ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 274/2025

HOTĂRÂRE

05.02.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 274/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență dedus judecății, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 06 noiembrie 2023 pe rolul Judecătoriei Bicaz, sub nr. x/188/2023, reclamanta A a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună, în contradictoriu cu pârâtul B, desfacerea căsătoriei încheiate cu acesta la 23.02.2014, din vina exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei la numele avut înainte de căsătorie, acela de C, exercitarea autorității părintești asupra minorilor D, născută la (...), și E, născut la (...), în mod exclusiv de către mamă, stabilirea locuinței minorilor la mamă, obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorilor și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, reclamanta a solicitat instanței să constate, în contradictoriu cu pârâții B și F, că nu este cu putință ca pârâtul B să fie tatăl minorilor G, născut la (...), și H, născut la (...), și că cei doi minori au ca tată biologic pe pârâtul F, să încuviințeze ca, pe viitor, minorii să poarte numele tatălui lor biologic, acela de I, și să dispună efectuarea cuvenitelor rectificări în certificatele de naștere ale minorilor.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 373 alin. (1) lit. b), art. 383 alin. (3), art. 429 C. civ., art. 453 C. proc. civ., art. 57 și următoarele din Legea nr. 119/1996.

1.2 Hotărârea Judecătoriei Bicaz

La termenul din 05 martie 2024, Judecătoria Bicaz, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect cererea de divorț și suspendarea acelei cauze, până la soluționarea definitivă a capătului de cerere privind tăgada paternității cu privire la care, din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 171 din 05 martie 2024, Judecătoria Bicaz a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect „tăgadă paternitate” în favoarea Judecătoriei Răducăneni.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, că în temeiul art. 107, raportat la art. 106 alin. (1) teza întâi C. civ., coroborat cu prevederile art. 114 C. proc. civ., și având în vedere că reclamanta, împreună cu minorii G și H, locuiesc în sat (...), comuna Costuleni, județ Iași, la domiciliul pârâtului F, competența de soluționare aparține Judecătoriei Răducăneni, instanța competentă este cea în circumscripția căreia se află domiciliul minorilor.

1.3 Hotărârea Judecătoriei Răducăneni

Prin sentința civilă nr. 196 din 20 iunie 2024, Judecătoria Răducăneni a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bicaz.

Constatând ivit conflictul de competență, potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc o competență teritorială alternativă, stipulând că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ. mai este competentă instanța de la domiciliul reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației.

În aplicarea art. 116 C. proc. civ., reclamanta a ales să sesizeze instanța de la domiciliul pârâtului B, respectiv Judecătoria Bicaz, aceasta fiind una dintre cele două instanțe deopotrivă competente să soluționeze cauza, potrivit regulilor de competență teritorială alternativă menționate, competență asupra căreia nu se mai poate reveni.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Bicaz, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de identificarea diferită a normelor procedurale care reglementează competența teritorială în litigiile având ca obiect tăgada paternității, respectiv regimul invocării excepției necompetenței teritoriale în această materie.

Astfel, Judecătoria Bicaz a înlăturat incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reținând incidența prevederilor art. 107, raportat la art. 106 și art. 114 C. proc. civ., și posibilitatea invocării, din oficiu, de către instanța de judecată a excepției necompetenței teritoriale, în timp ce Judecătoria Răducăneni a apreciat ca fiind aplicabile prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. care instituie norme de competență alternativă, de ordine privată, în favoarea instanței de la domiciliul reclamantei sau de la domiciliul pârâtului, alegerea aparținând reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ., și care nu pot fi invocate de instanță din oficiu.

Înalta Curte reține că, în speță, prin cererea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz la 06 noiembrie 2023, reclamanta A a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună, în contradictoriu cu pârâtul B, desfacerea căsătoriei încheiate cu acesta la data de 23.02.2014, din vina exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei la numele avut înainte de căsătorie, acela de C, exercitarea autorității părintești asupra minorilor D, născută la data de (...), și E, născut la data de (...), în mod exclusiv de către mamă, stabilirea locuinței minorilor la mamă, obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorilor și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, reclamanta a solicitat instanței să constate, în contradictoriu cu pârâții B și F, că nu este cu putință ca pârâtul B să fie tatăl minorilor G, născut la data de (...), și H, născut la data de (...), și că cei doi minori au ca tată biologic pe numitul pârâtul F, să încuviințeze ca pe viitor minorii să poarte numele tatălui lor biologic, acela de I, și să dispună efectuarea cuvenitelor rectificări în certificatele de naștere ale minorilor.

La 14.12.2023, pârâtul F a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu acțiunea, iar pârâtul B nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 05.03.2024, Judecătoria Bicaz a pus în discuția părților și a dispus disjungerea capătului de cerere cu obiect divorț și suspendarea acelei cauze, până la soluționarea definitivă a capătului de cerere având ca obiect tăgadă paternitate, cu privire la acesta din urmă instanța invocând, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

În privința normelor legale care reglementează acțiunea pendinte, Înalta Curte constată că acestea sunt reprezentate de dispozițiile art. 429 C. civ., situate în Secțiunea I, Capitolul II din Titlul III al Cărții a II a, cu denumirea marginală „Stabilirea filiației”.

Prin urmare, prin voința legiuitorului și din interpretarea sistematică a prevederilor legale, rezultă că acțiunea în tăgada paternității intră în categoria acțiunilor privind stabilirea filiației.

Art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că „1) În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: 1.instanța domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației;”

Așadar, norma procesual civilă care reglementează competența teritorială în materia acțiunii în tăgada paternității este reprezentată de art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. consacră un drept de opțiune al reclamantului în materia stabilirii filiației, stabilind, în mod imperativ, că cererile se adresează, exclusiv uneia din cele două instanțe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului (art. 107) sau cea de la domiciliul reclamantului, prevăzută alternativ.

Deci, aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței servește cel mai bine protejării drepturilor și intereselor sale legitime.

O asemenea concluzie se întemeiază pe dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Reiese, din aceste dispoziții legale, că părțile pot deroga de la normele de competență teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situații normele de competență teritorială sunt de ordine privată.

Per a contrario, în celelalte cereri normele de competență teritorială sunt de ordine publică, deci imperative.

Rezultă, așadar, că, în cererile privitoare la stabilirea filiației, reclamantul are un drept de opțiune între judecătoria în a cărei circumscripție își are el domiciliul și cea în a cărei circumscripție se află domiciliul pârâtului.

Prin urmare, întrucât reclamanta și-a manifestat dreptul de opțiune reglementat de lege, în sensul de a învesti instanța de la domiciliul unuia dintre pârâți, respectiv la domiciliul pârâtului B care, potrivit mențiunilor din cartea de identitate este în sat (...), județul Neamț, aflată în circumscripția Judecătoriei Bicaz, în acord cu dispozițiile legale anterior menționate, competența de soluționare a pricinii aparține acestei instanțe.

Astfel, odată aleasă competența de soluționare a cauzei de către reclamantă, conform prevederilor art. 116 C. proc. civ., aceasta dobândește caracter definitiv, nemaifiind posibilă declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea unei alte instanțe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bicaz.