ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 676/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Specializat Mureș la 6 noiembrie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta societatea A. S.R.L., aflată în procedura insolvenței, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții C. și D., a solicitat pe calea unei acțiunii oblice: obligarea pârâtei de rang 1 C. la plata sumei de 291.000 RON către pârâtul de rang 2 D.; obligarea pârâtei de rang 1 C. la plata penalităților de întârziere către pârâtul de rang 2 D. constând în dobânda legală prevăzută de art. de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 de la data de 16 noiembrie 2017 până la plata integrală a debitului principal și obligarea pârâtei de rang 1 C. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 36 din 5 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâta C., prin întâmpinare.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. și C., invocată de pârâtul D..

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții C. și D..

A fost obligată reclamanta A. S.R.L. la plata sumei de 1200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, în favoarea pârâtei C..

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin decizia nr. 190/A din 13 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 36 din 5 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea memoriului de recurs, s-a arătat că decizia atacată este nelegală și neîntemeiată, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile C. civ. privind acțiunea oblică și condițiile necesar a fi îndeplinite în vederea exercitării acesteia.

Având în vedere faptul că înscrisurile depuse la dosar de către pârât nu fac dovada lipsei pasivității acestuia în ceea ce privește recuperarea creanței de la debitoarea sa, recurenta apreciază că instanța de apel a conchis în mod eronat neîndeplinirea celei de-a doua condiții privind exercitarea acțiunii oblice, anume refuzul sau neglijența debitorului în exercitarea drepturilor și acțiunilor acestuia.

În acest context, se susține că prin decizia nr. 583/A/16.11.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Târgu Mureș, rămasă definitivă prin decizia nr. 1147/23.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. x/20.12.2013 și, în consecință, repunerea părților în situația anterioară în sensul restituirii de către pârâtul de rang 2 D. a sumei de 649.698,75 RON, preț încasat în baza contractului rezoluționat.

În acest sens, se arată că, din cuprinsul acestei sume face parte și suma de 291.000 RON, pe care pârâtul de rang 2, D., trebuia să o recupereze de la pârâta de rang 1, C., în baza acordului de partaj amiabil încheiat în data de 23.06.2014 cu privire la suma de bani care a făcut obiectul contractului de vânzare- cumpărare acțiuni nr. x/20.12.2013. Această sumă face parte din prețul pe care debitorul avea obligația de a-l restitui reclamantei. Cu toate acestea, pârâtul D. a rămas în pasivitate în ceea ce privește recuperarea acestei sume, astfel că recurenta a solicitat pe calea unei acțiuni oblice obligarea pârâtei de rang 1 să plătească suma de 291.000 RON către pârâtul de rang 2 ca fiind o plată nedatorată, de această sumă urmând să beneficieze creditorii acestuia.

De asemenea, se arată că la dosarul cauzei au fost depuse o serie de extrase de cont din partea pârâtei C. care atestă faptul că la anumite date calendaristice, aceasta a retras de la bancomat anumite sume de bani.

Deși recurenta a învederat faptul că aceste înscrisuri nu probează restituirea sumei de către pârâta C. și că nu există date din care să poată fi coroborate cu certitudine declarațiile autentificate și extrasele de cont depuse la dosarul cauzei, instanța de apel a apreciat că ele fac pe deplin dovada că pârâtul a făcut demersuri pentru recuperarea sumelor achitate.

În acest sens, recurenta apreciază că declarațiile menționate fac dovada simulației restituirii sumei datorate, astfel că debitorul D. nu numai că nu a făcut niciun demers real în recuperarea creanței sale, însă nici nu și-a manifestat intenția de a recupera această sumă.

Totodată, se arată că declarația care atestă că debitorul a primit ultima tranșă din suma de 291.000 RON la data de 30 decembrie 2015 a fost autentificată la data de 20 noiembrie 2020, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată în dosarul nr. x/2020 privind acțiunea oblică, fapt ce atestă că această declarație a fost întocmită pro causa, în scopul producerii unor probe care să ateste o plată care, în fapt, nu a fost efectuată.

În ceea ce privește sarcina probei, care revine reclamantei în temeiul art. 270 alin. (2) din C. proc. civ., recurenta arată că probarea faptului că debitoarea C. nu și-a îndeplinit obligația de restituire, precum și a faptului că pârâtul D. nu a făcut demersuri în vederea recuperării creanței reprezintă dovada unui fapt negativ. Or, este îndeobște cunoscut că dovada unui fapt negativ se poate face numai prin probarea faptului pozitiv contrar, ceea ce conduce la răsturnarea sarcinii probei într-o atare situație. Prin urmare, pârâții ar fi trebuit să facă dovada plății sumei de 291.000 RON către D. sau a demersurilor întreprinse de acesta din urmă în vederea recuperării creanței.

