ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4038/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții Consiliul Local al Comunei Valea

Doftanei; Primăria Valea Doftanei prin primar, Primarul Comunei Valea Doftanei

M.G. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de

Conturi Prahova au formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 33

din 8 septembrie 2010 și a Încheierii nr. VI.1 din 14 ianuarie 2011, prin care

au solicitat instanței de judecată anularea parțială a Deciziei nr. 33 din 8

septembrie 2010 și anume modificarea parțială a acesteia, în sensul excluderii

prin conținutul acesteia a celor stabilite la punctul B, iar pe cale de

consecință, să se constate că drepturile bănești în cuantum de 39.018 RON și de

24.468 RON au fost acordate în mod legal.

În motivare, se arată

că la data de 14 ianuarie 2011, Comisia de Soluționare a Contestațiilor din

cadrul Camerei de Conturi Prahova - Curtea de Conturi a României a respins

contestația formulată și a pronunțat Încheierea nr. VI.1, ce a fost comunicată

la data de 26 ianuarie 2011, apreciind că plata drepturilor bănești, amintite

mai sus, a fost efectuată în mod legal.

Tribunalul Prahova,

secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

civilă nr. 730 din 6 octombrie 2011, a admis excepția lipsei competenței materiale

a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie

2020 - Plenul Curții de Conturi a aprobat Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, conform dispozițiilor

art. 228 din acest regulament, competența materială de soluționare a unor cauze

cu obiect contestație împotriva Încheierii Curții de Conturi a României revine

în competența de soluționare a Curții de Apel Ploiești.

La rândul său, Curea

de Apel Ploiești, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și

fiscal, prin Sentința civilă nr. 176 din 17 mai 2012, a admis excepția

necompetenței sale materiale, invocate din oficiu, și a declinat competența

judecării acțiunii în favoarea Tribunalului Prahova.

Totodată, constatând

existența unui conflict de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea

soluționării acestuia.

Pentru a pronunța

această hotărâre această instanță a reținut că potrivit art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate

publică locală se soluționează de tribunale, iar competența curții de apel este

atrasă de acțiunile ce vizează anularea unui act administrativ emis de o

autoritate publică centrală, însă, în prezenta cauză, actul administrativ ce se

circumscrie acestei noțiuni, conform definiției legale din art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea contenciosului administrativ, este decizia emisă de camera de

conturi județeană.

În vederea

interpretării și aplicării unitare a legislației în materia contenciosului

administrativ și fiscal, Plenul secției de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a adoptat această soluție la data de 20

februarie 2012 și a avut în vedere inclusiv faptul că dispozițiile art. 228 din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

care stabilesc în favoarea curții de apel competența de soluționare a sesizării

formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a

contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competență stabilite de art. 10

din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, prin

Decizia nr. 4522/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost

admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor din Regulament care stabilesc o

altă competență decât cea legală.

Verificând cauza,

Curtea constată că, în esență, competența de soluționare a litigiului aparține

Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă de contencios administrativ și

fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie anularea Încheierii nr. VI.1 din 14 ianuarie

2011 emisă de autoritatea pârâtă și anularea în parte a Deciziei nr. 33 din 8

septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Prahova.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c), din acest din urmă act normativ, actul administrativ este „actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, mai sus citată, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.

130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor

dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație

în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la

soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea

măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de

Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau

parțial contestația”.

Rezultă, deci, din

prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în

parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi

Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în

sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de

a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Într-adevăr,

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de

asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare

a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii

emise de comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului

administrativ”.

Prevederile

Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul

comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv

face trimitere.

Astfel, referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond

de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

organică specială nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute

„prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ cu forță juridică

inferioară, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2

C. proc. civ.

De altfel, prin

Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, a fost menținută soluția

instanței de fond prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat

nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește

argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a

unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate

produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în

continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se

încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză,

nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente

în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele

administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența

tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în

competența curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local,

competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului

Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe Consiliul Local al Comunei Valea Doftanei,

Primăria Comunei Valea Doftanei, Primarul Comunei Valea Doftanei, Curtea de

Conturi a României și Camera de Conturi Prahova în favoarea Tribunalului

Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