ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3263/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat suspendarea efectelor Deciziei nr. 1138/28.09.2020, emisă de Direcția Supraveghere și Control Asigurări Reasigurări a A.S.F., până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea actului, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1037 din 20 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX- a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară și a suspendat executarea Deciziei A.S.F. nr. 1138/28.09.2020 până la soluționarea definitivă a cauzei privind anularea actului.

Împotriva sentinței civile nr. 1037 din 20 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX- a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, arătând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cât privește cazul bine justificat, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 163 alin. (18

1

) și (18

2

) din Legea nr. 237/2015, a reținut că Decizia A.S.F. nr. 1138/2020 a fost emisă cu nerespectarea procedurii prealabile a notificării, fapt de natură a aduce atingere dreptului reclamantului la apărare.

Totodată, recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de fond și-a fundamentat concluzia referitoare la nemotivarea deciziei contestate, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrative, cu încălcarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 237/2015 și a art. 10 din Norma A.S.F. nr. 21/2016.

Cât privește condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut în mod eronat că actul administrativ emis ar putea produce un prejudiciu material viitor și previzibil reclamantei, câtă vreme intimatului-pârât nu i s-a interzis dreptul la muncă, ci doar i-a fost retrasă aprobarea acordată pentru poziția de director general al societății B., iar amenda contravențională fusese achitată până la pronunțarea sentinței recurate.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19 februarie 2021, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în mod corect a reținut instanța de fond că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară este nefondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii introductive de instanță îl constituie suspendarea executării Deciziei nr. 1138/28.09.2020, prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis sancționarea intimatului - reclamant cu amendă în cuantum de 100.000 RON, precum și cu retragerea aprobării acordate pentru poziția de director general al societății B., suspendare solicitată în condițiile art. 14-15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentei-pârâte privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea acestuia, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată și trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamantă, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistența unui caz bine justificat, motivat de susținerea că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, nu este de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză, în care nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a realizat o corectă interpretare a probatoriilor administrate în cadrul acestei proceduri sumare reținând existența unei îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, întrucât, pe de o parte, acesta a fost emis cu încălcarea procedurii prealabile obligatorii a notificării prevăzute de art. 163 alin. (18

1

) din Legea nr. 237/2015, iar pe de altă parte, în cuprinsul acestuia nu este descrisă fapta săvârșită de către intimatul-reclamant.

Înalta Curte reține că procedura prealabilă a notificării este reglementată de art. 163 alin. (18

1

) și (18

2

) din Legea nr. 237/2015:

"(18^1) A.S.F. notifică societățile și/sau persoanele în cauză asupra nerespectării prevederilor legale, acestea având dreptul ca în termen de 7 zile de la primirea notificării să explice motivul nerespectării sau să formuleze obiecțiuni.

(18^2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (18^1), A.S.F. poate adopta măsuri adecvate pentru prevenirea sau remedierea oricăror situații de nerespectare a dispozițiilor legale constatate sau poate aplica sancțiuni contravenționale".

În fapt, recurenta-pârâtă susține că a îndeplinit procedura prealabilă a notificării prin adresa nr. x/31.08.2020 .

Din conținutul adresei nr. x/31.08.2020, emisă de către recurenta-pârâtă, reiese că notificarea nu a fost adresată intimatului-reclamant, ci societății B.. Deși recurenta-pârâtă apreciază că mențiunea "În atenția conducerii executive" face dovada comunicării și către reclamant, în cuprinsul notificării nu apare nicio mențiune concretă referitoare la identificarea persoanei aflate la conducerea executivă a societății, pentru a putea deduce că destinatarul ar fi reclamantul, cu atât mai mult cu cât conducerea executivă a societății nu era asigurată doar de către intimatul-reclamant, funcția de director executiv al societății B. fiind deținută de o altă persoană, respectiv C..

Totodată, chiar în cuprinsul actului contestat emitentul susține că prin adresa nr. x/31.08.2020 societatea este cea care a fost notificată în baza art. art. 163 alin. (18

1

) din Legea nr. 237/2015 .

În ceea ce privește motivarea actului administrativ a cărui suspendare se solicită în cauză, instanța de control judiciar reține că, deși motivarea trebuie să expună în mod clar raționamentul autorității emitente, pentru a da posibilitatea destinatarilor să îi verifice temeinicia, iar autorităților judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia, din cuprinsul Deciziei nr. 1138/28.09.2020 reiese că motivele ce au fundamentat sancționarea intimatului-reclamant privesc practic fapta societății, inclusiv individualizarea sancțiunii făcându-se în raport de "gradul de cooperare al societății".

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, simpla redare a conținutului art. 25 alin. (1) din Legea 237/2015, precum și a art. 10 din Norma nr. 21/2016, fără descrierea în concret a faptei săvârșită de cel sancționat, nu este de natură să răstoarne concluzia instanței de fond referitoare la existența unei îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, raportat la nemotivarea acestuia.

În consecință, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentei pe acest aspect, mai cu seamă că îndoiala serioasă reținută cu privire la actul atacat, a fost decelată printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, în vederea dispunerii unor măsuri provizorii, fără a fi prejudecat în orice mod fondul litigiului.

Înalta Curte reține că prima instanță în mod just a stabilit că și cerința pagubei iminente este întrunită în situația concretă a intimatului-reclamant, prejudiciul determinat de actul atacat fiind unul material, viitor și previzibil, retragerea aprobării acordată de Autoritatea de Supraveghere Financiară având ca efect imposibilitatea desfășurării activității profesionale de către acesta, fiind astfel lipsit de veniturile corespunzătoare.

De asemenea, din perspectiva prevederilor Recomandării nr. (89) 8/1983 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, astfel de măsuri de protecție provizorie pot fi acordate atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În aceste condiții, se constată că susținerile recurentei-pârâte nu își regăsesc un fundament în cele relevate din înscrisurile depuse la dosar, motiv pentru care nu sunt apte să determine instanța de control judiciar a aprecia că, în speță, nu ar fi îndeplinită condiția cazului bine justificat, fiind identificate împrejurări vădite de fapt și/sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței civile nr. 1037 din 20 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2021.