ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6229/2011

Asupra recursurilor constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 04 februarie 2010 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin

, reclamanții F.D., F.G.J.

și F.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul Legii nr. 221/2009, acordarea cu

titlu de daune morale a sumei de 1.000.000 euro pentru prejudiciul moral

suferit de autorii acestora L.L. (străbunică), L.G. (străbunic), F.A. (bunică),

F.I. (bunic) și F.G. (tată).

Prin sentința civilă nr. 791 din 5 mai

2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin

a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanți

și a fost obligat pârâtul să plătească

reclamanților

F.D. și F.G.J., în calitate de fii ai defunctului F.G. și de nepoți ai

defuncților L.G., L.L., F.I. și F.A., suma de câte 100.000 euro, în echivalent

în lei la data efectuării plății, iar reclamantei F.E., în calitate de soție

supraviețuitoare a defunctului F.G., suma de 50.000 euro, în echivalent în lei

la data efectuării plății, cu titlu de daune morale.

Împotriva sentinței a

declarat apel în termen pârâtul

, invocând, în esență, că reclamanții nu sunt îndreptățiți la

despăgubiri, întrucât antecesorii lor nu au suferit condamnări politice.

Pârâtul a criticat și cuantumul exagerat al despăgubirilor acordate în cauză.

La termenul din 27

octombrie 2010, reprezentantul Ministerului Public a invocat ca motiv de apel

de ordine publică excepția nulității hotărârii primei instanțe

, deoarece cauza a fost

soluționată fără consemnarea concluziilor procurorului.

Prin decizia nr. 413/A din

02 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă

a

admis apelul pârâtului, a anulat

hotărârea pronunțată și, rejudecând fondul cauzei, a admis în parte cererea de

chemare în judecată și a obligat pe pârât să plătească reclamanților F.G.J. și

F.D. câte 5.000 euro, iar reclamantei F.E. 3.000 euro, respingând în rest

acțiunea.

Instanța de apel a apreciat că motivul

de apel de ordine publică invocat de reprezentantul Ministerului Public este

fondat, deoarece

din sentință nu rezultă care a fost

poziția reprezentantului parchetului față de pretențiile reclamanților, astfel

că hotărârea este nulă, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, în baza art.

297 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., instanța de apel a anulat hotărârea

pronunțată.

Procedând la judecarea pe

fond a cererii reclamanților, instanța de apel a reținut că aceștia au dovedit

împrejurarea că autorii lor

au fost deportați în Bărăgan în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, măsură

calificată expres ca fiind abuzivă de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. e) din

Legea nr. 221/2009. De asemenea, reclamanții au făcut dovada calității de

descendenți și, respectiv, soție supraviețuitoare, a persoanelor deportate,

fiind în consecință îndreptățiți la despăgubiri pentru prejudiciul moral, în

condițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

În raport de durata

măsurii administrative la care au fost supuși autorii reclamanților (

4 ani și 6 luni), suferințele fizice

și psihice îndurate, expunerea la disprețul public, atingerea gravă adusă

onoarei și demnității persoanei, faptul că nu reclamanții, ci antecesorii lor

au suferit măsura deportării, apreciind și necesitatea de a se stabili o

proporționalitate a despăgubirilor cuvenite în raport de prejudiciul încercat

și luând în considerare drepturile acordate în baza O.U.G. nr. 214/1999 și

Decretul-lege nr. 118/1990, instanța de apel a redimensionat cuantumul daunelor

morale cuvenite reclamanților, apreciind că acordarea a câte 5.000 euro pentru

reclamanții F.D. și F.G.J. și a 3.000 euro pentru reclamanta F.E. constituie o

reparație și o satisfacție justă, echitabilă și rezonabilă din partea Statul

Român.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții F.D., F.G.J.

și F.E., precum și pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice, prin Direcția generală a finanțelor publice Caraș-Severin.

În motivarea recursului, reclamanții

critică plafonarea cuantumului despăgubirilor la suma totală de 13.000 euro,

arătând că dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, prin care s-a plafonat limita

maximă a daunelor morale, sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 52

alin. (3) din Constituția României și Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Recurentul pârât Statul Român invocă

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

căruia susține că hotărârea din apel a fost dată cu aplicarea greșită a

prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, text care permite

acordarea de despăgubiri exclusiv pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnările cu caracter politic, nu și pentru cel determinat prin măsuri

administrative cu caracter politic. Același recurent consideră că suma acordată

de instanța de apel este nejustificat de mare, nu respectă principiile

proporționalității și echității și este de natură să conducă la îmbogățirea fără

just temei a reclamanților.

Examinând cererea de recurs formulată

de reclamanți

, Înalta

Curte constată că aceasta nu a fost semnată, deși recurenții reclamanți au fost

citați cu această mențiune, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a

procedurii de citare (filele 11, 12 și 14 din dosarul instanței de recurs). În

consecință, față de prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. d)

raportate la art. 316 și art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va

constata nul recursul declarat de reclamanți.

Recursul pârâtului urmează a fi

respins ca nefondat

,

pentru următoarele considerente:

Interpretarea

pe care o propune recurentul pârât în ceea ce privește dispozițiile art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009 este contrară intenției legiuitorului și se bazează

pe o analiză izolată a normei supuse interpretării, fără corelarea cu celelalte

dispoziții ale actului normativ.

Chiar titlul

Legii nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, denotă intenția legiuitorului de a asimila măsura

administrativă cu caracter politic condamnării cu caracter politic, iar din

partea introductivă a art. 5 alin. (1) [„Orice persoană care a suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic (…) pot

solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în

vigoare a prezentei legi, obligarea statului la (.)”] se deduce aceeași

intenție de a reglementa dreptul la măsuri reparatorii pentru ambele categorii

de beneficiari.

Norma prevăzută

la art. 5 alin. (1) lit. a) nu poate fi ruptă din contextul actului normativ și

nu poate fi aplicată decât în concordanță cu ceea ce art. 5 prevede în partea

sa introductivă. Enumerând categoriile de persoane îndreptățite la daune

morale, textul nu face nicio distincție în raport de natura măsurii care a

generat prejudiciul moral, beneficiul măsurilor reparatorii reglementate

(inclusiv acordarea de daune morale) fiind recunoscut atât în cazul condamnării,

cât și în cazul măsurilor administrative cu caracter politic.

În privința

cuantumului despăgubirilor morale, critica este de asemenea, neîntemeiată. Instanța

de apel a stabilit, pentru prejudiciul moral suferit de autorii reclamanților,

cauzat de strămutarea acestora în Bărăgan pentru o perioadă de 4 ani și 6 luni,

o reparație în sumă totală de 13.000 euro, sumă care nu este exagerată și nu se

îndepărtează de criteriile echității și rezonabilității, așa cum se susține în

motivarea recursului declarat de pârât. Dimpotrivă, aprecierea în echitate făcută,

în absența unor criterii ferme de cuantificare, păstrează raportul de

proporționalitate între interesul particular și cel general, asigurând o

satisfacție de natură morală pentru atingerea adusă unor valori, de asemenea,

nepatrimoniale, în strânsă legătură cu atributele personalității umane.

În consecință, criticile formulate

fiind găsite nefondate, recursul pârâtului va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanții F.D., F.G.J. și F.E. împotriva deciziei nr. 413/A din 2

noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, prin Direcția generală a finanțelor publice Caraș – Severin împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2011.