ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1488/2025

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Specializat Mureș în data de 19.11.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. să execute obligația pe care și-a asumat-o în baza Contractului de vânzare cumpărare și montare tâmplărie PVC și AL nr. 7/10.04.2018, iar în caz de refuz să fie autorizată ca lucrările să le execute reclamanta pe cheltuiala pârâtei, să refacă lucrările necorespunzătoare efectuate, iar în caz de refuz să fie autorizată să le execute reclamanta pe cheltuiala sa; să-i plătească suma de 63.652,60 euro, reprezentând penalități/despăgubiri pentru întârzieri în realizarea contractului, respectiv neexecutare/executarea cu întârziere sau în mod necorespunzător a obligației pe care și-a asumat-o, cu actualizarea acestei până la data efectivă a finalizării întregii lucrări; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Târgu-Mureș, la 26.11.2019, sub nr. x/2019, conexat ulterior la dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Specializat Mureș prin încheierea din data de 05.02.2020, reclamanta B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 180.427,64 RON reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. x/11.06.2019, nr. y/11.06.2019 și 115/02.07.2019, având ca obiect lucrări efectuate în baza contractului de vânzare și montare tâmplărie PVC și Aluminiu nr. 7/10.04.2018 și actele adiționale, la plata sumei de 127.885,53 RON, reprezentând penalitățile de întârziere contractuale calculate de la data scadenței și până la data înregistrării acțiunii, obligarea pârâtei în continuare la plata penalităților de întârziere de 0,5% pe zi întârziere până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 37 din 12 aprilie 2024, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosar nr. x/2019:

S-a respins cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca fiind neîntemeiată.

S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de către pârâta - reclamanta reconvențională S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta - pârâta reconvențională A..

A fost obligată reclamanta - pârâta reconvențională A. la plata către pârâta - reclamanta reconvențională S.C. B. S.R.L. a sumei de 49.787,21 RON (10.472,7 euro la cursul valutar de 4,754 RON/euro), constând în debit principal parțial rezultând din facturile fiscale nr. x/11.06.2019, nr. y/11.06.2019 și nr. 115/02.07.2019.

A fost obligată reclamanta-pârâta reconvențională A. la plata către pârâta-reclamanta reconvențională S.C. B. S.R.L. a penalităților de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal de la data introducerii cererii reconvenționale (26.11.2019), până la data achitării integrale a debitului.

S-a respins în rest cererea reconvențională, ca fiind neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta-pârâta reconvențională A. la plata către pârâta - reclamanta reconvențională S.C. B. S.R.L. a sumei de 11.618,71 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 2.098,71 RON constând în taxa judiciară de timbru, iar suma de 9.520 RON onorariu avocațial.

S-a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

A fost obligată reclamanta A. să achite suma de 4.530 RON, constând în onorar expert, către Biroul Local de expertize de lângă Tribunalul Mureș în contul expertului C., urmând a emite o adresă către Biroul Local de expertize de lângă Tribunalul Mureș în vederea eliberării către expert a sumelor consemnate în contul acestuia, cu un exemplar al prezentei hotărâri.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel atât pârâta B. S.R.L., cât și reclamanta A..

Prin decizia nr. 345/A din 4 noiembrie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 37/12.04.2024, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2019.

A admis apelul formulat de apelantul-pârât B. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, și în consecință:

A schimbat în parte hotărârea atacată, iar pe fondul cauzei:

A admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. S.R.L..

A obligat pârâtul să execute obligația asumată prin contractul nr. x/2018 privind executarea lucrărilor, în sensul refacerii lucrărilor efectuate necorespunzător, respectiv lucrările care privesc ușa de la intrare, fereastra baie parter, luminator subsol, două uși glisante.

A respins, în rest, cererea introductivă.

A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A..

A obligat reclamanta A. la plata către pârâtul B. S.R.L. a sumei de 109697,941 RON.

