ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 710/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 25 septembrie 2009, reclamantul B.V.G.

a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând obligarea pârâtului la validarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României și ocuparea posturilor diplomatice vacante din Centrala Ministerului Afacerilor Externe organizat în perioada noiembrie-decembrie 2008, obligarea pârâtului la acordarea gradului diplomatic și consular, la propunerea comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice și consulare, constatarea existenței raportului juridic de serviciu avându-i ca părți pe pârât, în calitate de autoritate publică, și pe reclamant, în calitate de membru al Corpului diplomatic și consular, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat în intervalul cuprins între 1 martie 2009 și momentul integrării efective în muncă și la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că Ministerul Afacerilor Externe a anunțat public în octombrie 2008 organizarea unui concurs pentru ocuparea a 10 posturi diplomatice în Centrala Ministerului Afacerilor Externe. A arătat reclamantul că face parte din grupul candidaților admiși la concurs, parcurgând cu succes toate probele concursului, inclusiv vizita medicală care, conform regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României și ocuparea posturilor diplomatice vacante din Centrala Ministerului Afacerilor Externe, constituie ultima etapa procedurală înaintea depunerii jurământului de credință față de statul român.

De asemenea, în urma solicitării primite a prezentat Direcției Personal din cadrul Ministerului Afacerilor Externe o adeverință ce conținea seria certificatului ORNISS pe care îl deține. Cu toate acestea, nu au fost finalizate procedurile privind angajarea sa în cadrul centralei ministerului, respectiv dobândirea calității de membru al Corpului diplomatic și consular al României. Reclamantul a considerat că nu există niciun temei legal pentru a justifica atitudinea de refuz a reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe de a valida concursul pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României și a emite, în consecință, ordinul de acordare a gradului diplomatic și consular, la propunerea comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice și consulare.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, reclamantul a menționat că în momentul în care a susținut concursul la Ministerul Afacerilor Externe avea o serie așteptări în ceea ce privește interacțiunea cu această instituție, așteptări bazate pe statutul instituției, pe legislația existentă și termenele stabilite de această legislație. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat suspendarea judecății în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., cu motivarea că dezlegarea pricinii atârnă în tot de obiectul dedus judecății în Dosarul nr. 8083/2/2009 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în care este parte și Ministerul Afacerilor Externe, având ca obiect, în primul rând, constatarea nulității absolute a concursului de admitere în Corpul diplomatic și consular al României organizat în perioada octombrie-decembrie 2008 de către Ministerul Afacerilor Externe și a tuturor actelor emise de Ministerul Afacerilor Externe în legătură cu organizarea și desfășurarea acestuia. Prin încheierea de ședință din 23 februarie 2010, s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 8083/2/2009 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost repusă pe rol la data de 10 ianuarie 2012, pentru motivele consemnate în cuprinsul încheierii de ședință pronunțată la data menționată. Prin notele scrise depuse la dosar la data de 21 februarie 2012, pârâtul a invocat excepția autorității de lucru judecat în privința petitului 1 al acțiunii introductive, excepția prematurității capătului 2 de cerere și excepția necompetenței materiale a instanței cu privire la capetele 3, 4 și 5 ale acțiunii introductive.

La termenul de judecată din 26 iunie 2012, Curtea a pus în discuție calificarea excepției autorității de lucru judecat a capătului 1 al acțiunii ca fiind excepția lipsei de interes, părțile fiind de acord cu această calificare, iar reprezentantul pârâtului a precizat că nu mai susține celelalte excepții invocate la termenul din 21 februarie 2012. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 4467 din 3 iulie 2012 Curtea de Apel București a admis excepția lipsei de interes cu privire la capătul unu al acțiunii pe care îl respinge ca lipsit de interes, a admis excepția rămânerii fără obiect a capetelor 2 și 3 ale acțiunii pe care le respinge ca rămase fără obiect, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.V.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada 1 martie 2009-1 ianuarie 2012 aferente funcției și gradului diplomatic de secretar II, gradația 2, clasa 86, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 700 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut în esență următoarele: Prin sentința civilă nr. 4290 din 2 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 8083/2/2009 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Externe, având ca obiect constatarea nulității absolute a concursului de admitere în Corpul diplomatic și consular al României, organizat în perioada octombrie-decembrie 2008, în baza ordinului ministrului afacerilor externe nr. 1834/2008. Recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile menționate a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 4980 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație, secția contencios administrativ și fiscal.

