ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4017/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Municipiul Piatra

Neamț prin primarul acestuia G.Ș. a chemat în judecată Direcția Generala de

Autorizare și Plați Programe din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și

Turismului, în temeiul art. 47 pct. 8 din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 14 din

Legea nr. 554/2004, a formulat cerere de suspendare a actului administrativ

unilateral - Titlul de Creanță nr. 431 din 27 februarie 2012 emis de Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului (denumit în continuare "MDRP") Direcția

Generală Autorizare și Plați Programe (denumita în continuare "DGAPP")

recepționat de Municipiul Piatra-Neamț sub nr. 6901 din 27 februarie 2012,

anexat în OPIS-ul însoțitor cu nr. 1.

Precizează reclamantul

că a contestat pe calea contestației administrative actul administrativ

unilateral-titlul de creanță din 27 februarie 2012 emis de DGAPP, în termenul

legal în aplicarea art. 46 și 47 din O.U.G. nr. 66/2011, condiție a

admisibilității cererii reclamantei în conformitate cu prevederile art. 14 pct.

1 din Legea nr. 554/2004, anexând cu nr. 2 în opis-ul însoțitor Contestația din

15 martie 2012 și dovada de trimitere/recepție la MDRT-DGAPP.

În motivarea cererii

de suspendare reclamantul a arătat:

Cu privire la

condiția existenței pagubei iminente, a susținut că în emiterea titlului de

creanță nu s-au respectat prevederile O.U.G. nr. 66/2011, respectiv temeiul de

drept în care s-a aplicat corecția financiară.

Astfel, potrivit art.

21 pct. 14 „înainte de aprobare, proiectul procesului verbal de constare a

neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se prezintă, structurii

verificate, acordându-se acesteia posibilitatea de a-și exprima punctul de

vedere (15) Structura verificată are dreptul să prezinte în scris structurii de

control punctul său de vedere. MDRP-AGAPP nu a îndeplinit însă această

obligație, ceea ce în opinia reclamantei este cauză de nulitate a notei de

constatare titlu de creanță remis acesteia sub nr. 431 din 27 februarie 2012.

Un al motiv de

suspendare a titlului de creanță arată reclamanta, este neretroactivitatea O.U.G.

nr. 66/2011.

Astfel, AGAPP

instituie o corecție financiară în aplicarea O.U.G. nr. 66/2011, situație în

care consideră că aveam o aplicare retroactivă a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

Pe fondul

aprecierilor pentru care s-a instituit corecția financiară, reclamantul

consideră că există erori de evaluare în analiza AGAPP.

Concluzionând, reclamanta

a arătat că suspendarea executării titlului de creanță are rolul de a permite

finalizarea Proiectului de Centru Social Petricica, intrarea acestuia în

funcțiune și obținerea răgazului necesar pentru a putea bugeta efectele acestei

corecții financiare.

Prin sentința civilă nr.

73 din 29 martie 2012 Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată

de reclamantul Municipiul Piatra Neamț prin primar.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că suspendarea executării unui act

administrativ constituie o situație de excepție care poate interveni numai

atunci când sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004,

condiții care în cauza de față nu s-a făcut dovada că sunt îndeplinite

cumulativ.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul Municipiul Piatra Neamț.

Recurentul a reiterat

motivele invocate ca și apărări în fața instanței de fond.

Astfel, recurentul a

susținut că în mod eronat instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada

îndeplinirii cumulative a cerințelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel în ce privește

condiția cazului bine justificat, recurentul a susținut că următoarele motive

sunt de natră a argumenta cazul justificat.

1) În emiterea

titlului de creanță nu s-au respectat prevederile O.U.G. nr. 66/2011 privind

prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și

utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente

acestora.

2) prevederile O.U.G.

nr. 66/2011 aplicate retroactiv contrar principiilor generale de drept dar și

prevederilor generale ale Codului civil cap II art. 6.

3) Pe fondul

aprecierilor pentru care s-a institut corecția financiară precizată în

preambul, există erori de evaluare în analiza AGAPP.

Recurentul susține că

și condiția pagubei iminente este îndeplinită, întrucât executarea sumelor

cuprinse în actul administrativ ar conduce la oprirea Proiectului în faza în

care se găsește și aplicarea de amenzi pentru nerespectarea termenelor de

execuție.

Pe de altă parte, s-a

susținut că în ce privește aplicarea corecției financiare de 25% la contractele

de furnizare este practic o sumă care ar trebui dislocată cu o alocare

suplimentară din bugetul local.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că

acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea

suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și

condițiile prevăzute de lege.

În cauza de față

dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 din Legea

contenciosului administrativ în conformitate cu care

în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în

condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

Dispozițiile mai sus

citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art.

14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se

vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul

bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire

la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate

de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ, iar Înalta Curte reține că toate

aceste situații nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Înalta Curte a

constatat că instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor

legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii

de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la

momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată

prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului

Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de

vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de

Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței

de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a

drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui

risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a

prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de

drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente

de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența

producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Or, prin sentința

recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării

executării actului administrativ, reținând în concret neîndeplinirea

condițiilor prevăzute de lege, respectiv a cazului bine justificat și a iminenței

unei pagube.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a prezentat

situația de fapt și de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este

legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312

C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Municipiul Piatra Neamț prin primar împotriva sentinței civile nr. 73

din 29 martie 2012 a Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2012.