ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2625/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub numărul x/2020 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta C.N.C.F. C.F.R. BUCUREȘTI PRIN SUCURSALA REGIONALĂ C.F. GALAȚI a chemat în judecată pe A., B. și S.C. C. S.A. pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligați, în solidar, la plata sumei de 7.943.898,42 RON care se adaugă T.V.A., cu titlu de despăgubiri civile reprezentând lipsa de folosință prin indisponibilizare în perioada 01.01.2017-31.12.2019, a utilajelor x și vagonului tehnologic x, avariate grav în accidentul feroviar din data de 02.08.2014 produs în Halta Cotești, accident de care se fac răspunzători pârâții, potrivit sentinței penale nr. 402 din 21 martie 2019, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 1318 din 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați.

Prin sentința civilă nr. 188 din 29 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Vrancea – secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 87 din 16 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții A., B. și C. S.A.; au fost obligați pârâții la plata, în solidar, către reclamantă a sumei de 3.541.530 RON.

Decizia pronunțată de instanța de apel a fost recurată de pârâta C. S.A.

În susținerea motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., o primă critică vizează faptul că instanța de apel nu a analizat apărarea recurentei-pârâte întemeiată pe incidența art. 1.351 și art. 1.352 C. civ. și nici nu a motivat opțiunea de a îndepărta apărarea conform căreia fapta reclamantei de a nu se folosi de utilaje pe care le deținea în proprietate și care erau disponibile este cea care a generat neexecutarea lucrărilor a căror contravaloare se solicită.

În acest sens, recurenta-pârâtă susține că prin întâmpinarea depusă la instanța de apel a arătat faptul că răspunderea civilă este exclusă în situația în care fapta victimei a fost cauza exclusivă a producerii prejudiciului.

Dezvoltând această apărare, fundamentată pe dispozițiile art. 1.351 și art. 1.352 C. civ., recurenta-pârâtă arată că, după momentul fuziunii, C.F.R. S.A. a redobândit atributul de folosință asupra tuturor utilajelor ce fuseseră împrumutate către D., utilaje cu care ar fi trebuit să realizeze lucrările indicate în prezenta acțiune – aspect recunoscut expres de intimată în răspunsul la întâmpinare depus la instanța de fond.

Coroborând aceasta constatare cu înscrisurile depuse de C.F.R. S.A. la dosar (anexele adresei nr. x/20.04.2018 - programările aferente serviciilor ce se prestează cu utilaje de genul celor avariate în accidentul din anul 2018), rezultă prezumția că C.F.R. S.A. deține și alte utilaje, identice cu cele avariate, depozitate la alte sucursale, care în intervalele de timp indicate ca fiind momentele în care trebuia să se efectueze lucrările pe teritoriul Sucursalei Galați nu erau programate să efectueze vreo lucrare.

Potrivit recurentei-pârâte, corolarul acestei constatări era acela că utilajele din celelalte sucursale puteau fi folosite pentru efectuarea lucrărilor în Sucursala Galați.

Astfel, recurenta-pârâtă susține că a învestit instanța de apel cu apărarea conform căreia fapta reclamantei de a nu se folosi de utilajele identice cu cele avariate, pe care le deținea în proprietate și care nu erau programate a efectua vreo lucrare în intervalul în care erau programate lucrări în Sucursala Galați - este cea care a generat prejudiciul constând în neexecutarea lucrărilor a căror contravaloare se solicită, fiind incindentă, astfel, una din situațiile exoneratoare de răspundere.

Cu toate acestea, instanța de apel nu a analizat deloc această apărare, cu încălcarea art. 124 C. proc. civ., fapt ce atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța încălcând o regulă de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii.

Pentru aceleași argumente, recurenta-pârâtă arată că poate fi reținută și încălcarea de către instanța de apel a art. 425 C. proc. civ., fapt pentru care se impune a fi reținut și motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Mai susține recurenta-pârâtă că instanța de apel în mod nelegal a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în raport de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., deși, la o analiză atentă a sentinței penale, concluzia este aceea că nu există identitate de cauză.

Astfel, în cauza penală, s-au admis pretențiile C.F.R. S.A. constând în contravaloarea utilajelor avariate, respectiv în beneficiul nerealizat cu aceste utilaje, acest din urmă prejudiciu fiind, însă, preluat de la D., persoana care a suferit efectiv paguba, ca urmare a fuziunii.