Față de soluția pronunțată în Dosarul nr. 8083/2/2009, care a consacrat, implicit, validarea concursului, s-a constatat că reclamantul nu mai justifică un interes actual în susținerea capătului de cerere având ca obiect validarea concursului de admitere în Corpul diplomatic și consular al României, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere ca lipsit de interes. În cauză, reclamantul a participat la concursul desfășurat în perioada octombrie-decembrie 2008 pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al Românei, susținând și promovând toate probele eliminatorii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, aprobat prin ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1834/2008, respectiv: testul psihologic, proba scrisă, interviul final, testele medicale și obținerea avizului ORNISS.

Prin adresa din 4 februarie 2009, ORNISS a comunicat Ministerului Afacerilor Externe, Direcția Cancelarie și Protecția Informațiilor Clasificate, avizarea pozitivă a accesului la informații naționale clasificate, nivelul „Strict Secret” pentru reclamantă, urmând ca potrivit art. 154 și precizărilor de la art. 3 din același act normativ, Ministerul Afacerilor Externe să dispună emiterea autorizației de acces pentru reclamantă, un exemplar al acesteia urmând a fi trimis la ORNISS. La termenul de judecată din 26 iunie 2012, apărătorul reclamantului a invocat excepția rămânerii fără obiect a capetelor 2 și 3 ale acțiunii, excepție cu privire la care Curtea a reținut următoarele. Prin ordinul nr. 36/2012 emis de ministrul afacerilor externe, reclamantul a fost angajat cu data de 1 ianuarie 2012, cu contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, în funcția și gradul diplomatic de secretar II, gradația 2, clasa 86 la Direcția Politici de Securitate.

Conform mențiunilor din preambulul ordinului, acesta a fost emis având în vedere sentința civilă nr. 4290 din 2 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă definitivă și irevocabilă. Ulterior emiterii acestui ordin, a fost încheiat pentru o durată nedeterminată, la data de 6 februarie 2012, contractul individual de muncă înregistrat în registrul de evidență al salariaților, între Ministerul Afacerilor Externe în calitate de angajator și reclamant în calitate de salariat, reclamantul urmând să-și desfășoare activitatea în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, în funcția de încadrare secretar II, conform reglementărilor legale privind personalul diplomatic și a Clasificării Ocupațiilor din România.

S-a constatat, așadar, că în urma declarării admis la concursul organizat de Ministerul Afacerilor Externe în perioada octombrie-decembrie 2008, reclamantul a dobândit calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României, îndeplinind condițiile prevăzute la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 269/2003 și art. 1 din regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României și ocuparea posturilor diplomatice vacante din Centrala Ministerului Afacerilor Externe. A reținut Curtea că, față de împrejurarea că a dobândit această calitate, ministrul afacerilor externe a emis, în conformitate cu art. 6 alin. (3) pin aceeași lege, ordin prin care i-a acordat reclamantului gradul diplomatic de secretar II [unul din gradele diplomatice prevăzute de art. 4 lit. a) din lege], fiind încheiat cu acesta și un contract individual de muncă pe o durată nedeterminată prin care a fost încadrat în această funcție.

Curtea a apreciat că este întemeiat capătul 4 al acțiunii având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada 1 martie 2009, data integrării efective în muncă, având în vedere că după finalizarea concursului la care reclamantul a participat și a fost declarat admis, pârâtului îi revenea obligația de a-i acorda reclamantului un grad diplomatic sau consular și de a încheia cu acesta un contract de muncă în temeiul căruia să-și desfășoare activitatea conform gradului obținut.

