Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.09.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6417/2011

HOTĂRÂRE
23.09.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6417/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinești, reclamantul BEJ B.J. a solicitat instanței, la cererea creditoarei CAR Învățământ Moinești IFN, încuviințarea executării silite a obligațiilor stabilite în baza titlului executoriu - contractul de împrumut din 12 mai 2010 încheiat cu debitoarea B.O. C.A.R. Prin încheierea din 26 mai 2011, Judecătoria Moinești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că locul executării silite este criteriul stabilit de lege pentru determinarea instanței de executare, ca instanță căreia îi revine competența teritorială de soluționare a cererii de încuviințare a executării, acest criteriu având în vedere locul unde se efectuează efectiv executarea, loc care nu se confundă cu acela unde își are sediul organul de executare.

În speță, în absența indicării de către creditor a locului unde se află bunurile debitoarei supuse executării silite, acesta se prezumă a fi cel de la domiciliul debitoarei și cum acesta se află în București, sector 6, instanța căreia îi revine competența de soluționare a cauzei este Judecătoria sector 6 București. Astfel investită, Judecătoria sector 6 București, prin sentința civilă nr. 4989 din 24 iunie 2011 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moinești și, constatând intervenit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție , în vederea soluționării conflictului negativ de competență, reținând în esență că, față de obiectul cererii, în raport de dispozițiile art. 373 1 alin. (1) C. proc.

civ., instanța competentă este Judecătoria Moinești, ca instanță de executare. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 iulie 2011, stabilindu-se termen la 23 septembrie 2011. C u privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Cererea dedusă judecății în prezenta cauză are ca obiect încuviințarea executării silite, solicitată de reclamantul BEJ B.J., la cererea creditoarei CAR Învățământ Moinești IFN, a obligațiilor stabilite în baza titlului executoriu, constând în contractul de împrumut din 12 mai 2010, în contradictoriu cu debitoarea B.O.

C.A.R., cu domiciliul în București, sector 6 și a girantei sale, O.M.M., domiciliată în Comănești, Județul Bacău. Art. 373 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea, iar în alin. (2) se prescrie că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În materie de încuviințare de executare silită nu există norme speciale care să deroge de la competența stabilită prin art. 373 alin. (2) teza I C. proc. civ. Având în vedere că se solicită încuviințarea executării silite împotriva debitorului dar și a garantului său, executorul bancar este în drept să solicite încuviințarea executării silite judecătoriei în circumscripția căreia urmează a face executarea.

Totodată se reține că nu există un text de lege care să oblige executorul să solicite încuviințarea executării numai la domiciliul debitorului, existând doar o prezumție simplă că bunurile debitorului ce pot fi urmărite se află la domiciliul său, prezumție care însă nu interzice executarea silită și în alt loc în măsura în care debitorul deține bunuri ori are, eventual, deschise conturi la bănci care au sediul pe raza teritorială a altei judecătorii decât cea de domiciliu.

În ceea ce privește probarea existenței acestor bunuri, ori conturi deschise la bănci instanța apreciază că nu se poate cere executorului să facă aceste dovezi la momentul la care solicită încuviințarea executării silite întrucât, în lipsa încuviințării instanței de începere a executării silite, executorul nu are temei legal pentru a întreprinde anumite demersuri de identificare a bunurilor, iar, dat fiind confidențialitatea raporturilor juridice bancare, nu poate avea acces la anumite informații cu privire la eventualele conturi deschise de debitor la bănci.

Astfel, la acest moment nu se poate stabili dacă debitorul deține bunuri ori are sau nu conturi deschise la bănci cu sediul în circumscripția Judecătoriei sector 6 București, iar pentru analizarea cererii de încuviințare a executării silite trebuie avută în vedere opțiunea creditorului, respectiv, a executorului bancar, de a efectua executarea silită în circumscripția Judecătoriei Moinești, întrucât în faza premergătoare începerii executării executorul nu este în măsură să producă probe cu privire la existența bunurilor ori a conturilor urmăribile și nici nu este ținut de vreo reglementare legală să probeze aceste aspecte anterior începerii executării.

Pe de altă parte, dat fiind că normele de stabilire a competenței sunt de strictă interpretare, fiind reglementate prin norme de ordine publică, în măsura în care Judecătoria Sectorului 6 București ar încuviința executarea, aceasta s-ar face numai pe raza Sectorului 6 București, ori creditorul a înțeles să solicite executarea la Moinești și nu pe raza Sectorului 6 București. Dacă debitorul ar deține bunuri urmăribile sau conturi deschise atât la Moinești cât și în Sectorul 6 București executorul bancar are posibilitatea să solicite încuviințarea executării silite atât la Judecătoria Moinești cât și la Judecătoria Sectorului 6 București. Față de cele arătate, se va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de reclamantul BEJ B.J., în contradictoriu cu pârâtele B.O.

C.A.R. și O.M.M., în favoarea Judecătoriei Moinești.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moinești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3206/2011
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba – Iulia, B.E.J. C.S. a solicitat pentru creditoarea C.E. –încuviințarea execu
ÎCCJ 2012-02-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 896/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Fiind investită a soluționa cererea formulată de petentul BEJ C.D.C. pentru încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.
ÎCCJ 2011-11-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7794/2011
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 17416 din 14 iunie 2011 executorul P.N.I. a solicitat instanței încuviințarea execu
ÎCCJ 2011-10-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2942/2011
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Sectorului 4 București. creditoarea corpul executorilor I.F.N. al SC E.F.G.R.S.I.F.N. SA a înai
ÎCCJ 2012-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2444/2012
cătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 2381/299/2012. Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 1657 de la 01 februarie 2012, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și a declinat comp
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă