ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17 mai 2023 pe rolul Tribunalului Vrancea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților A, B și societatea C S.A. la plata sumei de 2.830.487 lei, cu titlu de despăgubiri materiale pentru prejudiciul reprezentând lipsa de folosință prin indisponibilizare a utilajului D 08-275 UM nr. 941 în perioada 01.01.2020-31.12.2022 (36 de luni), a utilajului D – SSP 2005-SWR nr. 813 în perioada 01.01.2020-27.01.2022 (24 luni și 18 zile), și a vagonului UYKS nr. 40539574016-1 pentru perioada 01.01.2020-31.03.2022 (27 de luni), avariate în accidentul feroviar din data de 02.08.2014 produs în Halta E, de care se fac răspunzători pârâții conform sentinței penale nr. 402/21.03.2019 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. x/231/2016, definitivă prin decizia nr. 1318/19.11.2019 a Curții de apel Galați.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 566 din 16 noiembrie 2023, Tribunalul Vrancea a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate S.A. prin Sucursala Regională de Căi Ferate Galați, în contradictoriu cu pârâții A, B și S.C. C S.A. și a obligat pe pârâți la plata, în solidar, a sumei de 2.830.487 lei, reprezentând lipsă folosință utilaje și vagon.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 106/A din 30 mai 2024, Curtea de Apel Galați – Secția I civilă a admis apelul formulat de pârâta S.C. C S.A. împotriva sentinței civile nr. 566 din 16 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Vrancea, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâții S.C. C S.A., A și B și a obligat pe intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 15 954,94 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 106/A din 30 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția I civilă, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. prin Sucursala Regională de Căi Ferate Galați a declarat recurs. Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 431 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a principiului efectului pozitiv al lucrului judecat stabilit prin decizia civilă nr. 87/2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/91/2020, cu referire la sentința penală nr. 402/2019 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. x/231/2016. În esență, instanța de apel a constatat că, ulterior perioadelor avute în vedere prin hotărârile judecătorești anterior menționate (prin care s-a acordat contravaloare lipsă folosință în intervalul 01.01.2015-31.12.2016, respectiv 01.01.2017-31.12.2019), între părți au intervenit noi înțelegeri (protocolul nr. 2/515/2019 privind repararea mașinii SSP 2005-SWR nr. 813 și a vagonului tehnologic UYKS nr. 405395740161 și Convenția de eșalonare a datoriei, din luna august 2021) și că, în urma celor două convenții, s-au creat noi raporturi juridice. Or, la data promovării prezentei acțiunii, raporturile juridice dintre părți cu privire la lipsa de folosință erau reglementate pe cale judecătorească prin decizia civilă nr. 87/16.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/91/2020, menținută prin decizia nr. 2625/07.12.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâri ulterioare protocolului nr. 2/515/2019 privind repararea mașinii SSP 2005-SWR nr.813 și a vagonului tehnologic UYKS nr. 405395740161 și Convenției de eșalonare a datoriei, din luna august 2021, astfel încât, ceea ce s-a stabilit prin această decizia rămasă definitivă cu privire la lipsa de folosință, lasă fără efecte înțelegerile/raporturile anterioare, în caz contrar încălcându-se principiul efectului pozitiv al lucrului judecat. Recurenta-reclamantă a precizat că, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței penale nr. 402/21.03.2019 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. x/231/2016, contravaloarea lipsei de folosință prin indisponibilizarea utilajelor a fost inițial calculată, în cazul celor trei bunuri, pentru perioada 01.01.2015-31.12.2016. Or, având în vedere că și ulterior datei de 31.12.2016 utilajele au rămas indisponibilizate, apreciază că pârâții trebuie să o despăgubească în baza aceluiași raționament juridic potrivit căruia aceștia au fost obligați la plată prin sentința penală – acesta fiind considerentul acțiunii prin care a solicitat contravaloarea lipsei de folosință pentru anii 