ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2697/2022

Ședința publică din data de 14 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 mai 2018 pe rolul Tribunalului Sălaj, secția Civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea pârâtului la plata sumei de 240.206,06 RON reprezentând prejudiciu cauzat de către pârâtă prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale rezultate din Contractul de servicii silvice nr. 1/31.01.2017, a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate conform art. 11 din Contractul de servicii silvice nr. 1/31.01.2017, de la data scadenței - 21.10.2017 și până la data plății integrale a prejudiciului și a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 664 din 6 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Sălaj, s-a admis în parte acțiunea reclamantei A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B.. A fost obligat pârâtul B. la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 42.923,3 RON contravaloare prejudiciu și penalități contractuale de 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra acestei sume, începând cu data de 21.10.2017, până la achitarea integrală a debitului. A fost obligată pârât la plata către reclamantă a sumei de 11.002 RON cheltuieli de judecată parțiale. A fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată parțiale. Au fost compensate cheltuielile de judecată și, în consecință, a fost obligat pârâtul B. la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 6.002 RON cheltuieli de judecată parțiale rămase după compensare.

Împotriva acestei sentințe au formulat cereri de apel reclamanta A. și pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 664/2021 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 664 din 6 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Sălaj, care a fost schimbată în tot și, în consecință, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B..

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 240.206,06 RON, reprezentând debit principal și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi aferente debitului principal, începând cu data de 21.10.2017 și până la data achitării integrale a sumei.

A fost obligat B. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 29.542,20 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță, și suma de 10.702,07 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

S-a respins apelul declarat de apelantul B. împotriva aceleiași sentințe.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., pârâtul B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 664/2021 din 23 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

În argumentarea recursului, a susținut, în esență, că soluția și considerentele reținute de instanța de apel sunt nelegale, fiind reținute cu aplicarea și încălcarea greșită a normelor de drept material prevăzute la art. 1350, art. 1385 alin. (1), art. 1530, art. 1531, art. 1266, art. 1268 alin. (2), art. 2267 C. civ., O.U.G. nr. 85/2006, H.G. nr. 1076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier Ordinul 1323/2015 privind aprobarea metodelor dendrometrice pentru evaluarea volumului de lemn destinat valorificării și valorile necesare calculului volumului de lemn destinat valorificării.

În opinia recurentului, în mod greșit și cu încălcarea și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2267 C. civ., care reglementează tranzacția, instanța de apel a reținut că părțile ar fi tranzacționat cu privire la pretinsul prejudiciu suferit de intimata-reclamantă, urmare a așa zisei încălcări a obligației pârâtului de asigurare a pazei fondului forestier. Procesele-verbale de control încheiate ca urmare a controalelor de fond efectuate în teren, nu reprezintă și nici nu ar fi catalogate ca acte juridice private, convenții ale părților prin care acestea stabilesc pe cale convențională prejudiciul, ulterior producerii lui.

A apreciat recurentul că instanța de apel a pierdut din vedere natura juridică a controalelor de fond, dispozițiile legale care obligă și reglementează efectuarea acestor controale, inclusiv natura juridică și standardul proceselor-verbale încheiate, urmare a controalelor.

Efectuarea controlului de fond și încheierea proceselor-verbale de control la finalizarea controlului de fond, sunt demersuri obligatorii ce privesc disciplina silvică, mai exact respectarea atribuțiilor de serviciu privind paza pădurii de către personalul silvic (persoanele fizice) însărcinat în acest sens, conținutul acestora fiind determinat de legiuitor potrivit Anexei 4 la Regulamentul de pază a fondului forestier aprobat prin H.G. nr. 1076/2009.

Procesele-verbale nu au fost semnate de pârât în calitate de parte contractantă în Contractul de prestări servicii, ci au fost semnate, în aplicarea și executarea dispozițiilor Regulamentului de pază a fondului forestier, în calitate de instituție de utilitate publică învestită cu asigurarea pazei fondului forestier. Procesele-verbale au fost semnate de angajatul recurentului-pârât în calitate de organ de control.

Împrejurarea că la efectuarea controlului de fond, a participat și un reprezentant din partea proprietarului, intimata reclamanta, întocmai cum de altfel se și prevede în Regulamentul de pază a fondului forestier, semnând astfel, în această calitate (împuternicit din partea proprietarului), nu transformă procesul-verbal de control, într-o convenție a părților cu privire la prejudiciu.

Sub un alt aspect, a apreciat că instanța de apel a omis să facă distincția între raportul juridic de drept public izvorât din lege (Codul silvic, H.G. nr. 1076/2009) care are ca obiect exercitarea controlului de fond prin care se verifică respectarea unor deziderate imperative de ordine publică, precum asigurarea pazei și integrității fondului forestier (a se vedea că în contractul de prestări servicii nu se face nici o mențiune cu privire la exercitarea vreunui control de fond asupra fondului forestier. Acesta din urmă a fost exercitat strict în temeiul legii), și raportul juridic de drept privat izvorât din contractul de prestări servicii încheiat de părți, raport juridic în cadrul căruia, atât timp cât părțile nu au stabilit o clauză penală și nu au încheiat o tranzacție, se impune a fi determinat cuantumul așa zisului prejudiciu, pe baza probelor în acord cu regulile de cuantificare a prejudiciului prevăzute de C. civ. (repararea integrală a prejudiciului fără a se ajunge la o supra îndestulare).

