ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1739/2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la 13 noiembrie 2019, sub nr. x/3/2019, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, solicitând obligarea pârâtei, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 550 euro/lună (respectiv 2.619,49/lună la cursul de 1 euro/ 4.7627 lei din 11 noiembrie 2019) pentru perioada cuprinsă între 31 decembrie 2011 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 12 noiembrie 2019, în total suma provizorie de 51.700 euro, cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 450 euro/lună pentru perioada cuprinsă între 31 decembrie 2011 și 12 noiembrie 2019, în valoare totală de 42.300 euro, precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința din blocul A9, situat pe lotul nr. (...) cu nr. cadastral (...) înscris în CF individuală nr. (...) conform încheierii nr 182971/19.03.2008 situat în Municipiul București, sector 1, (...) (,,locuința”); daune morale în sumă de 100 euro/luna pentru perioada cuprinsă între 23 iulie 2011 și 12 noiembrie 2019, în valoare totală de 9.400 euro, precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă; obligarea pârâtei să asigure finalizarea lucrărilor de construire ale locuinței din blocul A9 prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor și predarea locuinței la cheie către reclamant; obligarea pârâtei să asigure finalizarea următoarelor lucrări de investiții pe teritoriul aferent Sectorului 1, București din cadrul Cartierului Henri Coandă constând în: bloc, grădiniță, dispensar, sediu Poliție, sediu Pompieri, sediul ADP (administrația domeniului public), terenuri de sport, spații verzi, parc, complex comercial potrivit planurilor de urbanism aprobate și etapizate în funcție de graficele de lucrări pentru Cartierul Henri Coandă coroborat cu termenele de punere în funcțiune a locuinței din blocul A9; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale pentru Locuințe, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea de ședință din 24 februarie 2020, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a înaintat cauza spre competentă soluționare Secției a VI-a Civile din cadrul Tribunalului București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei secții sub nr. x/3/2019*.

Prin sentința civilă nr. 2212 din 16 noiembrie 2020, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pentru capetele 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, invocată de pârâtă, și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în cauza privind pe reclamantul A în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, constatând prescris dreptul material la acțiune.

Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamantul și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 1962 din 6 decembrie 2021, Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, a admis apelul declarat de reclamant, a anulat în parte sentința apelată în ceea ce privește soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile solicitate prin primul capăt de cerere aferente perioadei 13 noiembrie 2016-13 noiembrie 2019, precum și, în continuare, până la data predării la cheie a locuinței, respectiv pentru al doilea și pentru al treilea capăt de cerere, a menținut celelalte dispoziții din sentința apelată referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive pentru al doilea și al treilea capăt de cerere și la constatarea prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile solicitate prin primul capăt de cerere aferente perioadei 31 decembrie 2011-12 noiembrie 2016 și a reținut cauza pentru judecarea procesului cu evocarea fondului primului capăt de cerere având ca obiect pretențiile solicitate pentru perioada 13 noiembrie 2016-13 noiembrie 2019, al celui de-al doilea și al celui de-al treilea capăt de cerere.

În urma reținerii cauzei pentru evocarea fondului au fost admise și administrate proba cu expertiză tehnică specialitatea construcții și expertiză tehnică specialitatea evaluare proprietăți imobiliare.

În urma întocmirii raportului de expertiză specialitatea evaluare proprietăți imobiliare, reclamantul A a depus cerere de precizare a cuantumului pretențiilor prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 35.323 euro, echivalent în lei la cursul BNR de la data plății, reprezentând contravaloare lipsă folosință imobil pentru perioada 13 noiembrie 2016-3 aprilie 2022 (data raportului de expertiză) și în continuare, 543 euro/lună, echivalent în lei la cursul BNR până la data predării la cheie a imobilului. Restul capetelor de cerere au rămas neschimbate.

Prin decizia civilă nr. 1769A din 21 noiembrie 2022, Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, evocând fondul, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A, a obligat pârâta Agenția Națională pentru Locuințe la plata sumei de 35.323 euro echivalent în lei la cursul BNR de la data plății, reprezentând contravaloare lipsă folosință imobil pentru perioada 13 noiembrie 2016-31 martie 2022, precum și la plata, în continuare, a sumei de 543 euro lunar, echivalent în lei, până la predarea la cheie a imobilului. A respins în rest cererea. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 13.549,08 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Prin decizia nr. 1632 din 28 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă a admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională Pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 1769A din 21 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, a casat în parte decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe în ceea ce privește dispoziția instanței de apel de obligare a pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe la plata, în continuare, a sumei de 543 euro lunar, echivalent în lei, până la predarea la cheie a imobilului. A menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța supremă a stabilit, cu titlu prealabil, că soluția curții de apel, în primul ciclu procesual, prin care au fost menținute dispozițiile din sentință referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive pentru al doilea și al treilea capăt de cerere și la constatarea prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile solicitate prin primul capăt de cerere aferente perioadei 31 decembrie 2011-12 noiembrie 2016 au caracter definitiv. De asemenea, a stabilit că prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1769A din 21 noiembrie 2022, pârâta Agenția Națională Pentru Locuințe nu a formulat critici cu privire la soluția de respingere a motivelor de apel referitoare la solicitarea reclamantului de obligare la plata daunelor morale în cuantum de 100 euro/lună, la obligarea la finalizarea lucrărilor de construcție a locuinței în discuție, precum și la finalizarea unor lucrări de investiții, iar această soluție a rămas definitivă.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă sub nr. x/3/2019**.