A respins, în rest, cererea reconvențională.

A compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta A., cât și pârâta B. S.R.L. au formulat recurs.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. a fost întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, pentru admiterea în totalitate a apelului pe care l-a formulat; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii formulate, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că decizia recurată conține motive contradictorii, în condițiile în care instanța de apel a reținut culpa executantului în executarea și finalizarea lucrării, dar a respins acordarea de penalități conform prevederilor contractuale.

În argumentarea acestor susțineri, după redarea art. 20 teza finală din Contractul de vânzare cumpărare și montare tâmplărie PVC și AL nr. 7/10.04.2018, recurenta-reclamantă a evidențiat paragrafele 1 și 2, fila x din decizia recurată, susținând că, în mod eronat, au fost reținute cele consemnate prin acestea de instanța de apel, în condițiile în care, în considerentele hotărârii, curtea de apel a arătat că lucrările nu sunt încă finalizate și a obligat intimata-pârâtă la finalizarea acestora. Această situație dovedește pe deplin că executantul se află în întârziere în realizarea contractului, din propria culpă, refuzând să își îndeplinească obligațiile.

Redând paragraful 3 și o parte din paragrafele 4 - 6, fila x din decizia atacată, recurenta-reclamantă a arătat că, tot, în mod contradictoriu cu motivele anterior reținute, instanța de apel nu identifică o culpă a pârâtei în derularea în timp a contractului, fără să fie luate în considerare probele ce susțin pe deplin întârzierile în finalizarea lucrării.

Prin soluția pronunțată, intimata-pârâtă a fost obligată la finalizarea lucrărilor, recunoscând astfel culpa acesteia în ceea ce privește executarea și finalizarea lucrării, însă, în contradicție cu aceasta a apreciat că, deși este în culpă, nu datorează penalități de întârziere.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că a procedat la asigurarea frontului de lucru în timp util, astfel cum rezultă din probele administrate în fața instanței de fond și de apel, făcându-se referire, în acest context, la corespondența purtată prin email-urile din 22.05.2018, la cele specificate de dl. D. prin email-ul din data de 08.06.2018, la declarațiile martorilor din care rezultă predarea frontului de lucru și îndeplinirea obligațiilor sale în calitate de beneficiar.

S-a amintit și faptul că din oferta inițială nr. 32741/02.04.2018, cu măsurătorile din proiectul casei, și din analiza celor 2 oferte, se observă diferența dintre dimensiunile lucrărilor, respectiv, cele din proiect și cele de pe șantier (probe depuse la dosar).

Cu privire la așa zisele situații invocate de către reclamantă, care ar fi împiedicat executarea lucrărilor, se arată că executantul era în afara termenului contractual, întreaga lucrare trebuind a fi finalizată până în data de 10.04.2019.

În privința motivelor reținute de către instanță, respectiv faptul că reclamanta ar fi intervenit în executarea lucrărilor cu sugestii, propunând modificări sau soluții tehnice - considerând că aceste demersuri ar fi cauzat întârzierea efectuării lucrării în integralitate, recurenta-reclamantă a prezentat o serie de aspecte ce dovedesc, în opinia sa, netemeinicia respectivelor susțineri cu privire la culpa beneficiarei.

Cu referire la aspectele de care se prevalează intimata-pârâta ce vizează unele modificări neconforme cu detaliile tehnice, recurenta-reclamantă a detaliat o serie de aspecte ce dovedesc, în opinia sa, susținerile eronate cu privire la culpa beneficiarei, amintind în acest sens corespondența purtată în zilele de 31.01.2019-01.02.2019, fotografiile din care rezultă momentele realizării structurii metalice, situație ce infirmă afirmațiile pârâtei referitoare la decalarea termenului de efectuare a lucrărilor din partea reclamantei și susține contradicția față de cele reținute de instanța de apel.

