ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 118/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 118/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 31 ianuarie 2023 pe rolul Tribunalului Bihor – Secția I Civilă sub nr. x/111/2023, reclamanții A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea pârâților la acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar pe an, aferent perioadei 2018-2022, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant în perioada de referință, precum și pentru viitor, a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar pe an, până la eliberare din funcție a tuturor reclamanților, proporțional cu perioada efectiv lucrată; obligarea pârâților la plata indemnizației de concediu aferentă acestor zile, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.
La 5 octombrie 2023 s-a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată în privința reclamanților C, D, E, F, G, H, I, J și formarea unor dosare separate. În dosarele nou formate, s-a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor. În privința reclamantului G s-a format dosarul nr. x/11/2023.
Prin sentința civilă nr. 1090/LM/2023 din 16 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Bihor – Secția I Civilă în dosarul nr. y/111/2023 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul G, în favoarea Tribunalului Neamț.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamantul deține calitatea de procuror, desfășurându-și activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, precum și că domiciliul acestuia se află în Roman, jud. Neamț. Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii, competența teritorială de a judeca acțiunea revine tribunalului de la domiciliul reclamantului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț – Secția I Civilă și de Contencios Administrativ la data de 05.12.2023 sub același număr.
Prin sentința civilă nr. 204 din 14 martie 2024 pronunțată de Tribunalul Neamț – Secția I Civilă și de Contencios Administrativ a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu – Secția I Civilă.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamantul lucrează ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu și că, în contextul distanței dintre localitatea de domiciliu și locul de muncă, este evident că acesta locuiește în mod statornic la adresa de reședință.
Prin urmare, în contextul în care norma de competență prevăzută la art. 269 alin. (2) C. muncii are caracter alternativ, s-a apreciat că este preferabil ca litigiul să se desfășoare la locul reședinței reclamantului care este în fapt și cel al locului de muncă, reclamantului fiindu-i mai facil să administreze litigiul cu costuri mult reduse.
S-a mai reținut și că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., întrucât reclamantul are calitatea de procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, în timp ce competența de soluționare a pricinii aparține unei instanțe superioare, respectiv tribunalului.
În egală măsură, s-a argumentat că nu sunt aplicabile nici prevederile art. 127 alin. (2 ind. 1) C. proc. civ., acestea vizând ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, în cauză pârâții fiind parchete de pe lângă instanțe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu – Secția I Civilă la data de 26.03.2024 sub același număr.
Prin sentința civilă nr. 871/2024 din 1 noiembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția I Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.
De asemenea, constatându-se ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Sibiu și Tribunalul Neamț, a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, fiind incidentă norma de competență prevăzută la art. 269 alin. (2) C. muncii.
În fapt, s-a constatat că, astfel cum rezultă din copia cărții de identitate emise la 24.02.2020 și valabile până la data de 25.02.2030, reclamantul are domiciliul în Roman, jud. Neamț.
Prin urmare, s-a apreciat că, în ceea ce privește domiciliul reclamantului, interesează locul unde acesta își are principala așezare, potrivit art. 87 C. civ., precum și că, dovada domiciliului și a reședinței se realizează în raport cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) din același cod.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă la data de 22.11.2024 sub nr. x/111/2023/a1.
Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând, conform art. 133 pct. (2) teza finală C. proc. civ., existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Bihor – Secția I Civilă, Tribunalul Neamț – Secția I Civilă și de Contencios Administrativ și Tribunalul Sibiu – Secția I Civilă, care și-au declinat succesiv competența în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din același cod, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Sibiu – Secția I Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Statuările divergente ale instanțelor aflate în conflict vizează competența teritorială de soluționare a cererii, având ca obiect calcul drepturi salariale.
În cauză, raportat la calitatea reclamantului de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, nu sunt incidente dispozițiile dispozițiile art. 127 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei stabilindu-se conform art. 269 C. muncii.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) din C. muncii, forma în vigoare la data sesizării instanței, „Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.
Pentru identificarea domiciliului persoanei fizice prezintă relevanță prevederile art. 87-91 C. civ. Trebuie menționat, însă, că, deși noțiunile de „domiciliu” și „reședință” nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, această distincție nu este relevantă în procesul civil.
Din punct de vedere procesual, noțiunea de ,,domiciliu” are un sens mai larg decât în legislația privind identificarea persoanei. Astfel, relevant este locul unde pârâta locuiește în fapt. În alți termeni, noțiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt, în raport cu locuința statornică a părților stabilindu-se atât legalitatea procedurii de citare, cât și instanța competentă să soluționeze pricina.
În cauză, domiciliul reclamantului se află în Roman, județul Neamț, însă acesta locuiește în fapt în Sibiu, astfel cum a declarat în mod expres, desfășurându-și activitatea ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Mai mult, reclamantul și-a ales domiciliul procesual, în vederea primirii comunicărilor din partea instanței, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu consecința că reședința acestuia reprezintă un aspect necontestat în cadrul litigiului.
Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, competența teritorială de soluționare a cauzei revine instanței de judecată în circumscripția căreia se află domiciliul în fapt al reclamantului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu – Secția I Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu – Secția I Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2025.