ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1701/2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept au fost invocate prevederile art. 1246 coroborate cu art. 1251 C. civ., art. 1270 C. civ., prin raportare la dispozițiile Legii nr. 58/1934 și Normei B.N.R. nr. 6/1994.

Prin sentința nr. 72/FCiv/2023 din 14.03.2023, Tribunalul Brăila a respins excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat biletul la ordin seria (…) nr. 1322975 emis la data de 21.03.2022 de reclamanta A S.R.L., pentru suma de 1.130.864,80 lei, dispunând anularea incidentului de plată raportat în Centrala Incidentelor de Plăți.

Prin decizia nr. 248/2023 din 2 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în parte sentința apelată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, fiind menținută soluția primei instanțe cu privire la excepția inadmisibilității.

De asemenea, a fost admisă în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, fiind obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 10.456 lei cu acest titlu.

Din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a invocat caracterul contradictoriu între raționamentul instanței de apel cu privire la soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii și motivarea ce vizează soluționarea aspectelor de fond ale cauzei.

După redarea considerentelor deciziei atacate, s-a arătat că, deși instanța de apel a reținut admisibilitatea cererii de chemare în judecată, dând eficiență normelor de drept comun, în motivarea fondului cauzei a statuat asupra incidenței prevederilor art. 63 alin. (1) coroborat cu art. 106 din Legea nr. 58/1934, aspect ce contravine reținerilor cu privire la prevalența dreptului comun.

Subsumat aceluiași motiv de casare a invocat recurenta-reclamantă și existența motivelor străine de natura cauzei, respectiv de susținerile formulate prin memoriul de apel.

Astfel, s-a precizat că prin motivele de apel nu au fost aduse critici sentinței instanței de fond cu privire la incidența prevederilor art. 63 alin. (1) coroborate cu art. 106 din Legea nr. 58/1934, în sensul că titlul de valoare ar produce efecte autonom, adică separat de raportul juridic cauzal ce i-a determinat apariția.

Potrivit recurentei, instanța de apel, prin soluția pronunțată, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, încălcând principiul disponibilității și dreptul la un proces echitabil, ceea ce contravine dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Intervenția instanței în soluționarea cauzei dincolo de limitele învestirii echivalează cu substituirea în atribuțiile părților, ceea ce are drept consecință ruperea echilibrului procesual printr-o atitudine părtinitoare față de apelanta-pârâtă.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a invocat excepția completării abuzive a biletului la ordin și încălcarea normelor B.N.R. nr. 6/1994, instanța de apel ignorând scopul de garantare al titlului de valoare care este un scop-mijloc în raport cu scopul final al actului de garanție. Potrivit recurentei, actul de garanție și efectul juridic al acestuia odată încetat, face ca instrumentul de plată să își piardă valabilitatea, prin pierderea scopului pentru care a fost eliberat.

A menționat recurenta-reclamantă că, față de conținutul art. 76 din Norma-cadru B.N.R. nr. 6/1994, în mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta, la data de 04.08.2022, a comunicat către C Bank S.A. (banca care a emis biletul la ordin) refuzul de acceptare la plată, dar biletul la ordin a fost prezentat la plată de către Banca D.

Titulara memoriului de recurs a arătat că a făcut dovada faptului că societatea E EOOD a încercat să își îndeplinească obligațiile contractuale, notificând pârâta să efectueze plata pentru livrarea mărfii, însă din cauza comportamentului pârâtei, care nu a înțeles să achite diferența de preț conform art. 2 din contract, E EOOD a fost nevoită să rezilieze contractul.

A mai adăugat recurenta-reclamantă că societatea pârâtă nu a negat acest aspect, urmărind ca marfa să îi fie livrată doar pe baza avansului, fără a fi respectată obligația de plată aferentă tranșelor de livrare, deși s-a asigurat că marfa este pregătită pentru livrare prin deplasare la producătorul din Turcia, urmărind totodată utilizarea instrumentului de plată lăsat cu titlu de garanție.