Pe de altă parte, în prezenta cauză, C.F.R. S.A. a învestit instanța cu o cerere în care solicită un prejudiciu despre care afirmă că s-a născut direct în patrimoniul său.

În aceste condiții, rezultă că sunt diferite cauzele celor două cereri de despăgubire, cea formulată în dosarul penal și cea care face obiectul prezentului litigiu.

Potrivit recurentei-pârâte, în dosarul penal, C.F.R. S.A. s-a constituit parte civilă pentru pretenții constând în contravaloarea utilajelor avariate, care erau proprietatea acesteia, fără a solicita contravaloarea chiriilor pe care le încasa de la D. pentru aceste utilaje. Cu alte cuvinte, C.F.R. S.A. nu a solicitat obligarea la plata prejudiciului născut direct în patrimoniul său, constând în contravaloarea lipsei de folosință a utilajelor avariate - chiriile.

În dovedirea acestor afirmații, recurenta-pârâtă face trimitere la înscrisul intitulat "Cerere de constituire de parte civilă" nr. 700/J/699/26.04.2017 depus la dosarul penal. Analizând devizele menționate în acest înscris, recurenta-pârâtă susține că acestea cuprind tarifele lucrărilor a căror contravaloare se solicită. Pe de altă parte, în înscrisul intitulat "Explicitare deviz" se arată: "Coloana 6 a devizului "Tarif", cuprinde tariful de lucrări pe unitate de măsură, conform anexei 1 la Contractele de prestări servicii cu CNCF CFR SA".

Totodată, recurenta-pârâtă arată că, anexat devizului C.F.R. S.A., au fost depuse în dosarul penal și contractele la care face trimitere în explicitarea devizului: contractul de prestări servicii de întreținere și reparație mecanizată a căii ferate încheiat între C.N.C.F. C.F.R. S.A. - beneficiar și D. - prestator (nr. 49/19.06.2014 și actul adițional nr. x/30.04.2015, nr. y/28.05.2015 și actul adițional din 31.12.2016, precum și contractul nr. x/27.05.2016), contracte în temeiul cărora beneficiarul (C.F.R. S.A.) plătea prestatorului (D.) contravaloarea lucrărilor efectuate inclusiv cu utilajele avariate, conform tarifului stabilit în anexele contractului.

Recurenta-pârâtă susține că, analizând cererea de constituire de parte civilă a C.F.R. S.A., împreună cu explicațiile oferite de această entitate și actele anexate acesteia, rezultă că, în fața instanței penale, s-au solicitat următoarele despăgubiri: contravaloarea utilajelor avariate - prejudiciu născut direct în patrimoniul C.F.R. S.A. și beneficiul nerealizat, constând în veniturile pe care D. le-ar fi obținut cu aceste utilaje, în baza contractelor încheiate cu C.F.R. S.A., creanță preluată de C.F.R. S.A. ca urmare a fuziunii.

Recurenta-pârâtă face, de asemenea, trimitere la raportul de expertiză, probă ce a stat la baza admiterii pretențiilor C.F.R. S.A., experții desemnați în dosarul penal stabilind că prejudiciul constă în beneficiul nerealizat de D., această concluzie fiind întărită și de analiza actelor indicate de experții din dosarul penal.

Cu alte cuvinte, în dosarul penal s-a analizat cererea C.F.R. S.A. de obligare la plata beneficiului nerealizat constând în contravaloarea lucrărilor de întreținere a căii ferate care ar fi putut fi executate de D., deci o cerere de reparare a unui prejudiciu născut în patrimoniul D. și preluat de C.F.R. S.A.

În ceea ce privește susținerea instanței de apel, conform căreia în dosarul penal s-ar fi acordat despăgubiri inclusiv pentru perioada ulterioară fuziunii, recurenta-pârâtă susține că instanța penală nu a analizat efectele fuziunii din perspectiva persoanei în patrimoniul căreia s-a născut prejudiciul, ci a statuat numai asupra unei cereri întemeiate pe preluarea creanței ce aparținea societății D., de către C.F.R. S.A.

În acest sens, recurenta-pârâtă face trimitere la contractul nr. x/27.05.2016, care a stat la baza soluției de acordare de despăgubiri pronunțată în dosarul penal.