Prin urmare, recurenta apreciază că nu s-a făcut dovada efectivă a îndeplinirii obligației și nici a lipsei pasivității debitorului D. și, drept urmare, condițiile impuse de lege privind admisibilitatea acțiunii oblice sunt îndeplinite, instanța de apel aplicând și interpretând în mod eronat normele de drept material.

În acest context, recurenta consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind exercitarea acțiunii oblice prin care a solicitat pârâtei de rang 1 C. să restituie suma de 291.000 RON către pârâtul de rang 2 D., ca urmare a existenței unei plăți nedatorate, întrucât aceasta deține o creanță certă, lichidă și exigibilă față de debitorul D., constatată prin hotărârea judecătorească la care a făcut referire în prezentul recurs.

De asemenea, se susține că debitorul recurentei, pârâtul de rang 2, a rămas în pasivitate și refuză cu rea-credință să își exercite drepturile privind recuperarea sumei de 291.000 RON, astfel cum s-a arătat, iar pârâta de rang 1 a beneficiat de suma supusă restituirii ca fiind o plată nedatorată, dovada fiind făcută prin OP nr. x/31.07.2014 cu mențiunea expresă că a fost făcută în baza acordului încheiat între cei doi pârâți.

Pentru aceste considerente, recurenta se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului formulat împotriva deciziei atacate, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel Târgu Mureș.

Prin întâmpinările intimaților, depuse la 24 noiembrie 2021, s-a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, în raport cu dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, nu sunt supuse recursului cererile evaluabile în bani în valoare până la 500.00 RON, precum și hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede ca hotărârile primei instanțe sunt supuse numai apelului, având în vedere că decizia atacată este o hotărâre definitivă, astfel cum s-a menționat în finalul dispozitivului acesteia.

Referitor la excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este nefondată, urmând a fi respinsă, având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speță fiind incidente dispozițiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 sus-menționată.

În ceea ce privește susținerea intimatei, potrivit căreia, decizia atacată este o hotărâre definitivă, nefiind supusă numai căii de atac a recursului, se constată de asemenea că este nefondată, în raport cu dispozițiile art. 457 C. proc. civ. ce privesc legalitatea căii de atac.

La termenul din 17 martie 2022, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unui dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situația de fapt și probatoriul administrat.

Așadar, în susținerea acestui motiv de recurs, recurenta consideră că instanța de apel a aplicat și interpretat în mod eronat dispozițiile C. civ. privind acțiunea oblică și condițiile necesar a fi îndeplinite în vederea exercitării acesteia, context în care a apreciat că nu s-a făcut dovada efectivă a îndeplinirii obligației și nici a lipsei pasivității debitorului D. și, drept urmare, condițiile impuse de lege privind admisibilitatea acțiunii oblice sunt îndeplinite.

În aceste context, recurenta susține că instanța de apel a făcut o greșită apreciere a probatoriului administrat în cauză, concluzionând în mod eronat că debitorul a fost activ în recuperarea prejudiciului, fără să țină cont că cele două declarații sub semnătură privată și autentificate au fost făcute pro causa.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a reținut că declarațiile autentificate sub nr. x/24.10.2016 la BNP E. și sub nr. x/20.11.2020 la BNP F., coroborate cu extrasele de cont depuse la dosar, fac pe deplin dovada că pârâtul D. a făcut demersuri pentru recuperarea sumelor achitate pârâtei C., context în care a apreciat că nu există nicio dovadă în susținerea criticilor apelantei, cu privire la faptul că cele două înscrisuri au fost făcute pro causa, față de împrejurarea că una din cele două declarații a fost întocmită în fața notarului cu patru ani înainte de promovarea cererii ce face obiectul prezentului dosar.

Așadar, toate argumentele recurentei-reclamante reprezintă o relatare a situației de fapt și a greșitei interpretări a acestei situații de către cele două instanțe, pe baza probatoriilor administrate în cauză, astfel că, din analiza recursului declarat, se constată că recurenta critică soluția instanței de apel doar în ce privește temeinicia acesteia raportat la administrarea probatoriului administrat în cauză, solicitând, în esență, reaprecierea probelor de către instanța de recurs.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurentei referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia.

Astfel, simpla nemulțumire a părții cu privire la modul în care instanța a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea acelorași susțineri din fața instanței de apel cu privire la interpretarea probatoriului administrat în cauză, respectiv expertiza tehnică judiciară și respingerea obiecțiunilor formulate cu privire la aceasta.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecință, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 190/A din 13 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 190/A din 13 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. și C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2022.