ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 185/2025

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea în 06.07.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat să se constate că pârâtul B. nu este tatăl biologic al minorei D.; să constate că pârâtul C. este tatăl biologic al minorei; să încuviințeze transcrierea în registrele de stare civilă a certificatului de naștere al minorei, nr. x/2022 eliberat la data de 14.09.2022 de către autoritățile din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord; să încuviințeze efectuarea tuturor înscrierilor corespunzătoare de stabilire a filiației față de tată prin transcrierea/înscrierea pe actul de naștere al minorei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 424, art. 425, art. 426, art. 429, art. 450 C. civ.

În 21.09.2023, reclamanta a formulat completare de acțiune, prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: exercitarea autorității părintești în comun de către reclamantă și pârâtul C. cu privire la minoră; stabilirea locuinței minorei la domiciliul mamei; obligarea pârâtului C., în favoarea minorei, la plata unei pensii de întreținere în cotă de 1/4 din venitul net realizat sau venitul minim pe economie în situația în care nu realizează venituri.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 279/26.01.2024, Judecătoria Oradea, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

A reținut instanța că deși potrivit prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în speță se discută despre o competență alternativă sub aspectul petitelor de cerere privind stabilirea filiației, a constatat că Judecătoria Oradea nu este instanța în a cărei rază teritorială locuiesc efectiv reclamanta ori pârâții.

Astfel, în legătură cu pârâtul B., a reținut că nu se cunoaște unde se află acesta în prezent, astfel că a reținut incidența prevederilor art. 89 alin. (3) C. civ., motiv pentru care a apreciat că adresa de domiciliu a acestui pârât din municipiul Oradea nu poate determina competența teritorială a instanței învestite de reclamantă.

De asemenea, în legătură cu reclamanta, a stabilit că aceasta nu a avut la data sesizării instanței locuința legală sau faptică în Oradea, întrucât a locuit atât în Anglia, cât și în municipiul Târgu Jiu.

A mai reținut că atât timp cât, în speță, nu este stabilită filiația conform legislației din România, trebuie avut în vedere, în determinarea competenței de soluționare a pricinii, domiciliul pârâtului C., care în prezent apare indicat în certificatul de naștere emis de autoritățile britanice în calitate de tată al minorei.

De asemenea, a mai constatat și că, în soluționarea cauzei, nu trebuie ignorate nici prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că, în legătură cu minora, s-a arătat că s-a aflat în municipiul Târgu Jiu cu ocazia realizării anchetei sociale, la locuința reclamantei și a C., iar, potrivit art. 496 alin. (1) C. civ., copilul minor locuiește la părinții săi.

În aceste condiții, văzând prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă și prevederile art. 72 alin. (2) din H.G. nr. 64/2011, ale art. 114 alin. (1) C. proc. civ. și reținând că minora nu locuiește în Oradea, precum și față de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 și art. 107 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu s-a făcut dovada că reclamanta sau pârâții din prezenta cauză au locuit efectiv la data sesizării instanței sau pe parcursul soluționării procesului în Oradea, a considerat ca revenind Judecătoriei Târgu Jiu competența de soluționare a pricinii.

Prin sentința nr. 4622/18.06.2024, Judecătoria Târgu Jiu, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul, pentru soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că reclamanta a sesizat Judecătoria Oradea, instanța în cărei circumscripție își avea pârâtul B. domiciliul la data învestirii instanței.

Conform dispozițiilor art. 107 alin. (1), art. 112 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în cadrul acțiunilor ce au ca obiect stabilirea filiației, reclamantul are la dispoziție o competență alternativă între instanța în a cărei circumscripție are domiciliul reclamantul și instanța în a cărei circumscripție are domiciliul oricare dintre pârâți.

Ca atare, a apreciat că reclamanta a uzat de dispozițiile art. 116 C. proc. civ. și a ales între mai multe instanțe deopotrivă competente.

A mai reținut că, fiind vorba despre o normă de competență de ordine privată, instanța inițial învestită nu avea posibilitatea de a-și invoca necompetența teritorială, atât timp cât reclamanta a înțeles să uzeze de norma de competență teritorială alternativă instituită în favoarea sa.

