ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5808/2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr.5790 din 23 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr.x/2/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal a respins ca tardiv formulat recursul declarat de reclamanta A împotriva sentinței nr. 959 din 18 iunie 2021 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării Decizie nr. 1302/2020 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară și ca nefondat recursul declarat de reclamanta A împotriva sentinței nr. 959 din 18 iunie 2021 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actelor administrative.

Recurenta- reclamantă A a atacat Decizia nr.5790 din 23 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ pe calea unei contestații în anulare, întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct.3 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei atacate, admiterea recursului, casarea sentinței nr.959/18.06.2021, pronunțate de Curtea de Apel București- Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și, în rejudecare pe fond, admiterea acțiunii în anulare, astfel cum a fost formulată.

În motivare, contestatoarea a susținut, în esență, că instanța de recurs a omis să analizeze următoarele motivele de recurs invocate prin cererea de recurs:

- insuficienta motivare a considerentelor pentru care au fost respinse motivele de nulitate absolută a actelor administrative atacate invocate în fata primei instanțe -pct. II.A din cererea de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.;

- greșita dezlegare în drept a unor motive de nulitate invocate ca urmare a încălcării de catre autoritate a unor dispoziții legale imperative referitoare procedura de constatare a faptelor de natură contravențională și inexistenta unei Note de constatare a presupusei fapte de natură contravențională - pct. II.B) motivul II din cererea de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.8 C.proc.civ.

A arătat că aceste motive distincte de recurs au fost fondate pe încălcarea procedurii legale de emitere de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a actelor cu caracter administrativ în materia ilicitului contravențional, fiind dezvoltate corespunzător prin concluziile scrise după ce intimata pârâtă a depus la dosarul cauzei documentația administrativă prealabilă emiterii actului administrativ atacat, conform obligațiilor legale stabilite prin art. 13 și art. 18 alin. (2) din Legea nr.554/2004.

Deși în cuprinsul deciziei atacate, cu ocazia sistematizării motivelor de recurs, instanța de recurs a reținut că s-au invocat, printre alte motive, și următoarele: ,,din verificarea înscrisurilor probatorii atașate întâmpinării rezultă că nu există nota de constatare la care se referă art. 133 alin. (1) din Legea nr.24/2017 și art. 212 din O.U.G. nr.92/2012”, respectiv ,, inexistența notei de constatare a contravenției constituie o încălcare a unor dispoziții legale obligatorii încălcare ce atrage sancțiunea nulității absolute a deciziei de sancționare emisă cu încălcarea procedurii administrative prevăzute de lege", în considerentele deciziei au fost analizate doar motivele de nelegalitate vizând încălcarea dreptului la apărare în procedura prealabilă emiterii actului administrativ atacat (pag. 15 — 18); încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 131 si art. 133 din Legea nr.24/2017 privind criteriile de individualizare a sancțiunii (pag. 18-20); încălcarea dispozițiilor legale imperative referitoare la stabilirea vinovăției (pag.20) și caracterul de titlu executoriu pentru plata amenzii a deciziilor emise de A.S.F. (pag.21-22).

Or, din analiza în integralitate a considerentelor deciziei atacate rezultă cu evidență că deși la început au fost evocate ca motive de recurs, ulterior instanța a omis să le cerceteze.

Având în vedere caracterul detaliat al motivelor de recurs pe care instanța a omis să le analizeze, nu se poate reține că acestea au fost subsumate celorlalte motive de recurs analizate. Cele două motive de recurs neanalizate se refereau strict la neîndeplinirea unor condiții de formă ale actelor juridice a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute, precum și la nerespectarea procedurii prevăzute de lege pentru constatarea faptei contravenționale printr-o Notă de constatare întocmită de persoane de specialitate, act premergător anterior emiterii Deciziei de sancționare de către Consiliul A.S.F.

Ținând cont de faptul că obiectul controlului judiciar în contenciosul administrativ rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 13 și art. 18 alin. (2) din Legea nr.554/2004, în cazul actelor administrative a căror procedură de emitere implică realizarea unor acte premergătoare, acestea din urmă se impun a fi analizate împreună cu actul administrativ atacat pe care îl completează în mod necesar. Scopul acestei reglementări procesuale este acela de a permite instanței să verifice procedura formală de adoptare a actului administrativ și să înțeleagă rațiunile adoptării actului de către autoritatea publică.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, arătând că motivele apreciate ca fiind „omise ”de instanța de recurs și care ar constitui, în opinia contestatoarei, motive de casare, reprezintă, de fapt, repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de către instanța de recurs, astfel că motivele contestatoarei nu se încadrează în cerințele prevăzute de 503 alin. (2) pct.3 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, arătând că instanța de recurs a analizat în mod grupat criticile formulate și a avut în vedere susținerile formulate de recurenta-contestatoare, instanța nefiind obligată să răspundă în mod exhaustiv tuturor criticilor formulate de aceasta (mai ales dacă acestea nu au valoare juridică). În contestația în anulare, instanța este ținută să verifice numai dacă instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen și nu poate să examineze justețea soluției pronunțate, astfel după cum dorește contestatoarea.

