ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 816/2024

HOTĂRÂRE

11.04.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 816/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 11 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- acordarea, după caz a unui număr de 50 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2018 - 2022 (câte 10 zile pentru fiecare an), precum și pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea din funcție a reclamanților;

- obligarea pârâților la plata indemnizației de concediu aferente acestor zile;

- actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariate, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate, până la momentul plății efective a sumelor solicitate;

La termenul de judecată din 2 noiembrie 2023, instanța a apreciat că, nefiind întrunită condiția coparticipării procesuale active, se impune disjungerea cererii de chemare în judecată în privința reclamanților L., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., M., P., S., Q., R. și formarea unor dosare noi. De asemenea, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor.

Dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Bihor, secția I civilă, având ca obiect cererea formulată de reclamanții L., A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 2 noiembrie 2023.

Prin sentința civilă nr. 1100/LM/2023 din 16 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, invocată din oficiu; s-a declinat competența de soluționare a cererii chemare în judecată formulate de reclamanții L., A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Bihor a reținut că reclamanții au calitatea de procurori, desfășurându-și activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Competența teritorială de a judeca prezenta cauză având ca obiect drepturi salariale se determină conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit căruia cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Întrucât reclamanții își au domiciliul în județul Sibiu, competența teritorială de a soluționa cererea formulată de către acești reclamanți îi revine tribunalului de la domiciliul lor, respectiv Tribunalului Sibiu.

Prin sentința civilă nr. 67/2024 din 8 februarie 2024, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, invocată din oficiu; s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții L., A. și B., în favoarea Tribunalului Bihor, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

În argumentarea acestei sentințe, s-a reținut că art. 269 din Codul muncii stipulează trei criterii de determinare a competenței teritoriale și dă posibilitatea reclamantului de a alege dintre mai multe posibile instanțe exclusiv competente, competență pe care nu o poate înlătura.

Astfel cum reiese din verificarea bazei de date a evidenței populației, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, reiese că niciuna dintre părți nu avea domiciliul, respectiv reședința, în cazul reclamantei L., în județul Sibiu, astfel că s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bihor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023/a1, la data de 26 februarie 2024.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) din același cod, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

La data introducerii acțiunii colective (03.02.2023), din care a fost disjunsă cererea reclamanților L., A. și B., legea specială care reglementa soluționarea conflictelor colective și individuale de muncă (Legea dialogului social nr. 62/2011) era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25 decembrie 2022. Însă, noua lege a dialogului social nu mai reglementează soluționarea conflictelor individuale de muncă, limitându-se la reglementarea procedurii de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

În consecință, neexistând o lege specială în raport cu Codul muncii care să reglementeze soluționarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluționează în baza prevederilor Codului muncii (Titlul XII, Jurisdicția muncii: art. 266 - art. 275) și ale C. proc. civ.

Între părți s-a declanșat un litigiu de muncă, iar reclamanții L., A. și B., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, respectiv în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei (reclamantul A.), au învestit Tribunalul Bihor cu o acțiune formulată împreună cu alți reclamanți, ce au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

În conformitate cu dispozițiile art. 59 din C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Incidența acestui text legal reclamă existența unui drept ori a unei obligații comune sau situația ca acestea să izvorască din aceeași cauză, ori ca între ele să existe o strânsă legătură.

În cauză sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, atât timp cât drepturile reclamate au aceeași cauză și legătura strânsă care există între ele este necontestată.

La momentul sesizării instanței (03.02.2023), art. 269 din Codul muncii avea următorul conținut:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul [...]sau reședința ori, după caz, sediul.

(3) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți".

Așadar, fiind întrunite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Față de raportul juridic litigios inițial, rezultă că prima instanță sesizată a fost în mod legal învestită să judece cauza, raportat la domiciliul unuia dintre reclamanți (O.), situat în Municipiul Oradea, județul Bihor.

Mai mult, disjungerea este o măsură procesuală care poate fi luată pentru buna administrare a judecății, dar cauza disjunsă rămâne în competența instanței legal învestite.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) și (3) din Codul muncii, raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.