ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2024

HOTĂRÂRE

28.05.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 28 mai 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1) Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 14 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C. și D., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți si Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:

- obligarea pârâților la acordarea unui număr de: 110 zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2012 - 2022 (câte 10 zile pentru fiecare an), la care este îndreptățit reclamantul A.; 90 de zile de concediu de odihnă suplimentar aferent perioadei 2014-2022, la care este îndreptățită reclamanta B. și 30 de zile de concediu de odihnă suplimentar, la care sunt îndreptățiți reclamanții D. și C.;

- obligarea pârâților la acordarea, și pentru viitor, a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea din funcție a reclamanților;

- obligarea pârâților la plata indemnizației de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatorii începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

În ședința publică din data de 15 ianuarie 2024, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței sale teritoriale.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

2.1) Prin sentința civilă nr. 32 din 15 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, județ Mehedinți și a mai reținut că în cauză nu sunt incidente disp. art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ci devin incidente prevederile art. 269 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii, raportat la art. 94 și 95 din C. proc. civ.

2.2) La data de 13 februarie 2024, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub același număr de dosar, care, prin sentința nr. 655/2024 din 02 aprilie 2024, constatând că Tribunalul Vâlcea este competent teritorial să soluționeze cauza, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut dispozițiile art. 127 alin. (1)-(2

) și alin. (3) C. proc. civ., ale art. 269 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, însă, având în vedere că reclamanții nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la instanța superioară acesteia, a apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, întrucât cererea a fost introdusă împotriva parchetului de pe lângă instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul Mehedinți) în speță, a apreciat că este atrasă incidența art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)

si alin. (3) C. proc. civ., în continuare, fiind reținute considerentele instanței de contencios constituțional din paragraful 47 al Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018.

Cu alte cuvinte, a reținut că norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate.

În speță, reclamanții au învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Vâlcea, aflat în circumscripția Curții de Apel Pitesti, instanța constatând, astfel, că reclamanții și-au manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) și (3) C. proc. civ., determinând competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată, reținându-se, totodată, că dispozițiile art. 127 alin. (2) și (3) C. proc. civ. sunt de ordine privată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență.

Constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina și și-au declinat reciproc competența, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din același cod, va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, pentru următoarele considerente:

Instanța a fost învestită cu un litigiu în materia conflictelor de muncă, formulat de reclamanți, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, iar competența aparține, potrivit art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, tribunalului în a cărui circumscripție își au domiciliul sau reședința reclamanții.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că dispoziile legale care reglementează competența teritorială în materia litigiilor de muncă sunt de ordine publică, iar nu privată, întrucât tind să protejeze partea considerată vulnerabilă în raportul juridic dedus judecății, și anume salariatul. Aceste norme sunt instituite, astfel, în considerarea unui interes public, părțile neavând posibilitatea de a deroga.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în forma modificată potrivit Legii nr. 310/2018, aplicabilă cauzei: "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar, potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care își acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Se reține că Legea nr. 310/2018 a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea, dispozițiile aplicându-se în mod corespunzător și procurorilor.

În speță, astfel cum deja s-a reținut, reclamanții sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., întrucât competența de soluționare a cauzei nu aparține instanței pe lângă care funcționează unitatea de parchet unde reclamanții își desfășoară activitatea (Judecătoria Drobeta Turnu Severin) și nici unei instanțe inferioare acesteia care, de altfel, nici nu există în sistemul de justiție românesc.

Totodată, nici dispozițiile art. 127 alin. (2

) C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât acestea vizează calitatea de parte în proces a instanței de judecată; or, în cauză, calitatea de pârât o au unitățile de parchet, care nu face parte din categoria instanțelor de judecată, dispozițiile articolului precitat fiind de strictă interpretare.

În ceea ce privește Decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale, se constată că aceasta nu se aplică și în speța de față, întrucât la data înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului Vâlcea- 14 decembrie 2022, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. fusese modificat prin Legea nr. 310/2018, iar considerentele acesteia nu vizează situația din cauza pendinte.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Mehedinți, ca instanță de la domiciliul reclamanților, este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, conform art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.