ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6319/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 11 decembrie 2008, reclamanții B.E., N.S. și N.A.P. au chemat în judecată Primăria Turnu Măgurele reprezentată prin Primar solicitând instanței să constate dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în Turnu Măgurele, strada Independenței nr. 93, compus din 443,60 mp, suprafață construită și 278,80 mp, teren în strada Cavaleriei, compus din 171,37 mp, construcții și 590 mp, curte. Prin civilă nr. 73 din 4 mai 2009, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a respins ca nefondată cererea de repunere în termenul de formulare a notificării formulată de reclamanți și pe cale de consecință, a respins acțiunea ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, a reținut că prin acțiunea lor așa cum a fost precizată, reclamanții au solicitat să fie repus în termen pentru a se putea constata că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv de la autorul lor și să le fie restituite în natură sau prin măsuri echivalente. Conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, unitatea deținătoare, solicitând restituirea imobilului. Acest termen a fost prelungit cu trei luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și cu încă trei luni prin O.U.G. nr. 145/2001.

Cum Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la 14 februarie 2001 rezultă că persoanele îndreptățite puteau formula notificările până la 14 februarie 2002. Potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii. Reclamanții au solicitat repunerea în termen motivat de faptul că autorul lor nu a avut o atitudine pasivă, solicitând relații la Arhivele Naționale, care ar fi trebuit interpretate de pârâtă ca fiind formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și nu a legii fondului funciar. Nu a putut complini cerințele prevăzute de Legea nr. 10/2001, deoarece s-a îmbolnăvit de cancer și după două luni a decedat.

Cât privește cererea formulată la data de 20 noiembrie 2005 și cea din 21 septembrie 2005, indiferent de calificarea dată de către Primărie, nici acestea nu au fost făcute în termen, întrucât Legea nr. 247/2005 nu a adus modificări Legii nr. 10/2001, în ceea ce privește termenul de formulate a notificărilor. Cât privește susținerea că autorul părților s-a îmbolnăvit grav de cancer și după două luni a decedat, conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., părțile trebuiau să dovedească cum că au fost împiedicate de o împrejurare mai presus de voința lor să formuleze cererea în termen, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol notificarea trebuia făcută în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

După cum reiese din certificatul de deces autorul părților a decedat la data de 7 decembrie 2005 la peste 3 ani de la împlinirea termenului înlăuntrul căreia trebuia să formuleze notificarea. Presupusul caz de forță majoră vizează ultimele luni din viața defunctului care a decedat în decembrie 2005 și nu în intervalul 14 februarie 2001 - 14 februarie 2002 când trebuia formulată notificarea. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât autorul lor a fost internat în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență Militar Central „Carol Davila” - Clinica Chirurgie 1 în perioada 22 decembrie 2001 - 31 ianuarie 2002, după externare urmând foarte multe proceduri medicale ce nu i-au permis să se deplaseze.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 530/ A din 28 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, că în mod corect prima instanță, a respins cererea reclamanților de repunere în termenul de formulate a notificării, întrucât aceștia nu au dovedit că ar fi fost împiedicați să exercite actul dintr-o împrejurare mai presus de voința lor. Aspectul referitor la internarea în spital, nu reprezintă, în sine, o împrejurare mai presus de voința părții, reclamanții nereușind să facă dovada în acest sens. Prin cauze temeinic justificate, trebuie să se înțeleagă acele împrejurări care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului de opțiune și care au făcut ca acesta să nu cunoască o anumită situație de fapt sau să nu poată acționa într-un anumit termen prevăzut de lege, ceea ce nu se poate reține în speță.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții, invocând cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor, repunerea în termenul de formulare a notificării pentru a obține drepturile succesorale ale defunctului B.F. Dezvoltând criticile formulate recurenții - reclamanți au susținut că, instanța de apel nu a analizat îndeajuns înscrisurile doveditoare (certificate medicale ale defunctului) care dovedesc starea gravă a sănătății care l-a împiedicat să își solicite drepturile și a minimalizat starea de sănătate a acestuia. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată (fost art. 21), de notificare a deținătorului imobilelor pentru măsuri reparatorii este de decădere. Sancțiunea nerespectării termenului pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent. Sancțiunea decăderii constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege. Termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este incompatibil cu instituția repunerii în termen. Pe de altă parte, autorul recurenților putea mandata o persoană care să formuleze demersurile necesare pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții B.E., N.S. și N.A.P. împotriva deciziei civile nr. 530/ A din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.