2017-2019. Astfel, prin decizia civilă nr. 87/2022 pronunțată în dosarul nr. x/91/2020, Curtea de Apel Galați a obligat pe pârâți la plata sumei de 3.541.530 lei (contravaloare lipsă folosință pentru ani 2017-2019), reținând că, față de efectul produs de sentința penală nr. 402/2019 pronunțată de Judecătoria Focșani, există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește calificarea drept faptă ilicită (delict civil) pentru accidentul feroviar din 02.08.2014, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția autorilor - ținuți a răspunde pentru acoperirea prejudiciului, precum și existența aceleiași obligații pentru persoana juridică, în calitate de parte responsabilă civilmente. În sensul celor deja arătate, Curtea de Apel Galați a reținut că prima formă de reparație este în natură – ceea ce ar fi însemnat fie repararea utilajelor, fie înlocuirea cu unele identice (ceea ce, în speță, nu s-a realizat). Cu privire la prejudiciu, Curtea de Apel Galați a stabilit că singura diferență între litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/231/2016 și litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/91/2020 este perioada pentru care se solicită despăgubiri. Astfel, având în vedere autoritatea de lucru judecat, s-a concluzionat că, dacă pe primii doi ani (2015-2016) lipsa de folosință este în sumă totală de 2.361.020 lei, rezultă că pentru următorii trei (2017-2019) valoarea acestui prejudiciu este de 3.541.530 lei. Curtea a mai reținut că ,,pentru dovedirea acestui prejudiciu, reclamanta este suficient să afirme existența lui, rezultată din lipsa utilajelor, pentru că fiind vorba de un fapt negativ, el nu poate fi dovedit ca atare. Le rămâne pârâților să dovedească faptul pozitiv contrar, respectiv că au reparat sau înlocuit utilajele distruse în accidentul feroviar”. Or, și în perioada ulterioară celei cuprinse în litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/91/2020 și în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 87/2022, reclamanta a fost lipsită de folosința utilajelor din speță. De aceea, cu prioritate, instanța de fond a reținut că îndreptățirea reclamantei de a solicita despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosință a utilajelor ulterior stabilirii valorii de înlocuire a bunurilor a fost deja tranșată prin decizia civilă nr. 87/2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/91/2020, care face trimitere la cele reținute prin sentința penală nr. 402/2019, astfel că cele stabilite se impun cu putere de lucru judecat și în cauză, instanța neputând aprecia contrar celor deja tranșate. Se reține, așadar, că cele două hotărâri (sentința penală nr. 402/2019 și decizia civilă nr. 87/2022) se impun cu putere de lucru judecat atât cu privire la întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, cât și cu privire la existența prejudiciului constând în lipsa de folosință prin indisponibilizare pentru fiecare din utilaje, ce este pretins pentru o altă perioadă. În acest context, corect a înlăturat instanța de fond apărările întemeiate pe autoritatea de lucru judecat a sentinței penale, apărări potrivit cărora CFR a devenit în baza sentinței penale titulara unui drept de creanță, astfel încât singurele daune care mai pot fi solicitate în principiu sunt daunele interese moratorii, aferente unei sume de bani. Astfel, în mod corect a reținut tribunalul prin sentința de fond că, deși instanța penală a obligat pe pârâți și la plata de despăgubiri reprezentând valoarea de înlocuire a bunului, nu înseamnă că această dispoziție afectează dreptul proprietarului bunului de a solicita în continuare contravaloarea lipsei de folosință a bunului, până la reparare sau înlocuire. Cum partea reclamantă a fost lipsită de posibilitatea achiziționării unui alt bun de același fel care să servească aceleiași utilități, ea se află în aceeași situație de prejudiciu în care este lipsită de folosința bunului. De asemenea, corect a reținut instanța de fond că nu se poate reține împrejurarea stingerii prejudiciului prin convenția de eșalonare a datoriilor din 17.08.2021, întrucât la momentul analizei nu s-a făcut dovada executării integrate a acestei convenții, iar potrivit art. 1615 C. civ., obligațiile se sting prin plată, compensație, confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare. Or, eșalonarea datoriilor nu reprezintă o modalitate de stingere a datoriei.