În ceea ce privește presupusa tergiversare a lucrărilor din partea reclamantei, respectiv a beneficiarilor, a susținut că există corespondență din care rezultă demersurile pe care le-a făcut în vederea terminării cu celeritate a întregii lucrări.

Mai mult, a arătat că nu au fost respectate regulile aplicabile legislației în construcții, dezvoltând în memoriul de recurs o serie de susțineri în acest sens.

Recurenta-reclamantă a conchis că, având în vedere cele reținute de instanța de apel la fila x (paragrafele 6 - 7) din decizia recurată, în mod corect ar fi trebuit să oblige intimata-pârâtă la penalități de întârziere, cel puțin în privința celor 5 poziții, care nu sunt finalizate și nici funcționale în urma montajului executat de către partea adversă. O mare parte din lucrări au fost executate cu întârziere, situație ce a generat perceperea de penalități, calculate conform Anexei depuse la dosar.

S-a mai arătat că, deși instanța de apel a avut la dosar înscrisuri din care rezulta data finalizării și predării lucrărilor, respectiv Procesele-verbale și corespondență depuse la dosarul cauzei, hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, din probele depuse la dosar rezultă, în contradicție cu cele reținute de instanța de apel, că singura poziție finalizată în termenul contractual este poziția 30 din Anexă; pozițiile 3 (bis), 5 (bis), 28 (bis) au fost finalizate în data de 24.05.2019; pozițiile 1, 3, 4, 6, 7, 13-27 au fost finalizate în data de 14.08.2019; pozițiile 2, 8-10, 31-35 finalizate în data de 23.09.2019, pozițiile 28, 5, 11, 12, 29 sunt nefinalizate.

În susținerea argumentelor sale, reclamanta a evidențiat în memoriul de recurs o serie de probe, respectiv: procese-verbale, corespondență, rapoartele de expertiză realizate în cauză împreună cu obiecțiunile formulate de aceasta.

Așa fiind, recurenta-reclamantă a considerat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de prim control judiciar a admis apelul său și a admis în parte cererea sa de chemare în judecată, constatând culpa pârâtei și obligând-o să remedieze lucrările executate necorespunzător în baza contractului nr. x/10.04.2018, dar, totodată, a respins petitul prin care a solicitat obligarea părții adverse la plata penalităților de întârziere.

Instanța, prin admiterea parțială a cererii sale și constatarea neexecutării corespunzătoare a obligației contractuale de către pârâtă, a recunoscut implicit existența unei neexecutări sau executări defectuoase a obligației contractuale, iar această recunoaștere are implicații directe asupra cursului penalităților de întârziere, a subliniat recurenta-reclamantă.

Prin urmare, respingerea cererii privind penalitățile de întârziere reprezintă o contradicție logică și juridică în raport cu soluția admisă parțial, întrucât refacerea lucrărilor înseamnă implicit că obligația principală nu a fost încă îndeplinită.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. a fost întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel; totodată, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a susținut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma următoarelor critici:

Instanța de apel a nesocotit prevederile art. 1855 C. civ., considerând, în mod eronat, că este neîntemeiată susținerea apelantei-pârâte, în sensul că părțile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare și că, de fapt, contractul dintre părți ar avea o natură dublă.

Astfel, în condițiile în care C. civ. instituie criterii clare de delimitare a celor două tipuri de contracte, instanța de apel era ținută să uzeze, în mod corect, de acestea și să califice raportul juridic dintre părți ca fiind unul exclusiv de vânzare-cumpărare, iar nu unul mixt.

Uzând de cele două criterii instituite de legiuitor pentru determinarea naturii contractului, în mod evident, suntem în prezența unui contract de vânzare-cumpărare, iar nu a unuia cu două obiecte, astfel cum, a reținut, în mod eronat, atât prima instanță, cât și instanța de apel.

Fiind în materia vânzării-cumpărării, instanța de apel era chemată să verifice îndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor principale ale vânzătorului, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 1672 C. civ.; a mai susținut recurenta-pârâtă că acestea au fost îndeplinite, B. vânzând și montând exact produsele comandate de către cumpărătoare.

