ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3520/2016

Decizia nr. 3520/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul General pentru Imigrări, Ministerul Afacerilor Externe și Consulatul General al României în Istanbul - Republica Turcă, solicitând anularea actului administrativ emis de Consulatul General al României în Istanbul - Republica Turcă la data de 08.01.2015 și comunicat la data de 16.01.2015, anularea avizului negativ emis de Oficiul Român pentru Imigrări, anularea actului administrativ emis de Ministerul Afacerilor Externe de înregistrare a reclamantului în sistemul electronic, obligarea la acordarea vizei tip D/VF de intrare pe teritoriul României.

Prin sentința civilă nr. 3227 din 4 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Consulatul General al României în Istanbul - Republica Turcă, a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Român pentru Imigrări, a respins capătul de cerere privind obligarea la acordarea vizei, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, ca neîntemeiată și a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Român pentru Imigrări și Ministerul Afacerilor Externe, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3227 din 4 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte a constatat că recurentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, motiv pentru care acesta va fi respins ca netimbrat.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.: „la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, (…)”, iar potrivit alin. (3): „mențiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. (...)”

Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013: „Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ.”

De asemenea, potrivit din art. 33 alin. (3) din aceeași ordonanță: „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege”.

Din analiza textelor de lege sus citate rezultă că recurentul avea obligația să atașeze, la cererea de recurs, dovada achitării taxelor judiciare de timbru, în cuantumul datorat.

Or, recurentul-reclamant nu s-a conformat acestei obligații legale, nici la momentul formulării cererii de recurs, nici la solicitarea instanței.

În consecință, pentru considerentele arătate și în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3227 din 04 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 decembrie 2016.