ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 277/2025

Ședința publică din data de 11 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

La 4 mai 2023, reclamanta a depus precizare de acțiune, prin care a majorat valoarea celui de-al patrulea petit al cererii de chemare în judecată de la suma de 1.217.470,89 RON la suma de 1.219.063,78 RON, susținând că aceasta a fost încasată de pârâtă în cadrul dosarului execuțional cu nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc D..

Prin sentința civilă nr. 30/C din 6 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității primelor trei petite din cererea de chemare în judecată, invocată de pârâta B. S.R.L., care au fost respinse ca atare.

A fost respinsă excepția autorității de lucru judecat.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată.

De asemenea, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1104/Ap din 25 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, s-a respins cererea de apel formulată în cauză, ca nefondată, fiind păstrată sentința atacată.

Totodată, s-a respins cererea intimatei-pârâte privind obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că prin decizia atacată instanța de apel a încălcat principiile dreptului la un proces echitabil și rolului judecătorului în aflarea adevărului, reglementate de art. 6 și art. 22 C. proc. civ., cu consecința aplicării greșite a dispozițiilor art. 1.341 și ale art. 1.635 alin. (1) C. civ.

Circumscris aceluiași motiv de casare, aceasta a susținut nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva neîndeplinirii exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. privind motivarea hotărârilor judecătorești, prezentând cu titlu general cerințele care trebuie îndeplinite pentru a se constata că decizia respectă acest standard.

Astfel, recurenta a susținut că pentru soluționarea celui de-al patrulea petit al cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat restituirea sumei de 1.219.063,78 RON, cu titlu de plată nedatorată, instanța de apel era datoare să suplimenteze probatoriul administrat în cauză pentru stabilirea corectă a situației de fapt, însă, respingerea probei cu expertiză contabilă a condus, implicit, și la nesocotirea dispozițiilor privind motivarea deciziei pronunțate în apel.

Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., titulara căii de atac a expus punctual condițiile legale care trebuie întrunite pentru a se constata existența plății nedatorate, alăturând acestora situația de fapt privind desfășurarea raporturilor juridice între părțile litigante.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării și nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, precum și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, a solicitat sancționarea acesteia cu amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON, conform art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., pentru exercitarea abuzivă a unei căi de atac vădit netemeinice.

La termenul de judecată din 11 februarie 2025, reprezentantul convențional al intimatei-pârâte a depus la dosar note de ședință, prin care a reluat excepțiile invocate și apărările formulate prin întâmpinare, precizând în ședință publică că nu mai susține excepția netimbrării căii de atac, având în vedere că s-a constatat legala timbrare a recursului, precum și că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, iar Înalta Curte, după acordarea cuvântului asupra excepției nulității recursului, a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu este astfel suficient ca partea să indice unul dintre cazurile de casare prevăzute de lege, ci incidența unui motiv de recurs trebuie argumentată în mod concret, respectiv recurentul trebuie să arate în ce constă încălcarea legii de către instanța a cărei hotărâre este atacată.

În cauză, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate, iar pentru invocarea motivului prevăzut la pct. 8 al articolului menționat, este necesară indicarea normei de drept material pretins nesocotită, încălcată sau interpretată greșit, dar și expunerea unui raționament apt să activeze filtrul controlului de nelegalitate a deciziei atacate.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că motivele de casare pe care recurenta și-a întemeiat calea de atac sunt invocate formal, fără ca susținerile acesteia să poată fi calificate drept veritabile critici de nelegalitate.

În cadrul motivului de casare de la pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că prin decizia recurată instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 6, art. 22 și ale art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod, argumentând că situația de fapt nu a fost stabilită în mod corect, în condițiile respingerii probei cu expertiză contabilă, solicitate de aceasta.

În ceea ce privește această susținere, care a făcut obiectul analizei în apel, prima instanță de control judiciar a reținut că, în condițiile în care s-a constatat că sunt suficiente probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile, respingerea altei probe solicitate nu aduce nicio atingere dreptului la apărare al părții, în absența identificării viciilor de nelegalitate care ar afecta măsura adoptată de instanță, transpusă într-o vătămare legitimă cu caracter personal suferită de reclamantă.

Examinând memoriul de recurs, în ceea ce privește neregulile procedurale, Înalta Curte constată că susținerile recurentei-reclamante vizează aspecte privind situația de fapt, stabilită de instanțele devolutive, pe baza probelor administrate în cauză, fiind reluată cronologia raporturilor juridice desfășurate între aceasta și intimata-pârâtă, premergătoare litigiului pendinte, fiind expuse dispoziții legale și considerații generale și teoretice privind standardul de motivare a hotărârilor judecătorești.

Cu toate acestea, instanța supremă constată că din modul în care și-a configurat calea de atac nu poate fi identificată vreo critică concretă care ar putea fi analizată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care nemulțumirea primordială a autoarei recursului privește aspecte de netemeinicie, care excedează limitele examinării în recurs, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă critică tot soluția de respingere a probei cu expertiză contabilă și se rezumă la alăturarea situației de fapt condițiilor care trebuie îndeplinite pentru a se constata plata nedatorată a sumei de bani a cărei restituire o solicită, și deși menționează dispozițiile art. 1.341 și ale art. 1.635 alin. (1) C. civ., aceasta nu dezvoltă un raționament apt să atragă analiza conformității deciziei atacate din această perspectivă.

Or, o astfel de configurare a căii de atac conduce la concluzia că susținerile acesteia vizează, în realitate, aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, cu toate că în recurs nu are loc o rejudecare a fondului cauzei.

Prin urmare, în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susținerilor recurentei neputând fi desprinse critici relevante care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar reluarea situației de fapt și nemulțumirea privind modalitatea de soluționare a unei cereri în probațiune nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în limitele instituite de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cum accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

În considerarea celor reținute anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1104/Ap din 25 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

În ceea ce privește solicitarea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind aplicarea unei amenzi judiciare recurentei-reclamante pentru exercitarea abuzivă a căii de atac, Înalta Curte reține că, potrivit art. 12 alin. (1) C. proc. civ., "Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate, și poate fi obligată și la plata unei amenzi judiciare.

Dispozițiile art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. stabilesc posibilitatea instanței de judecată de a aplica amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON părții care introduce, cu rea-credință, cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice.

Raportat la aceste norme legale, Înalta Curte constată că, prin exercitarea căii extraordinare de atac, recurenta-reclamantă a urmărit ocrotirea unor drepturi procesuale recunoscute de lege, ceea ce nu semnifică în mod automat exercitarea abuzivă a dreptului de a formula calea de atac a recursului.

De asemenea, se constată că soluția de anulare a recursului nu echivalează cu exercitarea unei căi de atac vădit netemeinice, având în vedere că legea îi conferă reclamantei dreptul de a formula această cale de atac, care, deși s-a constatat că nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi examinată pe fond, nu confirmă teza potrivit căreia a fost exercitată în mod abuziv, caracter care nu rezultă din dosarul cauzei, astfel că prezumția de bună-credință a părții din această perspectivă nu a fost probată, pentru a fi răsturnată și, prin urmare, nu se impune aplicarea unei amenzi judiciare recurentei-reclamante A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1104/Ap din 25 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2025.