Recurenta-pârâtă susține că în cele două dosare s-au pus în discuție chestiuni litigioase diferite, motiv pentru care nu se poate vorbi de efectul pozitiv al lucrului judecat cu privire la existența unui prejudiciu cert, născut direct în patrimoniul intimatei C.F.R. S.A.

Date fiind aceste aspecte, recurenta-pârâtă susține că soluția instanței de apel, fundamentată pe autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 402/2019, încalcă dispozițiile art. 431 alin. (2) Cod procedură civilă, în condițiile în care în dosarul penal nu s-a judecat o cerere identică cu prezenta cerere, cauza fiind diferită.

Pornind de la aceasta constatare, recurenta-pârâtă consideră că întregul raționament juridic al instanței de apel este eronat, soluția de admitere a apelului fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1.357, art. 1.385 și ale art. 1.351 și art. 1.352 C. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă arată că intimata a precizat că veniturile de care a fost lipsită nu sunt cele rezultate din chiriile pe care le-ar fi putut încasa prin închirierea utilajelor, ci sunt veniturile ce ar fi putut fi realizate din contractele de prestări servicii având ca obiect lucrările de întreținere a propriilor linii de cale ferată.

Recurenta-pârâtă subliniază că liniile ferate și utilajele aparțin C.F.R. S.A., iar realizarea lucrărilor s-ar fi făcut tot de către reclamantă.

Instanța de apel a statuat că nu mai trebuie dovedite condițiile de antrenare a răspunderii civile delictuale, față de existența acestora operând autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 402/2019. Însă, recurenta-pârâtă apreciază că sentința nr. 402/2019 nu are autoritate de lucru judecat cu privire la existența prejudiciului, pentru argumentele expuse anterior.

În aceste condiții, în opinia recurentei-pârâte, pentru a se putea analiza legalitatea deciziei deciziei atacate, trebuie stabilit dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile impuse de art. 1.357 C. civ. pentru angajarea răspunderii delictuale - prejudiciul cert și legătura de cauzalitate.

Potrivit recurentei-pârâte, prejudiciul solicitat de C.F.R. S.A. nu îndeplinește condiția caracterului cert din perspectiva chiar a existenței acestuia, decizia atacată încălcând dispozițiile art. 1.357 C. civ.

În acest sens, recurenta-pârâtă susține că C.F.R. S.A. a fuzionat cu D., fiind atât proprietara/administratorul liniilor de cale ferată ce trebuie întreținute, cât și a utilajelor care întrețin liniile de cale ferată. Așadar, intimata trebuie să își întrețină singură, cu propriile utilaje, calea ferată.

Astfel, prin cererea introductivă, C.F.R. S.A. a solicitat să fie despăgubită pentru prejudiciul constând în contravaloarea serviciilor pe care ea însăși le prestează, cu propriile utilaje, asupra propriilor linii de cale ferată.

În opinia recurentei-pârâte, prejudiciul nu are caracter cert, imposibilitatea folosirii utilajelor nefiind o pierdere efectivă. Utilajele au reprezentat pierderea efectivă, iar cu privire la acest prejudiciu s-a pronunțat instanța penală, obligând-o să îl repare.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă consideră că imposibilitatea folosirii, în sine, nu generează o pagubă decât în cazul în care prin folosirea acestor utilaje se obținea un câștig pe care C.F.R. S.A. ar fi putut să îl realizeze.

Recurenta-pârâtă consideră că soluția instanței de apel în sensul că există un prejudiciu constând în imposibilitatea folosirii utilajelor prin forțe proprii, deși eventuala folosire nu genera vreun câștig, încalcă dispozițiile art. 1.385 alin. (3) C. civ.

În raport de dispozițiile art. 1.351 și art. 1.352 C. civ., recurenta-pârâtă susține că nu există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit de victimă, cazul fortuit, precum și fapta victimei sau a unui terț fiind cauze exoneratoare de răspundere.

În acest sens, recurenta-pârâtă susține că fapta reclamantei de a nu se folosi de utilajele pe care le deținea în proprietate și care nu erau programate să efectueze vreo lucrare în intervalul in care erau programate lucrări în Sucursala Galați este cea care a generat prejudiciul constând în neexecutarea lucrărilor a căror contravaloare se solicită.

Mai susține recurenta-pârâtă că reclamanta a refuzat să îi înlocuiască utilajul de burat avariat cu unul de o calitate superioară acestuia, iar instanța de apel a apreciat că oferta sa de înlocuire a utilajului avariat nu are valoarea unei reparații în natură a prejudiciului, în condițiile în care nu a oferit un utilaj identic cu cel avariat.

