ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 588/2017

Decizia nr. 588/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Acțiunea judiciară;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal

, reclamantul A., cetățean turc, a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:

- anularea Adresei din 07 mai 2015 emisă de pârât;

- obligarea pârâtului să reanalizeze situația sa în ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, în sensul revocării măsurii interdicției de intrare în România pe o perioadă de 15 ani, instituită prin Decizia de returnare nr. 2551904 din 19 martie 2008;

- obligarea pârâtului să verifice incidența în cazul său a dispozițiilor Deciziei nr. 565/2014/Uniunea Europeană a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 157 din 27 mai 2014.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 964 din 22 martie 2016

:

- a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a Adresei din 07 mai 2015 emisă de pârât și, în consecință, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil;

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. pe capătul de cerere privind reanalizarea situației reclamantului din perspectiva îndeplinirii condițiilor de intrare în România și, prin urmare, a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis excepția autorității de lucru judecat a capătului de cerere privind anularea interdicției de intrare România și, în consecință, a respins acest capăt de cerere pe temeiul existenței autorității de lucru judecat.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru analizarea fondului dreptului dedus judecății.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.  6 și 8 C. proc. civ.

, recurentul a susținut faptul că sentința contestată cuprinde motive contradictorii și străine de prezenta cauză și că a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivelor de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

- Instanța de control judiciar trebuie să cenzureze refuzul primei instanțe de a se pronunța cu privire la incidența în cauză a dreptului comunitar, care prevalează asupra dreptului intern, sub aparenta reținere a unor excepții de procedură.

- Prima instanță a apreciat Adresa din 07 mai 2015 ca fiind, deopotrivă, atât un act administrativ, cât și un act de informare, ceea ce reprezintă o argumentare contradictorie.

- Aceeași contradicție în motivare se păstrează și în ceea ce privește celelalte două excepții invocate în cauză, excepții care se exclud reciproc.

În concret, instanța a reținut faptul că reanalizarea situației reclamantului cu privire la condițiile de intrare în România nu este de competența B., ci de competența C., însă a reținut autoritatea de lucru judecat asupra interdicției dispuse de B.

- Soluția pronunțată de Curtea de apel pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. este greșită, întrucât este emitentul actului administrativ contestat în cauză.

- În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, în speța de față nu este îndeplinită tripla identitate de părți obiect și cauză.

Părțile din Dosarul nr. x/2/2008 au fost aceleași, însă obiectul acelei cauze l-a reprezentat anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României, având ca temei juridic art. 82 din O.U.G. nr. 194/2002.

Intimatul B. a formulat întâmpinare

în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la filele 25-27 dosar.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: “când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”

Într-adevăr, după cum în mod pe deplin justificat a arătat recurentul, soluția pronunțată de prima instanța cu privire la natura juridică a Adresei din 07 mai 2015 emisă de intimat este contradictorie, în condițiile în care, pe de o parte, a precizat că este doar un act de informare, iar pe de altă parte, un act administrativ prin care s-a materializat refuzul autorității intimate de anulare a interdicției de intrare în România, pe considerentul existenței autorității de lucru judecat.

Instanța de control judiciar reține că Adresa din 07 mai 2015 este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În concret, prin adresa aflată în discuție, intimatul B. a respins cererea recurentului de revocare a măsurii interdicției de intrare în România, cu motivarea că aceasta “a fost dispusă cu respectarea prevederilor art. 101 alin. (2) coroborat cu art. 102 alin. (4

1

) lit. a) raportat la art. 8 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002, cu modificările și completările în vigoare la acea dată, în speță existând o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată în dosarul în care a fost contestată măsura.”

Prin aceeași adresă, intimatul a precizat faptul că “nu au fost identificate elemente din care să rezulte incidența prevederilor art. 106

5

alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 unde este reglementată încetarea interdicției de intrare în România”, dar și că, în privința sa, “nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002”, întrucât pe numele său a fost introdusă semnalare în Sistemul informatic național de semnalări în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român.

Prin urmare, în mod greșit prima instanță a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea acestei adrese emisă de intimat.

Pentru verificarea legalității adresei se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pe cale de consecință, instanța de trimitere urmează să reevalueze excepția autorității de lucru judecat din perspectiva faptului că Adresa din 07 mai 2015 este un act administrativ.

Înalta Curte apreciază că este corectă soluția curții de apel pe excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât B. pe capătul de cerere privind reanalizarea situației recurentului-reclamant din perspectiva îndeplinirii de către acesta a condițiilor acordării dreptului de tranzit pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 194/2002.

Textul legal anterior nominalizat, citat de prima instanță în sentința pronunțată, stabilește competența C. în acordarea vizei de tranzit.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 964 din 22 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2017.