De altfel, însăși denumirea contractului și calitățile asumate de părți confirmă perfectarea unei convenții de vânzare-cumpărare; referitor la natura contractului, relevantă este și opinia expusă de dl E. prin raportul de specialitate depus la dosarul primei instanțe.

Într-o altă critică recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a nesocotit art. 1 din Legea 50/1991, raportat la art. 7 alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Legea 50/1991, raportat la art. 22 din Legea nr. 10/1995 la Anexa 2 din Legea nr. 10/1995.

Astfel, din coroborarea acestor texte legale rezultă clar obligația reclamantei, în calitate de cumpărător (proprietar și respectiv investitor, în accepțiunea Legii 50/1991 și a Legii nr. 10/1995) de a obține și de a furniza pârâtei un proiect cu detaliile de execuție (DDE), care face parte din proiectul tehnic (PT), chiar dacă în convenția părților nu s-a prevăzut o clauză contractuală care să reia această obligație legală.

De altfel, instanța de apel a ignorat faptul că atât expertul judiciar dl C., cât și dl E., au menționat, în prima instanță, fără echivoc, că obligația de a furniza un proiect cu detaliile de execuție (DDE) îi revenea reclamantei, în calitate de cumpărător, însă aceasta nu și-a îndeplinit respectiva obligație.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ., raportat la art. 1719 C. civ., raportat la art. 4 din contractul părților nr. x/2018.

Astfel, nesocotind textele legale și contractuale anterior evocate, instanța de apel a omis să constate neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor sale contractuale, instanța atribuindu-i pârâtei, în pofida realității (confirmate de probatoriul administrat), o culpă nejustificată privind execuția și montajul celor 5 repere constructive indicate în cererea de recurs.

Recurenta-pârâtă a arătat că nu a existat nicio abatere dimensională a produselor montate în comparație cu configurația golurilor, măsurate inițial, astfel cum s-a arătat, de altfel, prin Nota de constatare din data de 08.05.2019, întocmită de dl F., cât și prin Raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză de expert C. și prin Raportul de specialitate al dlui E..

Deficiențele imputate, pe nedrept, recurentei, au fost determinate, în exclusivitate, de faptul că materialele de construcții încorporate în structura golurilor de către constructorul reclamantei, la solicitarea expresă a acesteia din urmă și fără înștiințarea pârâtei, s-au dovedit a fi improprii asigurării unei funcționalități ireproșabile a celor 5 repere, fiind evidentă lipsa oricărei culpe a pârâtei, care a furnizat exact ceea ce i s-a solicitat.

Pe linia erorii de interpretare a naturii contractului dintre părțile litigante, precum și a obligațiilor contractuale ale acestora, recurenta-pârâtă a evidențiat și caracterul necorespunzător realității al aserțiunii instanței de apel, potrivit căreia "5 dintre reperele contractate nu funcționează în prezent", câtă vreme, nicăieri în considerentele sentinței apelate nu se individualizează această pretinsă culpă imputată pârâtei.

Astfel, instanța de apel nu arată efectiv de ce ar fi culpabilă pârâta în privința reperelor montate în imobilul reclamantei (luminator, fereastră baie parter, ușă intrare principală), pe care aceasta le utilizează, în mod nestingherit, în ultimii 6 ani.

În ședința publică din 21 octombrie 2025, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă și a acordat cuvântul părții prezente atât asupra acestei excepții, cât și asupra recursului declarat de recurenta-pârâtă, reținând cauza în pronunțare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului reclamantei A., invocată de instanță, din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul acesteia, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidență că s-au readus în dezbatere chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, susținerile expuse în memoriul de recurs nu pot fi circumscrise cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva invocată, respectiv cea a existenței unor motive contradictorii, deoarece recurenta-reclamantă în argumentarea acestui motiv de casare se limitează să procedeze la prezentarea stării de fapt reținute și a chestiunilor probatorii, neînțelegând să indice, în mod concret, critici de nelegalitate care să releve în ce măsură instanța de apel nu a respectat ipotezele acestui text de lege.

