ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1632/2023

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 13 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, solicitând obligarea pârâtei, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 550 euro/lună (respectiv 2.619,49/lună la cursul de 1 euro/4.7627 RON din 11 noiembrie 2019) pentru perioada cuprinsă între 31 decembrie 2011 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 12 noiembrie 2019, în total suma provizorie de 51.700 euro, cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 450 euro/lună pentru perioada cuprinsă între 31 decembrie 2011 și 12 noiembrie 2019, în valoare totală de 42.300 euro, precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința din blocul A9, situat pe lotul nr. x cu nr. cadastral x înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 182971/19.03.2008 situat în Municipiul București, tronson 3 ("locuința"); daune morale în sumă de 100 euro/luna pentru perioada cuprinsă între 23 iulie 2011 și 12 noiembrie 2019, în valoare totală de 9.400 euro, precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă; obligarea pârâtei să asigure finalizarea lucrărilor de construire ale locuinței din blocul A9 prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor și predarea locuinței la cheie către reclamant; obligarea pârâtei să asigure finalizarea următoarelor lucrări de investiții pe teritoriul aferent Sectorului 1, București din cadrul Cartierului Henri Coandă constând în: bloc, grădiniță, dispensar, sediu Poliție, sediu Pompieri, sediul ADP (administrația domeniului public), terenuri de sport, spații verzi, parc, complex comercial potrivit planurilor de urbanism aprobate și etapizate în funcție de graficele de lucrări pentru Cartierul Henri Coandă coroborat cu termenele de punere în funcțiune a locuinței din blocul A9; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale pentru Locuințe, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea de ședință din 24 februarie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a înaintat cauza spre competentă soluționare secției a VI-a Civile din cadrul Tribunalului București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei secții sub nr. x/2019*.

Prin sentința civilă nr. 2212 din 16 noiembrie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pentru capetele 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, invocată de pârâtă, și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în cauza privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, constatând prescris dreptul material la acțiune.

Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamantul și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 1962 din 6 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, a admis apelul declarat de reclamant, a anulat în parte sentința apelată în ceea ce privește soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile solicitate prin primul capăt de cerere aferente perioadei 13 noiembrie 2016-13 noiembrie 2019, precum și, în continuare, până la data predării la cheie a locuinței, respectiv pentru al doilea și pentru al treilea capăt de cerere, a menținut celelalte dispoziții din sentința apelată referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive pentru al doilea și al treilea capăt de cerere și la constatarea prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile solicitate prin primul capăt de cerere aferente perioadei 31 decembrie 2011-12 noiembrie 2016 și a reținut cauza pentru judecarea procesului cu evocarea fondului primului capăt de cerere având ca obiect pretențiile solicitate pentru perioada 13 noiembrie 2016-13 noiembrie 2019, al celui de-al doilea și al celui de-al treilea capăt de cerere.

În urma reținerii cauzei pentru evocarea fondului au fost admise și administrate proba cu expertiză tehnică specialitatea construcții și expertiză tehnică specialitatea evaluare proprietăți imobiliare.

În urma întocmirii raportului de expertiză specialitatea evaluare proprietăți imobiliare, reclamantul A. a depus cerere de precizare a cuantumului pretențiilor prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 35.323 euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând contravaloare lipsă folosință imobil pentru perioada 13 noiembrie 2016 - 3 aprilie 2022 (data raportului de expertiză) și în continuare, 543 euro/lună, echivalent în RON la cursul BNR până la data predării la cheie a imobilului. Restul capetelor de cerere au rămas neschimbate.

Prin decizia civilă nr. 1769A din 21 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, evocând fondul, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., a obligat pârâta Agenția Națională pentru Locuințe la plata sumei de 35.323 euro echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând contravaloare lipsă folosință imobil pentru perioada 13 noiembrie 2016 - 31 martie 2022, precum și la plata, în continuare, a sumei de 543 euro lunar, echivalent în RON, până la predarea la cheie a imobilului. A respins în rest cererea. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 13.549,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că în mod greșit curtea de apel a avut în vedere practica instanței supreme în măsura în care în sistemul nostru practica nu constituie izvor de drept și că invocarea unor hotărâri pronunțate în spețe similare nu echivalează cu motivarea completă a deciziei recurate.

Mai arată că noțiunea de "urmărire" implică o obligație de diligență, nu una de rezultat, întinderea mandatului recurentei-pârâte fiind definită conform convenției încheiate cu intimatul-reclamant. Menționează că în amplasament există utilități, iar intimatul-reclamant are obligația de a se branșa la aceste rețele. Susține că nu se poate vorbi de o lipsă de folosință întrucât din raportul de expertiză rezultă că imobilul este finalizat, dar intimatul-reclamant a refuzat să îl preia.

Recurenta-pârâtă arată că răspunderea contractuală trebuia analizată pentru perioada 2016 - 2022 și că instanța de apel a ignorat probatoriul din dosar.

