interes actual în susținerea capătului de cerere având ca obiect validarea concursului de admitere în C.D.C. al României, respingând, pe cale de consecință, acest capăt de cerere ca lipsit de interes. În ceea ce privește cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la acordarea gradului diplomatic și consular, Curtea a reținut că reclamanta a promovat concursul de admitere în C.D.C. al României, îndeplinind la data organizării concursului și celelalte condiții cerute cumulativ de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 269/2003 și de art. 1 alin. (1) din Regulament, pentru dobândirea calității de membru al C.D.C.

al României. Îndeplinirea de către reclamantă a celorlalte condiții prevăzute de lege a fost analizată de pârât anterior susținerii concursului, potrivit art. 1 alin. (2) din Regulament. Prin urmare, întrucât concursul de admitere în C.D.C. al României a fost validat, iar reclamanta a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de dispozițiile legale anterior menționate, neputând fi sancționată pentru atitudinea culpabilă a pârâtului care nu a acționat la timp pentru înlăturarea viciilor referitoare la modul de organizare a concursului, unul dintre efectele produse prin intrarea în circuitul civil a acestui act administrativ îl constituie admiterea reclamantei în C.D.C. al României.

În consecință, Curtea a constatat că reclamanta a dobândit calitatea de membru al C.D.C. al României. Dobândirea calității de membru al C.D.C. al României nu presupune depunerea anterioară a jurământului de credință față statul român, întrucât potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 269/2003, depunerea jurământului are loc în momentul dobândirii acestei calități, iar refuzul depunerii jurământului de credință determină pierderea calității de membru al C.D.C. al României, conform art. 22 alin. (4) din Lege. Totodată, reținând dobândirea de către reclamantă a calității de membru C.D.C. al României și vătămarea ce i-a fost cauzată prin refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de acordare a gradul diplomatic sau consular, în raport de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 269/2003, Curtea a obligat M.A.E.

la acordarea gradului respectiv, la propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice și consulare. Curtea a avut în vedere faptul că art. 14 alin. (1) din lege prevede că acordarea gradelor diplomatice sau consulare se face în funcție de vechimea avută în domenii de activitate apropiate de cele ale M.A.E. echivalentă cu stagiile pentru gradele diplomatice sau consulare. Mai mult, potrivit art. 6 alin. (3) din Lege, acordarea gradelor diplomatice consulare se face prin ordin al ministrului afacerilor de externe, în limita numărului maxim de funcții diplomatice și consulare aprobate. Prin urmare, la acordarea gradului diplomatic sau consular se au în vedere anumite criterii, fiind un atribut exclusiv al pârâtului analizarea acestora în cazul fiecărei persoane admise prin concurs în C.D.C.

al României. Cu privire Ia capătul de cerere, având ca obiect constatarea existenței raportului juridic de serviciu având ca părți reclamanta, în calitate de membră C.D.C. și M.A.E., în calitate de autoritate publică, Curtea reținut că este neîntemeiat, din moment ce reclamanta va obține un grad diplomatic sau consular și își va desfășura activitatea în cadrul M.A.E. numai după ce ministrul afacerilor externe îi va acorda prin ordin un asemenea grad, la propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice și consulare. Astfel, raportul de serviciu sau de muncă între părțile litigiului de față se va naște numai după acordarea gradului diplomatic sau consular și numirea u funcția publică sau încheierea unui contract de muncă.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită obligare, pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorat și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada cuprinsă între data de 01 mai 2009 și data integrării efective în muncă, Curtea a reținut că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale. Fapta ilicită constă în refuzul pârâtului de a finaliza formalitățile de angajare a reclamantei, deși aceasta a promovat concursul de admitere în M.A.E. și îndeplinea și celelalte condiții pentru dobândirea calității de membru al C.D.C., ultima formalitate fiind îndeplinită la începutul lunii aprilie 2009, când O.R.N.I.S.S.

