ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 124/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.611/1/2024, la care s-a conexat Dosarul nr. 3.032/1/2024, este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările formulate de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 870/120/2023, în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: Dacă, în cadrul familiei ocupaționale "Justiție", judecătorii și asistenții judiciari pot beneficia, în temeiul art. 38-40, 120, 123 din Codul muncii cu aplicarea art. 1.345 din Codul civil, de contravaloarea muncii suplimentare prestate raportat la indemnizația din ultimii 3 ani anterior formulării acțiunii, și de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 1.002/121/2023, în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: Dacă perioada de asigurare a permanenței inactive de către magistratul aflat la dispoziția angajatorului, fără să îndeplinească nicio activitate, dar putând în orice moment să i se ceară să își îndeplinească atribuțiile, reprezintă muncă suplimentară în accepțiunea de timp de lucru stabilit prin prevederile Directivei 2003/88 CE a Parlamentului European, remunerarea magistratului urmând a fi făcută prin coroborarea art. 8 alin. (1) din cap. VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 cu art. 123 alin. (1) din Codul muncii.

Magistratul-asistent învederează că la dosar a fost depus raportul întocmit.

Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul și obiectul sesizărilor

Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 24 octombrie 2024, în Dosarul nr. 870/120/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la prima problemă de drept.

Sesizarea a fost înregistrată la 15 noiembrie 2024, cu nr. 2.611/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 7 aprilie 2025.

Ulterior, pe rolul instanței supreme a fost înregistrată, cu nr. 3.032/1/2024, sesizarea formulată de Tribunalul Galați - Secția I civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la cea de-a doua problemă de drept.

Având în vedere existența unei strânse legături dintre obiectul primei sesizări și cel al sesizării înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 3.032/1/2024 la Dosarul nr. 2.611/1/2024. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 Anexa nr. V "Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională" Capitolul VIII "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției" Secțiunea a 2-a "Salarizarea judecătorilor, procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora și a magistraților-asistenți" " Art. 8. - (1) Judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obținut, cu funcția deținută și, după caz, cu vechimea în muncă și în funcție, potrivit prevederilor prezentei legi."

Codul muncii " Art. 120. - (1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară. (2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident. (...) Art. 123. - (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. (2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază."

Codul civil " Art. 1.345. - Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri." III. Expunerea proceselor

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă, reclamanții, persoane fizice, în contradictoriu cu pârâții statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel (...), Tribunalul (...), Tribunalul (...) și Tribunalul (...), au solicitat obligarea pârâților să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale cuvenite și neachitate pentru munca suplimentară prestată, raportat la indemnizațiile lunare, pe ultimii 3 ani, actualizate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta, persoană fizică, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul (...), Curtea de Apel (...), Tribunalul (...) și Curtea de Apel (...), să se constate că perioada serviciului de permanență în calitate de judecător de permanență și judecător de drepturi și libertăți la nivelul Judecătoriei (...) și Judecătoriei (...), stabilită prin planificarea de permanență periodică și în continuare până la încetarea condițiilor de lucru, constituie timp de lucru, independent de existența/inexistența vreunei sesizări de competența judecătorului de drepturi și libertăți și de exercitarea și îndeplinirea efectivă a vreunei atribuții de serviciu, precum și obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la calcularea, alocarea și plata sumelor pentru orele aferente timpului de lucru din cadrul serviciului de permanență, care depășesc perioada normală de lucru de 8 ore în timpul zilelor lucrătoare, precum și pe durata zilelor de sâmbătă și duminică, prin acordarea unei sume (stabilită printr-o expertiză contabilă) actualizate.

În cadrul soluționării acțiunilor s-au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularii sesizărilor

Instanțele de trimitere au apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, urmând a solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept menționate, deoarece: - obiectul acțiunilor constă în solicitarea de recunoaștere a plății muncii suplimentare prestate, raportat la indemnizațiile lunare ale reclamanților, pe ultimii 3 ani, sume ce vor fi actualizate, ca efect al îmbogățirii fără justă cauză a pârâților; - pretenția dedusă judecății privește stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, reclamanții având funcțiile de judecători și asistenți judiciari, ceea ce înseamnă că, prin natura funcției, fac parte din familia ocupațională "Justiție"; - din verificările efectuate, asupra chestiunii de drept de care depinde soluționarea cauzei, instanța supremă nu s-a pronunțat. V. Punctul de vedere al titularilor sesizărilor

Tribunalul Dâmbovița nu a formulat niciun punct de vedere.

Tribunalul Galați a arătat că art. 3 alin. (4) din Legeacadru nr. 153/2017 prevede următoarele: "Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază (...)/indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege (...), astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu."

Potrivit art. 8 alin. (1) din cap. VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, judecătorii au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obținut, cu funcția deținută și, după caz, cu vechimea în muncă și în funcție, potrivit prevederilor legii, și indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiției, de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepția cazurilor în care, prin lege specială sau prin această lege, se prevede altfel.