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă C S.A. a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În cuprinsul întâmpinării, intimata-pârâtă a arătat că, urmare a rămânerii definitive a sentinței penale nr. 402/2019, reclamanta „CFR” S.A. a devenit titulara unui drept de creanță, având ca obiect despăgubirile acordate acesteia. În procesul penal, prejudiciul a fost reparat conform art. 1386 alin. (1) C. civ., prin acordarea unei despăgubiri. Prin urmare, obligația de dezdăunare a fost transformată într-o sumă de bani, iar valoarea acesteia a fost stabilită cu titlu definitiv și cuprinde exclusiv valoarea de înlocuire a utilajelor și lipsa de folosință. Fiind transformată prin hotărârea penală definitivă într-o sumă de bani, la modul practic și teoretic, echipamentele nu mai există, astfel că nu mai poate fi solicitată lipsa lor de folosință. De altfel, prin hotărârea penală se stipulează în mod clar faptul că se acordă cu titlu de despăgubire valoarea de înlocuire a utilajelor. Apreciază că aspectele reținute de Curtea de Apel Galați prin decizia recurată sunt fondate, neputându-se considera că reclamanta „CFR” S.A. are dreptul să solicite, la mai bine de 9 ani de la data producerii accidentului, contravaloarea lipsei de folosință pentru niște utilaje a căror distrugere a fost deja reparată prin acordarea despăgubirilor. De asemenea, apreciază ca fiind întemeiată și concluzia conform căreia în speță nu au fost îndeplinite în mod cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale. Invocarea autorității de lucru judecat a hotărârii penale în litigiu nu privește și existența prejudiciului, conform prevederilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., care prevede că „hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.” Astfel cum corect a concluzionat instanța de apel la pag. 12 paragraful 2 din Decizia civilă nr. 106/2024, prejudiciul invocat nu este în legătură de cauzalitate cu fapta de avariere a bunurilor din 2014, tocmai având în vedere faptul că prin sentința penală nr. 402/2019 s-a stabilit deja modalitatea - globală și definitivă - de reparare a prejudiciului, ulterior intervenind înțelegeri între părți cu privire la modalitatea de stingere a acestuia, prin încheierea Convenției de eșalonare. În aceeași măsură, nici autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 87/2022 nu poate fi reținută pentru fundamentarea sumelor solicitate pe calea prezentei acțiuni, de vreme ce hotărârea respectivă vizează o perioadă distinctă pentru care recurenta solicită lipsa de folosință a utilajelor. Bunurile distruse prin incidentul din anul 2014 nu se vor mai reîntoarce niciodată în natură în patrimoniul recurentei, contravaloarea acestora fiind determinată în mod definitiv de instanța penală și părțile convenind asupra modalității de acoperire a prejudiciului. Așadar, nu se poate solicita lipsa de folosință a unor bunuri pentru distrugerea cărora recurenta a fost deja compensată prin hotărârea Judecătoriei Focșani, altfel regăsindu-ne în ipoteza compensării „CFR” S.A. pentru același fapt delictual. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției nulității recursului și a apărărilor formulate prin întâmpinare. Procedura în fața instanței de recurs: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (17 mai 2023), în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind. 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 11 februarie 2025, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursurilor, termen la care instanța a rămas în pronunțare, urmând a se pronunța cu prioritate asupra excepției nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă C S.A. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând recursul formulat, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestuia. Raportat la criticile susținute în cuprinsul său, prin care s-a invocat o greșită aplicare de către instanța de apel a efectului pozitiv al lucrului judecat izvorât din decizia civilă nr. 87/2022 a Curții de Apel Galați pronunțată în dos. nr. x/91/2020, cu referire la sentința penală nr. 402/2019 pronunțată de Judecătoria Focșani în dos. nr. x/2318/2016, examinarea recursului va fi circumscrisă motivului legal de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și nu aceluia indicat de parte (art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.) având în vedere că, în esență, ceea ce se pretinde de către recurentă este încălcarea autorității de lucru judecat a menționatei hotărâri judecătorești (decizia civilă nr. 87/2022 a Curții de Apel Galați) cu prilejul soluționării cauzei în apel. În egală măsură, cele precizate anterior relevă caracterul nefondat al excepției nulității recursului pentru neîncadrare, excepție invocată prin întâmpinarea intimatei. Pornind de la existența în realitatea juridică a acestei hotărâri judecătorești, prin care au fost rezolvate între părți raporturi juridice litigioase legate de dezdăunarea recurentei pentru lipsa de folosință a celor trei utilaje (D 08-275 UM nr. 941, D – SSP 2005-SWR nr. 813 și a vagonului UYKS nr. 40539574016-1) avaritate în accidentul feroviar din 2.08.2014 produs în Halta E, s-a susținut că prin valorificarea corectă a efectului pozitiv al lucrului judecat a deciziei civile nr. 87/2022 a Curții de Apel Galați, o soluție identică ar fi trebuit să fie dată și litigiului pendinte întrucât ceea ce diferă față de litigiul anterior este doar perioada pentru care s-a cerut dezdăunarea lipsei de folosință, în dosarul nr. x/91/2020 fiind solicitată (și acordată) lipsa de folosință pentru perioada 1.01.2017-31.012.2019, în timp ce în cauza de față s-a cerut acordarea lipsei de folosință a celor trei utilaje pentru perioada 1.01.2020-31.12.2022 în cazul primului utilaj, pentru perioada 1.01.2020-27.01.2022 în cazul celui de-al doilea utilaj și pentru perioada 1.01.2020-31.03.2022 în cazul celui de-al treilea utilaj. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, potrivit recurentei, decizia civilă nr. 87/16.03.2022 a Curții de Apel Galați (definitivă prin decizia nr. 2625/7.12.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) este ulterioară Protocolului nr. 2/515/2019 privind repararea mașinii SSP 2005-SWR nr. 813 și a vagonului tehnologic UYKS nr. 40539574016-1 și Convenției de eșalonare a datoriei din luna august 2021, adică a acelor acte juridice care, în viziunea instanței de apel, au creat noi raporturi juridice între părți, împiedicând astfel valorificarea în litigiul de față a lucrului judecat anterior potrivit deciziei civile nr. 87/2022 a Curții de Apel Galați. Aceste critici sunt nefondate. Este adevărat că prin decizia civilă nr. 87/2022 a Curții de Apel Galați – valorificându-se puterea de lucru judecat a sentinței penale nr. 402/21.03.2019 a Judecătoriei Focșani pronunțată în dos. nr. x/231/2016 (definitivă prin decizia penală nr. 1318/19.11.2019 a Curții de Apel Galați) sub aspectul rezolvării date laturii civile a procesului penal, în privința existenței faptei ilicite (accidentul feroviar din 2.08.2014), existenței prejudiciului constând atât în avarierea celor trei utilaje (care a impus înlocuirea lor), cât și în lipsa de folosință acordată pentru perioada 01.01.2015-31.12.2016, a legăturii de cauzalitate și a vinovăției autorilor persoane fizice, dar și a persoanei juridice ca parte responsabilă civilmente – a fost recunoscut dreptul recurentei la despăgubiri pentru lipsa de folosință prin indisponibilizarea acelorași trei utilaje pentru perioada 1.01.2017-31.12.2019, fiind obligați aceiași pârâți chemați în judecată și în litigiul pendinte la plata în solidar a sumei de 3.541.530 lei. Este însă eronată afirmația recurentei că decizia nr. 87/2022 ar constitui actul jurisdicțional care reglementează între părți raporturile juridice cu privire la lipsa de folosință în privința celor trei utilaje, de maniera în care soluția conținută de aceasta s-a impune în mod identic și unor viitoare raporturi juridice litigioase dintre părți pe același subiect, respectiv cauzei pendinte. În realitate, hotărârea judecătorească ce reglementează între părți raporturile juridice de desocotire pentru prejudiciile generate de accidentul feroviar produs la 2.08.2014 în halta F este hotărârea penală menționată anterior, care, sub aspectul rezolvării date laturii civile a procesului penal, a obligat pe inculpații A și B ca, în solidar cu partea responsabilă civilmente C S.A., să plătească părții civile Compania Națională de Căi Ferate S.A. - Sucursala regională de Căi Ferate Galați despăgubiri (dintre cele care interesează litigiul de față) constând în: a) 2.923.807 lei reprezentând