ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6319/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data de 11 decembrie 2008, reclamanții B.E.,

N.S. și N.A.P. au chemat în judecată Primăria Turnu Măgurele reprezentată prin

Primar solicitând instanței să constate dreptul de proprietate asupra imobilelor

situate în Turnu Măgurele, strada Independenței nr. 93, compus din 443,60 mp,

suprafață construită și 278,80 mp, teren în strada Cavaleriei, compus din

171,37 mp, construcții și 590 mp, curte.

Prin civilă nr. 73

din 4 mai 2009, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a respins ca nefondată

cererea de repunere în termenul de formulare a notificării formulată de

reclamanți și pe cale de consecință, a respins acțiunea ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță, a reținut că prin acțiunea lor așa cum a fost

precizată, reclamanții au solicitat să fie repus în termen pentru a se putea

constata că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001

pentru imobilele preluate abuziv de la autorul lor și să le fie restituite în

natură sau prin măsuri echivalente.

Conform art. 22 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6

luni de la intrarea în vigoare a legii, unitatea deținătoare, solicitând restituirea

imobilului.

Acest termen a fost

prelungit cu trei luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și cu încă trei luni prin O.U.G.

nr. 145/2001.

Cum Legea nr. 10/2001

a intrat în vigoare la 14 februarie 2001 rezultă că persoanele îndreptățite

puteau formula notificările până la 14 februarie 2002.

Potrivit art. 22 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea

notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri

reparatorii.

Reclamanții au

solicitat repunerea în termen motivat de faptul că autorul lor nu a avut o

atitudine pasivă, solicitând relații la Arhivele Naționale, care ar fi trebuit interpretate de pârâtă ca fiind formulate în temeiul

Legii nr. 10/2001 și nu a legii fondului funciar.

Nu a putut complini

cerințele prevăzute de Legea nr. 10/2001, deoarece s-a îmbolnăvit de cancer și

după două luni a decedat.

Cât privește cererea

formulată la data de 20 noiembrie 2005 și cea din 21 septembrie 2005,

indiferent de calificarea dată de către Primărie, nici acestea nu au fost

făcute în termen, întrucât Legea nr. 247/2005 nu a adus modificări Legii nr. 10/2001,

în ceea ce privește termenul de formulate a notificărilor.

Cât privește

susținerea că autorul părților s-a îmbolnăvit grav de cancer și după două luni

a decedat, conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., părțile trebuiau să

dovedească cum că au fost împiedicate de o împrejurare mai presus de voința lor

să formuleze cererea în termen, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol

notificarea trebuia făcută în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

După cum reiese din

certificatul de deces autorul părților a decedat la data de 7 decembrie 2005 la

peste 3 ani de la împlinirea termenului înlăuntrul căreia trebuia să formuleze

notificarea.

Presupusul caz de

forță majoră vizează ultimele luni din viața defunctului care a decedat în

decembrie 2005 și nu în intervalul 14 februarie 2001 - 14 februarie 2002 când

trebuia formulată notificarea.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică

întrucât autorul lor a fost internat în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență Militar Central „Carol Davila” - Clinica Chirurgie 1 în perioada

22 decembrie 2001 - 31 ianuarie 2002, după externare urmând foarte multe

proceduri medicale ce nu i-au permis să se deplaseze.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia nr. 530/ A din 28 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut, că în mod corect prima instanță, a respins

cererea reclamanților de repunere în termenul de formulate a notificării,

întrucât aceștia nu au dovedit că ar fi fost împiedicați să exercite actul dintr-o

împrejurare mai presus de voința lor.

Aspectul referitor la

internarea în spital, nu reprezintă, în sine, o împrejurare mai presus de

voința părții, reclamanții nereușind să facă dovada în acest sens.

Prin cauze temeinic

justificate, trebuie să se înțeleagă acele împrejurări care nu pot fi imputate

unei culpe a titularului dreptului de opțiune și care au făcut ca acesta să nu

cunoască o anumită situație de fapt sau să nu poată acționa într-un anumit

termen prevăzut de lege, ceea ce nu se poate reține în speță.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții, invocând cazul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor,

repunerea în termenul de formulare a notificării pentru a obține drepturile

succesorale ale defunctului B.F.

Dezvoltând criticile

formulate recurenții - reclamanți au susținut că, instanța de apel nu a

analizat îndeajuns înscrisurile doveditoare (certificate medicale ale

defunctului) care dovedesc starea gravă a sănătății care l-a împiedicat să își

solicite drepturile și a minimalizat starea de sănătate a acestuia.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Termenul prevăzut de art.

22 din Legea nr. 10/2001 republicată (fost art. 21), de notificare a deținătorului

imobilelor pentru măsuri reparatorii este de decădere.

Sancțiunea

nerespectării termenului pentru înregistrarea notificării atrage pierderea

dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent.

Sancțiunea decăderii

constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de

lege.

Termenul prevăzut de art.

22 din Legea nr. 10/2001 este incompatibil cu instituția repunerii în termen.

Pe de altă parte,

autorul recurenților putea mandata o persoană care să formuleze demersurile necesare

pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții B.E., N.S. și N.A.P. împotriva deciziei civile nr. 530/

A din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2010.