ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5276/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, suspendarea executării măsurilor dispuse la art. 2 alin. 1 pct. 6 și pct. 7 din Decizia ASF nr. 1227/09.10.2019, până la soluționarea pe fond a contestației formulate în dosarul nr. x/2019.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 992 din 17 decembrie 2019, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii de fond a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de suspendare astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea recursului promovat recurenta-reclamantă a susținut, în contextul unei succinte expuneri a situației de fapt relevante, a soluției pronunțate de prima instanță și a considerentelor reținute, că hotărârea de fond este netemeinică, sub un prim aspect referitor la considerentul prin care s-a reținut că măsurile dispuse la pct. 6 și pct. 7 din decizia atacată nu au natura unor sancțiuni contravenționale. Astfel, ignorând chestiunea cu soluționarea căreia a fost învestită, instanța de fond a reținut într-o manieră simplistă că obligațiile stabilite de pârâtă nu au natura unor sancțiuni contravenționale complementare, motiv pentru care a înlăturat argumentul invocat în acest sens de către reclamantă. În opinia recurentei, este lipit de relevanță dacă măsurile dispuse au sau nu au natura unor sancțiuni contravenționale, elementul care prezintă relevanță constând în faptul că pârâta a dispus măsuri administrative pentru încălcarea unor prevederi civile. Ca urmare, a apreciat că prima instanță nu a analizat fondul problemei cu care a fost sesizată și a înlăturat în mod nejustificat criticile formulate de reclamantă. În continuare, recurenta a susținut lipsa de temeinicie a considerentului prin care s-a reținut că A. nu a probat inexistența unei clauze care să-i permită denunțarea unilaterală a contractelor cadru și/sau a polițelor de asigurare. Sub un prim aspect, recurenta a precizat că instanța a sancționat-o prin respingerea cererii pentru simplul fapt că nu ar fi făcut proba negativă, respectiv pe motiv că nu ar fi probat inexistența din contracte a unor clauze care să fi permis denunțarea unilaterală. Sub un al doilea aspect, recurenta a susținut că instanța de fond a soluționat cererea de suspendare prin raportare la motivele de fapt și de drept care nu au fost puse în dezbaterea părților, încălcând astfel prevederile art. 14 alin. (5) și alin. (6) din C. proc. civ. Astfel, a solicitat a se observa că din încheierea de ședință de la termenul la care au avut loc dezbaterile rezultă că pârâta nu a invocat existența unor clauze contractuale care să stabilească în beneficiul A. posibilitatea de a denunța unilateral contractele cadru și/sau polițele de asigurare emise în legătură cu aceste contracte, iar instanța nu a pus în discuție și nu a solicitat relații în legătură cu existența unor astfel de clauze, astfel încât este incidentă în cauză situația în care instanța a soluționat cauza în baza unor aspecte de fapt și de drept care nu au fost puse în prealabil în discuția părților, pronunțând o hotărâre nelegală. În fine, sub un ultim aspect, recurenta a precizat că instanța a făcut confuzie între măsurile pe care A. le-a luat în legătură cu contractele cadru și măsurile propuse spre a fi luate cu privire la polițele de asigurare. Astfel, deși din probatoriu a rezultat că A. a emis notificări de încetare prin denunțare a contractelor cadru, menținând însă polițele de asigurare emise în baza acestora, și a menținut inclusiv toate polițele de asigurare emise în baza contractului cadru încheiat cu B., instanța de fond a reținut total neîntemeiat considerentul potrivit căruia A. ar fi avut o abordare inconsecventă, poziția asigurătorului față de polițele de asigurare emise fiind una singură, respectiv aceea de menținere a polițelor. A mai arătat recurenta-reclamantă că judecătorul fondului a respins nemotivat argumentul prin care A. a invocat că măsurile dispuse de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară aduc atingere intereselor legitime ale consumatorilor. În acest sens, a subliniat că instanța a reținut în mod simplist faptul că interesele consumatorilor pot fi realizate doar într-un cadru legal, însă soluția de respingere a acestei critici formulate de A. este nemotivată, deoarece nu a explicat cum a ajuns la concluzia că în cauză s-ar fi urmărit protejarea intereselor consumatorilor într-o manieră nelegală. Susținând lipsa de temeinicie a considerentelor în baza cărora s-a reținut că A. nu a făcut dovada necesității împiedicării producerii unei daune iminente, recurenta a solicitat a se observa că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, reținând în mod eronat că doar prejudiciul cert îndeplinește condiția la care se referă textul legal menționat. Așadar, în eventualitatea pierderii protecției oferite prin poliță, asigurații persoane cheie vor suferi un prejudiciu cert și nu un prejudiciu eventual. În final, recurenta a susținut argumente referitoare la temeinicia cererii de suspendare, atât sub aspectul îndeplinirii cazului bine justificat, cât și sub aspectul împrejurărilor sub care se reflectă paguba iminentă, făcând trimitere în acest sens și la practica judiciară a instanței supreme.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, apreciind că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante. Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea tuturor apărărilor formulate de pârâtă și admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Totodată, a depus o cerere prin care a învederat că în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București s-a luat act de renunțarea sa la judecarea cauzei, soluția fiind definitivă, conform extrasului de pe portalul instanței depus în dovedire. Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin reprezentant, a invocat excepția lipsei de interes a recursului, la termenul de dezbateri din data de 04 noiembrie 2021, precizând că în cauza având ca obiect cererea de anulare a deciziei a cărei suspendare s-a solicitat în prezenta cauză reclamanta a renunțat la judecată, hotărârea fiind definitivă. A depus în dovedire decizia nr. 36/19.01.2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019. Înalta Curte a luat act de excepția lipsei de interes a recursului, invocată de intimata-pârâtă, și a reținut cauza spre soluționare pe excepția invocată.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes a recursului exercitat în cauză, excepție invocată de către intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată, urmând să o admită și să respingă recursul reclamantei ca lipsit de interes, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor legale menționate supra, "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei". În cauză, în faza recursului, recurenta-reclamantă a depus o cerere prin care a învederat faptul că în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cauzei având ca obiect anularea deciziei A.S.F. nr. 1227/09.10.2019 a cărei suspendare s-a solicitat în cauza pendinte, soluția rămânând definitivă. A atașat în dovedire extras de pe portalul instanței cu privire la soluția învederată. La termenul de dezbateri din 04 noiembrie 2021 intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin consilier juridic, a invocat excepția lipsei de interes a recursului și a depus în dovedire decizia nr. 36/19.01.2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019. În acest context, Înalta Curte a luat act de excepția lipsei de interes a recursului și a reținut spre soluționare cauza pe excepția invocată. Referitor la excepția lipsei de interes este important a se aminti că aceasta reprezintă un mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia dintre cerințele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conținutul acțiunii civile (cereri, excepții, exercitarea căilor de atac, executarea silită), fiind o excepție de fond, întrucât se invocă încălcarea cerințelor interesului-condiție de exercitare a acțiunii civile, peremtorie, întrucât admiterea sa împiedică soluționarea fondului cererii, și absolută, deoarece se încalcă norme de ordine publică. În argumentarea soluției adoptate Înalta Curte are în vedere faptul că, în conformitate art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta impunându-se a fi determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. De asemenea, urmează a fi avute în vedere și prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, în materia contenciosului administrativ acest lucru presupunând dovedirea existenței actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii actului. Întrucât cauza de față are ca obiect cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse la art. 2 (1) pct. 6 și pct. 7 din Decizia A.S.F. nr. 1227/09.10.2019, până la soluționarea pe fond a contestației formulate în cadrul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului vor fi avute în vedere soluția pronunțată de prima instanță și eventuale modificări survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate. Sub aspectul reliefat Înalta Curte reține că prin sentința de fond s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă. La data de 29 octombrie 2021 recurenta-reclamantă depus la dosar, în faza procesuală a recursului, o cerere prin care a învederat că în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București s-a luat act de renunțarea sa la judecarea cauzei având ca obiect anularea Deciziei A.S.F. nr. 1227/09.10.2019, soluția fiind definitivă, conform extrasului de pe portalul instanței depus în dovedire. Așa cum s-a arătat în precedent, la termenul de dezbateri din data de 04 noiembrie 2021 intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin reprezentant, a invocat excepția lipsei de interes a recursului și a depus în dovedire decizia nr. 36/19.01.2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019. Prin urmare, având în vedere că prin Decizia nr. 36/19.01.2021 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea acțiunii în anularea Deciziei A.S.F. nr. 1227/09.10.2019, a cărei suspendare s-a solicitat în dosarul ce face obiectul cauzei pendinte, soluția fiind definitivă, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursului reclamantei, în condițiile în care scopul pentru care a fost solicitată suspendarea executării actului contestat a fost atins odată cu soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București. În aceste condiții, cum interesul de a acționa al reclamantei trebuie să subziste pe toată perioada procesului, iar acesta nu mai este actual potrivit art. 33 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același Cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes, invocată de intimata-pârâtă, și va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 992 din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes, menținând astfel sentința de fond atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE,