ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1294/2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

La data de 21 noiembrie 2023 s-a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. și MM. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București, Tribunalul București, Judecătoria Sector 6 București, Judecătoria Sector 2 București, Judecătoria Sector 1 București, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert, formându-se câte un dosar pentru fiecare reclamant în parte.

A fost format dosarul nr. x/2023 cu privire la reclamanta N. și pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel București, Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentința civilă nr. 2356/2023 din 5 decembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Iași – secția I Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că art. 269 alin. (2) Codul muncii instituie o competență exclusivă, pe care părțile nu o pot înlătura, necompetența în acest caz fiind una de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

De asemenea, s-a constatat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., întrucât reclamanta este grefier în cadrul Tribunalului București, dosarul impunându-se a fi înaintat spre competentă soluționare unei instanțe judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea – respectiv Tribunalului Constanța.

S-a mai reținut că nu există coparticipare procesuală activă având în vedere că, în speță, drepturile salariale ale reclamanților sunt drepturi individuale, neavând aceeași cauză.

Prin sentința civilă nr. 1270 din 12 aprilie 2024 pronunțată de Tribunalul Constanța – secția I Civilă a fost admisă excepția necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași – secția I Civilă. De asemenea, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că, deși art. 269 alin. (2) Codul muncii reglementează în mod expres competența teritorială exclusivă în privința litigiilor de muncă, alin. (3) al aceluiași articol permite derogarea în caz de coparticipare procesuală activă.

Cu privire la îndeplinirea a condițiilor art. 59 C. proc. civ., s-a constatat existența unei legături suficient de strânse cu drepturile proprii ale celorlalți reclamanți solicitate în contradictoriu cu aceeași pârâtă, pentru a justifica judecarea acestora împreună, din moment ce izvorul drepturilor pretinse este reprezentat de aceleași dispoziții legale.

De asemenea, s-a reținut că excepția necompetenței teritoriale întemeiată pe dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu putea fi invocată din oficiu de instanță, ci numai de către pârâți prin întâmpinare.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași – secția I Civilă, pentru următoarele considerente:

Prin cererea inițială înregistrată sub nr. x/2023, din care s-a disjuns cauza privind reclamanta N., ce a generat prezentul conflict de competență, reclamanții, având calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex, au învestit Tribunalul Iași cu un conflict de muncă.

Reclamanții au justificat sesizarea Tribunalului Iași prin raportare la domiciliul reclamantei A., stabilit în Pașcani, județul Iași.

Se reține că reclamanții au promovat o acțiune comună având ca obiect acordarea unui număr de 10 zile de concediu de odihnă suplimentar începând cu iulie 2022 și pentru viitor, precum și plata indemnizației de concediu corespunzătoare acestor zile, actualizate cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale aferente, în temeiul dispozițiilor art. 65 și 73 din Legea nr. 567/2004 și ale H.G. nr. 250/1992.

Raportat la obiectul său, acest litigiu face parte din categoria celor date de lege în competența jurisdicției muncii, astfel cum este definită de art. 266 din Codul muncii.

Conform art. 269 alin. (2) Codul muncii, "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.", competența teritorială a instanței de dreptul muncii fiind de ordine publică.

În egală măsură, se reține că, potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, "Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți."

Or, dispozițiile art. 59 C. proc. civ. prevăd că, "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte daca obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

Rezultă astfel că litisconsorțiul procesual există în situația în care calitatea de reclamant sau de pârât este deținută de mai multe persoane fizice sau juridice, reprezentând aplicația în plan procesual a pluralității subiectelor raportului juridic civil de drept substanțial sau când există o strânsă legătură între drepturile și obligațiile mai multor persoane.

Pentru existența coparticipării procesuale este necesară, așadar, pe lângă pluralitatea de părți aflate pe aceeași poziție procesuală, și condiția ca obiectul procesului să fie un drept sau o obligație comună ori ca drepturile sau obligațiile lor să aibă aceeași cauză sau ca între drepturile și obligațiile părților să existe o strânsă legătură.

În cauză, se constată că sunt îndeplinite condițiile privind coparticiparea procesuală activă, obiectul procesului fiind reprezentat de dobândirea unor drepturi între care există o strânsă legătură, solicitându-se acordarea unui număr de 10 zile de concediu de odihnă suplimentar începând cu iulie 2022 și pentru viitor, precum și plata indemnizației de concediu corespunzătoare acestor zile, în temeiul dispozițiilor art. 65 și 73 din Legea nr. 567/2004 și ale H.G. nr. 250/1992.

Astfel conturat raportul juridic litigios inițial, din care au făcut parte și reclamanții ale căror cereri au fost disjunse, dat fiind că unul dintre reclamanții inițiali domiciliază în Pașcani, județul Iași, se impune concluzia că, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul Iași a fost în mod legal învestit să soluționeze cererea reclamantei N..

Nu în ultimul rând, potrivit dispozițiilor art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, "În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității."

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași – secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași – secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2024.