Potrivit autoarei memoriului de recurs, în mod corect a reținut instanța de fond culpa contractuală a pârâtei B S.R.L. care, deși nu s-a conformat obligațiilor contractuale, a completat abuziv biletul la ordin lăsat cu titlu de garanție, în contextul în care a fost notificată în privința încetării efectelor acestui instrument de plată odată cu rezilierea contractului de vânzare-cumpărare.

Sub o ultimă critică, a invocat recurenta-reclamantă încălcarea prevederilor art. 74 din Norma-cadru B.N.R. nr. 6/1994, apreciind că acestea se aplică în mod corespunzător și biletului la ordin, în sensul că acesta se completează potrivit înțelegerii părților stabilite în momentul emiterii titlului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă la 11 decembrie 2023.

La 12 februarie 2024 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.000 lei, fără a fi depuse înscrisuri justificative.

Recurenta-reclamantă a transmis la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei-pârâte și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin rezoluția din data de 19 martie 2024 a fost stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 21 mai 2024 cu citarea părților în ședință publică, termen la care s-a dispus amânarea cauzei pentru data de 11 iunie 2024, față de imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al recurentei-reclamante din cauza unor motive medicale.

La dosarul cauzei intimata-pârâtă a depus cerere de suspendare în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere începerea urmăririi penale in rem în dosarul nr. x/P/2022, care vizează și reprezentantul legal al societății recurente.

La termenul din 11 iunie 2024 s-a dispus acordarea unui nou termen de judecată, în vederea citării lichidatorului judiciar G S.P.R.L. desemnat în calitate de reprezentant legal al societății reclamante A S.R.L., prin sentința de deschidere a procedurii de insolvență nr. 119 din 16 mai 2024 pronunțată de Tribunalul Brăila – Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. x/113/2023*, cu mențiunea de a preciza dacă își însușește recursul declarat în cauză și dacă confirmă mandatul acordat avocatului F.

În ședința publică de la termenul de judecată din 8 octombrie 2024 reprezentantul-convențional al recurentei-reclamante a depus la dosar confirmarea lichidatorului judiciar cu privire la mandatul avocațial, precizând totodată că acesta își însușește calea de atac declarată în cauză. Totodată, instanța supremă a respins cererea de suspendare formulată de intimata-pârâtă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte, examinând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:

Cu titlu preliminar se impune a se arăta că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate anume prevăzute de lege.

Sub acest aspect, prevederile art. 483 alin. (3) și art. 488 C. proc. civ. permit ca pe calea recursului să fie dedusă analizei numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ca urmare a faptului că instanțele de fond au asigurat deja situația premisă pentru judecata în recurs, stabilind situația de fapt pe baza probelor administrate.

Faptele așa cum au fost determinate de instanțele devolutive se consideră câștigate cauzei, astfel că instanța de recurs este învestită să verifice numai dacă normele de drept procesual sau material au fost corect alese, interpretate și aplicate la faptele deja constatate, fără să aibă posibilitatea de a reaprecia situația de fapt sau probele administrate, aceste aspecte vizând temeinicia hotărârii atacate.

Prin urmare, în aceste limite trasate de lege vor fi analizate criticile formulate în cauză de recurenta-reclamantă.

În cadrul motivelor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. autoarea memoriului de recurs a invocat motivarea contradictorie a instanței de apel în soluționarea excepției inadmisibilității și a fondului cauzei, precum și existența motivelor străine prin reținerea caracterului autonom al biletului la ordin, fiind reclamată și încălcarea normelor B.N.R. nr. 6/1994.

