ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 574/2025

Ședința publică din data de 20 martie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, la 20.11.2023, reclamanta A.., lichidator judiciar al B. S.R.L. a chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la achitarea compensației reprezentând îmbogățirea fără justă cauză, în principal la nivelul propriei îmbogățiri, respectiv suma de 4.674.662,72 RON, iar în subsidiar, la nivelul prejudiciului direct cauzat societății B. S.R.L. în cuantum de 2.207.932 RON, sumă stabilită în sarcina acesteia de către A.J.F.P. Mureș, precum și la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la achitarea efectivă a debitului; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 25/7.03.2024, Tribunalul Specializat Mureș a respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilității; a respins ca neîntemeiată acțiunea și a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel principal, iar pârâta a formulat apel incident.

Prin decizia nr. 238/A/02.07.2024, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul principal și a admis apelul incident, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins ca prescrisă acțiunea; a menținut dispoziția de obligare a reclamantei B. S.R.L., în insolvență, la plata către pârâtă a sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat-o pe apelanta B. S.R.L., în insolvență, la plata către C. S.R.L. a sumei de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel nu a analizat apelul principal pe fond, situație în care nici apelul incident nu putea fi examinat; în acest context, a redat un paragraf din decizia nr. 17/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și, totodată, a invocat art. 22 alin. (6) C. proc. civ., susținând că instanța de apel a încălcat în mod flagrant principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la un proces echitabil.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel în mod nelegal a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, soluția fiind una superficială și lipsită de temei juridic.

Potrivit recurentei, instanța de apel nu a indicat în mod concret data la care ar fi considerat că s-a împlinit termenul de prescripție, iar argumentația acesteia este lipsită de cursivitate juridică. De altfel, din perspectiva cursului prescripției extinctive, momentul relevant este cel al luării la cunoștință despre pagubă, respectiv data emiterii raportului de activitate publicat în B.P.I. nr. 15676/23.09.2021.

Recurenta a invocat, de asemenea, faptul că anterior promovării prezentei acțiuni a inițiat demersuri judiciare pentru anularea deciziei de impunere emise de A.J.F.P. Mureș, însă acestea au fost respinse definitiv; în atare condiții, apreciază că prezenta acțiunea constituie ultimul remediu procedural pentru acoperirea creanței bugetare generate de actul translativ de active.

În acest context, recurenta a solicitat să se constate că momentul obiectiv de la care poate începe să curgă termenul de prescripție este data soluționării recursului în dosarul nr. x/2011, respectiv 14.11.2022; de altfel, chiar și în ipoteza în care raportarea s-ar face la momentul preluării mandatului și depunerii primului raport de activitate, recurenta susține că termenul de prescripție de 3 ani nu era epuizat.

Următorul set de critici se referă la greșita aplicare a normelor de drept material cu privire la îmbogățirea fără just temei, ca urmare a respingerii apelului principal.

Sub acest aspect, a arătat că din lecturarea sentinței reiese că acțiunea a fost respinsă, pe motiv că în cauză nu s-ar fi probat existența unei legături de cauzalitate între îmbogățirea pârâtei și "însărăcirea" debitoarei B. S.R.L. Contestând acest raționament, recurenta a solicitat instanței de recurs să constate că pârâta nu neagă în niciun fel primirea activelor care au făcut obiectul procesului-verbal de predare-primire din 09.07.2024 și nici valoarea și utilizarea lor în activitatea economică proprie.

La 18.02.2025, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în criticile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității este incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci și în situația în care acestea sunt invocate formal sau vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive. Soluția nulității la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă stabilirea greșită, de către instanța de apel, a momentului de început al curgerii termenului de prescripție extinctivă.

Din analiza memoriului de recurs se desprinde concluzia că disputa nu poartă asupra modului de interpretare sau aplicare a art. 2.523 C. civ.., ci vizează situația de fapt, mai precis modul în care instanța de apel a stabilit, în urma administrării probatoriului, când a survenit momentul care determină începutul prescripției. Altfel spus, recurenta nu critică interpretarea sau aplicarea legii, ci urmărește să obțină deplasarea momentului care marchează începutul prescripției, la o dată ulterioară celei stabilite în etapa procesuală anterioară.

Astfel conturată, critica va fi înlăturată, fiind incompatibilă cu rolul ce revine instanței de recurs, de examinare nu a temeiniciei, ci a legalității hotărârii recurate în raport cu regulile de drept aplicabile.

În plus, reiterarea argumentelor expuse deja în fața curții de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun formularea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Or, modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, întrucât prin reluarea apărărilor expuse anterior în fața instanțelor devolutive, recurenta tinde să obțină practic o nouă verificare a susținerilor sale, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și un al treilea grad devolutiv.

Susținerile care pretind greșita aplicare a normelor de drept material privind îmbogățirea fără just temei, ca urmare a respingerii apelului principal, nu pot fi examinate de vreme ce nu au făcut obiectul analizei instanței de apel care, în urma admiterii apelului incident, a schimbat în parte sentința apelată, respingând ca prescrisă cererea de chemare în judecată, soluție care exclude orice analiză pe fond a pretențiilor formulate.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil, ca urmare a faptului că instanța de apel nu a analizat apelul principal pe fond, situație în care nici apelul incident nu ar fi putut fi admis; în sprijinul acestei susțineri, a făcut trimitere la art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și decizia nr. 17/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Înalta Curte notează că aceste susțineri ale recurentei nu constituie altceva decât o exprimare a dezacordului său față de modalitatea în care instanța de apel a aplicat regulile de procedură privind ordinea de soluționare a excepțiilor și a fondului, fără a releva o veritabilă critică de nelegalitate. Aceasta deoarece, astfel cum rezultă din hotărârea recurată, instanța de apel a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind prioritară în soluționarea cauzei, pe care a și admis-o, motiv pentru care nu s-a mai impus cercetarea celorlalte critici de fond din apelul principal.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele anterior expuse, cum analiza criticilor invocate a condus la concluzia că niciuna dintre acestea nu poate fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2), cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de reclamanta A.., lichidator judiciar al B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 238A/02.07.2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2025.