În speță, recurenta-reclamantă aduce în dezbatere o serie de chestiuni legate de modalitatea de apreciere a instanței de apel cu privire la neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâtă, precum și aspecte legate de faptul că instanța de prim control judiciar nu identifică o culpă a pârâtei în derularea în timp a contractului, ignorând probele ce susțin întârzierile în finalizarea lucrării, în condițiile în care concluziile instanței de apel sunt rezultatul analizei judiciare a chestiunii litigioase în funcție de situația de fapt și de probele administrate, iar obiectul recursului vizează doar criticile de nelegalitate, și nu de netemeinicie.

Prin criticile formulate recurenta-reclamantă face trimitere la obligațiile contractuale, la asigurarea de către aceasta a frontului de lucru în timp util, la corespondența purtată prin email-uri, la declarațiile martorilor din care rezultă, în opinia sa, predarea frontului de lucru și îndeplinirea obligațiilor sale în calitate de beneficiar.

Or, toate aceste susțineri sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot forma obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, față de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În egală măsură, trimiterile recurentei-reclamante referitoare la netemeinicia celor reținute în hotărâre cu privire la culpa beneficiarei, precum și cele care privesc infirmarea afirmațiilor pârâtei referitoare la decalarea termenului de efectuare a lucrărilor din partea reclamantei, prin raportare la existența unei corespondențe din care rezultă demersurile pe care le-a făcut în vederea terminării cu celeritate a întregii lucrări, sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Înalta Curte reține că, în speță, criticile vizând interpretarea contractului încheiat între părți și modalitatea de executare a obligațiilor corelative ale contractanților, nu se pot încadra în vreunul din motivele de casare ale hotărârii, câtă vreme recurenta-reclamantă expune aspecte care rezultă din înscrisurile cauzei, precum și din modul de derulare a relațiilor dintre părți, așa cum le-a perceput aceasta, iar susținerile formulate trimit la o analiză greșită a probatoriului.

În cuprinsul memoriului de recurs reclamanta face referire la înscrisuri, din care rezultă, în opinia sa, data finalizării și predării lucrărilor, respectiv procesele-verbale și corespondența aflate la dosarul cauzei, subliniind că, așa cum rezultă din probele depuse, singura poziție finalizată în termenul contractual este cea de la nr. 30 din anexă.

Argumentele prezentate în memoriul de recurs nu pot fi circumscrise niciunuia din cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece recurenta-reclamantă prin criticile formulate tinde să solicite instanței de control judiciar să stabilească o nouă situație de fapt, așa cum o apreciază și o interpretează aceasta, respectiv să analizeze din nou probatoriile, ceea ce constituie un aspect de netemeinicie.

În acest context, trebuie amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, acest tip de analiză fiind apanajul instanțelor devolutive.

Or, interpretarea diferită dată de către una dintre părți asupra probatoriului administrat, neîmpărtășită de către instanța a cărei hotărâre este recurată, nu se subsumează motivelor de recurs invocate și nu poate constitui temei pentru casarea deciziei, deoarece instanța de recurs nu este chemată să se pronunțe asupra probatoriului administrat și asupra temeiniciei hotărârii, ci asupra legalității ei.

Recurenta-reclamantă este nemulțumită de concluzia la care a ajuns instanța de apel în privința culpei, respectiv a penalităților de întârziere pentru executarea cu întârziere sau în mod necorespunzător a obligației asumate de pârâtă, prin aprecierea probatoriului și stabilirea situației de fapt, câtă vreme în susținerea ipotezei existenței unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei atacate, se aduc în dezbatere o serie de probe (ex: procese-verbale, corespondență, rapoarte de expertiză realizate în cauză împreună cu obiecțiunile formulate de aceasta), care tind să îndrepte analiza în spectrul netemeiniciei.