Totodată, cu privire la faptul că domiciliul pârâtului B. nu ar fi în fapt în Oradea, deși acesta figurează cu acest domiciliu în baza de date, instanța inițial învestită nu a indicat un alt domiciliu pentru acesta, ci a reținut dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dispoziții care nu sunt incidente în cauză în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată.

În consecință, a apreciat ca revenind instanței de la domiciliul pârâtului B. competența de soluționare a prezentei pricini.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, pentru considerentele expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de modalitatea în care acestea au apreciat cu privire la incidența în cauză fie a dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fie ale dispozițiilor art. 114 alin. (1) din același cod.

Astfel, Judecătoria Oradea, deși a reținut că în cauză sunt incidente prevederile 113 alin. (1) pct. 1 și art. 107 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că nu este instanța în a cărei rază teritorială locuiesc efectiv reclamanții sau pârâții.

În acest sens, a menționat, cu privire la pârâtul B., că nu se cunoaște unde se află în prezent, astfel că a reținut că adresa de domiciliu a acestuia, din municipiul Oradea, nu poate determina competența sa teritorială în raport cu prevederile art. 89 alin. (3) C. civ.

A mai reținut și că reclamanta și pârâtul C. locuiesc în fapt în Anglia, iar la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta avea domiciliul în comuna Petreu, județul Bihor, care aparține teritorial de Judecătoria Marghita, iar pârâtul C. avea domiciliul în municipiul Târgu Jiu, iar în prezent ambii E. au domiciliul în Târgu Jiu, unde locuiesc când vin în țară și unde locuiește și minora acestora.

Totodată, a reținut că în soluționarea cauzei nu trebuie ignorate nici prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind că ancheta socială întocmită în cauză a relevat că minora s-a aflat în municipiul Târgu Jiu, la locuința reclamantei și a pârâtului C..

La rândul său, Judecătoria Târgu Jiu a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1), art. 112 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., incidente în cauză, reclamanta are la dispoziție o competență alternativă între instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul și instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul oricare dintre pârâți, astfel că prin învestirea Judecătoriei Oradea, ca instanță de la domiciliul pârâtului B., reclamanta a uzat de dispozițiile art. 116 C. proc. civ. și a ales între instanțele deopotrivă competente.

Totodată, cu privire la faptul că domiciliul pârâtului B. nu ar fi în fapt în Oradea, deși figurează cu acesta în baza de date, a constatat că Judecătoria Oradea nu a identificat un alt domiciliu al pârâtului, ci a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., prevederi care nu sunt incidente în cauză în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată.

În speță, obiectul litigiului este reprezentat de tăgada paternității minorei D., stabilirea paternității față de tatăl biologic al acesteia, încuviințarea transcrierii registrele de stare civilă a certificatului de naștere al minorei emis de autoritățile din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, încuviințarea efecturării tuturor înscrierilor corespunzătoare de stabilire a filiației față de tată prin transcrierea/înscrierea pe actul de naștere al minorei, cereri care se încadrează în categoria celor denumite generic în C. civ. "acțiuni privind filiația", reglementate de dispozițiile art. 421-449 C. civ.

Or, în cererile privitoare la stabilirea filiației legiuitorul a reglementat distinct competența teritorială, prin art. 113 C. proc. civ., stabilind o competență teritorială alternativă, la alin. (1) pct. 1, stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă instanța domiciliului reclamantului.

Deși dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. consacră un drept de opțiune al reclamantului în materia stabilirii filiației, aceste norme rămân imperative, deoarece cererile se adresează, în mod imperativ, exclusiv uneia din cele două instanțe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului sau cea de la domiciliul reclamantului, prevăzută alternativ.

Deci, aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței servește cel mai bine protejării drepturilor și intereselor sale legitime.

O asemenea concluzie se desprinde și din interpretarea dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Așadar, părțile pot deroga de la normele de competență teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situații normele de competență teritorială sunt de ordine privată.

