ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1104/2021

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 28.12.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 652.858,64 RON, reprezentând prejudiciu rezultat din neîndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau, respectiv aceea de a deconta la termenele scadente bilete la ordin emise de reclamantă, respectiv biletele la ordin emise către C. S.R.L., girate către societatea D. S.R.L. care, la rândul sau, l-a girat către E. ROMÂNIA S.R.L..

Prin sentința civilă nr. 2600 din 19 septembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.A..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L. solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata sumei de 652.858,64 RON, reprezentând prejudiciu rezultat din neîndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 1155 din 18 septembrie 2020 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 2600 din 19 septembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în special cele privind înlăturarea dovezilor referitoare la nelegalitatea operațiunii.

Astfel, a arătat că, în raport de sentința civilă nr. 7332 din 8 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2016, decontarea biletelor trebuia efectuată. În acest sens, a precizat că, dacă reținerea de la executare a fost nelegală, pârâta, în calitate de profesionist, în baza prevederilor contractului și a normelor de decontare, avea obligația de a deconta biletele.

A subliniat recurenta că instanța de apel a înlăturat dovada fără să motiveze de ce sentința nu are nicio relevanță, reținând doar că această probă nu este favorabilă, nefiind dezvoltat un raționament logico-juridic din analiza căruia să rezulte concluzia.

Printr-o altă critică pe care a subsumat-o motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă aplicarea în mod eronat a normei de drept materiale incidente.

Sub acest aspect se învederează că instanța de control judiciar a reținut incidente doar dispozițiile art. 2189 alin. (1) C. civ.. A arătat că, pe lângă aceste norme de drept generale sunt aplicabile normele speciale, respectiv: art. 104 și 106 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, punctele 18 și 248 din Norma nr. 6 din 8 martie 1994 emisă de BNR, privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin și art. 1270 C. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței, în principal, constatarea nulității recursului întrucât acesta nu se circumscrie niciunui motiv de casare reglementat de art. 488 C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de reclamanta A. S.R.L. apreciază ca întemeiată excepția nulității recursului invocată de către intimată.

Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate.

De altfel, simpla relatare a principalelor etape ale procesului, a situației de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părți, a unei analize presupus superficiale a jurisprudenței, nu pot fi suficiente pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situația de fapt și nu are caracter devolutiv, astfel că recurenta trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

Astfel, se constată că deși recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., aceasta nu a formulat critici ce ar putea face posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele de recurs invocate.

De aceea, atunci când se constată de către instanță imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 488 C. proc. civ., se aplică sancțiunea nulității recursului, întrucât nu orice nemulțumire a părții poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.

În speță, recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Astfel, în susținerea prezentei căi de atac, recurenta și-a structurat recursul invocând critici de netemeinicie cu privire la modul de evaluare a probelor, reproșând instanței de apel faptul că a înlăturat sentința civilă nr. 7332 din 8 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2016, fără a fi motivată lipsa de relevanță a acesteia.

Această critică nu poate fi reținută, având în vedere că în motivarea soluției, instanța de apel s-a raportat la probele existente la dosarul cauzei, iar recurenta nu a fost în măsură să le combată prin administrarea de dovezi contrare, astfel încât susținerea de către recurentă că "decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază" nu poate fi primită.

Totodată, indicarea de către recurenta-reclamantă a unor dispoziții legale, respectiv a art. 2189 alin. (1) C. civ., nu atrage automat cerința motivării recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.

Astfel, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a aplicat în mod eronat norma de drept material incidentă, ci a analizat cauza dedusă judecății ținând cont de raporturile existente între părți și de temeiul cererii de chemare în judecată, instanța fiind învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 1340 C. civ. - răspunderea civilă contractuală, respectiv art. 2189 C. civ.

Prin urmare, cererea de chemare în judecată a fost analizată atât în fond cât și în apel din perspectiva instituției răspunderii civile, deși prin cererea de apel recurenta-reclamantă a susținut o modificare a obiectului cererii introductive, punând accentul și pe necesitatea atragerii răspunderii civile delictuale.

Trebuie menționat că instanța de apel este suverană în a evalua forța probantă a probatoriului administrat, iar modul în care aceasta a înțeles să dea eficiență acestuia nu poate fi supus controlului judiciar, întrucât antamează aspecte de netemeinicie.

Astfel fiind, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii de respingere, ca nefondat, a apelului și fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de apel și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta limitându-se numai la a-și arăta nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a înțeles să interpreteze probatoriul administrat și a modului de stabilire a situației de fapt a cauzei.

Or, nu se poate considera că aceste afirmații ale recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

În realitate, prin criticile invocate în susținerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi puse în discuție în această etapă procesuală.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1155 din 18 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2021.