ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1158/2024

Ședința publică din data de 23 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 09.05.2023, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. și MM. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București, Tribunalul București, Judecătoria Sector 6 București, Judecătoria Sector 2 București, Judecătoria Sector 1 București, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curtea de Casație și Justiție, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanței: obligarea pârâților la acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar, pentru fiecare an, începând cu iulie 2022 și până în prezent, precum și pentru viitor, a câte 10 zile pe an concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea din funcție a reclamanților, proporțional cu perioada efectiv lucrată, precum și obligarea pârâților la plata indemnizației de concediu aferentă acestor zile, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

Prin întâmpinările depuse la dosar s-au invocat excepția de necompetență teritorială (Tribunalul Vâlcea), excepția lipsei calității procesuale pasive (Înalta Curte de Casație și Justiție), excepția prescripției.

La 21 noiembrie 2023, Tribunalul Iași a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. și MM. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București, Tribunalul București, Judecătoria Sector 6 București, Judecătoria Sector 2 București, Judecătoria Sector 1 București, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curte de Casație și Justiție și expert Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, urmând a se forma câte un dosar pentru fiecare reclamant în parte.

S-a format dosarul nr. x/2023, având ca obiect "obligație de a face", iar ca părți pe reclamantul E., iar ca pârâți Tribunalul București, Curtea de Apel București, Înalta Curte de Casație și Justiție, expert Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentința civilă nr. 2350/05.12.2023, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, în raport de art. 269 alin. (2) Codul Muncii.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut, în esență, că, reclamantul E. are domiciliul în localitatea București, aflată în circumscripția Tribunalului București.

Totodată s-a reținut că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., întrucât reclamantul este grefier în cadrul Tribunalului București, astfel că dosarul va fi înaintat spre competentă soluționare unei instanțe judecătorești de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea - respectiv Tribunalului Constanța.

În opinia instanței, în cauză nu se pune problema unei coparticipări procesual active. Pentru realizarea coparticipării procesuale legea impune o singură condiție: ca obiectul pricinii să fie un drept sau o obligație comună a părților ori ca drepturile și obligațiile lor să aibă aceeași cauză juridică. În speță, drepturile salariale ale reclamanților sunt drepturi individuale, și chiar dacă problema juridică ar putea fi aceeași, ele nu au aceeași cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 30.01.2024.

La termenul de judecată din 01.04.2024, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța, pe care a reținut-o spre soluționare.

Prin sentința civilă nr. 1059 din 01.04.2024, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu și a declinat competența teritorială de soluționarea a cauzei civile formulate de reclamantul E. în favoarea Tribunalului Iași. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, reclamantul E. deținea, la data formulării cererii de chemare în judecată, calitatea de grefier în cadrul Tribunalului București și a dedus judecății un litigiu de muncă.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea grefierul care are calitate de reclamant al unei pricini iar, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea grefierul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanței.

Reclamantul având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie și o competență teritorială alternativă (facultativă), ceea ce corespunde denumirii marginale a textului; această alegere însă a uneia dintre instanțele competente dintre cele prevăzute de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie exercitată de reclamant la data sesizării instanței.

Prin urmare, dacă reclamantul grefier se adresează instanței la care își desfășoară activitatea, necompetența teritorială de ordine publică instituită de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, astfel cum prevede art. 130 alin. (2) din același cod.

Dacă însă grefierul, reclamant într-o cerere de chemare în judecată, se adresează unei alte instanțe decât cea aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, așadar, unei instanțe care se află în circumscripția unei curți de apel care nu este învecinată cu curtea de apel în cadrul căreia se află instanța unde acesta activează, atare situație se circumscrie unei excepții de necompetență de ordine privată.

Prin urmare, sancționarea nerespectării competenței facultative stabilite prin art. 127 alin. (1) C. proc. civ. poate avea loc în condițiile invocării excepției de necompetență teritorială, conform dispozițiilor art. 130 alin. (3) din același cod, respectiv de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

În continuare, instanța mai reține că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului, alin. (3) al aceluiași articol stabilind că dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

În cauză, acțiunea introductivă de instanță având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulți reclamanți, alături de reclamantul E., fiind îndeplinite astfel condițiile art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, în virtutea cărora mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În atare situație, devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, ce recunosc competență de soluționare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiași articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanții aflați în coparticipare procesuală facultativă.

Prin urmare, întrucât reclamanta A. domicilia în Pașcani, jud. Iași, ceea ce a atras competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, tribunalul apreciază că pentru motivele expuse anterior (în acest sens fiind considerente deciziei nr. 243/2020 pronunțată de ICCJ, pe care instanța și le însușește pe deplin), această instanță era competentă să soluționeze și cererea reclamantului E., Tribunalul Constanța nefiind, prin urmare, competent teritorial sub acest aspect.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Iași competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Iași și Tribunalul Constanța - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. de dosar x/2023, instanța a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai multe persoane, prin care reclamanții au solicitat acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar, și obligarea pârâților la plata indemnizației de concediu aferentă acestor zile.

Prin încheierea de ședință din 21.11.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iași a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantul E., cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/2023.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că unul dintre reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea conflictului de muncă, respectiv A., are domiciliul în circumscripția Tribunalului Iași. În privința acestei reclamante, tribunalul a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că între drepturile pretinse de reclamanți prin aceeași cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competență în privința reclamanților care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat inițial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiții, în privința cererii formulate de reclamantul din prezenta cauză, a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului Iași, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu reclamanții al căror domiciliu sau loc de muncă se află în circumscripția acestei instanțe.

Împrejurarea că Tribunalul Iași a disjuns ulterior cererea reclamantului din prezenta cauză, nu conduce la pierderea competenței sale teritoriale în privința acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2024.