Per a contrario, în celelalte cereri normele de competență teritorială sunt de ordine publică, deci imperative.

Rezultă că, în cererile privitoare la stabilirea filiației, reclamantul are un drept de opțiune numai între judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul și cele în a căror raze teritoriale se află domiciliile pârâților, în ipoteza pluralității acestora.

Or, în cauză, reclamanta a introdus acțiunea la Judecătoria Oradea, în a cărei circumscripție își are domiciliul legal pârâtul B., astfel cum a fost indicat prin cererea de chemare în judecată.

Totodată, acest aspect factual a fost atestat inclusiv de verificările efectuate din oficiu, la 18.01.2024, de către Judecătoria Oradea, în baza de date a Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, în scopul identificării corecte a domiciliului/reședinței acestuia, care au arătat că domiciliul activ al pârâtului B. este, din 29.10.2013, în municipiul Oradea, județul Bihor .

Deopotrivă, cadrul factual relevat de Judecătoria Oradea a stabilit că acesta, deși s-a aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, a fost liberat din Penitenciarul Satu Mare în 06.02.2023, anterior promovării prezentului demers judiciar de către reclamantă (06.07.2023), astfel că nici această împrejurare nu era în măsură să înlăture competența teritorială a instanței inițial învestite.

Aspectul că, în 16.01.2024, la momentul întocmirii anchetei psihosociale de către Compartimentul Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Municipiului Oradea, s-a constatat că pârâtul B. nu mai locuia la adresa de domiciliu nu este în sine apt să infirme competența Judecătoriei Oradea în soluționarea pricinii, cât timp ceea ce prezintă relevanță, în acord cu prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., este tocmai domiciliul pârâtului la data sesizării instanței, nefiind relevată, în cauză, o altă împrejurare de fapt în raport cu acest reper temporal, neexistând, în acest sens, alte elemente de fapt sau probe suplimentare, care să conducă la o concluzie contrară.

Mai mult, în speță își găsesc aplicarea prevederile art. 91 alin. (1) și (2) C. civ., potrivit cărora dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, iar, în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane, astfel că revenea Judecătoriei Oradea competența de soluționare a litigiului pendinte.

De asemenea, se observă și că Judecătoria Oradea a dispus legal citarea pârâtului B., pentru termenul de judecată din 18.01.2024, la adresa de domiciliu a acestuia, procesul-verbal de înmânare a citației fiind restituit cu mențiunea că actul de procedură a fost lăsat la cutia poștală .

Așa fiind, în prezenta speță numai stabilirea competenței de soluționare a pricinii în favoarea instanței în care își are domiciliul acest pârât, conform evidențelor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, poate răspunde dezideratului de a asigura pârâtului posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale prin intermediul instanței de judecată aflate în proximitatea domiciliului său real, fără a fi necesar ca acesta să antreneze cheltuieli suplimentare aferente deplasării într-un alt oraș, în raport cu prevederile art. 87 din C. civ., potrivit cărora domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.

Prin urmare, dat fiind că, în speță, dovada domiciliului pârâtului s-a realizat potrivit legii, respectiv pe baza relațiilor solicitate de la Direcția pentru Evidența Persoanei și a Bazelor de Date, în mod corect a sesizat reclamanta Judecătoria Oradea, ca instanță aflată în circumscripția teritorială a acestui pârât, în considerarea prevederilor art. 112 alin. (1) raportate la art. 116 C. proc. civ. (care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe, deopotrivă competente, stabilind în mod definitiv competența teritorială în favoarea acesteia).

Tot astfel, aspectul că anterior primului termen de judecată, respectiv în 21.09.2023, reclamanta a formulat o completare a acțiunii, prin care a solicitat stabilirea exercitării autorității părintești în comun de către aceasta și pârâtul C. cu privire la minoră, stabilirea locuinței minorei la domiciliul mamei și obligarea acestui din urmă pârât la plata unei pensii de întreținere, nu este în măsură să atragă incidența prevederilor art. 114 C. proc. civ., întrucât acestei cereri adiționale îi sunt aplicabile prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 din același cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.