În susținerea motivului de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a invocat și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești prin motivarea dată asupra fondului cauzei ce vizează caracterul autonom al biletului la ordin, recurenta-reclamantă considerând încălcate principiul disponibilității și dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Întrucât titulara memoriului de recurs impută instanței de apel și nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil din perspectiva motivării, aceste critici vor fi supuse analizei și prin prisma motivului de casare ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, a susținut recurenta-reclamantă că instanța de apel a depășit limitele învestirii, analizând aspecte care nu au fost invocate prin apelul declarat de pârâta B S.R.L., respectiv incidența prevederilor art. 63 alin. (1) coroborat cu art. 106 din Legea nr. 58/1934, în sensul că titlul de valoare ar produce efecte autonom. În opinia recurentei, soluția instanței de control judiciar devolutiv încălcă principiul disponibilității și dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În legătură cu aceste critici, Înalta Curte reține că, prin decizia atacată, instanța de apel, în urma admiterii căii de atac formulate de pârâta B S.R.L., a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată, fiind menținută soluția cu privire la excepția inadmisibilității.

Înalta Curte reține că art. 477 C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce semnifică faptul că instanța de control judiciar devolutiv va judeca în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, ținându-se seama de principiul disponibilității părților în procesul civil. Această regulă presupune că judecata asupra fondului va fi reluată, însă nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.

Totodată, din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, se impun a fi evocate și dispozițiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. care se referă la principiul tantum devolutum quantum iudicatum, respectiv efectul devolutiv al apelului este limitat numai la ceea ce s-a judecat de către prima instanță.

Verificând considerentele deciziei recurate din perspectiva limitelor învestirii, Înalta Curte constată că prin acțiunea dedusă judecății reclamanta a invocat încetarea efectelor biletului la ordin ca efect al încetării raportului juridic dintre părți, urmare a rezilierii contractului de vânzare încheiat de pârâtă cu un terț, având în vedere că titlul de valoare a fost emis pentru garantarea obligațiilor asumate de terț în raport cu pârâta.

Instanța de prim control judiciar, raportat la conținutul cererii de apel, dar și al întâmpinării, ținând seama de caracterul devolutiv specific căii de atac a apelului, calificând juridic cererea reclamantei a confirmat admisibilitatea demersului său judiciar și a reținut că, în absența unei acțiuni cambiale sau a executării silite, singura modalitate de a solicita anularea biletului la ordin este formularea unei acțiuni pe calea dreptului comun, dat fiind interesul legitim al părții, având în vedere raportarea incidentului de plată la Centrala Incidentelor de Plăți.

În acest context, în acord cu prevederile art. 477 alin. (1) și art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel, aplicând normele incidente a statuat asupra caracterului autonom al biletului la ordin și a reținut că reclamanta (trasul) nu poate opune pârâtei (posesorul) relațiile sale personale cu terțul (trăgătorul), în speță nefiind incidente dispozițiile art. 2288 și art. 2293 C. civ., care limitează efectele fideiusiunii, obligația de plată decurgând din biletul la ordin continuând să existe în sarcina reclamantei în mod independent.

Ca atare, instanța de apel a stabilit justețea susținerilor apelantei-pârâte prin respectarea rigorilor ce sunt proprii procesului civil și în conformitate cu atribuțiile cu care era învestită, a făcut aplicarea legii la situația de fapt dedusă judecății, ținând cont de caracterul devolutiv al apelului și de principiul disponibilității reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., fiind asigurate garanțiile dreptului la un proces echitabil, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, nu pot fi reținute nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care s-a invocat motivarea contradictorie a deciziei recurate și existența motivelor străine de natura cauzei.

Presupusa contradicție evidențiată de recurentă se referă la raționamentul instanței de apel cu privire la modul în care a analizat excepția inadmisibilității acțiunii și motivarea ce vizează soluționarea aspectelor de fond ale cauzei. În acest sens, a arătat titulara memoriului de recurs că, deși instanța de apel a reținut admisibilitatea acțiunii întemeiate pe dreptul comun, a motivat soluția pronunțată pe fondul cauzei prin trimitere la prevederile Legii nr. 58/1934.

