ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1005/2024

HOTĂRÂRE

14.05.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1005/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 31 ianuarie 2023 pe rolul Tribunalului Bihor sub dosar nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SIBIU, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VASLUI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL HUNEDOARA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MUREȘ, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, au solicitat ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, instanța să dispună: obligarea pârâților la acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar pe an, aferent perioadei 2018 - 2022, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant în perioada de referință, precum și pentru viitor, a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar pe an, până la eliberare din funcție a tuturor reclamanților, proporțional cu perioada efectiv lucrată; obligarea pârâților la plata indemnizației de concediu aferentă acestor zile, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului și până Ia plata efectivă.

În drept au fost invocate dispozițiile: art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 (art. 209 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2022), art. 1 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii cu nr. 325 din 2005, art. 278 alin. (2) din Codul muncii, H.G. nr. 250/1992 (Cap II art. 18), Decizia nr. 3/2022 din 07 februarie 2022 (dosar nr. x/2021) pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, art. 149 din Codul muncii, Hotărârea cu nr. 118/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională, prevede criterii în funcție de care se stabilește cuantumul sporului pentru condiții vătămătoare, raportat la dispozițiile art. 23 Legii nr. 153/2017.

La 21 februarie 2023 pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 31.01.2020 și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul G. ca neîntemeiată.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la 5 octombrie 2023 note de ședință prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 31.01.2020, și pe fond, respingerea acțiunii promovate de reclamanții A. ș.a., ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 5 octombrie 2023 în dosarul nr. x/2023 instanța a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată în privința reclamanților C., D., E., F., G., H., I., J., formarea unor noi dosare în care s-a fixat termen de judecată la 2 noiembrie 2023.

De asemenea, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor.

Prin sentința civilă nr. 1093/LM/2023 din 16 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Bihor, invocată din oficiu, și în consecință, a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta H., în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SIBIU, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MUREȘ, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în favoarea Tribunalului Mureș.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bihor a reținut că reclamanta are calitatea de procuror, desfășurându-și activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, iar competența teritorială de a judeca prezenta cauză având ca obiect drepturi salariale se determină conform art. 269 alin. (2) Codul muncii, potrivit căruia cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

În condițiile în care reclamanta își are domiciliul în Sângeorgiu de Mureș, jud. Mureș, s-a apreciat că, în speță, competența teritorială de a judeca cererea de chemare în judecată formulată îi revine tribunalului de la domiciliul reclamantei.

Învestit prin declinare, Tribunalul Mureș a constatat că reclamanta H., care a formulat cererea de chemare în judecată alături de alte persoane, avea, la data introducerii acțiunii, calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, aceasta fiind situată în raza Tribunalului Sibiu, aspecte care rezultă chiar din mențiunile referitoare la calitatea reclamanților, ce se regăsesc în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

S-a arătat că reclamanții au sesizat Tribunalul Bihor, ca fiind instanță situată în raza unei curți de apel învecinate, în conformitate cu dispozițiile art. 127 C. proc. civ., iar litigiul dedus judecății are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamanții, între care și reclamanta H. solicită în contradictoriu cu pârâții obligarea acestora din urmă la acordarea unor zile de concediu de odihnă suplimentar și la plata unor drepturi bănești despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi de natură salarială (indemnizații de concediu).

Tribunalul Mureș a reținut că acțiunea introductivă prin care reclamanții, în calitate de salariați, pretind angajatorului drepturile salariale (privite lato sensu) se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, context în care sunt aplicabile dispozițiile art. 59 C. proc. civ., referitoare la coparticiparea procesuală facultativă.

A apreciat că Tribunalul Bihor a fost în mod corect sesizat, motiv pentru care luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă și consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării competenței de soluționare a cauzei, în condițiile în care nu s-a constatat lipsa coparticipării procesuale.

Subsidiar, a menționat că și în condițiile în care această teză nu ar fi acceptată, oricum, Tribunalul Mureș nu ar fi competent să soluționeze prezenta pricină, întrucât nu sunt întrunite cerințele art. 269 alin. (2) din Codul muncii. Potrivit acestui text legal, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

S-a arătat că reclamanta locuia la data introducerii cererii de chemare în judecată, în municipiul Sibiu, unde avea și reședința stabilită în mod legal, iar locul său de muncă se afla în aceeași localitate, așa încât, în conformitate cu art. 269 alin. (2) din Codul muncii, Tribunalul Sibiu ar putea fi instanța competentă teritorial să soluționeze pricina, dacă s-ar aprecia că această competență nu este câștigată în favoarea Tribunalului Bihor.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 535/2024 din 19 martie 2024, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția Civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș și a fost declinată competență de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Bihor, secția I civilă, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că mai mulți reclamanți, printre care și reclamanta din prezenta cauză, H., au învestit Tribunalul Bihor cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâți fiind PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SIBIU, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VASLUI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL HUNEDOARA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MUREȘ, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Acțiunea introductivă inițială prin care reclamanții, în calitate de procurori, au solicitat obligarea angajatorului la acordarea unor zile de concediu de odihnă suplimentar și la plata unor drepturi bănești despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi de natură salarială (indemnizații de concediu) se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, context în care sunt aplicabile dispozițiile art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală facultativă.

Înalta Curte subliniază că, în cazul cererilor formulate de mai mulți reclamanți, art. 269 alin. (3) Codul muncii instituie excepția conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Se constată că la data de 5 octombrie 2023, la primul termen de judecată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Bihor a reținut că este instanță competentă general, material și teritorial a judeca acțiunea în ceea ce-i privește pe reclamanții A. și B.; a dispus disjungerea cererii reclamantei H. și constituirea prezentului dosar, cu numărul x/2023, în cadrul căruia Tribunalul Bihor a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, reținând incidența prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și împrejurarea că reclamanta are domiciliul din circumscripția Tribunalului Mureș.

Este de menționat că soluția disjungerii, ca măsură de administrare judiciară, pentru a se justifica ulterior măsura declinării competenței de soluționare a raporturilor juridice individuale la instanța pretinsă a fi cea de la domiciliul reclamantei, nu poate să atragă pierderea competenței instanței inițial învestite, cu ignorarea coparticipării procesuale active.

Astfel, luarea măsurii disjungerii nu putea să atragă și consecința pierderii competenței instanței inițial învestite (Tribunalul Bihor) în ceea ce privește soluționarea dosarului disjuns, în cauză având loc o consolidare a competenței teritoriale, în condițiile în care nu s-a constatat lipsa coparticipării procesuale active.

Pentru rațiunile înfățișate, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.