ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4017/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Municipiul Piatra Neamț prin primarul acestuia G.Ș. a chemat în judecată Direcția Generala de Autorizare și Plați Programe din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, în temeiul art. 47 pct. 8 din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 14 din Legea nr. 554/2004, a formulat cerere de suspendare a actului administrativ unilateral - Titlul de Creanță nr. 431 din 27 februarie 2012 emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (denumit în continuare "MDRP") Direcția Generală Autorizare și Plați Programe (denumita în continuare "DGAPP") recepționat de Municipiul Piatra-Neamț sub nr. 6901 din 27 februarie 2012, anexat în OPIS-ul însoțitor cu nr. 1. Precizează reclamantul că a contestat pe calea contestației administrative actul administrativ unilateral-titlul de creanță din 27 februarie 2012 emis de DGAPP, în termenul legal în aplicarea art. 46 și 47 din O.U.G.

nr. 66/2011, condiție a admisibilității cererii reclamantei în conformitate cu prevederile art. 14 pct. 1 din Legea nr. 554/2004, anexând cu nr. 2 în opis-ul însoțitor Contestația din 15 martie 2012 și dovada de trimitere/recepție la MDRT-DGAPP. În motivarea cererii de suspendare reclamantul a arătat: Cu privire la condiția existenței pagubei iminente, a susținut că în emiterea titlului de creanță nu s-au respectat prevederile O.U.G. nr. 66/2011, respectiv temeiul de drept în care s-a aplicat corecția financiară. Astfel, potrivit art. 21 pct. 14 „înainte de aprobare, proiectul procesului verbal de constare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se prezintă, structurii verificate, acordându-se acesteia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere (15) Structura verificată are dreptul să prezinte în scris structurii de control punctul său de vedere.

MDRP-AGAPP nu a îndeplinit însă această obligație, ceea ce în opinia reclamantei este cauză de nulitate a notei de constatare titlu de creanță remis acesteia sub nr. 431 din 27 februarie 2012. Un al motiv de suspendare a titlului de creanță arată reclamanta, este neretroactivitatea O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, AGAPP instituie o corecție financiară în aplicarea O.U.G. nr. 66/2011, situație în care consideră că aveam o aplicare retroactivă a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011. Pe fondul aprecierilor pentru care s-a instituit corecția financiară, reclamantul consideră că există erori de evaluare în analiza AGAPP. Concluzionând, reclamanta a arătat că suspendarea executării titlului de creanță are rolul de a permite finalizarea Proiectului de Centru Social Petricica, intrarea acestuia în funcțiune și obținerea răgazului necesar pentru a putea bugeta efectele acestei corecții financiare.

Prin sentința civilă nr. 73 din 29 martie 2012 Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamantul Municipiul Piatra Neamț prin primar. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că suspendarea executării unui act administrativ constituie o situație de excepție care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, condiții care în cauza de față nu s-a făcut dovada că sunt îndeplinite cumulativ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Municipiul Piatra Neamț. Recurentul a reiterat motivele invocate ca și apărări în fața instanței de fond.

Astfel, recurentul a susținut că în mod eronat instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerințelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Astfel în ce privește condiția cazului bine justificat, recurentul a susținut că următoarele motive sunt de natră a argumenta cazul justificat. 1) În emiterea titlului de creanță nu s-au respectat prevederile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. 2) prevederile O.U.G. nr. 66/2011 aplicate retroactiv contrar principiilor generale de drept dar și prevederilor generale ale Codului civil cap II art. 6. 3) Pe fondul aprecierilor pentru care s-a institut corecția financiară precizată în preambul, există erori de evaluare în analiza AGAPP.

Recurentul susține că și condiția pagubei iminente este îndeplinită, întrucât executarea sumelor cuprinse în actul administrativ ar conduce la oprirea Proiectului în faza în care se găsește și aplicarea de amenzi pentru nerespectarea termenelor de execuție. Pe de altă parte, s-a susținut că în ce privește aplicarea corecției financiare de 25% la contractele de furnizare este practic o sumă care ar trebui dislocată cu o alocare suplimentară din bugetul local.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege. În cauza de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Înalta Curte a constatat că instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării. Or, prin sentința recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ, reținând în concret neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, respectiv a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a prezentat situația de fapt și de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Municipiul Piatra Neamț prin primar împotriva sentinței civile nr. 73 din 29 martie 2012 a Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012.