a comunicat avizarea pozitivă a accesului la informații clasificate, astfel că nu mai exista niciun impediment ca începând cu data de 01 mai 2009, după depunerea jurământului de credință și numirea în funcție, reclamanta să-și desfășoare activitatea în cadrul M.A.E. Curtea a apreciat că sunt relevante în acest sens dispozițiile art. 17 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului, potrivit cărora „candidații care vor primi avizul O.R.N.I.S.S. pentru accesul la informațiile clasificate vor depune jurământul de credință față de statul român și vor dobândi calitatea de membru al C.D.C.

al României". Vinovăția pârâtului rezultă implicit din considerentele hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a respins acțiunea în anularea concursului și a actelor subsecvente, reținându-se că viciile concursului sunt imputabile exclusiv autorității și că aceasta nu a acționat prompt pentru anularea acestuia, astfel că nu se justifică afectarea stabilității circuitului civil. Faptul că, începând cu data de 01 mai 2009, reclamanta a fost lipsită de drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit în ipoteza în care pârâtul și-ar fi îndeplinit obligațiile în ceea ce privește angajarea sa constituie un prejudiciu patrimonial ce dă drept la reparație, aflat în legătura directă de cauzalitate cu fapta ilicită a pârâtului.

În vederea determinării întinderii prejudiciului, Curtea a stabilit ca drepturile salariile de care a fost lipsită reclamanta să se calculeze prin raportare la gradul diplomatic sau consular ce i se va acorda și la funcția în care va fi încadrată ca urmare a executării prezentei hotărâri sau ca urmare a îndeplinirii benevole de către pârât a obligației de încadrare a reclamantei.

În ce privește despăgubirile pretinse pentru daune morale, acest capăt de cerere a fost respins, Curtea reținând că reclamanta nu a dovedit că i-au fost cauzate, ca urmare a atitudinii pârâtului, neplăceri și suferințe mai puternice decât cele pe care, în mod firesc, orice persoană aflată în situația sa le-ar fi resimțit, prejudiciul moral nepatrimonial produs nu prezintă o asemenea intensitate încât să justifice acordarea de reparații bănești, pronunțarea prezentei hotărâri, prin care i s-a dat câștig de cauză inclusiv sub aspectul îndreptățirii la despăgubiri materiale, reprezentând o satisfacție suficientă. Prin urmare, și acest capăt de cerere va fi respins ca nefondat. 3. Recursul formulat de pârâtul M.A.E.

Împotriva sentinței nr. 4455 din 3 iulie 2012 a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.A.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 3.2. În ceea ce privește dezlegarea excepției necompetenței materiale de către instanța de fond, recurentul apreciază că în mod greșit cauza a fost soluționată de Curtea de apel, care și-a întemeiat argumentația pe ipoteza falsă că „personalul diplomatic și consular are calitatea de funcționar public cu statut special”. Diplomații nu sunt înscriși în Tabelul funcționarilor publici înregistrați la A.N.F.P. și astfel nu se supun unor raporturi de serviciu care să atragă competența Curții de apel. Mai susține reclamantul-pârât, că instanța de contencios administrativ nu este competentă să soluționeze capătul patru al cererii de chemare în judecată atâta timp cât există o jurisdicție exclusivă ce guvernează materia încheierii raporturilor de muncă, conform dispozițiilor art. 266 C. muncii.

Astfel, în cauză, nu ne aflăm în prezența unui raport de serviciu, ci a unui raport contractual, competența aparținând Tribunalului București pentru capetele de cerere 3, 4 și 5. 3.2. În mod greșit instanța de fond a considerat a fi întrunite cele patru condiții cumulative, necesar a fi dovedite de intimata-reclamantă în materia răspunderii delictuale. Astfel, reclamanta trebuia să demonstreze printr-un probatoriu adecvat prejudiciul suferit în concret, precum și legătura de cauzalitate dintre faptul nedobândirii calității de membru al Corpului diplomatic și consulat al României și dauna ce pretinde a i se fi produs, având în vedere că despăgubirile se pot acorda în cuantum echivalent veniturilor salariale nepercepute numai dacă s-a constatat existența prealabilă a unor raporturi de muncă întemeiate în cadrul unui contract individual de muncă încheiat potrivit legii.

Calitatea de membru al C.D.C. al României presupune o vocație la încheierea contractului individual de muncă și constituie o condiție necesară pentru stabilirea raporturilor de muncă cu pârâtul M.A.E., dar nu și suficientă pentru a demonstra iminența încheierii raportului de muncă la data de 1 mai 2009. În consecință, recurentul-pârât solicită modificarea parțială a soluției pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii cererii privind acordarea unor despăgubiri materiale formulată de reclamantă. Prin Încheierea nr. 2477 din 28 februarie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (2) și ale Legii nr. 2/2013, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea, pe cale administrativă, la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să o soluționeze.

Curtea de apel, reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, a declinat competența de soluționare a recursului formulat de pârâtul M.A.E. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4527 din 28 octombrie 2013. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor invocate și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curtea reține următoarele: Critica ce vizează greșita soluționare a excepției necompetenței materiale a primei instanțe este nefondată. Prin sentința nr. 4290 din 2 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 8083/2/2009 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de M.A.E., având ca obiect constatarea nulității absolute a concursului de admitere în C.D.C.

al României organizat în perioada octombrie - decembrie 2008, în baza Ordinului M.A.E. nr. 1834 din 8 octombrie 2008, sentință menținută prin Decizia civilă nr. 4980 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Urmare a soluției de respingere a cererii de anulare a concursului, persoanele care s-au considerat prejudiciate prin refuzul emiterii ordinelor de primire în C.D.C. au formulat acțiuni, solicitând obligarea la emiterea actelor administrative respective și la plata de despăgubiri, acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, republicată.

Așadar, cererea de despăgubiri este formulată în cadrul acțiunii în contencios administrativ, subsidiară acesteia și în consecință, în mod corect instanța de fond a stabilit că instanța de contencios administrativ și fiscal este competentă în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată. În ceea ce privește critica soluției privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, aferente gradului diplomatic sau consular ce i se va acorda, începând cu data de 1 mai 2009 până la momentul integrării în muncă, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Împrejurarea nevalidării concursului în termenul prevăzut de lege, ca urmare a existenței unei acțiuni de anulare a concursului nu poate constitui premisa acordării unor drepturi de natură salarială. Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (3) coroborate cu art. 19 din Legea nr. 554/2004 republicată, instanța de contencios administrativ hotărăște asupra despăgubirilor pentru daune materiale și morale cauzate de anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și/sau a interesului legitim. Însă, existența unui proces anterior legat de anularea concursului organizat pentru admiterea în C.D.C., chiar în situația în care acțiunea în anulare a fost respinsă ca neîntemeiată, nu poate contura existența unei legături de cauzalitate între conduita autorității publice și un eventual prejudiciu suferit de reclamant.

Demersul judiciar al autorității publice pârâte nu poate fi apreciat ca o faptă ilicită pentru a fi întrunite în cauză cerințele pentru existența prejudiciului. Plata salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială poate fi acordată numai de la data emiterii Ordinului M.A.E. de angajare și de primire în C.D.C. al României. În consecință, nu există un refuz nejustificat de emitere a ordinului de încadrare a reclamantei în C.D.C., această împrejurare fiind determinată de nevalidarea concursului de admitere în C.D.R. și existența unui proces în anulare a acestui concurs, obiect al dosarului nr. 8083/2/2009 soluționat de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 republicată, recursul va fi admis, se va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va fi respinsă cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinței nr. 4455 din 3 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge cererea de acordare a despăgubirilor formulată de intimata-reclamantă S.S.I. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2015.