Precizează că prin semnarea proceselor-verbale de control, pârâtul nu a "recunoscut pretențiile beneficiarului", iar părțile nu au stabilit, pe cale convențională și cu forță obligatorie, pretinsul prejudiciu suferit de intimata reclamantă, ulterior producerii lui.

Totodată, considerentele instanței de apel sunt reținute cu greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 85/2006.

Aria de incidență a O.U.G. nr. 85/2006 privind evaluarea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, a fost clar stabilită și determinată de legiuitor, atât în cuprinsul actului normativ (preambul, art. 1, art. 6, art. 7), cât și în nota de fundamentare a acestuia, unde a fost explicată rațiunea adoptării acestui act și sfera lui de aplicare.

Aplicabilitatea actului normativ strict și exclusiv în cazul pagubelor produse de personalul silvic cu atribuții de pază, rezultă și din dispozițiile exprese ale art. 6 din O.U.G. nr. 85/2006, unde se precizează exact ce tip de răspundere este vizată de acest act normativ si cine anume este titularul obligației de reparare a pagubei evaluate calculate potrivit dispozițiilor acestui act normativ.

Acest act normativ, O.U.G. nr. 85/2006, nu se aplică și nu are nicio legătură cu raportul juridic privat contractual izvorât dintr-un contract de prestări servicii încheiat de un ocol silvic și un proprietar. Evaluarea prejudiciului dintr-un astfel de contract nu poate fi efectuată pe baza modalității de calcul prevăzute de O.U.G. nr. 85/2006, din simplul considerent că însuși legiuitorul a exclus aplicabilitatea acestui actului normativ în această situație, limitând aplicabilitatea lui la evaluarea pagubei produse de personalul silvic cu atribuții de paza rezultată din "tăierea, degradarea, distrugerea, scoaterea din rădăcini a arborilor, puieților sau lăstarilor, tăierea crăcilor arborilor în picioare, urmate ori nu, de însușirea acestora, în condiții ilegale".

Astfel, recurentul mai susține că modalitatea de calcul a pagubei, prevăzută de acest act normativ nu vizează și nu se aplică oricărei pagube produsă de personalul silvic cu atribuții de pază care și-a încălcat obligațiile, ci doar pagubei care rezultă din "tăierea, degradarea, distrugerea, scoaterea din rădăcini a arborilor, puieților sau lăstarilor, tăierea crăcilor arborilor în picioare, urmate ori nu de însușirea acestora în condiții ilegale".

Subliniază că nu orice pagubă se evaluează potrivit dispozițiilor acestui act normativ, ci doar cele care rezultă din săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 107 Cod silvic (tăierea arborilor).

Or, în speță, pretinsa faptă ilicită imputată recurentului a vizat încălcarea obligației contractuale de asigurare a pazei pădurii, nicidecum săvârșirea infracțiunii de tăiere de arbori.

Prin urmare, consideră că instanța de apel a recunoscut incidența și a dat aplicare unui act normativ care nu era aplicabil în speță și nu putea sta la baza calculării prejudiciului în sarcina recurentului.

Recurentul a criticat decizia atacată și sub aspectul greșitei interpretări a voinței părților, respectiv greșitei aplicări a dispozițiilor art. 1266 și art. 1268 alin. (2) C. civ.

De asemenea, în opinia sa, instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 1350, art. 1385 alin. (1), art. 1530, art. 1531 C. civ., dispunând obligarea recurentului, la plata unei sume care depășește cu mult paguba concret suferită de intimata-reclamantă. În acest sens, menționează că recurentul nu a fost obligată doar la "repararea în integralitate a prejudiciului" cauzat intimatei, astfel cum prevede C. civ., ci a fost obligată la mult mai mult decât atât, ajungându-se la o supra îndestulare a creanței rezultate din prejudiciul suferit, aspect care rezultă în mod clar din probele administrate în cauză, probe care, deși se regăseau la dosarul cauzei, au fost ignorate de instanța de fond.

În speță, repararea integrală a prejudiciului impunea determinarea acestuia în concret, pe baza prevederilor Ordinului nr. 1323/2015 privind aprobarea metodelor dendrometrice pentru evaluarea volumului de lemn destinat valorificării și valorile necesare calculului volumului de lemn destinat valorificării, cum de altfel a procedat dl. expert.

A subliniat că o determinare reală și precisă a limitelor întinderii prejudiciului impune evaluarea lui prin raportare la prevederile Ordinul 1323/2015.