A precizat Curtea că întârzierea în acordarea gradului și în încheierea contractului de muncă cu reclamantul este imputabilă exclusiv pârâtului, care a promovat o acțiune pentru anularea concursului de admitere în Corpul diplomatic și consular și a tuturor actelor emise de Ministerul Afacerilor Externe în legătură cu organizarea și desfășurarea acestuia, acțiune respinsă de instanțe, în mod irevocabil, încheierea contractului de muncă cu reclamantul la data de 6 februarie 2012 făcându-se în vederea punerii în executare a hotărârii judecătorești irevocabile. În opinia instanței, din moment ce reclamantul a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic și consular, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 269/2003, avea dreptul de a-i fi acordat un grad diplomatic sau consular, dar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația corelativă acestui drept decât cu întârziere, în urma stabilirii de către instanță a legalității concursului.

Curtea a reținut că prin adresa din 4 februarie 2009, ORNISS a comunicat Ministerului Afacerilor Externe avizarea pozitivă a accesului la informații naționale clasificate, nivelul „Strict Secret” pentru reclamant, astfel că după primirea acestui aviz pârâtul avea obligația de a emite documentul de acces al reclamantului la aceste informații, de a-i acorda un grad diplomatic sau consular și de a încheia cu acesta contract de muncă, astfel încât începând cu luna următoare obținerii avizului pozitiv de la ORNISS, respectiv din martie 2009, reclamantul să înceapă să-și desfășoare activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în urma promovării concursului.

A mai reținut instanța că, din cauza atitudinii culpabile a pârâtului care a încercat să obțină în justiție anularea concursului, demers juridic ce s-a dovedit a fi nefondat, reclamantul a fost lipsit de drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit în perioada cuprinsă între momentul la care ar fi trebuit să înceapă desfășurarea activității într-o funcție diplomatică sau consulară ca urmare a promovării concursului și momentul în care și-a început activitatea în baza contractului de muncă depus la dosar. Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, Curtea a reținut că este neîntemeiat, având în vedere că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-art.

999 C. civ. (în forma în vigoare la data promovării acțiunii) constând în existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției, deși sarcina probei îi revenea sub acest aspect. 3. Recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 4467 din 3 iulie 2012 a Curții de Apel București 3.1. Prima instanță, în mod greșit, a reținut cauza ca fiind de competența Curții de Apel București, din moment ce a înlăturat pretenția reclamantului de a i se constata existența raportului de serviciu și a acceptat că pârâtului îi revenea obligația de a încheia un contract de muncă. Instanța de contencios administrativ nu poate să-și atragă competența de soluționare a cauzei atâta timp cât există o jurisdicție exclusivă ce guvernează materia încheierii raporturilor de muncă.

3.2. În mod greșit, instanța de fond nu a analizat pretențiile reclamantului din perspectiva întrunirii celor patru condiții cumulative ce sunt necesare a fi dovedite de acesta în materia atragerii răspunderii delictuale. Reclamantul avea obligația să demonstreze prejudiciul suferit, legătura de cauzalitate dintre faptul dobândirii calității de membru al Corpului diplomatic și consular al României și împrejurarea că veniturile salariale decurg din prestarea muncii în temeiul unui contract individual de muncă încheiat potrivit legii.

Calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României propune o vocație la încheierea contractului individual de muncă și este o condiție necesară pentru stabilirea raporturilor de muncă, dar nu și suficientă pentru a demonstra iminența încheierii raporturilor de muncă la 1 martie 2009. Reclamantul nu poate demonstra faptul prejudiciabil din moment ce a prestat muncă pe întreaga perioada a detașării în Ministerul Afacerilor Externe, pentru care a primit un salariu corespunzător. Solicitarea de acordare a drepturilor salariale numai pentru calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular fără a îndeplini o funcție diplomatică sau consulară și fără a se ține seama de activitatea concretă depusă și de performanțele profesionale, este neîntemeiată.

