ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6241/2011

Asupra recursului de față constată

următoarele:

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin

sentința nr. 635 din 27 aprilie

2009

a admis acțiunea

formulată de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâții F.F., F.G. și F.M.C.

A obligat pe pârâți să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul situat în București, compus din teren și construcție. A

obligat pe pârâți să plătească reclamantului suma de 2000 lei cheltuieli de

judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Soluția primei

instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 518 din

27 octombrie 2009,

prin

care s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâți împotriva sentinței

tribunalului.

Împotriva

acestei ultime decizi au declarat recurs pârâții,

înregistrat pe

rolul

înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală la data de 14

ianuarie 2010.

La 2 iunie 2010, înalta Curte a

suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

constatând lipsa nejustificată a părților, în condițiile în care nici una

dintre acestea nu a solicitat judecata în lipsă.

Dosarul a fost repus pe rol, din

oficiu, la 4 iulie 2011, în vederea discutării perimării, în acord cu

dispozițiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată aplicabile în

cauză dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că orice cerere

de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă

cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva

incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Din redactarea textului de lege

menționat, care sancționează pasivitatea procedurală a părților, reiese

caracterul imperativ al excepției invocate, instanța având îndrituirea și

corelativ obligația de a veghea asupra respectării dispozițiilor de ordine

publică care au drept efect stingerea, dintr-o împrejurare culpabilă părții, a

procesului civil.

Perimarea se înfățișează însă nu numai

ca o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege dar

și ca o prezumție tacită de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme

îndelungată în judecată, având astfel un caracter mixt.

Cum în cauză

dosarul a rămas în nelucrare de la 2 iunie 2010, data suspendării judecării

cauzei pentru lipsa părților și până la 4 iulie 2011, data repunerii din oficiu

a cauzei pe rol, din vina părților nefiind întocmit nici un act de procedură în

termenul legal prevăzut, prin aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se va

constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de

pârâții F.F., F.G. și F.M.C. împotriva deciziei nr. 518 din 27

octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 septembrie 2011.