În conformitate cu art. 2 pct. 1 și 2 din Directiva 2003/88/CE, prin timp de lucru se înțelege orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziția angajatorului și își exercită activitatea sau funcțiile în conformitate cu legislațiile și practicile naționale, iar prin perioadă de repaus se înțelege orice perioadă care nu este timp de lucru. Prin raportare la conținutul noțiunilor de timp de lucru și perioadă de repaus s-a apreciat că noțiunea de perioadă inactivă nu este identică cu cea de timp de lucru.

Totodată, potrivit art. 111 alin. (1) din Codul muncii, timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și își îndeplinește sarcinile și atribuțiile, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare.

Art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3.243/2022, stabilește că programul de lucru al judecătorilor începe, de regulă, la ora 8:00 și se încheie, de regulă, la ora 16:00. Aceștia sunt însă obligați să fie prezenți la ora stabilită pentru îndeplinirea activităților în care sunt planificați ori pe care și le-au stabilit sau care impun prezența lor, ca efect al unor dispoziții legale sau regulamentare, ori pentru ședințele de judecată în care au fost desemnați, precum și la activitățile stabilite de președintele instanței în conformitate cu legea.

În consecință, raportat la prevederile arătate, timpul în care reclamanta este programată în serviciul de permanență nu poate fi calificat ca timp de lucru, dat fiind că activitățile desfășurate de către judecători peste programul de muncă de 8 ore (inclusiv serviciul de permanență) fac parte din activitatea curentă a judecătorilor. VI. Punctul de vedere al părților

Părțile nu au exprimat niciun punct de vedere. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Instanțele naționale au comunicat hotărâri judecătorești și opinii teoretice, din care a rezultat existența a două orientări jurisprudențiale.

Într-o orientare majoritară s-a apreciat că Legea-cadru nr. 153/2017, singura care reglementează în prezent drepturile de natură salarială ale magistraților din categoria cărora fac parte reclamanții din cele două cauze, nu prevede posibilitatea remunerării pentru munca suplimentară efectuată ca urmare a existenței unei scheme incomplete de judecători/asistenți judiciari.

Într-o opinie minoritară s-a susținut că judecătorii/asistenții judiciari pot beneficia de contravaloarea muncii suplimentare prestate raportat la indemnizația din ultimii 3 ani anteriori formulării acțiunii.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 78 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 9 ianuarie 2025, a stabilit că activitatea prestată de judecători în condițiile unei scheme de personal incomplete nu constituie muncă suplimentară în condițiile art. 120 alin. (1) din Codul muncii. IX. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene

În Dosarul nr. 12.228/3/2022, Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cu următoarea întrebare preliminară: "Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf T.U.E., cu referire la articolul 2 T.U.E., pct. 5 și 7 din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor și art. 3, 5, 6 și 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, trebuie interpretat, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, în sensul că principiul independenței judecătorilor se opune unei dispoziții legislative naționale care interzice plata orelor suplimentare lucrate de un judecător ca urmare a deficitului de personal în cadrul instanței în care funcționează, în condițiile în care compensarea numai cu timp liber corespunzător a muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru, precum și în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale, dacă ar fi pusă în aplicare, ar afecta concediul legal de odihnă anual?". X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizările sunt inadmisibile. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Prealabil, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, formulată în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele sesizării, în scopul de a stabili dacă sunt întrunite toate condițiile anterior enunțate, se constată că acestea nu sunt îndeplinite în totalitate.

Referitor la primele două condiții legale, acestea sunt îndeplinite, pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar cauzele în care au fost formulate sesizările se află în primă instanță, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Dâmbovița, respectiv al Tribunalului Galați.

De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzelor, dat fiind că reclamanții pretind contravaloarea muncii suplimentare prestate, respectiv dacă perioada de asigurare a permanenței inactive de către magistratul aflat la dispoziția angajatorului, fără să îndeplinească nicio activitate, dar putând în orice moment să i se ceară să își îndeplinească atribuțiile, reprezintă muncă suplimentară în accepțiunea de timp de lucru stabilit prin prevederile Directivei 2003/88 CE a Parlamentului European, impunându-se lămurirea corelației dintre Codul muncii, pe de o parte, și regulile generale edictate în cuprinsul Legii-cadru nr. 153/2017 referitoare la salarizarea magistraților, pe de altă parte.

Așa cum s-a menționat anterior (paragraful 30), prin Decizia nr. 78 din 18 noiembrie 2024, s-a stabilit că activitatea prestată de judecători în condițiile unei scheme de personal incomplete nu constituie muncă suplimentară în condițiile art. 120 alin. (1) din Codul muncii.