Înalta Curte reamintește că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici referitoare la temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului și la stabilirea situației de fapt.

Ignorând aceste cerințe, recurenta-reclamantă tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Nu în ultimul rând, faptul că se aduce în discuție nerespectarea regulilor aplicabile legislației în construcții, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Așa fiind, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul reclamantei A..

În ceea ce privește recursul pârâtei B. S.R.L.., Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge, ca nefondat, recursul acesteia, reținând următoarele considerente:

Criticile recurentei-pârâte care privesc nesocotirea prevederilor art. 1855 C. civ., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia, "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", sunt nefondate.

Astfel, în speță, se constată că instanța de apel nu a nesocotit prevederile art. 1855 C. civ., criteriile de delimitare instituite de C. civ. nefiind necesar a fi aplicate, în condițiile în care instanța de apel a reținut, în esență, în privința naturii contractului perfectat între părți, că acestea au încheiat, astfel cum rezultă chiar din titulatură, dar și din întreaga economie a contractului, un contract de vânzare și montare tâmplărie PVC; de asemenea, a reținut că natura dublă a contractului rezultă din comportamentul ulterior al părților contractante, mai ales al pârâtei, care nu s-a limitat la o simplă vânzare, ci a montat, refăcut, remediat, înlocuit tâmplăria PVC la imobilul reclamantei.

În acest context, instanța supremă constată că este irelevantă distincția propusă de recurenta-pârâtă; de altfel, aceasta este și străină de considerentele deciziei recurate, câtă vreme în cuprinsul acestora nu s-a pus problema delimitării convenției încheiate între părți și, oricum, indiferent de ce natură avea aceasta, obligația pârâtei era prevăzută în contract, instanța de apel evidențiind faptul că "articolul 2 din contract definește obiectul contractului și stipulează clar că acesta este reprezentat de contravaloarea tâmplăriei de aluminiu și a lucrării de montaj".

Așa fiind, cum între părți a fost încheiat un contract de vânzare și montare tâmplărie PVC și AL și cum obligația pârâtei era prevăzută în convenție, susținerile recurentei, în sensul că, fiind în materia vânzării-cumpărării, instanța de apel era chemată să verifice îndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor principale ale vânzătorului, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 1672 C. civ., sunt lipsite de relevanță și, în consecință, nu se mai impun a fi analizate.

În ceea ce privește argumentele pârâtei expuse în a doua parte a memoriului de recurs, prin care s-a susținut, în sinteză, nesocotirea dispozițiilor art. 1 din Legea 50/1991, raportat la art. 7 alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Legea 50/1991, raportat la art. 22 din Legea nr. 10/1995, la Anexa 2 din Legea nr. 10/1995, precum și încălcarea prevederilor art. 1270 alin. (1) C. civ., raportat la art. 1719 C. civ., raportat la art. 4 din contractul părților nr. x/2018, Înalta Curte constată că susținerile recurentei cuprind semnificative referiri critice la situația de fapt stabilită în etapa procesuală anterioară și la modalitatea în care au fost evaluate probele administrate, fiind, astfel, aduse în dezbatere aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Astfel, susținerile pârâtei în sensul că reclamanta nu i-a pus la dispoziție, în vederea efectuării operațiunii de montaj, un proiect tehnic cu detaliile de execuție, deși avea această obligație legală, implică verificarea unor chestiuni probatorii, respectiv interpretarea clauzelor convenției, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a reținut că în cuprinsul contractului nu figurează, ca obligație a reclamantei, în calitate de beneficiar, de a asigura executantului un proiect tehnic cu detalii de execuție, iar acest aspect a fost cunoscut de la început de executant, care, și în aceste condiții, a acceptat să încheie contractul și să monteze tâmplăria de aluminiu la imobilul reclamantei; or, argumentele recurentei-pârâte astfel cum au fost evidențiate în memoriul de recurs constituie apanaj al instanțelor devolutive, fiind chestiuni de netemeinicie.