Referitor la acordarea despăgubirilor pentru viitor, autoarea căii de atac apreciază că prejudiciul nu este cert întrucât nu se poate stabili întinderea sa și nici legătura de cauzalitate dintre acesta și neexecutarea obligațiilor contractuale nu a fost dovedită.

Recurenta-pârâtă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă notează că recurenta-pârâtă nu a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1962 din 6 decembrie 2021 prin care Curtea de Apel București a respins apelul formulat de pârâtă și a admis apelul declarat de reclamant, anulând în parte sentința tribunalului. Astfel, soluția prin care au fost menținute dispozițiile din sentință referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive pentru al doilea și al treilea capăt de cerere și la constatarea prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile solicitate prin primul capăt de cerere aferente perioadei 31 decembrie 2011-12 noiembrie 2016 are caracter definitiv și se bucură de autoritate de lucru judecat.

De asemenea, Înalta Curte observă că, prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1769A din 21 noiembrie 2022, autoarea căii de atac nu a formulat critici cu privire la soluția de respingere a motivelor de apel referitoare la solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 100 euro/lună, la obligarea pârâtei la finalizarea lucrărilor de construcție a locuinței în discuție, precum și la finalizarea unor lucrări de investiții. Așa fiind, și această soluție a rămas definitivă.

Instanța supremă va înlătura critica prin care recurenta-pârâtă susține că decizia atacată nu este motivată deoarece din considerentele acestei hotărâri rezultă că instanța de apel a analizat conținutul contractului de mandat încheiat între reclamant și pârâtă, cu referire la dispozițiile legale incidente și la contractul de antrepriză generală și a stabilit că obligația asumată de recurentă, de a asigura finalizarea construcției, este o obligație de rezultat, și nu una de diligență. Curtea de apel a construit o motivare suficientă, cu respectarea exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., trimiterile jurisprudențiale din cuprinsul considerentelor având rolul de a releva conturarea unei orientări a practicii instanțelor, fără însă a constitui considerente decisive.

Subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că în mod greșit a fost obligată la plata prejudiciului pentru lipsă de folosință întrucât în amplasamemt există rețele de utilități, nepredarea locuinței fiind din culpa reclamantului, iar prejudiciul viitor nu este cert.

Nu vor fi avute în vedere susținerile autoarei căii de atac referitoare la stadiul actual al rețelelor de utilități și nici la o presupusă culpă a reclamantului întrucât acestea sunt aspecte de fapt asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat în virtutea rolului său devolutiv și care nu mai pot fi examinate în recurs.

Înalta Curte va reține criticile prin care recurenta susține că este greșită soluția curții de apel de a admite în parte cererea de chemare în judecată și de a obliga pârâta și la plata, în continuare, a sumei de 543 euro lunar, echivalent în RON, până la predarea la cheie a imobilului.

Instanța supremă notează că pentru a se putea solicita angajarea răspunderii contractuale pentru repararea unui prejudiciu viitor este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii contractuale, în special caracterul cert al acestuia. Constatarea certitudinii unui prejudiciu viitor presupune siguranța că acesta se va produce și determinarea întinderii sale în urma unei evaluări obiective.

Stabilirea cuantumului prejudiciului prin raportare la valoarea chiriilor pe piața imobiliară, valabilă la 3 aprilie 2022, data de referință menționată în raportul de expertiză, nu susține caracterul cert al prejudiciului viitor deoarece cifrele respective se referă la o perioadă de timp anterioară intervalului pentru care reclamantul a solicitat acordarea despăgubirilor pentru acest capăt de cerere. Se reține astfel o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1084 - art. 1086 C. civ. din 1864.

Mai mult, nici caracterul de certitudine vizând îndeplinirea celorlalte condiții ale răspunderii contractuale pentru viitor nu poate fi reținut deoarece nu se poate prezuma că nepredarea imobilului va avea drept cauză neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe și că va fi făcută cu vinovăție, ori că nu vor fi incidente cauze de înlăturare a caracterului ilicit sau a vinovăției.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și alin. (2) și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 1769A din 21 noiembrie 2022, pe care o va casa în parte și va trimite cauza spre o nouă judecată Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în ceea ce privește dispoziția instanței de apel de obligare a pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe la plata, în continuare, a sumei de 543 euro lunar, echivalent în RON, până la predarea la cheie a imobilului.

Referitor la obligarea recurentei-pârâte la plata despăgubirilor cu titlu de contravaloare lipsă de folosință, din luna aprilie 2022 și până la data predării la cheie a locuinței, realizând o nouă judecată, instanța de apel va da eficiență prevederilor art. 1084 - art. 1086 C. civ. din 1864 și va analiza dacă este îndeplinită condiția certitudinii prejudiciului viitor prin raportare și la probatoriul administrat în cauză. În limitele efectului devolutiv al apelului și în virtutea rolului activ, curtea de apel va putea dispune, dacă va aprecia necesar, completarea probatoriului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 1769A din 21 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează în parte decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe în ceea ce privește dispoziția instanței de apel de obligare a pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE la plata, în continuare, a sumei de 543 euro lunar, echivalent în RON, până la predarea la cheie a imobilului.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 iunie 2023.