valoarea de înlocuire a mașinii de profilat tip D – SSP 2005-SWR nr. 813, inclusiv cheltuieli accesorii și lipsa de folosință prin indisponibilizare pentru perioada 1.01.2015-31.12.2016 ), din care suma de 1.392.893 lei reprezentând valoarea de înlocuire activ); b) 2.356.602 lei reprezentând valoarea de înlocuire mașina de burat tip D 08-275 UM nr. 941 inclusiv cheltuieli accesorii și lipsa de folosință prin indisponibilizare pentru perioada de 1.01.2015-31.12.2016 (sumă din care 1.534.483 lei reprezintă valoarea de înlocuire activ); c) 19.681 lei reprezentând valoarea înlocuire vagon UYKS nr. 40539574016-1 inclusiv cheltuieli accesorii și lipsa de folosință prin indisponibilizare pentru perioada de 1.01.2015 – 31.12.2016 (sumă din care 11.694 lei reprezintă valoarea de înlocuire activ). În limitele acestui cadru jurisdicțional de reglementare a raporturilor litigioase dintre părți, dat de dezlegările sentinței penale nr. 402/21.03.2019 și în completarea dispozițiilor sale – prin care se acordase reclamantei prejudiciul pentru lipsa de folosință prin indisponibilizarea celor trei utilaje doar pentru perioada 01.01.2015- 31.12.2016 -, prin decizia civilă nr. 87/2022 a Curții de Apel Galați a fost despăgubită reclamanta pentru același tip de prejudiciu (lipsa de folosință prin indisponibilizarea celor trei utilaje) și pentru intervalul de timp 1.01.2017-31.12.2019. Această din urmă hotărâre nu acordă despăgubiri pentru o posibilă/pretinsă lipsă de folosință prin indisponibilizarea celor trei utilaje dincolo de anul 2019 când, în baza hotărârii penale, reclamanta a fost despăgubită integral și definitiv pentru prejudiciile rezultate din accidentul feroviar produs la 2.08.2014 (și) prin acordarea valorii de înlocuire a celor trei utilaje în discuție. Prin urmare, decizia civilă nr. 87/2022, ale cărei dezlegări jurisdicționale sunt subordonate celor ale sentinței penale nr. 402/21.03.2019 (a cărei autoritate de lucru judecat o valorifică), nu poate fi invocată cu autoritate de lucru judecat în această nouă acțiune inițiată de reclamantă pentru a obține din nou despăgubiri pentru lipsa de folosință a celor trei utilaje, începând cu 1.01.2020, în vederea adoptării unei soluții similare. Se opune la aceasta tocmai autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale pe care se sprijină decizia nr. 87/2022, respectiv sentința penală nr. 402/21.03.2019 care a tranșat definitiv între părți raporturile juridice litigioase de dezdăunare prin aceea că a acordat reclamantei, pe lângă despăgubirile pentru lipsa de folosință în perioada 01.01.2015-31.12.2016, și valoarea de înlocuire a utilajelor avariate, implementând astfel modalitatea de acoperire a prejudiciului prin echivalent. Or, odată ce a fost despăgubită cu valoarea de înlocuire a bunurilor avariate (moment ce corespunde rămânerii definitive a hotărârii penale) reclamanta nu mai este în drept să pretindă repararea prejudiciilor decurgând din lipsa de folosință a acestora, ci devine – așa cum corect a reținut instanța de apel – titulara unei creanțe a cărei realizare este în diligența ei să o urmărească și să o obțină. Relevant sub aspectul modului în care funcționează efectul lucrului judecat al acestei hotărâri judecătorești nu e data când a fost ea pronunțată, ci tipul de raporturi juridice asupra cărora tranșează și intervalul de timp asupra căruia dispune, observându-se că decizia nr. 87/2020 reglementează între părți raporturi juridice de despăgubire pentru lipsa de folosință prin indisponibilizarea celor trei utilaje avariate pentru perioada 1.01.2017-31.12.2019, așadar anterior și până la momentul rămânerii definitive a hotărârii penale (prin decizia penală nr. 1318/19.11.2019 a Curții de apel Galați, care a menținut soluția din sentința penală nr. 402/21.03.2019 sub aspectul rezolvării date laturii civile a procesului penal) prin care s-a acordat reclamantei valoarea de înlocuire a bunurilor distruse, dată de la care începând, cum s-a arătat mai sus, aceasta nu ar mai putea pretinde și o dezdăunare pentru lipsă de folosință deoarece a obținut o reparație integrală a dreptului său, rămânându-i doar să urmărească recuperarea creanței. Tot pentru aceleași rațiuni, legate de natura raporturilor juridice pe care le reglementează și de intervalul de timp pentru care dispune, se relevă ca fiind eronată susținerea