ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 804/2025

Ședința publică din data de 14 mai 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 3.01.2024, sub nr. x/2024, reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la acordarea unui număr de 60 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2018 - 2023, precum și pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, pentru reclamanta A.; la acordarea unui număr de 50 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2019 - 2023, precum și pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, pentru reclamanții B. și C.; la plata indemnizației de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatorii și a indicelui de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 1178/LM/2024 din 16.12.2024, Tribunalul Bihor a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Brașov.

În esență, Tribunalul Bihor a reținut că cererea formulată de către reclamanți se încadrează în materia conflictelor de muncă, iar competența teritorială privind soluționarea unor astfel de cereri revine, de regulă, instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, precum și locul de muncă.

Totodată s-a reținut că reclamanții au calitatea de procurori și au formulat cererea de chemare în judecată pentru obținerea unor drepturi salariale, astfel încât, dispozițiile art. 127 alin. (1) și art. 127 alin. (2)

1

și alin. (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispozițiile amintite fac trimitere doar la situația în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, iar nu și la situația din prezenta cauză în care pârâți în cauză sunt două unități de parchet.

Pe cale de consecință, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor în soluționarea prezentei cauze și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. de dosar x/2024

Prin sentința civilă nr. 385/MAS/2025 din 18 martie 2025, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că pretențiile reclamanților vizează drepturi de natură salarială, iar potrivit normelor de competență materială și teritorială, instituite de dispozițiile art. 269 Codul muncii, competența aparține tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Tribunalul a mai a reținut că față de specificul cererii și față de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., competența teritorială rămâne una alternativă, alegerea între instanțele deopotrivă competente aparținând reclamanților.

Instanța a constatat că nu toți reclamanții au domiciliul în circumscripția Tribunalului Brașov, astfel, sesizând Tribunalul Bihor, instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a căror circumscripție se află parchetele la care funcționează, aceasta din urmă este competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Brașov competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Bihor și Tribunalul Brașov, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, reclamanții având calitatea procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 269 din Codul muncii, prevederi legale reglementate de dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 269, Codul muncii, " (1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul. (3) Dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți."

Pornind de la acest text de lege, Înalta Curte constată că domiciliul unuia dintre reclamanți se află în circumscripția Tribunalului Brașov, sens în care revine acestei instanțe competența de soluționare a cauzei.

În ceea ce privește posibila incidență în cauză a art. 127 C. proc. civ., a cărui rațiune este asigurarea caracterului efectiv al imparțialității judecătorilor, Înalta Curte reține că reclamanții îndeplinesc funcția de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, respectiv a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, iar cererea introductivă a fost adresată Tribunalului Bihor, instanță din circumscripția Curți de apel Oradea, învecinată cu Curtea de apel Alba Iulia, în a cărei circumscripție se află parchetele la care funcționează reclamanții.

Or, raportat la aceste date, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cererea reclamanților nefiind de competența instanței pe lângă care funcționează parchetul în care își desfășoară activitatea sau a uneia inferioare.

Dimpotrivă, în cauză, acțiunea în obținerea drepturilor salariale invocate intră în competența de judecată a unei instanțe superioare, mai mare în grad decât instanța pe lângă care funcționează parchetul din care fac parte reclamanții.

Tot astfel, Înalta Curte reține că în cauză nu este aplicabil nici textul art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ., întrucât acesta are în vedere numai ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât or, în pricina în care s-a ivit conflictul calitatea de pârâți o dețin parchete de pe lângă instanțe.

Ca atare, art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ. nu se aplică prin asemănare și parchetelor de pe lângă instanțe, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Este de subliniat astfel că dispozițiile art. 127 C. proc. civ., privind competența facultativă, sunt norme juridice de excepție, motiv pentru care sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie ori aplicate altor cazuri decât cele prevăzute expres de lege.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2025.