ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1522/2024

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 09.05.2023, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. și MM. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București, Tribunalul București, Judecătoria Sector 6 București, Judecătoria Sector 2 București, Judecătoria Sector 1 București, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curtea de Casație și Justiție, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanței: obligarea pârâților la acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar, pentru fiecare an, începând cu iulie 2022 și până în prezent, precum și pentru viitor a câte 10 zile pe an concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea din funcție a reclamanților, concediu de odihnă suplimentar pe an, proporțional cu perioada efectiv lucrată, precum și obligarea pârâților la plata indemnizației de concediu aferentă acestor zile, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

Prin întâmpinările depuse la dosar s-au invocat excepția de necompetență teritorială, excepția lipsei calității procesual pasive, excepția prescripției.

La data de 21 noiembrie 2023, la primul termen de judecată în dosarul nr.

2550/99/2023 al Tribunalului Iași, instanța a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. și MM. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București, Tribunalul București, Judecătoria Sector 6 București, Judecătoria Sector 2 București, Judecătoria Sector 1 București, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curte de Casație și Justiție și expert Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, formând câte un dosar pentru fiecare reclamant în parte.

S-a format dosarul nr. x/2023, având ca obiect "obligație de a face", iar ca părți pe reclamanta G., iar ca pârâți Tribunalul București, Curtea de Apel București, Înalta Curte de Casație și Justiție, expert Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentința civilă nr. 2353 din 05 decembrie 2023, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Constanța.

În esență, Tribunalul Iași a reținut că în conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar competența instituită de art. 269 alin. (2) din Codul muncii reprezintă o competență exclusivă.

Totodată instanța a reținut că reclamanta are domiciliul în București, aflat în circumscripția Tribunalului București, iar în cauza dedusă judecății, sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., întrucât reclamanta este grefier în cadrul Tribunalului București, astfel că dosarul va fi înaintat spre competentă soluționare unei instanțe judecătorești de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care reclamanta își desfășoară activitatea - respectiv Tribunalul Constanța.

De asemenea, instanța a constatat că în cauză nu se pune problema unei coparticipări procesual active deoarece pentru realizarea coparticipării procesuale, legea impune o singură condiție: ca obiectul pricinii să fie un drept sau o obligație comună a părților ori ca drepturile și obligațiile lor să aibă aceeași cauză juridică. Or, în speță, drepturile salariale ale reclamanților sunt drepturi individuale, și chiar dacă problema juridică ar putea fi aceeași, ele nu au aceeași cauză, a apreciat instanța.

Prin urmare, Tribunalul Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 2241 din 20.06.2024, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul G. deținea, la data formulării cererii de chemare în judecată, calitatea de grefier în cadrul Tribunalului București și a dedus judecății un litigiu de muncă.

Totodată, a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea grefierul care are calitate de reclamant al unei pricini iar, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea grefierul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanței. Reclamantul, având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie și o competență teritorială alternativă (facultativă), ceea ce corespunde denumirii marginale a textului; această alegere însă a uneia dintre instanțele competente dintre cele prevăzute de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie exercitată de reclamantă la data sesizării instanței.

Prin urmare, a reținut tribunalul, dacă reclamantul grefier se adresează instanței la care își desfășoară activitatea, necompetența teritorială de ordine publică instituită de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, astfel cum prevede art. 130 alin. (2) din același cod. Dacă însă grefierul, reclamant într-o cerere de chemare în judecată, se adresează unei alte instanțe decât cea aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, așadar, unei instanțe care se află în circumscripția unei curți de apel care nu este învecinată cu curtea de apel în cadrul căreia se află instanța unde acesta activează, atare situație se circumscrie unei excepții de necompetență de ordine privată.

Așadar, tribunalul a reținut că sancționarea nerespectării competenței facultative stabilite prin art. 127 alin. (1) C. proc. civ. poate avea loc în condițiile invocării excepției de necompetență teritorială, conform dispozițiilor art. 130 alin. (3) din același cod, respectiv de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Întrucât nu sunt incidente în speță norme de competență exclusivă, de ordine publică, numai pârâții aveau posibilitatea să invoce excepția de necompetență teritorială relativă, iar nu și instanța.

Instanța a mai arătat că dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii permit derogarea de la normele de competență teritorială exclusivă în caz de coparticipare procesuală activă, dar numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 59 C. proc. civ., potrivit cărora coparticiparea procesuală activă este permisă dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile părților au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

De asemenea, instanța a reținut că deși reclamantul a invocat drepturi proprii rezultate din raporturile de serviciu derulate în cadrul pârâtei, se constată existența unei legături suficient de strânse cu drepturile proprii ale celorlalți reclamanți solicitate în contradictoriu cu aceiași pârâți pentru a justifica judecarea acestora împreună, din moment ce premisa drepturilor pretinse este aceeași pentru toți reclamanții, care invocă în esență împrejurarea că lucrează în aceleași condiții de muncă, iar hotărârea asupra uneia dintre cererile reclamanților este de natură să influențeze hotărârea asupra alteia, neputându-se reține că fiecare dintre reclamanți solicită drepturi izvorâte din propriul raport de muncă derulat cu angajatorul, din moment ce aceștia invocă aceeași situație juridică.

Prin urmare, Tribunalul Constanța a reținut că față de existența coparticipării procesuale active, prorogarea de competență teritorială a Tribunalului Iași devine incidentă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Iași competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Iași și Tribunalul Constanța, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. de dosar x/2023, instanța a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai multe persoane, prin care reclamanții au solicitat acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar, și obligarea pârâților la plata indemnizației de concediu aferentă acestor zile.

Prin încheierea de ședință din 21.11.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iași a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantul G., cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/2023.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Pornind de la acest text de lege, Înalta Curte constată că unul dintre reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea conflictului de muncă avea domiciliul sau locul de muncă în circumscripția Tribunalului Iași. În privința acestui reclamant, tribunalul a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că între drepturile pretinse de reclamanți prin aceeași cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competență în privința reclamanților care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat inițial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiții, în privința cererii formulate de reclamantul din prezenta cauză, a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului Iași, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu reclamanții al căror domiciliu sau loc de muncă se află în circumscripția acestei instanțe.

Împrejurarea că Tribunalul Iași a disjuns ulterior cererea reclamantului din prezenta cauză, nu conduce la pierderea competenței sale teritoriale în privința acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2024.