ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1141/2024

Ședința publică din data de 22 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 9 mai 2023, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. și MM. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București, Tribunalul București, Judecătoria Sector 6 București, Judecătoria Sector 2 București, Judecătoria Sector 1 București, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanței obligarea pârâților la acordare unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar, pentru fiecare an, începând cu iulie 2022 și până în prezent, precum și pentru viitor a câte 10 zile pe an concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea din funcție a reclamanților, concediu de odihnă suplimentar pe an, proporțional cu perioada efectiv lucrată, precum și obligarea pârâților la plata indemnizației de concediu aferentă acestor zile, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

Prin întâmpinările depuse la dosar s-au invocat excepția de necompetență teritorială (Tribunalul Vâlcea), excepția lipsei calității procesual pasive (Înalta Curte de Casație și Justiție) și excepția prescripției extinctive.

La 21 noiembrie 2023, fiind primul termen de judecată, în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Iași, instanța a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. și MM. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București, Tribunalul București, Judecătoria Sector 6 București, Judecătoria Sector 2 București, Judecătoria Sector 1 București, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, urmând a se forma câte un dosar pentru fiecare reclamant în parte.

S-a format dosarul nr. x/2023, având ca obiect "obligație de a face", iar ca părți pe reclamanta JJ. și pe pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel București, Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În dosarul nou format, având ca parte reclamantă pe JJ., la termenul de la 21 noiembrie 2023, instanța a verificat din oficiu competența și a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași, excepție pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 2358 din 5 decembrie 2023 și a declinat în favoarea Tribunalului Constanța competența soluționării cererii.

În esență, Tribunalul Iași a reținut caracterul exclusiv al competenței teritoriale reglementate de art. 269 alin. (2) Codul muncii și incidența prevederilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.. A constatat că, față de faptul că reclamanta are domiciliul în Municipiul București, aflat în circumscripția Tribunalului București și reclamanta este grefier în cadrul aceluiași tribunal, este competentă o instanța judecătorească de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, respectiv Tribunalul Constanța. A mai reținut că nu există coparticipare procesuală activă.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Constanța, secția I civilă.

La termenul de la 29 aprilie 2024, Tribunalul Constanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 1479 din aceeași dată, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

În esență, Tribunalul Constanța a reținut că reclamanta JJ. deținea, la data formulării cererii de chemare în judecată, calitatea de grefier în cadrul Tribunalului București și a dedus judecății un litigiu de muncă. A mai reținut că autoarea demersului judiciar nu a sesizat instanța în cadrul căreia își desfășoară activitatea pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ. și a constatat că excepția de necompetență ar fi de ordine privată. Față de prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii raportat la art. 59 C. proc. civ. și apreciind că obiectul procesului este un drept comun tuturor reclamanților, Tribunalul Constanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Iași, secția I civilă și Tribunalul Constanța, secția I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2023, instanța a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai multe persoane, prin care reclamanții au solicitat acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar și obligarea pârâților la plata indemnizației de concediu aferentă acestor zile.

Prin încheierea de ședință din 21 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iași a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanta JJ., cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/2023.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că unul dintre reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea conflictului de muncă, respectiv A., avea domiciliul în Municipiul Pașcani, Județul Iași, aflat în circumscripția Tribunalului Iași. În privința acestei reclamante, tribunalul a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, instanța supremă reține că între drepturile pretinse de reclamanți prin cererea de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competență în privința reclamanților care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat inițial, în temeiul art. 269 alin. (3) Codul muncii.

În aceste condiții, în privința cererii formulate de reclamanta din prezenta cauză, a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului Iași, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu reclamanta al cărei domiciliu se află în circumscripția acestei instanțe.

Împrejurarea că Tribunalul Iași a disjuns ulterior cererea reclamantei din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenței sale teritoriale în privința acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2024.