Înalta Curte menționează că motivarea contradictorie presupune ca hotărârea să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt distincte și antagonice care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reținute și, pe cale de consecință, exercitarea de către instanța de recurs a controlului în ceea ce privește aplicarea legii. O astfel de situație se întâlnește atunci când motivarea hotărârii determină o anumită soluție, în timp ce dispozitivul conține soluția contrară, sau la contradicția dintre considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altele, netemeinicia acestora ori atunci când, în fundamentarea hotărârii, se expun argumente logico-juridice ce se exclud reciproc.

Or, contrar susținerilor recurentei-reclamante, niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăsește în privința deciziei atacate. Instanța de control judiciar devolutiv, în urma analizării motivelor de apel invocate de pârâtă, a confirmat admisibilitatea demersului judiciar al reclamantei întemeiat pe dispozițiile dreptului comun, dar a reținut regimul juridic special al biletului la ordin, astfel cum este reglementat de dispozițiile Legii nr. 58/1934 și ale Normei B.N.R. nr. 6/1994, apreciind întemeiate criticile din memoriul de apel cu privire la netemeinicia acțiunii, aspect ce se regăsește ca atare în dispozitivul deciziei atacate.

Prin urmare, nu se poate reține faptul că raționamentul instanței ar fi lipsit de suport legal și contradictoriu, criticile reclamantei vizând în realitate nemulțumirea față de soluția adoptată.

Subsumat aceluiași motiv de casare a invocat recurenta-reclamantă și existența motivelor străine de natura cauzei, respectiv de criticile formulate prin memoriul de apel, în sensul că pârâta nu a criticat sentința instanței de fond cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 63 alin. (1) coroborate cu art. 106 din Legea nr. 58/1934, ce vizează caracterul autonom al titlului de valoare.

Nelegalitatea hotărârii pentru existența motivelor străine vizează situația particulară în care hotărârea conține numai considerente străine pricinii, ceea ce nu este cazul, critica fiind nefondată și înlăturată ca atare pentru considerentele expuse cu privire la respectarea de către instanța de apel a limitelor învestirii, caracterul autonom al biletului la ordin fiind o trăsătură ce ține de natura specială a titlului de credit reglementată ex lege.

Prin urmare, exigența motivării impusă de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. a fost respectată de către instanța de apel, criticile fiind nefondate. Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanței de apel nu echivalează cu incidența motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut greșita soluționare a excepției completării abuzive a biletului la ordin și încălcarea normelor B.N.R. nr. 6/1994, întrucât instanța de apel ar fi ignorat scopul de garantare al biletului la ordin care este un scop-mijloc în raport cu scopul final al actului de garanție. Potrivit recurentei, utilizarea instrumentului de plată după rezilierea contractului de vânzare garantat reprezintă o încălcare a acordului dintre părți și a dispozițiilor art. 74 din Norma-cadru B.N.R. nr. 6/1994, apreciind că pârâta a introdus biletul la ordin la plată cu rea-credință.

Potrivit recurentei, instanța de apel a ignorat probele și argumentele privind completarea abuzivă a biletului la ordin, aplicând greșit normele ce vizează caracterul autonom al instrumentului de plată lăsat cu titlu de garanție.

În legătură cu excepția completării abuzive a biletului la ordin, prin decizia recurată s-a reținut că părțile nu au convenit derogări de la principiul autonomiei biletului la ordin, acesta continuând să își producă efectele în raport cu beneficiarul, indiferent de rezilierea contractului care i-a determinat emiterea, obligațiile titlului de credit păstrându-și valabilitatea. De asemenea, s-a mai reținut că procesul-verbal de predare menționa că biletul a fost emis cu titlu de garanție, fără să prevadă explicit interdicția utilizării titlului de valoare după rezilierea contractului garantat sau restricții clare legate de completarea acestuia.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, reține Înalta Curte că biletul la ordin este un titlu de credit formal, care încorporează o obligație abstractă, autonomă și necondiționată de plată a unei sume, cauza obligației (raportul fundamental) fiind un element extern. Raporturile juridice care preexistă biletului la ordin, justifică emiterea acestuia, însă, odată emis, biletul la ordin constituie un titlu de sine stătător, iar toate operațiunile privind biletele la ordin fac abstracție de raporturile fundamentale și sunt supuse unor reguli speciale, diferite de regulile care reglementează raporturile fundamentale.