În continuare se reține că, în speță, criticile prin care se aduce în dezbatere faptul că instanța de apel a omis să constate neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor sale contractuale, instanța atribuindu-i pârâtei, în pofida realității (confirmate de probatoriul administrat), o culpă nejustificată privind execuția și montajul celor 5 repere constructive indicate în cererea de recurs, sunt aspecte de netemeinicie.

Trebuie evidențiat că interpretarea contractului într-o manieră neconformă convingerii părților, precum și evaluarea relațiilor dintre părțile aflate în conflict, constituie o ipoteză de analiză corelată a probelor, pentru că doar în valorificarea probelor propuse și încuviințate se poate stabili care a fost conduita lor. Or, în recurs instanța nu poate constata o altă situație de fapt decât cea configurată de către instanța de apel.

Alegațiile recurentei-pârâte în sensul că nu a existat nicio abatere dimensională a produselor montate în comparație cu configurația golurilor, măsurate inițial, astfel cum s-a arătat, de altfel, prin Nota de constatare din data de 08.05.2019, întocmită de dl F., cât și prin Raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză de expert C. și prin Raportul de specialitate al dlui E., sunt tot critici de netemeinicie.

De asemenea, afirmațiile referitoare la împrejurarea că deficiențele imputate, pe nedrept, recurentei-pârâte, au fost determinate, în exclusivitate, de faptul că materialele de construcții încorporate în structura golurilor de către constructorul reclamantei, la solicitarea expresă a acesteia din urmă și fără înștiințarea pârâtei, s-au dovedit a fi improprii asigurării unei funcționalități ireproșabile a celor 5 repere, fiind evidentă lipsa oricărei culpe a pârâtei, care a furnizat exact ceea ce i s-a solicitat, antamează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, așa cum impun dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se constată că pe linia erorii de interpretare a obligațiilor contractuale dintre părți se aduce în discuție caracterul necorespunzător realității al aserțiunii instanței de apel, potrivit căreia "5 dintre reperele contractate nu funcționează în prezent". Astfel, instanța de apel nu arată efectiv de ce ar fi culpabilă pârâta în privința reperelor montate în imobilul reclamantei (luminator, fereastră baie parter, ușă intrare principală), pe care aceasta le utilizează, în mod nestingherit, în ultimii 6 ani.

Or, toate aceste chestiuni vizează aspecte de netemeinicie, de apreciere a probatoriilor și a situației de fapt, care nu pot forma obiect de examinare în recurs, cale extraordinară de atac.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la modul în care instanța a răspuns unora dintre susținerile sale, care nu coincide cu argumentele pe care le-a formulat, respectiv nemulțumirea referitoare la soluția pronunțată, la faptul că i s-a impus pârâtei să execute obligația asumată prin contractul nr. x/2018 privind executarea lucrărilor, în sensul refacerii lucrărilor efectuate necorespunzător, respectiv lucrările care privesc ușa de la intrare, fereastra baie parter, luminator subsol, două uși glisante, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Susținerile recurentei-pârâte din cea de-a doua parte a recursului, subsumate de aceasta pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în justificarea acestora recurenta se raportează la modul de interpretare a probatoriului și la reținerea unei situații de fapt care nu se coroborează cu probele.

Așa fiind, cum o parte din critici vizează chestiuni de netemeinicie, iar o altă parte chestiuni de nelegalitate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei, nefiind incident motivul de casare invocat, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 345/A din 4 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.

Față de soluția pronunțată în cauză, cheltuielile de judecată solicitate atât de recurenta-reclamantă, cât și de recurenta-pârâtă nu se impun a fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 345/A din 4 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 345/A din 4 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2025.