ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 652/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 652/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 16 martie 2023
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 11 martie 2022 pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, reclamanta A. S.R.L., în faliment, reprezentată prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A. la plata sumei de 1.033.693,01 RON, ca urmare a îmbogățirii fără justă cauză a pârâtei.
În drept, reclamanta a indicat dispozițiile art. 223 C. proc. civ. și art. 1345 C. civ.
Prin sentința nr. 87 din 24.06.2022, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare și s-a respins ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamantă.
De asemenea, a fost obligată reclamanta A. S.R.L. la plata sumei de 200,9 RON către pârâtă, reprezentând cheltuieli de deplasare.
Împotriva acestei sentințe, la data de 21 iulie 2022, reclamanta A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a formulat apel solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 1.033.693,01 RON, ca urmare a îmbogățirii fără justă cauză.
Prin decizia civilă nr. 217/A din 11 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca neîntemeiat apelul formulat de reclamantă. De asemenea, a fost obligată apelanta la plata sumei de 111 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivare recurenta prezintă situația de fapt și litigiile dintre cele două părți.
În continuare, recurenta susține că instanța de apel în mod greșit a reținut că termenul de prescripție a dreptului la acțiune a început să curgă de la data emiterii biletului la ordin, întrucât a cunoscut paguba în momentul în care s-au epuizat toate demersurile judiciare având ca obiect plata nedatorată și anularea biletului la ordin, respectiv în iulie 2020, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 2528 C. civ.
Prin întâmpinarea formulată la data de 30 ianuarie 2023, intimata C. S.A. a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia.
Cauza a fost înregistrată la 12 decembrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 15 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată la 16 martie 2023.
Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată de intimată, urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.
Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și a instanței de apel.
În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin motivele de casare recurenta reia situația de fapt și a litigiilor purtate între părți, precum și argumentele prezentate instanțelor de fond, potrivit cărora termenul de prescripție al dreptului la acțiune a început să curgă din iulie 2020, dată la care recurenta a cunoscut paguba prin finalizarea demersurile judiciare privind restituirea sumei solicitate, întemeiate pe plată nedatorată și anularea biletului la ordin. Prin urmare, recurenta susține că momentul de la care curge termenul de prescripție al dreptului la acțiune nu curge de la data emiterii biletului la ordin, cum în mod eronat a reținut instanța de apel, cu aplicarea greșită a art. 2528 C. civ.
Verificând hotărârile pronunțate în dosar, se constată că atât prima instanță cât și instanța de apel a răspuns criticilor privind momentul de la care curge termenul de prescripției al dreptului la acțiune, reținând că acesta curge de la data emiterii și girării consecutive a biletului la ordin potrivit art. 2528 C. civ., întrucât de la această dată recurenta a cunoscut atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Așadar, reiterarea prin recurs a argumentelor și criticilor valorificate la instanțele de fond privind momentul de la care curge termenul de prescripției al dreptului la acțiune, care au primit o soluționare atât din partea primei instanțe cât și a instanței de apel, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, de strictă interpretare.
Totodată, deși recurenta tinde la a releva aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2528 C. civ., se constată că acestea au fost invocate formal, întrucât în realitate criticile urmăresc reevaluarea situației de fapt stabilită în cauză privind momentul de la care curge termenul de prescripție al dreptului la acțiune, aspecte care nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În consecință, întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.
În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.
În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 217/A din 11 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Referitor la cererea intimatei C. S.A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".
Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 217/A din 11 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata C. S.A.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2023.