Recurenta-pârâtă susține că a propus societății C.F.R. S.A., încă din luna octombrie 2014, să înlocuiască utilajul distrus total cu un altul, mai valoros și cu o durată de funcționare mai lungă și că, deși inițial oferta sa a fost acceptată, ulterior C.F.R. S.A. s-a răzgândit.

În raport de această stare de fapt, recurenta-pârâtă apreciază că raționamentul instanței de apel este eronat, întrucât, pe de o parte, utilajul dat în schimb era identic cu cel avariat, iar, pe de altă parte, refuzul C.F.R. S.A. de a-l primi reprezintă un abuz de drept, acest fapt fiind consemnat în proces-verbal semnat la data de 08.10.2014, la sediul C.F.R. S.A.

Ulterior acestui moment, întrucât reclamanta a tergiversat preluarea utilajului de burat, i-a înaintat acesteia mai multe adrese pentru a o determina să preia bunul, indicând în acest sens adresa nr. x/14.01.2015.

Cu toate acestea, astfel cum susține recurenta-pârâtă, reprezentanții C.F.R. S.A. au decis să refuze repararea în natură a prejudiciului cauzat prin distrugerea utilajului de burat, motivul fiind cel indicat de martorul E. – director Directia Linii C.F.R. S.A. și consemnat de instanța penală.

În raport de art. 15 C. civ. care prevede că "Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe", recurenta-pârâtă susține că reclamanta a refuzat să primească reparația în natură, în scopul de a solicita despăgubiri tocmai pentru lipsa de folosință a bunului. Or, abuzul de drept se sancționează prin refuzul concursului forței de constrângere a statului.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

La data de 8.08.2022, intimata C.N.C.F. C.F.R. BUCUREȘTI PRIN SUCURSALA REGIONALĂ C.F. GALAȚI a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 6.09.2022; aceasta nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

La 7.12.2022, recurenta a depus la dosar concluzii scrise.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, urmează să o respingă, constatând că recurenta-pârâtă a expus critici ce se circumscriu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Analizând recursul cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează.

Sub un prim aspect. Înalta Curte arată că, întrucât recurenta-pârâtă a expus critici comune în susținerea motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 Cod procedură civilă, analiza acestor critici va fi grupată, iar, sub un aspect secund, că vor fi înlăturate de la analiză aspectele ce vizează situația de fapt, așadar temeinicia hotărârii recurate.

O primă critică în susținerea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. vizează faptul că instanța de apel nu a analizat apărarea recurentei-pârâte întemeiată pe incidența art. 1.351 și art. 1.352 C. civ. și nu a motivat opțiunea de a îndepărta apărarea conform căreia fapta reclamantei de a nu se folosi de utilaje pe care le deținea în proprietate și care erau disponibile este cea care a generat neexecutarea lucrărilor a căror contravaloare se solicită.

Instanța supremă reține că această critică este nefondată.

Art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta considerentele hotărârii judecătorești, care trebuie să conțină, pe lângă arătarea obiectului cererii, a susținerilor pe scurt ale părților și expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 Cod procedură civilă. Prin urmare, nemotivarea constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Aceste dispoziții legale au fost prevăzute de legiuitor atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.

Motivarea hotărârii judecătorești este indispensabilă pentru controlul exercitat de instanța ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Înalta Curte reține că, prin întâmpinarea formulată în apel, pârâta a susținut, în raport de dispozițiile art. 1.351 și art. 1.352 C. civ., că sunt cauze exoneratoare de răspundere: cazul fortuit, precum și fapta victimei sau a unui terț. În acest sens, a arătat, pe de o parte, că i-a propus reclamantei să înlocuiască utilajul distrus cu un altul, mai valoros și cu o durată de funcționare mai lungă, iar, pe de altă parte, că fapta reclamantei de a nu se folosi de utilaje pe care le deținea în proprietate și care erau disponibile este cea care a generat neexecutarea lucrărilor a căror contravaloare se solicită.