4. Apărările formulate de intimatul-reclamant B.V.G. Prin notele scrise depuse la dosar, intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu privire la soluționarea de către instanța de fond a excepției necompetenței materiale, se arată că Legea nr. 188/1999 enumeră în rândul categoriilor de personal care pot beneficia de statute speciale, de funcționari publici, și serviciile diplomatice și consulare. Dispozițiile art. 109 din Legea nr. 108/1999, în vigoare la data soluționării excepției sunt în sensul că litigiile ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe, or, prin Legea nr. 269/2003 nu s-a instituit o soluție derogatorie.

Referitor la critica având ca obiect soluționarea capătului de cerere privind obligarea Ministerului Afacerilor Externe la plata unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, este neîntemeiată. Intimatul-reclamant consideră că a fost lipsit în mod nejustificat de drepturile salariale, exclusiv din motive imputabile recurentului, prejudiciu izvorât din refuzul emiterii ordinului de încadrare în Corpul diplomatic și consular și de încheiere a contractului individual de muncă. Prejudiciul este cert și determinabil, fără a se confunda caracterul cert cu cel determinat. II. Considerentele Înaltei Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursul este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

1.1. Critica referitoare la greșita soluționare a excepției necompetenței materiale a instanței de fond este nefondată. Prin sentința civilă nr. 4290 din 2 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, devenită irevocabilă, a fost respinsă cererea formulată în contencios administrativ, având ca obiect anularea concursului de admitere în Corpul diplomatic și consular al României, organizat în perioada octombrie-decembrie 2008, precum și a actelor subsecvente, respectiv ordinul ministrului afacerilor externe nr. 99/2009, nr. 342/2009 și nr. 330/2009. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Ca urmare a respingerii acțiunii, persoanele care s-au considerat prejudiciate pentru neemiterea ordinelor de primire în Corpul diplomatic și consular au formulat acțiuni prin care au solicitat obligarea la emiterea unor acte administrative și despăgubiri, întemeiate pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ. Cererea de despăgubiri fiind formulată în cadrul acțiunii în contencios administrativ și subsidiară acesteia, competența materială aparține instanței de contencios administrativ, cum în mod corect a stabilit prima instanță. 1.2. În ceea ce privește critica soluției de obligare a pârâtului la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu veniturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada 1 martie 2009-1 ianuarie 2012 aferente funcției și gradului diplomatic de secretar II, gradația 2, clasa 86, se va reține temeinicia acesteia.

Plata salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială poate fi acordată numai de la data emiterii ordinului ministrului afacerilor externe de angajare și de primire în Corpul diplomatic și consular al României, în speță, 1 ianuarie 2012. Împrejurarea nevalidării concursului în termenul solicitat de reclamant și a existenței unui proces de anulare a concursului, nu poate constitui premisa plății unor drepturi de natură salarială. Potrivit art. 18 alin. (3) coroborat cu art. 19 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, instanța de contencios administrativ hotărăște și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate de anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.

Existența unui proces anterior prin care recurentul a solicitat anularea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular, chiar și în ipoteza în care acțiunea a fost respinsă, nu conduce la existența unei legături de cauzalitate dintre conduita părții și un eventual prejudiciu. Declanșarea unei acțiuni în justiție nu poate fi considerată ca o faptă ilicită și culpabilă pentru a se considera îndeplinite condițiile pentru existența unui prejudiciu. Nu există un refuz nejustificat de emitere a ordinului de încadrare a reclamantului în Corpul diplomatic și consular și de încheiere a contractului individual de muncă, obligația fiind îndeplinită de îndată după rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 4290 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

3. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi admis, se va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor. În acest context, se va respinge și cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite prevederile art. 274 C. proc. civ. Se vor menține celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 4467 din 3 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2014.