În considerentele acestei decizii s-au reținut următoarele: " 84. Salarizarea magistraților presupune plata unei indemnizații de încadrare, stabilită prin legea specială, în funcție de criterii exprese cum ar fi nivelul instanței, funcția, vechimea în muncă și în funcție. 85. Mai mult, legiuitorul român nu a legiferat posibilitatea redistribuirii unor indemnizații pe care ordonatorul de credite le-ar fi estimat, ca incluse în bugetul său de cheltuieli cu resursa umană, în raport cu numărul judecătorilor din schema de personal. De aceea, indiferent de volumul de activitate efectiv al unui judecător, contraprestația muncii lui se poate raporta doar la criteriile de salarizare stabilite prin lege, neexistând o normă legală care să permită plata muncii suplimentare depuse de judecătorii care își desfășoară activitatea în cadrul unei instanțe al cărei grad de ocupare este foarte redus. 86. Pe de o parte, faptul că numărul posturilor existente în schema unei instanțe nu era ocupat nu presupune în mod automat că judecătorii au efectuat ore suplimentare, după cum este posibil ca activitatea judecătorilor să se desfășoare după program chiar și în situația unei scheme de personal complete. Pe de altă parte, efectuarea unei munci suplimentare trebuie analizată mai ales prin raportare la volumul și complexitatea concretă a activității într-un anumit moment și abia apoi prin raportare la procentul de ocupare a schemei de personal, toate acestea pe fondul lipsei unei normări concrete a activității judecătorilor. 87. Salarizarea judecătorilor nu prevede drept criteriu numărul de dosare care le revin spre soluționare, aceasta făcându-se, așa cum s-a arătat deja, potrivit gradului profesional, gradației avute, vechimii în funcție sau în specialitate. Indemnizația unui judecător nu se stabilește prin raportare la un număr minim sau maxim de dosare soluționate. Volumul de activitate este un indicator statistic fluctuant de la un an la altul, fără ca acesta să ducă la o scădere sau mărire salarială. 88. Potrivit art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3.243/2022: «Programul de lucru al judecătorilor începe, de regulă, la ora 8:00 și se încheie, de regulă, la ora 16:00. Aceștia sunt, însă, obligați să fie prezenți la ora stabilită pentru îndeplinirea activităților în care sunt planificați ori pe care și le-au stabilit sau care impun prezența lor, ca efect al unor dispoziții legale sau regulamentare, ori pentru ședințele de judecată în care au fost desemnați, precum și la activitățile stabilite de președintele instanței în conformitate cu legea.» 89. Prin urmare, nu se poate reține în situația judecătorilor un mecanism de evidențiere concretă a timpului de muncă săptămânal - existența unei durate normale a timpului de muncă săptămânal - în accepțiunea art. 112 din Codul muncii, în afara căreia să se poată cuantifica munca suplimentară, potrivit art. 120 din Codul muncii, și care să genereze, astfel, posibilitatea valorificării acestui beneficiu legal, fie prin compensarea cu ore libere plătite, fie prin acordarea unui spor salarial, conform art. 122 și 123 din Codul muncii. 90. Așadar, nu există dispoziții legale care să prevadă că, în situația în care există posturi libere în schema instanței, judecătorii aflați în activitate pot primi un spor pentru muncă suplimentară. 91. Nu constituie un astfel de temei nici Hotărârea nr. 2.225 din 3.11.2022 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a decis ca sumele reprezentând cheltuieli de personal aferente unei scheme incomplete să fie împărțite tuturor judecătorilor care exercită efectiv funcția la acea instanță. 92. Consiliul Superior al Magistraturii a efectuat, prin hotărârea menționată, doar o analiză prin analogie, arătând că, pentru situații similare, este recunoscută de lege lata posibilitatea cumulului de funcții în cazul funcțiilor didactice, funcțiilor de specialitate medicală sanitară și asistență socială și funcțiilor de specialitate artistică, pentru care art. 29 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că pot fi ocupate și prin cumul de funcții de personalul angajat. În virtutea art. 35 alin. (1) din Codul muncii, personalul care realizează cumulul de funcții beneficiază de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. 93. În aceste condiții, Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că nu există nicio rațiune pentru care judecătorii care gestionează un volum de activitate deseori împovărător, ca efect al existenței unui număr mare de posturi vacante la instanțele la care funcționează, să nu beneficieze de venitul corespunzător activității suplimentare pe care o prestează în mod sistematic, fără însă a indica un text de lege de lege lata care să permită încadrarea și remunerarea activității desfășurate de către judecători în condițiile unor scheme de personal incomplete ca muncă suplimentară."

Așadar, instanțele de trimitere dispun de suficiente repere pentru a dezlega problemele de drept cu care au fost învestite, fără a mai fi necesară recurgerea la procedura de unificare a practicii reprezentată de hotărârea prealabilă.

Rolul și funcția mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunțarea repetată în interpretarea și aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conțin, de fapt, una și aceeași problemă de drept.

Forța obligatorie cu care sunt înzestrate, prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dezlegările problemelor de drept date prin hotărâri prealabile sau decizii pronunțate în interesul legii constituie un argument și un instrument util instanțelor de judecată în procesul de aplicare a legii, raționamentul dezvoltat impunându-se nu doar în litigiile ce antamează problemele de drept punctuale dezlegate, ci și în cazul altora, identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării.

Față de argumentele extensive dezvoltate în cuprinsul Deciziei nr. 78 din 18 noiembrie 2024, devine evident că sesizările prezente nu se referă la o chestiune de drept care să necesite cu pregnanță a fi lămurită și care să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării sale de principiu pentru preîntâmpinarea generalizării practicii neunitare, sesizările neîntrunind, pe cale de consecință, nici condiția distinctă negativă a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra problemei de drept și nici exigențele de dificultate care să necesite antrenarea acestui mecanism de unificare.