Înalta Curte constată că instanța de apel, în conformitate cu art. 430 din C. proc. civ., a apreciat că sentința penală nr. 402 din 21.03.2019 se bucură, pe latură civilă, de autoritate de lucru judecat în stabilirea următoarelor elemente: calificarea drept faptă ilicită (delict civil) pentru accidentul feroviar din 02.08.2014; existența prejudiciului, constând atât în distrugerea utilajelor (care impune înlocuirea), cât și în lipsa de folosință (pentru perioada 01.01.2015 – 31.12.2016); legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu; și vinovăția autorilor (persoanele fizice), ținute a răspunde pentru acoperirea prejudiciului, precum și existența aceleiași obligații pentru persoana juridică, în calitate de parte responsabilă civilmente.

Ca atare, instanța de apel a reținut că aceste elemente nu mai trebuie dovedite în cauza de față, ele reprezentând tocmai condițiile de antrenare a răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte observă, de asemenea, că deși instanța de apel nu a făcut trimitere expresă la dispozițiile art. 1.351 și art. 1.352 C. civ., a analizat apărarea pârâtei referitoare la faptul că reclamanta este responsabilă pentru refuzul de înlocuire a utilajului x. Totodată, a arătat că beneficiul folosirii unui bun revine proprietarului în oricare dintre cele două forme - fie prin folosirea prin forțe proprii, fie prin încasarea chiriei - or, distrugerea bunului îl pune pe proprietar în imposibilitatea de a avea acest beneficiu, fapt care impune repararea prejudiciului, în raport de dispozițiile art. 1.385 alin. (3) C. civ.

Nu se poate reține, așadar, că instanța de apel nu a răspuns apărărilor formulate de pârâtă și că a încălcat prevederile art. 124 C. proc. civ.

Înalta Curte arată, de asemenea, că instanța nu este obligată să răspundă fiecărui argument adus de părți în legătură cu textele legale pe care și-au întemeiat cererile, iar întinderea obligației de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura și circumstanțele specifice fiecărei cauze. Prin urmare, motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele deduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă vizează faptul că, în mod nelegal, instanța de apel a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței penale nr. 402 din 21.03.2019, pronunțate de Judecătoria Focșani în dosarul nr. x/2016, fiind încălcate dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Conform art. 431 C. proc. civ., "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Autoritatea de lucru judecat cunoaște, așadar, două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea ca dezlegarea dată să mai fie contrazisă. În acest din urmă caz, chestiunile deja rezolvate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice identice ori similare. Atunci când este chemat să se pronunțe asupra unei chestiuni de drept, judecătorul nu poate să nu țină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat, căci lucrul judecat își extinde efectele asupra lucrului de judecat.

Analiza deciziei atacate relevă faptul că instanța de apel a valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în condițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., singura diferență între prezentul litigiu și cel anterior fiind perioada pentru care se solicită despăgubiri, în sensul că, în cauza pendinte, despăgubirile sunt aferente perioadei 01.01.2017 – 31.12.2019.

Înalta Curte reține că, de fapt, ceea ce reclamă recurenta-pârâtă este o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de apel, făcând ample trimiteri la cererea de constituire de parte civilă în dosarul nr. x/26.04.2017, la contractul nr. x/19.06.2014 și la actul adițional la acesta nr. 2/30.04.2015, la contractul nr. x/28.05.2015 și la actul adițional din 31.12.2016, la contractual nr. x/27.05.2016, la raportul de expertiză întocmit în dosarul penal.

Or, în calea de atac a recursului, nu pot face obiectul analizei aspectele de netemeinicie, ci numai cele de nelegalitate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta a fost invocat formal.

În susținerea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 1.357, art. 1.385 și ale art. 1.351 și art. 1.352 C. civ., făcând ample trimiteri la situația de fapt și la probele administrate în cauză.

Înalta Curte arată că nu este suficientă enunțarea unei critici care reproduce dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, astfel că invocarea aplicării greșite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar indicarea normei de drept material în mod punctual, dar și reflectarea mecanismului său corect de aplicare și modul în care instanța de apel a înfrânt acest procedeu.

De aceea, nemulțumirea recurentei-pârâte legată de hotarârea recurată, de modul în care instanța de apel a concluzionat asupra stării de fapt, în raport de probele administrate, nu deduce instanței de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, ci reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu va fi examinată în recurs, cale excepțională de atac care urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În realitate, recurenta-pârâtă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanță și tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă C.N.C.F. CFR BUCUREȘTI, PRIN SUCURSALA REGIONALĂ CF GALAȚI.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 87 din 16 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2022.