Cu referire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1535 C. civ. și art. 1280 C. civ., în ceea ce privește momentul de la care sunt datorate penalități de întârziere, a susținut, în esență, că momentul "constatării pagubelor", al certitudinii, lichidității și exigibilității creanței nu poate fi decât cel al rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești pronunțate în prezentul litigiu. Doar de la acest moment, va fi stabilită întinderea prejudiciului și odată cu acesta, și scadența obligației recurentului de reparare a prejudiciului.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, iar recurentul-pârât B. a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului declarat de recurentul-pârât B..

Prin încheierea din 22 iunie 2022 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, prin încheierea de la acea dată, a admis în principiu recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 664/2021 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă și a stabilit termen pentru soluționarea recursului, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând sentința atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor". Din coroborarea acestor dispoziții legale, rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual, iar părțile o pot critica doar pentru motivele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Cu titlu prealabil, instanța supremă constată că, deși recurentul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicarea acestuia are un caracter pur formal, întrucât pârâtul nu a arătat care ar fi regulile de procedură încălcate, criticile invocate putând fi circumscrise pct. 8 al articolului menționat, dar se constată ca fiind nefondate, pentru considerentele care succed.

Sub un prim aspect se impune sublinierea faptului că textul legal al art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, însă fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Cu alte cuvinte, criticile recurentei prin care se urmărește stabilirea unei alte situații de fapt sau o apreciere diferită a probelor decât cea conferită de instanța de apel nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor devolutive.

Din această perspectivă, Înalta Curte reamintește că doar susținerile care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu și cele care vizează modalitatea de interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt vor fi examinate, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă dincolo de criticile de nelegalitate spre cele de netemeinicie, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată că instanța de control judiciar a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 1266 și următoarele C. civ., fiind vorba despre o convenție sinalagmatică, cu titlu oneros de tip comutativ, fiind corect stabilit temeiul acțiunii intimatei-reclamante ca fiind reprezentat de art. 1350 C. civ., care reglementează răspunderea civilă contractuală.

În mod corect a reținut instanța de apel că în cauză nu sunt incidente prevederile H.G. nr. 1076/2009, cât timp acest act normativ reglementează răspunderea personalului silvic pentru pagubele produse fondului forestier prin exercitarea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, or, în speță, se opune în discuție atragerea răspunderii contractuale a administratorului de fond forestier, care a exercitat necorespunzător obligația asumată contractual și, ca urmare, s-a produs un prejudiciu reclamantei.

Instanța de control judiciar a reținut ca fiind esențiale în determinarea valorii reale a prejudiciului constatările făcute în actele de control parțiale nr. 1651 și 1652 din 21.09.2017), înscrisuri care emană de la B., fiind însușite de acesta prin semnare de către reprezentanții săi.

Prin urmare, raportat la prevederile art. 1266 alin. (2), coroborat cu art. 1268 alin. (2) C. civ., instanța de apel a reținut în mod legal că art. 10 din Contractul nr. x/31.01.2017 poate fi interpretat în sensul că prejudiciul rezultat din tăierile ilegale de arbori se va determina prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 85/2006.

În mod greșit recurentul se prevalează de o pretinsă încălcare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 2267 C. civ., care reglementează tranzacția, întrucât hotărârea atacată nu a avut în vedere împrejurarea că părțile ar fi tranzacționat cu privire la prejudiciul suferit.

De altfel, motivul referitor la încălcarea și aplicarea greșită a art. 2267 C. civ. a fost invocat pentru prima oară în recurs, omisso medio, așa încât el nu poate fi primit, căci se opun dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

S-a mai susținut de către recurentul-pârât greșita aplicare a dispozițiilor art. 1350, art. 1385 alin. (1), art. 1531, art. 1535 C. civ. și art. 1280 C. civ., în ceea ce privește momentul de la care sunt datorate penalități de întârziere, în sensul că momentul "constatării pagubelor", al certitudinii, lichidității și exigibilității creanței nu poate fi decât cel al rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești pronunțate în prezentul litigiu, urmând ca doar de la acest moment, să fie stabilită întinderea prejudiciului și odată cu acesta, și scadența obligației recurentului de reparare a prejudiciului.

Apelul prin efectul său devolutiv, a reținut cu justețe că societatea reclamantă, beneficiară a serviciilor este pe deplin îndreptățită la repararea integrală a prejudiciului cauzat de conduita culpabilă a Ocolului Silvic Stejarul Zalău, acesta din urmă fiind, de asemenea, pasibil de plata unor daune-interese, astfel cum prevede art. 1530 C. civ., nivelul penalităților fiind stabilit convențional printr-o clauză penală inserată la art. 11 din contractul nr. x/31.01.2017, având un cuantum de 0,1% pe zi de întârziere pentru sumele neachitate beneficiarului în termen de 30 de zile de la constatarea acestora, data de 21.10.2017.

Nu în ultimul rând, întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța de apel a interpretat și a aplicat corect legea.

Așa fiind, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 664/2021 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, menținând hotărârea Curții de Apel Cluj, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurentului în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentului-pârât B. la plata sumei de 10055,04 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 664/2021 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurentul-pârât B. la plata sumei de 10055,04 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2022.