Prin încheierea din 4 decembrie 2023, Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă a încuviințat proba cu înscrisuri, a respins proba cu expertiză, solicitată de reclamant, a reținut cauza în pronunțare și a amânat pronunțarea pentru 11 decembrie 2023.

Prin decizia civilă nr. 1919A din 11 decembrie 2023, Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă, evocând fondul, în rejudecare, după admiterea apelului declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2212 din 16 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2019*, respectiv după casarea în parte de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei civile nr. 1769A din 21 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, a respins și capătul de cerere având ca obiect plata contravalorii de folosință din luna aprilie 2022 și până la data predării la cheie a locuinței. A obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2.975 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii și a încheierii din 4 decembrie 2023, a formulat recurs reclamantul A, solicitând casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorul căii de atac arată că instanța de apel, cu încălcarea art. 501 C. proc. civ., nu a dat eficiență dispozițiilor art. 1084-art. 1086 C. civ. din 1864, sub aspectul certitudinii prejudiciilor viitoare și îndeplinirii celorlalte condiții ale răspunderii civile, și în mod greșit a respins proba cu expertiză. Mai arată că instanța de apel nu a motivat de ce a apreciat că această probă nu este utilă soluționării cauzei. Recurentul-reclamant invocă și încălcarea principiilor edictate de art. 6, art. 7, art. 20 și art. 22 C. proc. civ., precizând că dreptul de apreciere al judecătorului cu privire la probe nu reprezintă o motivare suficientă.

Se critică și respingerea ca tardivă a cererii de recuzare prin încheierea din 8 decembrie 2023 deoarece, în opinia părții, cererea de recuzare formulată la aproximativ două ore după ședința în care curtea de apel a rămas în pronunțare nu putea fi tardivă, cu atât mai mult cu cât art. 51 C. proc. civ. prevede că cererea va fi soluționată de îndată. Susține că prin respingerea probei cu expertiză, judecătorii au devenit incompatibili să soluționeze fondul apelului, iar prin respingerea cererii de recuzare, completul s-a antepronunțat.

Recurentul-reclamant arată că decizia nu este motivată în ceea ce privește certitudinea prejudiciilor suferite după 1 aprilie 2022.

Aceeași parte susține că nu au fost respectate prevederile art. 998, art. 1073 și art. 1084 C. civ. din 1864 în sensul că prin contractul de mandat, intimata-pârâtă era obligată la repararea integrală a prejudiciului.

Recurentul-reclamant a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurentul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând încheierea și decizia atacate, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Înalta Curte nu va analiza susținerile autorului căii de atac privind încălcarea prevederilor art. 501 C. proc. civ. și a principiilor edictate de art. 6, art. 7, art. 20 și art. 22 din același cod întrucât sub aparența invocării nerespectării normei de procedură, acesta critică, de fapt, respingerea de către curtea de apel a solicitării reclamantului de a i se încuviința proba cu expertiză.

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., rolul instanței de recurs este de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Or, recurentul nu invocă o neregularitate privind încuviințarea sau administrarea probelor, ci este nemulțumit de modul în care curtea de apel a apreciat cu privire la pertinența și concludența probei cu expertiză.

Pentru aceleași rațiuni, instanța supremă nu va avea în vedere pretinsa lipsă de motivare a soluției de respingere a expertizei deoarece autorul căii de atac nu formulează veritabile critici de nelegalitate, ci relevă poziția sa diferită asupra modului în care ar fi trebuit să procedeze instanța.

Înalta Curte nu va analiza nici susținerile privind respingerea ca tardivă a cererii de recuzare deoarece, pe de o parte, recurentul-reclamant nu a formulat cale de atac împotriva încheierii din 8 decembrie 2023, iar pe de altă parte, autorul căii de atac nu se raportează la considerentele pentru care curtea de apel a considerat că cererea de recuzare a fost tardiv formulată, ci face aprecieri legate de pretinsele motive de incompatibilitate, printre care respingere probei cu expertiză.

În ceea ce privește lipsa de motivare referitoare la caracterul cert al prejudiciului ulterior datei de 1 aprilie 2022, instanța supremă reține că simpla indicare a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără a se preciza în ce sens sunt deficitare considerentele curții de apel, nu este suficientă pentru a justifica reformarea hotărârii atacate.

Nici invocarea încălcării dispozițiilor art. 998, art. 1073 și art. 1084-art. 1086 C. civ. din 1864, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului, inclusiv prin plata de daune interese, nu poate fi analizată din perspectiva pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, hotărârea poate fi casată atunci când este vorba de aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, de extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori de restrângerea nejustificată a aplicării acestora. Or, recurentul-reclamant enumeră textele de lege și consideră că soluția curții de apel, de a respinge și capătul de cerere având ca obiect plata contravalorii de folosință din luna aprilie 2022 și până la data predării la cheie a locuinței, nu este legală deoarece instanța fusese învestită prin cererea de chemare în judecată cu acordarea despăgubirilor până la predarea la cheie. Acesta nu invocă lipsa analizei de către instanța de apel a respectivului capăt de cerere, ci este nemulțumit de statuarea instanței devolutive asupra lipsei de certitudine a prejudiciului viitor, ca urmare a interpretării dispozițiilor art. 1532 C. civ. din 1864 raportat la principiile răspunderii civile contractuale. De altfel, partea nu relevă precis greșelile comise în apel, ci face trimitere la prevederile contractului de mandat.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurentul nu și-a respectat obligația impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva încheierii din 4 decembrie 2023 și a deciziei civile nr. 1919A din 11 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva încheierii din 4 decembrie 2023 și a deciziei civile nr. 1919A din 11 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2024.