recurentei potrivit căreia decizia nr. 87/16.03.2022, fiind ulterioară Protocolului nr. 2/215/2019 (pentru repararea mașinii D – SSP 2005-SWR nr.813 și a vagonului tehnologic UYKS nr.40539574016-1) și Convenției de eșalonare a datoriei din august 2021, ar lăsa fără efecte aceste înțelegeri/raporturi anterior semnate de părți. Este vorba de noile înțelegeri intervenite între acestea, subsecvent și ca urmare a raporturilor obligaționale create prin sentința penală nr. 402/2019, pe care recurenta și intimata le-au consimțit tocmai spre asigura realizarea creanței/obligației de plată stabilite în beneficiul primeia și în sarcina celei secunde. Or, decizia nr. 87/2022 care acorda recurentei despăgubiri pentru lipsa de folosință prin indisponibilizarea celor trei utilaje pentru perioada 1.01.2017-31.12.2019 tocmai prin valorificarea autorității de lucru judecat a hotărârii penale, nu putea modifica, doar pentru că a survenit ulterior, înțelegerile convenite între cele două persoane juridice menite să asigure realizarea creanței recunoscută în beneficiul recurentei prin sentința penală nr. 402/2019, creanță constituită din sumele datorate în solidar de inculpații persoane fizice și partea responsabilă civilmente (intimata) cu titlu de lipsă de folosință prin indisponibilizare a utilajelor avariate, pentru perioada 1.01.2015-31.12.2016, și valoarea de înlocuire a acestora. În realitate, așa cum corect reține instanța de apel, Protocolul nr. 2/515/2019 și Convenția din 17.08.2021 demonstrează că tocmai în vederea aducerii la îndeplinire a obligațiilor de plată stabilite (și) în sarcina intimatei prin hotărârea penală, între părți au intervenit noi înțelegeri, convenindu-se o obligație „de a face” – de a repara două dintre utilajele avariate în limita unei părți a creanței din sentința penală - și de asemenea, eșalonarea obligației de plată a restului de creanță. În urma acestor două convenții s-au creat noi raporturi juridice între părți iar împrejurarea că intimata nu a respectat deloc sau nu a respectat întocmai noile înțelegeri – ceea ce nu s-a susținut ca atare - ar putea da dreptul reclamantei, cel mult, la o acțiune pentru a obține îndeplinirea exactă sau integrală a noilor obligații asumate de aceasta, însă pe tărâm convențional, iar nu în baza unei noi acțiuni în angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei pentru aceeași faptă ilicită prejudiciabilă (accidentul feroviar din 2.08.2014). Faptul că recurenta a fost lipsită, așa cum susține, de folosința celor trei utilaje și ulterior pronunțării deciziei civile nr. 87/2022 poate fi consecința noilor acte juridice încheiate între părți ulterior pronunțării hotărârii penale sau a nerespectării acestora, însă nu consecința accidentului feroviar. De aceea, este pertinentă observația instanței de apel în sensul că prejudiciul invocat pentru perioada 1.01.2020-31.12.2022 nu se află într-o legătură de cauzalitate cu fapta de avariere a bunurilor în urma accidentului feroviar din 02.08.2014, în contextul în care prin hotărârea penală s-a stabilit modalitatea de reparare a prejudiciului suferit de recurentă, prejudiciu cuantificat sub forma unei sume de bani, sumă ce a fost ulterior înlocuită, în virtutea înțelegerilor noi dintre părți, parțial cu o obligație de a face, de reparare a două dintre utilaje, și de eșalonarea plății restului de creanță. Stabilindu-se repararea prin echivalent a prejudiciului suferit, este impropriu spus că recurenta s-a aflat în imposibilitate de a mai folosi bunurile avariate, întrucât ea a fost despăgubită integral cu acea ocazie. În realitate, dezdăunarea integrală și definitivă a recurentei-reclamante pentru prejudiciile ce au rezultat din accidentul feroviar produs la 2.08.2014, realizată în baza sentinței penale nr. 402/2019 și noile înțelegeri intervenite între părți în vederea asigurării realizării creanței născute din aceasta creează obstacolul care împiedică reținerea legăturii de cauzalitate între fapta de avariere a utilajelor din anul 2014 și prejudiciul afirmat prin cererea de chemare în judecată de față, constând în lipsa de folosință a bunurilor pentru perioada ulterioară anului 2019 (începând cu 1.01.2020), după cum corect a concluzionat instanța de apel. În considerarea tuturor acestor aspecte, apreciindu-se că este nefondat, recursul declarat va fi respins ca nefondat.