În plus, deși contestația în anulare privește așa-zisa omisiune a examinării unui motiv de casare, prin dezvoltarea motivelor, contestatoarea reiterează practic, atât motivele de casare care au format obiectul analizei instanței de recurs, dar formulează și aprecieri asupra probelor sau aplicării legii, ceea ce excedează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., pentru care se poate formula și este admisibilă o contestație în anulare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și în condițiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Prezenta cale de atac este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora:

„ (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...)

Se constată astfel că, sub aspect strict formal, contestația în anulare de față întrunește condițiile de admisibilitate, întrucât este formulată împotriva unei hotărâri susceptibile de exercițiul acestei căi de atac extraordinare și este întemeiată pe unul dintre motivele reglementate de dispozițiile art. 503 C. proc. civ., iar încadrarea efectivă a argumentelor prezentate în cazurile prevăzute de lege reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia căii de atac, iar nu de admisibilitatea acesteia.

Cât privește fondul contestației în anulare, Înalta Curte reține că motivul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului pe care îl sprijină.

Înalta Curte subliniază că instanța de recurs este astfel în drept să grupeze argumentele invocate de recurent în dezvoltarea unor motive de casare pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de casare este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Verificând cererea de recurs din dosarul nr. x/2/2021, se constată că recurenta-contestatoare a invocat motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.6 și 8 C.proc.civ., formulând mai multe critici la adresa hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Contestatoarea susține că instanța de recurs nu ar fi răspuns motivelor de recurs vizând insuficienta motivare a considerentelor pentru care au fost respinse motivele de nulitate absolută a actelor administrative atacate invocate în fata primei instanțe (neîndeplinirea unor condiții de formă ale actelor juridice a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute) - pct. II.B din cererea de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.; respectiv greșita dezlegare în drept a unor motive de nulitate invocate ca urmare a încălcării de catre autoritate a unor dispoziții legale imperative referitoare la procedura de constatare a faptelor de natură contravențională și inexistența unei Note de constatare a presupusei fapte de natură contravențională, întocmită de persoane de specialitate, act premergător emiterii Deciziei de sancționare de către Consiliul A.S.F. - pct. II.B din cererea de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.8 C.proc.civ., însă aceste susțineri sunt nefondate.

Din examinarea deciziei nr.5790/23.11.2021, atacate, rezultă că instanța de recurs a cercetat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct.6 și pct. 8 C.proc.civ., prin prisma criticilor formulate, arătând în considerentele hotărârii raționamentul pentru care a apreciat că nu sunt incidente în cauză.

Astfel, verificând incidența motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de recurs a analizat grupat criticile subsumate acestui motiv și le-a răspuns printr-un considerent comun, reținând că hotărârea răspunde exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b C.proc.civ., întrucât prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță, neputând fi reținută lipsa de motivare a sentinței atacate. Totodată, a reținut că deciziile ASF îndeplinesc condițiile de formă, întrucât cuprind atât temeiul juridic al măsurilor dispuse, termenul în care se poate formula contestația, descrierea faptelor constatate de A.S.F., cât și motivele de fapt și de drept care au condus la emiterea acestora, actele fiind emise în conformitate cu prerogativele acestei autorități, prevăzute în O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, instanța de recurs a înțeles să răspundă criticii de nelegalitate de la pct. II.A din cererea de recurs, iar împrejurarea că în considerentele deciziei nu s-a răspuns fiecărui argument al recurentei nu echivalează cu neanalizarea motivului de casare invocat de către contestatoare.

Nici în ceea ce privește criticile vizând greșita dezlegare în drept a unor motive de nulitate invocate ca urmare a încălcării unor dispoziții legale imperative referitoare procedura de constatare a faptelor de natură contravențională și inexistența unei Note de constatare a presupusei fapte de natură contravențională, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.8 C.proc. civ., nu poate fi reținută o omisiune de cercetare a unui motiv de recurs, pentru că în motivarea deciziei se regăsesc considerente legate de modul în care a fost îndeplinită procedura prealabilă emiterii actului administrativ, prin raportare la dispozițiile exprese ale art. 133 din Legea nr. 24/2007 și art. 212 din OUG nr. 92/2012, iar susținerile contestatoarei tind la o reevaluare a fondului cauzei, care nu este permisă pe calea contestației în anulare.

Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților pentru a ataca hotărârea judecătorească devenita anterior definitivă în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la art. 503 C. proc. civ.

Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și irevocabile, obligatorii, și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepție de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanțe riguroase și de substanță (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Așa fiind, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestatoare nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că instanța de control judiciar, pronunțând decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a răspuns motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă, iar instanța învestită cu contestația în anulare nu are a efectua o apreciere asupra corectitudinii acestor dezlegări.

III. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în temeiul art. 508 din același cod, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A împotriva deciziei nr. 5790 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2/2021, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 6 decembrie 2023.