ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 205/2025

Ședința publică din data de 4 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8 februarie 2022 pe rolul Tribunalului Constanța sub număr de dosar x/2022, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta A.F.D.J. R.A. Galați, solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 414.031,20 RON, reprezentând debit restant conform contractului nr. x/2.12.2020 și a dobânzii penalizatoare aferente acestei sume, de 0,1% pe zi, calculată de la data de 12.12.2021 și până la data introducerii acțiunii.

Prin întâmpinare, pârâta A.F.D.J. R.A. Galați a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, invocând compensarea de drept a sumei solicitate cu sumele datorate în temeiul contractului nr. x/02.09.2019, în temeiul art. 1616-1617 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 937 din 6 septembrie 2022 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța și a fost declinată cauza spre competentă soluționare, în favoarea Tribunalului Galați.

Prin sentința civilă nr. 207 din 20 septembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Galați, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, iar în rejudecare, admiterea acțiunii.

Prin decizia nr. 101/2024 din 3 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 207 din 20 septembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2022.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 101/2024 din 3 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția II-a civilă.

În motivarea cererii, reluând situația de fapt, redând și considerente din decizia nr. 65/2012 a Curții de Apel București, care a analizat instituția compensării legale, recurenta a susținut, în esență, că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au aplicat greșit dispozițiile art. 1617 din C. civ. în referire la compensația legală.

Reiterând argumentele din cuprinsul cererii de apel, a precizat că prin adresa nr. x/28.12.2021 comunicase intimatei motivele pentru care aprecia că nu poate să opereze compensația legală, respectiv sumele proveneau din raporturi juridice diferite, nu erau întrunite cerințele prevăzute la art. 1617 alin. (1) C. civ., deoarece penalitățile calculate unilateral de intimată nu constituiau o creanță, certă, lichidă și exigibilă, fiind contestate deoarece întârzierea provenise din motive neimputabile, arătate prin adresa nr. x/27.09.2021, exoneratoare de răspundere (la data derulării contractului nr. x/27.09.2021 a fost instituit un sechestru în dosarul penal nr. x/2021 ce viza remorcherele destinate livrării către intimată, după ce a fost ridicat sechestrul a fost livrat remorcherul, depășindu-se termenul de livrare în lipsa unei culpe provenită din partea sa).

În opinia recurentei, sechestrul asigurător, care a condus la întârzierea și blocarea activității comerciale dintre părți, a fost instituit în mod nelegal, fapt ce rezulta din hotărârile judecătorești pronunțate definitiv și depuse la dosarul cauzei, prin care se demonstra că faptele reținute în sarcina societății și reprezentantului B. nu constituie infracțiuni. A mai arătat că această cauză exoneratoare de răspundere era cunoscută de intimată, iar în aceste condiții, pentru obținerea unui titlu executoriu pentru sumele reprezentând penalități de întârziere trebuia să existe un litigiu civil promovat de intimată.

Consideră că prin compensare s-ar produce o deturnare de fonduri, deoarece prețul din factura nr. x/12.11.2021 provine din fonduri europene care nu pot fi folosite în alt scop.

Solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA FLUVIALĂ A DUNĂRII DE JOS R.A a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând, în esență, că motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal motivele de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel cum s-a arătat, rolul instanței de recurs este acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și nu reevaluarea contextului factual stabilit de instanțele devolutive.

Comparând cererea de recurs cu cererea de apel, se constată că așa-zisele critici de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu reprezintă altceva decât o reluare a susținerilor formulate în calea de atac devolutivă a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, mărturie fiind similitudinea dintre cererea de recurs și cererea de apel, formulate de aceeași parte în cauză.

Aceleași motive au fost deduse Curții de Apel Galați spre judecată și sunt acum readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea instituției recursului.

Însă, chiar dacă ne aflăm în situația în care, prin decizia instanței de apel, a fost menținută soluția primei instanțe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de însăși instanța de apel.

Având în vedere că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv, motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost formal invocate, recurenta urmărind, prin reluarea criticilor cenzurate de instanța de apel, o nouă verificare și interpretare a celor susținute în fața instanței de apel.

În concret, susținerile recurentei-reclamante prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată, iar în lipsa unor argumente care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanța de recurs nu se poate substitui părții, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanței de apel.

În concluzie, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, astfel cum s-a arătat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, având în vedere că recurenta a invocat formal motivul de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 101/2024 din 3 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 101/2024 din 3 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2025.