Biletul la ordin este codificat în Legea nr. 58/1934, dispozițiile din materia cambiei fiindu-i aplicabile, potrivit normei de trimitere cuprinsă în art. 106.

Potrivit art. 12 din același act normativ, biletul la ordin poate fi emis de către debitor în mod deliberat fără a cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, urmând ca acestea să fie completate ulterior, cu excluderea intervenției emitentului, de către beneficiarul biletului la ordin. Intenția emitentului de a emite titlul cambial fără ca acesta să cuprindă mențiunile esențiale impuse pentru existența și valabilitatea sa, trebuie să fie manifestată în sensul ca titlul cambial să poată fi completat potrivit dreptului de completare conferit prin înțelegerea cu beneficiarul, conform pct. 72 alin. (2) din Norma nr. 6/1994. Temeiul juridic al completării este dreptul de completare care se transmite odată cu remiterea titlului.

Aplicând aceste considerații teoretice în speța dedusă judecății, contrar susținerilor recurentei, în acord cu dispozițiile de drept material a reținut instanța de apel că prevederile art. 74 din Norma-cadru a B.N.R. nr. 6/1994 au fost respectate, în sensul că părțile nu au avut o înțelegere derogatorie de la regulile ce reglementează caracterul autonom al titlului de valoare, în procesul-verbal de predare emitentul exprimându-și în mod expres acordul pentru completarea de către beneficiar a oricăror informații necesare pe instrumentul de plată, predat necompletat și fără a exista vreo mențiune din care să rezulte că utilizarea biletului la ordin este corelată de existența contractului de vânzare.

Astfel, corect a concluzionat instanța de control judiciar devolutiv că beneficiarul, pârâta B S.R.L., nu a completat abuziv biletul la ordin, titlul de valoare păstrându-și valabilitatea indiferent de soarta raportului cauzal, în lipsa probării unei nerespectări a convenției de completare.

Mai mult, instanța supremă constată că susținerile subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce vizează excepția completării abuzive a biletului la ordin, ignorarea scopului de garantare a titlului de credit, trimiterile la prevederile din Norma B.N.R. nr. 6/1994, referirile la reaua-credință a pârâtei B S.R.L. în utilizarea biletului la ordin și culpa contractuală, refuzul de acceptare la plată a biletului la ordin, ignorarea convenției dintre părți, relațiile contractuale cu terțul E EOOD și aplicarea greșită a principiului autonomiei biletului la ordin nu reprezintă altceva decât reiterări ale apărărilor formulate de reclamantă în cadrul întâmpinării depuse în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin decizia recurată. Titulara memoriului de recurs nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze argumentele instanței de apel și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această etapă procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin reluarea apărărilor din apel, recurenta-reclamantă tinde, în realitate, să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, inclusiv asupra elementelor care configurează situația de fapt cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv. Readucerea în discuție a chestiunilor de fond care țin de temeinicia deciziei pronunțate în apel reprezintă nemulțumirea reclamantei în raport cu modul în care instanța de apel a concluzionat asupra stării de fapt în urma interpretării probelor administrate în cauză, aspecte ce nu pot fi verificate în calea extraordinară de atac a recursului.

Prin urmare, nu sunt întrunite nici exigențele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, dispoziții de strictă interpretare și aplicare.

Pentru aceste considerente, constatând că nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor invocate, recursul va fi respins ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmare a culpei procesuale neputându-i fi acordate nici cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-reclamantă.

Solicitarea intimatei-pârâte B S.R.L., privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi respinsă, întrucât nu s-a făcut dovada, în condițiile art. 452 C. proc. civ., a existenței și întinderii acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A S.R.L., prin lichidator judiciar G S.P.R.L., împotriva deciziei nr. 248/2023 din 2 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă B S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2024.